Din viața de zi cu zi / July 7, 2020 / Leave a Comment
„Omul modern a învățat să zboare ca o pasăre și să înoate că un peste; nu-i mai rămâne decât să învețe să fie OM!”
Așa ceva căuta Dumnezeu. Un OM.
Caut printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!Ezechiel 22:30
S-a rupt zidul dintre sfințenia lui Dumnezeu și nelegiuirea Israelului și pentru o așa stare, inima lui Dumnezeu sângerează. Păcatele Israelului a ajuns la culme și Dumnezeu voia să știe dacă mai există vreo inimă ca a Lui, o inima care să sufere pentru această stare deplorabilă a lui Israel. Barajele răbdării lui Dumnezeu erau gata să se surpe și urgia să se reverse peste țară. De ce? S-a rupt zidul dintre sfințenia lui Dumnezeu și nelegiuirea poporului. Prorocul Ezechiel în capitolul 22:1-29 descrie toată urâciunea Israelului în urmă surpării zidului ce delimita sfințenia lui Dumnezeu de nelegiuirile poporului.
„Fiul omului, spune Ierusalimului: ‘Ești o țară necurățită și neudată de ploaie în ziua mâniei.’Ezechiel 22:24
Așa au fost vremurile de atunci și așa sunt vremurile secolului 21. Acest zid al sfințeniei, al purități, s-a surpat în societatea „modernă”, în școli, în familii și până și în biserici. În această vremeDumnezeu, caută să vadă dacă mai este vreo inimă care să simtă durerea pe care El o simte pentru cei vii rămăși pe planetă pământ. El este zilnic în căutarea unui om. Ne iese în cale în locul în care ne mișcăm zilnic, în locul unde ne desfășurăm activitățile, ne întâmpină zilnic pe stradă, la serviciu, la școală, acasă, în familie sau chiar în biserică. Vrea puțin din timpul nostru, vrea să stea de vorba cu noi. Vrea să împărtășească cu noi durerea ce o are pe inimă. Caut un OM.
Nu mai este zid între frumos și urat, nu mai este zid între minciună și adevăr, nu mai este zid între păcat și sfințenie. Pentru o astfel de situație dezastroasă Dumnezeu caută un OM: un Iona, un Ioan, un Pavel, oameni care să ia Sfânta Scriptură și să predice despre inima frântă a lui Dumnezeu pentru nelegiuirile oamenilor. El caută un asemenea om în școli, în marile instituții, în tribunale, în familii și chiar și în biserici. Dumnezeu caută pe cineva că să-l convingă că nu e doar treaba Lui, ci este și treaba noastră. În iad merg vecinii noștri, colegii noștri de școală sau de servici, prietenii noștri, membrii familiilor noastre, unii dintre cei cu care cântăm sau ne rugăm în biserică. S-a surpat zidul ce desparte sfințenia lui Dumnezeu de viața zilnică a oamenilor. Am ajuns într-o lume complet debusolată. Oare în afară de Dumnezeu mai vede cineva acest lucru? Întrebarea este: Nu cumva ești tu omul pe care îl caută Dumnezeu? Nu ești tu cel pe care Dumnezeu s-a bazat atunci când în apă botezului ai spus că-L vei sluji cu tot ce ai și până la capătul vieții? Scuzele pot fi nenumărate, dar nu justificate înainte a lui Dumnezeu.
- Nu e chemarea mea. Dar oare a cui să fie?
- Nu știu cum să fac lucrarea. Dumnezeu o face prin ține. Tu doar să vrei.
- Sunt prea tânăr și fără experiență. Dumnezeu face trimiterea, tu doar ascultă-i chemarea. Lui îi place să investească mai mult în oameni care recunosc că nu știu nimic, decât în oameni care pretind că știu totul.
- Abia m-am căsătorit. Bravo ție. Sunt atâția slujitori ca tine.
- Am copiii mici. Ce-ar fi dacă nu i-ai avea?
- Nu am darul predicării. Dumnezeu caută oameni care să predice cu fapta mai mult decât cu gura.
- Nu e treaba mea asta. Într-o zi D.L Moddy, mergând pe stradă s-a oprit în fața unui om și la întrebat: „Domnule sunteți creștin?” Omul deranjat de o asemenea întrebare i-a răspuns: „Vezi-ți de treaba ta!” D.L Moddy i-a zis: „Domnule, dar asta e treaba mea!”
Iată doar câțiva dintre oamenii care au ales să fie lucrători împreună cu Dumnezeu pentru a înălța un zid și a sta în spărtură: Avraam – Geneza 18:22-32; Moise – Exod 32:1-14; Estera 4:16; Isus – Luca 23:34; Moise, Aron și Hur au stat în spărtură pe vârful muntelui, iar armata condusă de Iosua a câștigat lupta în vale! La lista lor poate fi adăugat și numele tău.
Dumnezeu vrea să îți ofere cinstea să fii împreună lucrător cu El la înălțarea unui asemenea zid.A fi împreună lucrător cu Dumnezeu este cea mai mare chemare pe care o poate avea un om muritor că ține.
Lasă ca răspunsul tău să fie: „Iată-mă trimite-mă.”
REV. ILIE U. TOMUȚA
DIRECTOR GENESIS MISSION
Uțu Tomuța este căsătorit cu Mariana și au doi copii. Coordonează Misiunea Genesis și Revista Genesis. Scrie jurnalul online „Din viața de zi cu zi” în care publică săptămânal texte scurte pentru suflet și minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu