Ne-am plâns… Că ni se scoate religia din școli. Și totuși, cei mai mulți dintre noi avem Biblia prăfuită pe noptiera de la capul patului! Iar pruncii noștri, partenerii noștri, vecinii noștri au deraiat de mult spre păcat!
Ne-am plâns… Că predicile sunt prea lungi. Ori plictisitoare. Că prea multă învățătură obosește trupul! Și paradoxal, cei mai mulți dintre noi stăm ore întregi înțepeniți la știri, la telenovele ori pe Facebook. Iar stilul de viață a devenit atât de lumesc!
Ne-am plâns… Că bătrânii nu ne lasă să cântăm cu instrumente în biserici. Și când i-am convins și ne-au lăsat cu tobe și chitări electrice, i-am abandonat și pe ei, și instrumentele, și bisericile! Dar și pe Dumnezeu!
Ne-am plâns… Că lupta cu ispitele e mai dură azi, mai lungă, mai încleștată. Și totuși ne-am apropiat prea mult de frontiera lor și am privit cu jind peste gard. Pe care l-am făcut din ce în ce mai mic.
Ne-am plâns… Că unii care au căpătat poziții nu știu să se poarte frumos. Și când am ajuns noi acolo tocmai ca ei am făcut!
Ne-am plâns… Că Dumnezeu nu ne mai răspunde ca părinților noștri. Și totuși celor mai mulți ne lipsesc altarele nu doar de acasă, ci chiar din biserici! Rugăciunii, stării de vorbă cu Tatăl din Ceruri, îi alocăm cel mai puțin timp.
Ne-am plâns… Că pâinea românească e prea scumpă. Prea amară. Și în căutarea unei pâini mai dulci am început să adulăm bogățiile lumii și să disprețuim oamenii săraci, smeriți. Dar și pe sfinți!
Ne-am plâns… Că bisericile sunt prea multe și spitalele sunt prea puține! Iar păcatul a crescut atât de mult în intensitate că nu mai poate fi internat pe toată planeta! Spitalele se luptă să salveze trupul, să-i facă lifting. Dar sufletul nu poate fi cosmetizat de mâini omenești.
Ne-am plâns… Că Dumnezeu nu-și mai întoarce fața înspre România. Și când a întors-o, în 1989, i-am surâs. Apoi ne-am grăbit de i-am întors spatele…
Ne-am plâns… Și vom mai plânge. Mai ales atunci când nu vom asculta de Dumnezeu!
Privirea sus prieteni: Dumnezeu știe toate lacrimile noastre. Iar când nu mai știm de ce plângem noi, El știe. Și plânge! Aduceți-i jertfe de mulțumire!
Nicolae.Geantă
Drăgăneasa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu