02-07-2020 19:05:05
Un nou raport din Regatul Unit trage semnalul de alarmă cu privire la potențialul genocid al creștinilor din Nigeria.
O coaliție de parlamentari britanici a lansat un studiu amplu asupra violențelor ce au loc în Nigeria și a constatat că păstorii islamiști Fulani au ucis peste 1000 de creștini numai anul trecut, iar din anul 2015 până în prezent un număr de 6000 de creștini și-au pierdut viața.
ISIS a comis un genocid împotriva creștinilor din Siria și Irak și acum se pare ca ne îndreptăm tot mai mult spre o situație similară în Nigeria.
Pentru a afla mai multe despre această situație, CBN News a luat legătura cu Petr Jašek, care a slujit în Nigeria pentru Vocea Martirilor (VOM – Voice Of The Martyrs) și care a petrecut 15 luni în închisoare în Sudan pentru că a ajutat creștinii persecutați din acea țara.
Jašek a declarat că există mai multe grupuri, care atacă creștinii în toată Nigeria, dar presa seculară privește aceste crime ca fiind numai un conflict între triburi.
„Am fost în Nigeria de mai mult de 30 de ori în ultimii 20 de ani și pot spune că situația a fost foarte gravă deja cu mult mai înainte de a fi recunoscută”, a explicat Jašek. „Creștinii sunt atacați de mai multe grupuri. Unul dintre ei este cu siguranță Boko Haram, care este o ramură a ISIS, și un alt grup sunt păstorii Fulani. Din păcate, mass-media seculară e adesea părtinitoare şi încearcă să reprezinte acest lucru ca un conflict tribal, mai degrabă decât unul religios.”
Jašek subliniază faptul că creştinii sunt cu siguranţă ținta atacurilor, iar acest lucru ar putea fi clasificat drept genocid.
„Aş spune că mulţi creştini sunt ucişi în moduri foarte brutale. Ei pur și simplu ne ucid frații și surorile în acel loc”, a spus el. „Este deosebit de periculos și cumplit ce se întâmplă, și aș spune că acest lucru este foarte aproape de ceea ce presa seculară ar numi genocid.”
Jašek slujește în prezent în calitate de ambasador global VOM și este autor al noii cărți „Imprisoned with ISIS: Faith in the Face of Evil” („Închis împreună cu ISIS: Credință în fața răului”).
El a explicat că în timp ce se afla în închisoare în Sudan, Dumnezeu i-a dat puterea de a împărtăși Evanghelia cu cei ce îl persecutau.
„Acesta a fost locul unde am învăţat cea mai grea lecţie, aceea că puterea Domnului se poate arăta în slăbiciunea mea”, a afirmat el. „După ce am slăbit 25 de kg în primele trei luni, am fost extrem de epuizat, dar în aceasta slăbiciune fizica și emoțională, Domnul mi-a dat puterea de a împărtăși Evanghelia celor care erau dușmani ai Evangheliei. M-am putut chiar ruga pentru cei care mă băteau, mă bârfeau, mă torturau, iar acesta este un har. În această situaţie în care se află creştinii din Nigeria, ei încă îşi iubesc duşmanii şi se roagă pentru ei. Acesta este un lucru unic și reprezentativ creștinismului”, a încheiat Jasek.
Nigeria se află pe locul 12 al raportului Open Doors al celor mai persecutate țări din lume. În urma violențelor, creștinii sunt lipsiți mijloacele de trai, și creștinii cu un trecut musulman se confruntă, de asemenea, cu respingere de către propriile familii.
Traducere: Simona Augustinov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu