05-11-2018

În momentul în care furtuna a ajuns în locul în care mă aflam, copacii au început să se îndoaie, mașinile să se rostogolească, iar resturile de tomberoane și alte materiale loveau din toate părțile mașina mea. M-am uitat cum o bucată mare de carton de pe un șantier a trecut chiar peste mine.
Am căutat telefonul mobil, ca să o pot suna pe fiicele mele la serviciu și mi-am dat seama că l-am lăsat acasă. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să aștept și să am încredere în Dumnezeu sperând că acest lucru se va încheia rapid. Am avut un sentiment profund de liniște, știind că El mă iubește și că voi fi bine, dar cu toate acestea, era foarte înfricoșător ce era afară.
Nu știam ce să fac. M-am ținut pe volan și am așteptat să văd ce se va întâmpla în continuare. A durat aproximativ 60 de secunde, dar părea mult mai mult. A fost cel mai lung minut pe care l-am trăit vreodată.
După ce vântul s-a mai domolit, a început o ploaie torențială. Am făcut tot ce știam pentru a ieși din acea zonă, însă traficul se mișca foarte încet, aproape deloc. Nu știu de unde veneau toate mașinile acelea. N-am văzut niciodată atât de ocupat drumul respectiv.
Dar am reușit să îmi fac drum până la o bancă. Am fost plăcut surprins că înăuntru era un miros așa plăcut. În ciuda furtunii și a ploii torențiale de afară, era ca și cum cerurile s-au deschis și a plouat cu flori peste mine.
Nu seamănă și cu viața noastră uneori? În mijlocul momentelor înspăimântătoare, momente frustrante și ploi abundente de lucruri neplăcute, există și ,,furtuni” de binecuvântări din partea lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu spune în Ieremia 33:3
,,Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.’”
El este acolo pentru noi și dorește să ne binecuvînteze atunci când avem nevoie de El, să ne protejeze de rău și de pericol și să ne ofere înțelepciunea necesară pentru a înțelege ,,de ce-urile” din viață. Apelează-L azi. Numărul lui este RUGĂCIUNE. El este mereu acolo.
CBNDevotions| Martha Noebel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu