duminică, 21 iunie 2020

Fii stăpân pe situație











Cârmaciul s-a apropiat de el și i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te și cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi și nu vom pieri!” (Iona 1:6)
Cârmaciul nu are nume, nu are naționalitate, nu știm aproape nimic despre el, decât că era cârmaciul, era căpitanul unei corăbii ce pleca din portul Iafo spre Tars. Ce putem presupune este că, dacă era cârmaci, înseamnă că era un om capabil să cârmuiască o corabie, că era curajos și stăpân pe sine și că putea gestiona aproape orice situație fără să-și piardă cumpătul. Totuși, în corabia lui, de data asta urcase la bord un călător oarecare, ce nu atrăgea cu nimic atenția asupra lui, dar care avea să marcheze în mod unic și dramatic cursul istoriei – inclusiv istoria cetății Ninive.
Dar cârmaciul nu avea cum să anticipeze aceasta, pentru că Iona era pentru el un pasager care a plătit prețul biletului și atât. Însă a devenit un chip pe care bietul cârmaci nu avea să-l uite toată viața: Iona este personajul care l-a pus pe cârmaci în fața unui Dumnezeu de care nu mai auzise sau nu-I cunoscuse puterea. Marele paradox în această istorie este că acest cârmaci este cel care îl trezește pe Iona la realitate din „somnul rațiunii”, un somn care naște „monștri”.
Răspunsul lui Iona îl șochează pe cârmaci, deși, surprinzător, el avea o vagă presupunere că furtuna venită brusc și inexplicabil din punct de vedere meteorologic era rezultatul faptului că cineva își supărase „zeul”.
Ce istorie! Să iei un om și să-l arunci în mare! Să iei viața unui om nu era un lucru obișnuit, din contră, după ce Iona plătise prețul călătoriei, cârmaciul avea datoria să-l ducă la destinație în siguranță. Însă ajunge în fața unei situații limită, o furtună neobișnuită amenința să-i înghită. Fiind depășit de situație, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să strige și el: „«Doamne, nu ne pierde din pricina vieții omului acestuia și nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!» Apoi au luat pe Iona și l-au aruncat în mare. Și furia mării s-a potolit.” (Iona 1:14-15)
Impactul cu Dumnezeul lui Iona avea să-i schimbe viața: „Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul și au adus Domnului o jertfă” (Iona 1:16).
Uneori și noi credem că suntem suficient de înțelepți să facem față provocărilor. Dar ne trezim dintr-odată în mijlocul furtunii, îngroziți. Abia atunci Îl descoperim pe Dumnezeu într-un mod în care nu L-am cunoscut și strigăm după ajutor, nevoiți să aruncăm peste bordul vieții lucrurile care au cauzat furtună și să-I facem juruințe lui Dumnezeu. Să-L rugăm pe El să ne deschidă azi ochii. Amin!
Autor: Ioan Pârcălab

Devotional - Glasul glorios al Domnului

Diavolul face tot ce îi stă în putere ca vocea lui să fie auzită în această lume. La un moment dat, a avut chiar îndrăzneala de a-L întrerupe pe Isus, în timp ce Domnul vorbea în sinagogă: „În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: "Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret?... Isus l-a certat şi i-a zis: "Taci şi ieşi afară din omul acesta!” (Marcu 1:23-25)

Devotional - Oare iti asculta Dumnezeu rugaciunile?

Orice credincios care dorește să-i placă lui Dumnezeu prin viața lui de rugăciune trebuie mai întâi să cunoască răspunsul la această întrebare: „Îmi ascultă cu adevărat Dumnezeu rugăciunile și le va da răspuns?” Deși pare a fi o întrebare simplă - una care nici măcar nu ar fi trebuit să fie pusă - majoritatea creștinilor vor răspunde repede: „Da, desigur, eu cred că Dumnezeu răspunde rugăciunilor mele”. Dar adevărul este că mulți nu sunt pe deplin convinși.

Devotional - Este inima ta fara vina?

„Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:10)
Pavel a fost un predicator puternic, care a putut să stea plin de curaj în fața oamenilor și să depună mărturie: „Alți lucrători împreună cu mine am trăit vieți fără prihană înaintea voastră și a lui Dumnezeu. Conduita noastră a fost dreaptă și curată. Umblu întotdeauna ca și cum ochii Lui ar fi asupra mea, iar voi sunteți martori al modului în care trăiesc”. El a dorit ca fiecare credincios să aibă aceeași putere pe care el o avea în îndrumarea oamenilor către Dumnezeu, prin trăirea unei vieți fără vină. Dar cum putea trăi cineva în mod ireproșabil și ce caracterizează o astfel de viață? 

Devotional - Esti tu plin de curaj?

Cu toate că se vorbește în biserică despre războiul spiritual, foarte mulți creștini nu au învățat cum să reziste inamicului. De fapt, puțini creștini au învățat cum să se ridice în picioare și să lupte, iar mulți sunt ușor de sedus pentru diavol.

Devotional - Credinta invinge teama

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: "Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.“ (Numeri 13:1-2)

Devotional - Dovada unei treziri

Se vorbește mult despre trezire în aceste zile și există opinii diferite despre cum ar trebui să arate. Prima dovadă a unei adevărate treziri spirituale este o mare dorință de a auzi și asculta Cuvântul lui Dumnezeu. În vremea lui Neemia, poporul a exprimat lui Ezra, un preot și cărturar, dorința de a le citi cartea Legii lui Moise: „Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat” (Neemia 8:5).

Devotional - Descurajati in propriile noastre inimi

Te-ai săturat să trăiești în lipsuri, atunci când tot ceea ce ai avea vreodată nevoie a fost pregătit? Poate că accentul tău este greșit. Ai tendința să te bazezi pe slăbiciunile tale, ispitele și eșecurile din trecut și când te uiți în interiorul propriei tale inimi, ceea ce vezi te descurajează.

Devotional - Desavarsit de Iubire

Iubirea, frica, ascultarea - când vine vorba de umblarea cu Dumnezeu - sunt inseparabile, pentru că nu poți trece printr-una fără celelalte două.
  • FRICA - „Frica de Domnul este urârea răului” (Proverbe 8:13).
  • IUBIREA - „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte” (Ioan 14:21).
  • ASCULTAREA - „Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui” (2 Ioan 6).

Devotional - Cealalta latura a pietrei

„Iosif a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză curată de in şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.“ (Matei 27: 59-60) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu