În cazul homosexualității s-au impus cu ajutorul mass-mediei în opinia publică o seamă de mituri postmoderne. Vă prezentăm în acest articol concluzia lucrării „Fața nevăzută a homosexualității” bazată pe o bibliografie ce numără peste 400 studii științifice și semnată de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău.
Mitul nr. 1: Oamenii se nasc homosexuali
– Studiile demonstrează că nu există nicio dovadă că homosexualii s-au născut așa (Byne și Parson, 1993; Bailey și colaboratorii, 2000; Stanton și Yarhouse, 2007). Dimpotrivă, s-a constatat că homosexualitatea este cauzată de un complex de factori de mediu și educaționali (Peter și Bruckner, 2002).
Mitul nr. 2: Orientarea sexuală nu se poate schimba
– Sute de studii certifică faptul că mii de oameni care manifestau un comportament sau o atracție de factură homosexuală s-au schimbat in timp. Unii au întreținut relații homosexuale numai inainte de vârsta de 15 ani (Robert și colaboratorii, 1989; Gagnon și Simon, 1993).
– O metaanaliză care a luat în considerare 30 de studii realizate între 1954 și 1994 a ajuns la concluzia că 33% din homosexualii tratați au devenit heterosexuali (Jones, 2000). Cel mai riguros studiu din punct de vedere al metodologiei folosite a investigat rezultatele terapiei de conversie prin credință – cu implicarea preoților și practică sacramentală. Rata de succes a fost de 38% (Jones și Zarhouse, 2007).
– Cea mai semnificativă dovadă privind întoarcerea la heterosexualitate a homosexualilor o avem de la psihiatrul pro-gay Robert Spitzer, care, prin chestionarea a 200 de persoane care trecuseră prin terapie, a constatat că există un succes clar al terapiei în tot ceea ce înseamnă comportament, identitate, atracție, excitație, fantasmare și alte aspecte ale vieții și psihologiei unui homosexual (Spitzer, 2003).
Mitul nr. 3: Eforturile de schimbare a orientării sexuale le pot face rău homosexualilor și sunt imorale
– Studiile confirmă contrariul. Din 800 de persoane care trecuseră prin terapia întoarcerii la heterosexualitate, numai 7,1% au afirmat că au suferit anumite probleme (J. Nicolosi și colaboratorii, 2002).
– Analizând stresul psihologic, starea de bine spiritual și alți factori psihoemoționali, Jones și Zarhouse (2007) au constatat că nu există nicio consecință negativă a schimbării de orientare sexuală.
– La fel, Robert Spitzer, psihiatru pro-gay, a constat și el că schimbarea este reală și nu există nicio consecință negativă (Spitzer, 2003).
– Dimpotrivă, persistarea în modul de viață homosexual aduce cea mai mare suferință. În acest context, nu există nedreptate mai mare produsă unui om cu înclinație homosexuală decât aceea de a nu-l ajuta să se schimbe.
Mitul nr. 4: Homosexualii reprezintă zece procente din populație
– În realitate, mai puțin de 3% din americanii adulți s-au autoidentificat ca homosexuali și bisexuali (Lauman, 1994) – aceasta după peste cinci decenii de propagandă a homosexualității!
Mitul nr. 5: Homosexualii nu suferă de tulburări psihice într-o măsură mai mare decât heterosexualii
– În realitate, în rândul homosexualilor se înregistrează cele mai mari procente de boli mentale și abuz de droguri- incomparabil mai mult decât în oricare alt grup din societatea umană.
– Un studiu din 2003 constată că, în rândul homosexualilor, se înregistrează cele mai mari rate de consum de diferite droguri, depresie, violență domestică și abuz sexual în copilărie (Stall și colaboratorii, 2003).
– Cea mai mare metaanaliză, realizată în anul 2008, care a avut în vedere peste 13.000 de articole pe acest subiect, compilând datele de la primele 28 cele mai riguroase studii, a ajuns la aceeași concluzie: lesbienele, gay-ii și bisexualii au cel mai mare risc de tulburări mentale, ideație suicidală, consum de substanțe halucinogene și autorănire deliberată (King șicolaboratorii, 2008).
– La aceleași rezultate ajunge, de altfel, și GMLA – Asociația Medicală a Gay-lor și Lesbienelor (Silenzio, 2010; O’Hanlan, 2010).
– Motivul invocat de homosexuali, că problemele lor psihologice s-ar datora stigmatizării la care sunt supuși de populație, nu rezistă nici la cea mai simplă analiză, căci în țări ca Olanda sau Noua Zeelandă, unde simpatia populației atinge cele mai înalte cote, homosexualii se confruntă în cel mai mare grad cu consumul de droguri, probleme de anxietate etc. (Sandfort, 2001, Fergusson, 1999).
Mitul nr. 6: Comportamentul homosexual nu este periculos pentru sănătatea fizică
– Promiscuitatea sexuală, precum și natura actelor homosexuale presupun un grad uriaș de boli cu transmitere sexuală și alte boli grave (Bagdy, 2009; Kazal, și colaboratorii 1976; Evans și colaboratorii, 2007; Silenzio, 2010, O’Hanah, 2010).
Mítul nr. 7: Copiii crescuți de homosexuali nu sunt diferiți de ceilalți copii, crescuți de heterosexuali
– Studiile arată clar că cel mai bine dezvoltați sub aspect psihosomatic sunt copiii născuți și crescuți de părinții naturali (Moore și colaboratorii, 2002; Pruett, 2000; Hunter, 1997).
– Copiii educați în casele homosexualilor se confruntă cu o mulțime de probleme, în primul rând psihologice, dar și sociale (Sarantakos, 1996; Regnerus, 2012).
– Există și studii făcute de homosexuali care încearcă să mascheze aceste probleme, însă acestea sunt marcate, după cum se arată în mai multe metaanalize, de o mulțime de erori metodologice (Lerner și Nagai, 2001).
Mítul nr. 8: Homosexualii nu molestează copiii într-o măsură mai mare ca heterosexualii
– Pedofilii sunt, în majoritatea cazurilor, bărbați (Fisher, 1994).
– O treime din toți copiii abuzați sexual de bărbați sunt băieți. Ceea ce arată că un mare număr dintre homosexuali sunt pedofili (Freund, 1984; Freund și colaboratorii, 1989).
– Mulți dintre pedofili recunosc că sunt homosexuali (Erickson, 1988; Lauman și colaboratorii, 1994).
Mitul nr. 9: Homosexualii sunt puternic dezavantajați și discriminați în societate
– Cercetările arată că, de obicei, homosexualii au un nivel mai ridicat de școlarizare decât populația generală (Robert și colaboratorii, 1994; Barret și colaboratorii, 2002).
– Cât despre venituri, studiile demonstrează că nu se poate nicidecum vorbi de un dezavantaj din acest punct de vedere (DeNavas-Walt și colaboratorii, 2008; Badgett, 1998; Antecol, 2008).
Mítul nr. 10: Relația homosexuală este identică cu cea heterosexuală, diferă doar sexul partenerilor
– Studiile făcute chiar de homosexuali demonstrează că este mult mai puțin probabil ca un homosexual să-și asume o relație pe termen lung decât un heterosexual (Sthrom și colaboratorii, 2006). Iar dacă întrețin o relație stabilă pe termen mai lung, fidelitatea este foarte puțin probabilă (Xiridou și colaboratorii, 2003; Lee, 2003).
– Relațiile monogame aproape că nu există la homosexuali, în condițiile în care, în jumătate dintre cuplurile afiate în relație de parteneriat civil, cei doi consimt să întrețină relații sexuale în afara cuplului (Solomon și colaboratorii, 2005).
– Probabilitatea de despărțire este de trei ori mai mare în cazul homosexualilor și de patru ori mai mare în cazul lesbienelor decât în cazul persoanelor heterosexuale (Kurdek, 2004).
– În cuplurile de homosexuali și lesbiene, violența domestică este de aproape de două ori mai mare decât în cuplurile heterosexuale (Brand și Kidd, 2009). Prin comparație cu heterosexualii, este mult mai probabil ca un homosexual sau o lesbiană să fie abuzați de către partener (Cochran și Cauce, 2006).