Abdullah al II-lea al Iordaniei: Nu va fi pace in Orientul Mijlociu fara interventia presedintelui american Barack Obama
Nu va fi pace in Orientul Mijlociu fara interventia presedintelui american Barack Obama, intrucat israelienii si palestinienii nu vor ajunge "nicaieri" daca sunt lasati singuri, a apreciat duminica regele Abdullah al II-lea al Iordaniei pentru canalul american de televiziune NBC, preluat de Agerpres. Gripa porcină, o nouă ameninţare pentru omenire Zeci de mexicani, purtând măşti sanitare, aşteaptă să intre la control la Spitalul Central din Mexico City Foto: Agerpres Virusul mutant, transmisibil la om, a făcut deja zeci de victime în Mexic şi se extinde rapid în Statele Unite. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că situaţia actuală reprezintă o urgenţă din punct de vedere al sănătăţii publice şi un motiv de preocupare. GABI LUNCA: „Mai e un tren care te-aşteaptă” INTERVIU. La 70 de ani, Gabi Luncă va lansa o carte autobiografică pentru a îndeplini o dorinţă mai veche a soţului ei, Ion Onoriu. Gabi Luncă, marea doamnă a muzicii lăutăreşti, vorbeşte cu înţelepciune şi seninătate despre viaţă, cântec, anii de glorie, dar şi despre credinţă, într-un interviu acordat EVZ. La cei 70 de ani pe care îi are, dar pe care nu-i arată, Gabi Luncă se pregăteşte să lanseze o carte autobiografică pentru a îndeplini o dorinţă mai veche a soţului ei, Ion Onoriu, care s-a stins din viaţă înainte de a mai apuca să aştearnă pe hârtie, aşa cum spunea, bucuriile şi tristeţile unui cuplu de artişti. Sunt românii discriminaţi în lume? Cel mai recent raport al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale (FRA), publicat ieri, şi care a fost realizat în toate cele 27 de state membre ale UE, arată că românii se simt discriminaţi, cu precădere, în Italia şi Spania. Adică cele două state în care românii au emigrat masiv, după intrarea României în blocul comunitar. Astfel, 79 la sută dintre românii din Italia şi 43 la sută dintre cei care trăiesc în Spania se simt vulnerabili în faţa atacurilor discriminatorii şi aproape 90 la sută dintre aceştia nu cunosc nicio organizaţie care oferă asistenţă victimelor discriminării. Un preot roman a castigat in instanta dreptul de a intra fara viza in Moldova, dar granicerii tot nu l-au lasat Foto: credinta.noastra.googlepages.com Un preot roman a castigat miercuri prin instanta de judecata dreptul de a intra fara viza in Republica Moldova, insa nu a fost lasat sa treaca nici dupa pronuntarea hotararii, informeaza Agerpres. Curtea de Apel Chisinau a obligat vineri Serviciul de Graniceri sa-i permita preotului Ionel Bagea sa intre in Republica Moldova fara viza, in conformitate cu prevederile unei legi care stabileste ca cetatenii statelor membre ale UE nu au nevoie de vize pentru a intra in Republica Moldova Noi progrese în dialogul Vaticanului cu Israelul 24.04.2009, Ierusalim (Catholica) Înainte de vizita Papei Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă, membrii comisiei de lucru permanente bilaterale dintre Israel şi Sfântul Scaun anunţă un "progres semnificativ" în dialogul existent. Comisia s-a reunit joi la sediul ministerului de externe de la Ierusalim pentru a continua negocierile ce vizează stabilirea unei înţelegeri economice asupra sistemului fiscal şi proprietăţilor bisericeşti Inaugurarea Centrului de Studii Biblico-Filologice 24.04.2009, Iaşi (Catholica) Editura Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi a lansat joi, 23 aprilie 2009, de la ora 18.00, "Biblia 1688. Pars VII, Regum I-II", cu ocazia inaugurării Centrului de Studii Biblico-Filologice "Monumenta linguae dacoromanorum", aflăm de pe Ercis.ro. La eveniment au participat PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, IPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, prof. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii "Al.I. Cuza", dr. Bogdan Tataru-Cazaban, consilier de stat, prof. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii "Al.I. Cuza", prof. dr. acad. Eugen Simion, prof. dr. Ştefan Avădanei, decan al Facultăţii de Litere, dr. Gabriela Haja, dr. Mihail Neamţu şi prof. dr. Eugen Munteanu. Credinţa, o depăşire a raţiunii de Ionut Bursuc
Din perspectivă creştină, credinţa este un limbaj specific cu care am fost dăruiţi de Dumnezeu pentru a dialoga cu El. O percepere concretă a divinităţii, cum ar fi cea mijlocită de simţuri, ar impune omului acceptarea fără echivoc a prezenţei divine. Relaţia om-Dumnezeu ar fi dominată de evidenţă, de percepţie, de constatare. Această perspectivă ar exclude însă libertatea de decizie a omului în raport cu Creatorul său, libertatea fiind cel mai preţios dar pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor.
Teologul ortodox Paul Evdokimov întrevede, în fragmentul pe cere-l reproducem în continuare, o legătură indisolubilă între darul libertăţii şi cel al credinţei. Pentru a crede trebuie să fii liber de evidenţe constrângătoare. În acelaşi timp, credinţa asumată în mod liber poate deveni izvorul unor convingeri de nestrămutat, mai puternice decât orice evidenţă.
Dincolo de simţuri şi de raţiune diac. Sorin MIHALACHE Este un fapt acceptat că omul cunoaşte lumea prin intermediul simţurilor şi raţiunii. Experienţa de fiecare zi ne arată cum acestea fac din lume un fel de spaţiu al edificării noastre. Simţurile cuprind formele lucrurilor sensibile, şi raţiunea adună înţelesurile lor. Prin ele, ca prin intermediul unor ferestre, lumea sensibilă şi înţelesurile ei intră în mintea noastră. Prin lume, omul creşte în înţelegerea de sine, ca subiect conştient şi diferit de lucrurile şi vieţuitoarele din ea. Criza din Biserica se acutizeaza de Gheorghe Fedorovici Decizia Sfîntului Sinod al B.O.R. cu privire la "Cazul Corneanu": între motivaţii probabile şi consecinţe inevitabile Comunicatul Patriarhiei din 9 iulie 2008 ne povesteşte ceva despre o decizie. Am citit şi recitit textul, încercînd să văd care ar fi aceea (pentru rezumatul şi analiza evenimentelor, vezi "Indecizia Sfîntului Sinod" de Răzvan Codrescu, material postat în 9 iulie 2008 pe blogul domniei sale). Nu am găsit-o, afară de faptul că textul dezaprobă gesturi de tipul celui comis de Mitropolitul Corneanu pe care le ameninţă cu sancţiuni severe (caterisire pentru clerici şi oprire de la împărtăşanie pentru laici). Cu alte cuvinte, Mitropolitul Banatului a primit verdictul de � "eretic cu suspendare"! Nu văd cum ar fi putut hotărî Sinodul un lucru hotărît deja, cum ar fi interdicţia de împărtăşire a ortodocşilor la sau împreună cu heterodocşii sau a concelebrării clericilor ortodocşi cu cei heterodocşi (pentru acest aspect precum şi în legătură cu sensul declaraţiei date de Mitropolitul Corneanu la sfîrşitul şedinţei, vezi articolul lui Răzvan Ionescu, "Adio dar rămîn cu tine", Gazeta de Transilvania, nr. 5459, 12 iulie 2008). Cel mult, Sinodul a amintit nişte puncte importante ale învăţăturii ortodoxe. Dar dacă a trebuit să le amintească unor episcopi, memoria unora şi onestitatea celorlalţi trezesc serioase motive de îngrijorare. Scandalul cip-urilor Pr. Savatie Baştovoi Introducerea cip-urilor este, fără îndoială, un scandal. Ceea ce se întîmplă acum în România, s-a întîmplat ceva mai devreme în Rusia, iar şi mai devreme în SUA, Grecia şi alte state occidentale. În toate aceste cazuri revolta nu trebuie privită ca pe o reacţie provenită pe fondul unui fanatism religios, aşa cum încearcă să o sucească unele glasuri din presă, ci, mai întîi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări forţate într-un sistem de supraveghere suspect. DUMINICA TOMEI Din “Daruind vei dobandi” Nicolae Steinhardt Editura Manastirii Rohia Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlaţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui. Acelaşi text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toţi laolaltă, Iisus a venit, uşile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor şi a grăit lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma covârşit, răspunde: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Israel: Shin Beth nu e de acord ca papamobilul să fie adus la Nazareth Shin Beth, serviciul israelian de securitate internă, se opune ca Papa Benedict al XVI-lea să folosească papamobilul in timpul vizitei sale la Nazareth, din luna mai, potrivit unui document prezentat duminică guvernului, transmite AFP, citata de NewsIn. Potrivit acestui document, Shin Beth "se opune ca Papa să se deplaseze cu ajutorul papamobilului la Nazareth", de teama unor riscuri pentru securitatea sa. Declaraţia FAM în legătură cu evenimentele de ultimă oră de la Chişinău Pentru prima dată avem de a face cu o revoluţie lipsită de lideri politici. Dovadă că opoziţia, prin reprezentanţii săi oficiali, este una de carton, incapabilă să reprezinte revolta maselor. Dacă nu există în Parlament lideri capabili să conducă, mulţimea îi va scoate din sînul ei. Lacat pe Basarabia de Madalin NECSUTU, Ioan TUDOR Comunistii de la Chisinau blocheaza accesul jurnalistilor in stanga Prutului Regimul comunist de la Chisinau a declansat incepand de ieri represiunea impotriva manifestantilor care au cerut reluarea alegerilor. Ieri la Chisinau a avut loc un mic protest in cadrul caruia 200 de persoane au strigat sloganuri anticomuniste. In schimb, serviciile speciale au fost ocupate cu ridicarea tinerilor protestatari din spitale, licee si facultati. Voronin (foto) a declansat ieri operatiunea de izolare informationala a Basarabiei, interzicand accesul jurnalistilor, indiferent de cetatenie - tinta preferata fiind totusi ziaristii romani. La Tbilisi s-a declansat ieri o revolta impotriva presedintelui pro-occidental Mihail Saakasvili, zeci de mii de oameni cerand demisia lui. CNN a transmis in direct imagini de la Tbilisi, unde 50.000 de oameni asediaza Parlamentul georgian. Învierea lui Cristos nu este o poveste 12.04.2009, Vatican (Catholica) Paştele nu se bazează pe un mit, o utopie sau o poveste, ci pe evenimentul istoric real al morţii şi învierii lui Cristos, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul mesajului său de Paşti, rostit duminică, 12 aprilie 2009, de la balconul Bazilicii San Pietro, la amiază, înainte de a da binecuvântarea "urbi et orbi". Papa a început cu întrebarea: "Ce se află după moarte?" Mesajul Paştilor, le-a explicat el celor 200.000 de persoane adunate în Piaţa San Pietro, este acela că "moartea nu are ultimul cuvânt, deoarece în cele din urmă triumfă Viaţa". "Această certitudine a noastră nu se bazează pe simple raţionamente omeneşti", a continuat Pontiful, "ci pe un fapt istoric de credinţă: Isus Cristos, răstignit şi îngropat, a înviat cu trupul său glorios". Iisus pătimeşte şi pe Twitter Teribilismul adolescenţilor britanici, temperat cu programe de muncă în folosul comunităţii de Georgiana Morosan Premierul britanic, Gordon Brown, a anunţat că doreşte implementarea unei idei conform căreia fiecare adolescent va fi nevoit să facă cel puţin 50 de ore de muncă în folosul comunităţii înainte de împlinirea vârstei de 19 ani. Scopul acestui program este de a-i responsabiliza mai mult pe adolescenţi, care vor conştientiza astfel noţiunea de cetăţean, şi-o vor însuşi şi vor fi mai puţin tentaţi să comită fărădelegi. Crestini batuti in Moldova Eduard Rosca este presedintele Asociatiei Militarilor Crestini din Republica Moldova. Ne cere sa ne rugam pentru el, pentru familia sa si pentru fratii sai de credinta care au fost arestati de reprezentatii gunernului comunist si torturati cu bestialitate in beciurile securitatii si ale militiei. Domnul sa va binecuvanteze! Cu dragoste in Cristos, Un militar crestin din Romania, Claudiu Lupu. O revista, un congres, un Institut de Istorie a Religiilor de Anca Manolescu A apărut recent un nou volum (XI-XII/2007-2008) al revistei Archaeus, dedicată studiilor de istorie a religiilor. E primul număr editat nu numai de Asociaţia română de istorie a religiilor (engl. RAHR), cea care a fondat în 1997 Archaeus, ci şi de nou înfiinţatul Institut de Istorie a Religiilor al Academiei Române. E de asemenea numărul unde încep să fie publicate lucrările celui de-al 6-lea Congres al Asociaţiei europene de studii religioase şi ale Conferinţei speciale a Asociaţiei internaţionale de istorie a religiilor, care au avut loc în septembrie 2006 la Bucureşti, fiind cunoscute, mai pe scurt, drept primul Congres european de istorie a religiilor ţinut în România. Drumul studiilor religioase de la cercetări personale sau de grup restrîns la instituţionalizare e astfel încă o dată marcat. Marea Britanie: Consiliere financiara la biserica Criza economica determina britanicii sa apeleze din ce in ce mai des pentru consiliere financiara si juridica la centre religioase, care au lansat servicii de acest tip pentru a ajuta membrii comunitatii, potrivit Financial Times, citat de Mediafax. Cererea in crestere pentru consiliere financiara si juridica a determinat mai multe centre religioase sa lanseze noi tipuri de servicii. Astfel, la unul dintre cele mai mari centre culturale islamice din Marea Britanie, Regent’s Park Mosque, cererea pentru consultanta juridica gratuita s-a triplat de la inceperea crizei economice, a afirmat Adnan Mahmood, un avocat care, pana de curand, isi oferea serviciile gratuit. Saptamana Patimilor dascalilor: Guvernul le-a luat din salariu, iar Parlamentul le da preotilor leafa de profesor Dupa ce toate partidele politice din Romania au votat, in 2008, in unanimitate, legea privind cresterea salariilor profesorilor cu 50 %, pe care nu au respectat-o, toate partidele politice au votat, miercuri, aproape in unanimitate, legea privind cresterea salariilor preotilor. Trecerea acestei legi de Camera Deputatilor are loc nu numai in contextul in care Guvernul a decis acum cateva zile inghetarea salariilor profesorilor, ci si in contextul in care cresterea salariilor preotilor se calculeaza in raport fata de salariul unui profesor. Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea ordonantei prin care salariile preotilor vor fi majorate, transmite Agerpres. Decizia a fost luata cu 201 de voturi "pentru", un vot "impotriva" si o abtinere. Drumul Crucii este greşit Un specialist în arheologie susţine că, timp de aproape 1.000 de ani, pelerinii au urmat Calea Crucii fără să ştie că se află pe un traseu greşit. Shimon Gibson este un profesor născut în Marea Britanie, care s-a specializat în studiul Ierusalimului. El a descoperit că Iisus nu a pornit spre locul de răstignire de la fortăreaţa Antonia, ci de la un vechi palat, situat în altă zonă a Ierusalimului. Varianta din prezent Calea urmată de Iisus de la condamnare la răstignire este cunoscută credincioşilor sub diverse denumiri. Unii îi spun "Drumul crucii", alţii "Drumul Calvarului". Din secolul al XVI-lea, s-a introdus şi denumirea de "Via Dolorosa". De Sfintele Paşti, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Bucureşti Credincioşii care vor participa anul acesta la slujba de Înviere săvârşită la Catedrala patriarhală vor duce la caselor lor lumina sfântă de la Ierusalim. „Pentru a spori bucuria clerului şi a credin-cioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2009, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, va aduce de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim Lumina Sfântă, cu un avion special. Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (ora 24:00) de către Prea-fericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală“, ne-a declarat pr. Constantin Stoica, consilier relaţii cu presa în cadrul Biroului de Presă al Patriarhiei Române. Spălarea picioarelor şi Cina cea de Taină, pilda de smerenie şi actualizare a misterului pascal de Augustin Paunoiu
În cadrul Deniei de miercuri seara din Săptămâna Mare, Biserica Ortodoxă aminteşte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos şi de Cina cea de Taină. Acum, Hristos Dumnezeu Se pleacă înaintea omului şi îi spală picioarele, făcându-Se pildă de smerenie.
Prima apariţie a „urecheatului” ca simbol al Paştelui este menţionată în cărţi gemene, apărute în jurul anului 1500. Germanii, de altfel, sunt şi primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraşi, în 1800, din aluat şi zahăr. În România, etnologii spun că iepuraşul şi-a făcut simţită prezenţa mai întâi în oraşe. Pasărea rănită, transformată în iepuraş O legendă veche spune că o pasăre şi-a făcut cuibul într-un copac bătrân. Glasul îi era atât de frumos, încât până şi vântul se oprea să o asculte. Toate vieţuitoarele o iubeau, pentru că le încălzea sufletul cu trilurile ei. Într-o zi geroasă de iarnă, cântările au dispărut. Pasărea zăcea rănită, lângă trunchiul copacului, fără să ştie cineva ce se întâmplase. Românul arestat de Voronin este preot de Razvan Mihai Vintilescu
Cetăţeanul româno-american Johnattan Netanyahu, arestat la Chişinău din cauza revoltelor din 7 aprilie, se trage dintr-o familie de evrei români, a emigrat în SUA acum 20 de ani şi este preot ortodox.
Preotii romani au fost interzisi de Pasti in Basarabia Preotii Constantin Dumitrascu si Ion Bigea Doi preoti romani si o maica din Basarabia au primit interdictie de a intra in Republica Moldova dupa decretul lui Vladimir Voronin dat in urma evenimentelor din 7 aprilie, in ciuda faptului ca bisericile si manastirea lor ii asteapta de sarbatorile de Pasti. Preotii Ion Bigea si Constantin Dumitrascu ne-au declarat in exclusivitate cum granicerii CSI din Vama Oancea-Cahul nu le-au mai permis accesul in Republica Moldova invocand decretul-lege dat miercurea trecuta prin care cetatenii romani nu mai voie sa intre pe teritoriul Moldovei decat cu o viza speciala de la Ministerul de Interne de la Chisinau. Preotii Mitropoliei Basarabiei, care tine de Biserica Ortodoxa Romana, au permis de munca valabil pana in august 2009. Parintii ne-au mai spus ca ambele comunitati locale din satele Vadul lui Isac si Larga Noua, unde acestia au parohii, sunt ingrijorate din cauza faptului ca slujbele de Sfintele Pasti vor ramane neoficiate. Arca lui Noe in marime naturala, construita la Hong Kong de Alina Olteanu Trei frati miliardari din Hong Kong au construit prima replica a in marime naturala a Arcei lui Noe, respectand intocmai indicatiile existente in Biblie. Arca de 140 de metri, "gazduieste" 67 de perechi de animale facute din fibra de sticla si are pe acoperis un hotel de lux. Desi proiectul ambitioasei constructii exista de 17 ani, lucrarile au demarat abia in 2004, ambarcatiunea fiind gata tocmai la timp pentru a face fata tsunami-ului crizei economice globale, relateaza "Wall Street Journal". O delegaţie a Patriarhiei Romane va aduce, de Paşti, Lumina Sfantă de la Ierusalim Lumina Sfantă este considerată un miracol al Ortodoxiei Credincioşii ortodocşi care vor fi prezenţi la slujba de Inviere la Catedrala Patriarhală din Bucureşti vor putea lua, pentru prima dată, Lumina Sfantă adusă de la Biserica Sfantul Mormant din Ierusalim, de către o delegaţie a Patriarhiei Romane, cu un avion special. Lumina Sfantă este considerată un miracol al Ortodoxiei care se petrece in fiecare an de Paştele Ortodox la Ierusalim, cand in timpul Vecerniei Mari din Sambăta Mare, deasupra Sfantului Mormant, se aprinde Sfanta Lumină, "un foc venit din cer", după cum spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiriA_mai09.htm | |
joi, 13 august 2020
Ştiri din presa română mai. 09.2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ON AUGUST 1, 2020 BY GEORGE IN INCURAJARE by Toni Berbece Ascultă! Nu Satan te surprinde pe tine, ci tu ...
-
Eram în autobuz, obosit, căldură maximă în jur, geamuri închise mai mult decât deschise… și abia așteptam să aj...
-
Uneori discursurile inițiate de unii prieteni ii face distanți pe alții care nu sunt familiarizați cu unii termini ...
-
Vizitele la Slatina la sediul Securității au fost obligatorii imediat după ce s-a întors de la canal. De la început...
-
08 JULY 2018 ADMIN Cineva a postat acum cateva zile o întrebare extrem de provocatoare: “Dacă ar fi să a...
-
Vineri, 28 august 2020, 18:43 Actualitate | Internaţional Protestatari Belarus retinu...
-
Nu știu precis dacă cei morți ne văd, dar cred că Enoh, care n-a murit niciodată, ne vede! Care este m...
-
Probabil că mulți dintre voi nu au auzit de noua biserică pe care Anthony Levandowski ...
-
18.07.2018 | Mapamond Crestin Parintii celor 12 baieti din Thailanda care au fost salvati dintr-o...
-
ON AUGUST 25, 2020 BY GEORGE IN FAMILIA Explozia disforiei sexuale . Britanicii sunt nemulțumiți de creșterea...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu