marți, 7 iulie 2020

Dezvăluirea Noului Legământ – David Wilkerson











Gânduri printre rânduri
Planul lui Dumnezeu de eliberare din puterea păcatului a Bisericii zilelor din urmă.”

Autorul cărții surprinde atât de realistic și vizibil starea în care se află astăzi Trupul lui Hristos – Biserica Sa.
Este tragic cum mulți creștini sunt înșelați, înghițiți de acest păienjeniș al păcatelor. Sunt mulți care flirtează cu păcate ascunse și apoi, se pomenesc zbătându-se pentru propriul suflet. Mulți sunt înlănțuiți și stăpâniți de patimi: alcool, droguri, pornografie, fumat, amărăciune, mânie, lăcomie etc.

În Cuvântul Său, Noul Legământ are un rol esențial în viața creștinului. Pentru că El spune: “ Nu- Mi voi călca Legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” ( Psalmul 89: 34) Este de o importanță vitală ca Biserica Lui, astăzi, să înțeleagă Noul Legământ, acum când ne confruntăm cu vremuri cutremurătoare. Și tot în Scriptură citim cum că Satan își va vărsa urgia peste pământ. De ce??? Pentru că știe cât de scurtă îi este vremea.

Adevărul – Cuvântul Său, poate declanșa în noi puterea supranaturală a lui Dumnezeu, de a ieși “ mai mult decât biruitori” în aceste vremuri de pe urmă. Dar iată legământul pe care – l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în MINTEA lor și le voi SCRIE în INIMILE lorEu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi POPORUL MEU.” ( Evrei 8: 10) În acest verset vedem detaliate promisiunile veșnice ale Legământului lui Dumnezeu. Face referire la Israelul spiritual- adică, la cei ce sunt în Hristos.

Beneficiarii acestui Nou Legământ sunt toți aceia care și- au frânt duhul firesc și natura lor a fost schimbată, a căror inimă a fost curățită, iar acest lucru este posibil DOAR prin Sângele Domnului Isus. “ Iudeu NU ESTE acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci, Iudeu este acela care este Iudeu ÎNĂUNTRU, și tăiere împrejur este aceea a INIMII, în DUH, nu în slovăun astfel de Iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” ( Romani 2: 28,29)
Cum putem fi eliberați de păcat?

Singuri nu putem. Când Duhul Sfânt ne conștientizează de păcat, prin Noul Legământ, El transformă viețile. Dar, ca această transformare să se producă, trebuie să îți dorești să fii eliberat.

Ce face păcatul?

Rușinează, ești prins în cursă, ai conștiința încărcată, este irezistibil și te îndrepți spre ruină. Te încătușează.

Ce dorește Dumnezeu?
Sfințenie, puritate, dreptate.
Alege binecuvântata eliberare.

Duhul Sfânt – marele DAR al Noului Legământ, trimis să facă în noi ceea ce nu putem face prin forțe proprii. Ne oferă o inimă nouă. ( Ieremia 24: 7)

Ascultă șoaptă Lui. Ascultă- I poruncile. Nu- ți închide inima total față de El. Abandonează- te total în Dumnezeu. Crede în promisiunile Lui. Crezi că va înfăptui ceea ce a promis cu privire la viața ta.




https://elly4god.wordpress.com/2020/06/27/dezvaluirea-noului-legamant-david-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu