ONU a publicat o listă cu caracter punitiv pentru companiile care fac afaceri în ținutul biblic al Israelului. Companii precum giganții din SUA General Mills sau Motorola apar pe așa-zisa listă neagră ce urmărește izolarea statului evreiesc. Reacțiile au apărut rapid după ce Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a publicat așa-numita listă neagră a BDS, cu scopul de a taxa peste 100 de companii care fac afaceri în estul Ierusalimului, în Iudeea, Samaria și la Înălțimile Golan.
Israel a întrerupt relațiile cu liderul consiliului, acuzând biroul că servește campania BDS. Senatorul SUA, Tom Cotton, a acuzat consiliul că persecută Israelul în timp ce protejează tiranii lumii și a făcut apel la anchetarea infracțiunilor săvârșite de membrii consiliului, în loc să fie obsedați de statul evreiesc.
Rupert Colville, purtător de cuvânt al Comisiei pentru Drepturile Omului: E important de reținut că aceasta nu e o listă neagră, așa cum spun unii, și nici nu scoate în afara legii activitățile companiilor.
Premierul israelian Beniamin Netanyahu a promis că îi va boicota pe cei ce boicotează Israelul, spunând despre Consiliul ONU pentru drepturile omului că ar fi un corp părtinitor lipsit de influență. Rivalul său politic, Benny Gantz, a condamnat și el publicarea listei, spunând că a fost o zi întunecată pentru cauza drepturilor omului.
Jason Greenblatt, fost consilier al președintelui Trump: Lucrau la această listă, s-au abținut să o publice, iar acum, după lansarea planului de pace, fac astfel de lucruri? Rușine Consiliului pentru Drepturile Omului!
Autoritatea Palestiniană a jurat că va folosi lista pentru a alunga companiile și pentru a solicita despăgubiri. Ironia e că orice boicot care se va face probabil cel mai mult îi va afecta pe palestinieni. De exemplu, CBN relata despre momentul când presiunile internaționale au forțat compania SodaStream să părăsească Mishor Adumim și să se mute în Israel, proces în care 500 de palestinieni și-au pierdut locul de muncă.
Yona Schiffmiller de la NGO Monitor spunea pentru CBN că mare parte a listei a venit din partea organizațiilor afiliate BDS, iar Israelul mai spune că alte câteva grupuri, având legături teroriste, au făcut presiuni ca ONU să publice lista.
Yona Schiffmiller, NGO Monitor: Sunt luate în vizor activitățile acestor companii, deși acestea sunt perfect legale. Nu există niciun standard internațional care să interzică activitatea în teritoriile sub ocupație sau în așezările israeliene. Multe dintre companiile despre care vorbeam efectuează activități care au fost specificate în Acordul de la Oslo.
Liderii de afaceri creștini din 40 de națiuni și-au luat angajamentul să combată mișcarea BDS, urmărind să facă afaceri cu companiile israeliene.
Calev Myers, președinte, Arise: I-am invitat pentru a putea iniția legături cu afacerile israeliene, pentru a ne putea întâlni față în față și pentru a crea acele conexiuni și tranzacții care vor ajuta la răspândirea inovațiilor israeliene în lume.
Jason Greenblatt: Încurajăm telespectatorii dvs. să dubleze, chiar să tripleze legăturile de afaceri cu companiile de pe lista neagră. Puteți să le scrieți acelor companii și să le încurajați să continue. Puteți scrie către Congresul American în semn de protest. Cred că ceea ce au făcut este strigător la cer.
Material difuzat în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 315. Urmărește știri și reportaje din toată lumea: https://alfaomega.tv/stiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu