V-ați gândit vreodată să răspundeți singuri la această întrebare? Ce ați spune voi cuiva ca să-i arătați că Hristos chiar a înviat dintre cei morți?
Învierea lui Isus – dogma centrală a credinței creștine, căci aceasta sărbătorim noi de Paște – este de fapt un timp de bucurie, un moment când să cugetăm la adevărul Creștinismului într-un mod mai profund și să privim mai specific la evidența Învierii lui Hristos.
Este atât de important – în calitate de creștini – să fim asigurați de adevărul învierii pentru că, așa cum declara și Pavel, ”Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră” (1 Corinteni 15:13-14).
În această privință vom oferi patru puncte care sunt o evidență a faptului că Hristos a înviat într-adevăr din morți și o motivație în plus să ne bucurăm în această sărbătoare – și oricând altă dată.
Evidența Învierii lui Hristos. Expunerea de mai jos este o serie de patru dovezi pentru Învierea lui Hristos, așa cum sunt subliniate de Dr. Gary Habermas, istoric american, erudit al Noului Testament și filozof de religie, care are ca specialitate studierea și ținerea de prelegeri despre Înviere. Fie ca aceste dovezi să vă încurajeze credința și să vă inspire să căutați Adevărul!
1. Mormântul gol Relatările biblice ne spun că mormântul era gol, dar chiar mai mult decât atât, există două piese de evidență clară care confirmă adevărul despre mormântul gol.
Doctorul Gary Habermas, un cercetător biblic și profesor de apologetică creștină din cadrul Liberty University, spune că prima evidență este că femeile au fost primele martore la Înviere. În timpul perioadei lui Hristos, femeile nu erau considerate cele mai de încredere martore, așa că Habermas pune întrebarea, de ce susținătorii timpurii ai Creștinismului înregistrează pe femei ca fiind primele care să mărturisească despre mormântul gol dacă aceasta nu era de fapt adevărat? Este improbabil ca ei să fi ales femeile, prin urmare aceste evenimente trebuie să fie pur și simplu consistente cu felul cum s-au întâmplat de fapt evenimentele.
Al doilea lucru este ”factorul Ierusalim” drept evidență. Ierusalimul a fost locul unde Isus era bine cunoscut, și credincioșii din vremea timpurie au indicat spre mormântul în care El a fost îngropat pentru ca scepticii să meargă și să verifice singuri acest fapt. Din nou, de ce ar spune creștinii timpurii că Învierea lui Isus a avut loc în Ierusalim când ei puteau foarte bine să spună că a avut loc în Roma sau în oricare alt loc unde oamenii nu ar fi fost atât de interesați în a vedea pe cont propriu mormântul, dacă Isus nu ar fi înviat și mormântul nu era de fapt gol?
2. Ucenicii lui Isus au crezut într-adevăr că Isus a înviat din morți și ei erau gata să moară pentru credința lor Habermas notează faptul că cercetătorii recunosc că ucenicii au crezut într-adevăr în dogma centrală a Creștinismului – divinitatea lui Isus, moartea, îngroparea și învierea. ”Ucenicii au avut experiențe pe care ei le-au gândit a fi apariții ale lui Isus cel înviat”, declara Habermas în acest interviu.
Lee Strobel, un jurnalist ateu a studiat acest fenomen al învierii lui Isus (fapt pentru care ulterior a și experimentat nașterea din nou și Dumnezeu i s-a descoperit personal, la finalul acestui articol este expunerea sa despre evidențele învierii lui Isus, care sunt de fapt și mărturia lui de la ateu la credința creștină) și a cercetat amănunțit acest aspect. Un psiholog renumit i-a spus că un om poate să aibă ”vedenii” sau ”imaginații” cu privire la ceva, dar să ai 500 de oameni având aceiași ”vedenie” deodată ar fi o minune mai mare decât Învierea în sine!
Ucenicii erau atât de siguri despre Învierea lui Isus încât ei erau gata să-și dea viețile lor, și mulți dintre ei au devenit martiri de dragul Evangheliei. Cine și-ar da viața pentru o ”vedenie” sau nălucire personală?
3. Chiar și dușmanii lui Isus au fost convertiți Cu toți presupunem că prietenii noștri ne vor susține – cândva, dacă vom avea nevoie de aceasta – că ei vor verifica ceea ce spunem, dacă avem nevoie de un martor, că ne vor susține – dar dușmanii noștri? Majoritatea dintre noi nu vom conta pe dușmanii noștri ca să mărturisească despre adevărul a ceea ce spunem noi.
Doar că doi dușmani în particular ai Evangheliei au devenit ulterior purtători de cuvânt pentru Creștinism. Primul, Iacov, fratele lui Isus, ni se spune despre el că ”el nu credea în El” (Ioan 7:5; Marcu 3:21), dar mai apoi ni se spune că el este unul dintre apostoli (Galateni 1:19). Apostolul Pavel este un alt exemplu al unui dușman aprins al Creștinismului care mai apoi a devenit un stâlp al Bisericii primare.
De ce ar include scriitorii biblici (care nu au conlucrat în timp ce scriau relatările Evangheliei) mărturia din partea dușmanilor lui Isus? Cineva ar crede că mărturia din partea unui dușman ar fi considerată de mai puțină încredere, așa că dacă scriitorii Evangheliei au inclus acestea atunci trebuie să fie exact cum s-au întâmplat evenimentele.
4. Proclamația timpurie a Evangheliei Cred că suntem cu toți familiari cu jocul pe care l-am avut în copilărie intitulat ”telefonul fără fir”, în care o persoană șoptește cuiva ceva în urechea următoarei persoane și acest lucru continuă într-un cerc până ce ultima persoană spune ceea ce el/ea a auzit cu voce tare – ceea ce de fapt aproape niciodată nu era ce spusese persoana de la început.
Aceasta este de fapt opusul a ceea ce s-a întâmplat cu relatarea Învierii. Credincioșii timpurii au început să predice Evanghelia imediat. Avem relatarea despre Petru cum predică Evanghelia la Cincizecime (la 50 de zile după înălțarea lui Isus la ceruri) și cercetătorii biblic tasează predicarea Evangheliei la perioada imediat următoare după crucificare, spune Habermas, așadar era improbabil ca mesajul să fie distorsionat în decursul a câteva zile sau luni sau ani după ce a fost acesta proclamat.
Logică și rațiune + credință Acestea sunt doar patru evidențe pentru Înviere. Cu mai multă cercetare se pot descoperi mai multe. Din fericire aceste îți vor prezenta o mai mare asigurare a faptului că Hristos este într-adevăr Cel ce a pretins că este. Totuși, logica și evidența merg doar într-o anumită măsură până la un anumit punct, fiecare dintre noi trebuie să luăm decizia dacă ne vom pune sau nu credința noastră în Hristos.
Sper că mulți vor fi confruntați cu Isus în cadrul sărbătorii Paștelui și vor alege să se încreadă în Domnul care a învins moartea și mormântul.
Notă: Materialul de mai sus a fost adaptat dintr-un articol scris de Veronica Neffinger, bazat pe un interviu cu Dr Gary Habermas (apărut pe 9 martie 2017) și spicuiri dintr-o prezentare video a jurnalismului Lee Strobel (pe care v-o recomand să o urmăriți, este în limba engleză, mai jos). Dacă citați acest material în altă parte, vă rog să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.
