Tragedia
dureroasa cu care se confrunta familia Bodnariu si alte familii romane ale
caror copii le-au fost rapiti de autoritatile norvegiene continua sa
impuna subiecte noi de discutie. Si asta e un lucru bun. Acum doua saptamini am
discuat despre disciplinarea copiilor. Observam ca in presa si dezbaterile
media din Romania se discuta tot mai mult despre familie, copii, cresterea
copiilor si relatiile dintre copii si parinti. Azi discutam un subiect nou, dar
la fel de relevant si care trebuie sa ne puna pe gand si pe noi romanii: ai cui sunt copiii?
Ai cui
sunt copiii?
Daca vi se
pare ridicol ori banal acest subiect ori titlu insistam sa aveti rabdare si sa
cititi cu atentie. Bulversarile valorice din ultima generatie aparute in
Occident le priveam in Romania, si unii dintre noi inca continua sa le
priveasca, ca pe niste aberatii tranzitorii. Am atentionat, din 2006 incoace,
si continuam sa atentionam ca aceste rasturnari valorice nu sunt tranzitorii,
nu pot fi asemuite unei dureri de cap trecatoare, ci tind sa aibe un caracter normativ –
adica tind sa devina ceea ce sociologii numesc „noul normal”. Normalizarea
nonvalorilor occidentale, eufemistic si pe nedrept numite „valori europene”, se
face in speta prin institutiile europene, asa cum dovedim periodic cind
comentam rezolutii ori proiecte legislative demarate in Parlamentul European,
Consiliul Europei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si Organizatia
Natiunilor Unite. Intrebarea pentru noi ca romani este daca romanii vor accepta
ca aceste inversiuni valorice sa transforme cultura si civilizatia noastra, si,
in final, valorile noastre crestine si traditionale. In cazul in care
institutiile europene reusesc sa transforme nonvalorile in directive normative,
prabusirea familiei, a casatoriei, si, in final, a civilizatiei, va deveni o
realitate si in Romania.
In acest
context, deci, discutam intrebarea de astazi: ai cui sunt copiii? Intrebarea
are de a face cu una din nonvalorile care se impune tot mai mult in cultura si
legislatia Occidentala, si anume: copiii nu apartin neaparat parintilor biologici, ci celor care pot
sa le asigure un trai mai bun, un mediu material mai ridicat. Cu
citiva ani in urma se dezbatea in Consiliul Europei o conventie europeana a
drepturilor copilului care atenua rolul parintilor biologici in cresterea
copiilor si accentua tocmai inversul. In sociologie si jurisprudenta reversul
familiei fondate pe relatiile biologice intre parinti si copii este numit
„social parenting” („parinti sociali”) sau „psychological parenting” („parinti
psihologi”). Conform acestor doctrine copiii nu apartin parintilor biologici ci
celor care ii cresc ori au abilitatea financiara sa ii creasca. Din fericire,
propusa conventie europeana, impinsa din spare de Suedia si Norvegia, a esuat.
Cum am ajuns aici?
Cum am
ajuns aici? In primul
rind prin nepasarea celor carora trebuia sa le pese. La inceput a fost
divortul. Noul sot ori sotie cereau ca fiii si fiicele noului sot ori sotii sa
devina copiii lor. Cereau ca relatiile parentale intre copiii fostului sot ori
sotii si parintii lor biologici sa fie eliminate pentru a permite noului sot
ori sotii sa adopte acesti copii. Rationamentul a fost ca noii parinti
ingrijesc si se investesc in copiii biologici ai unor parinti biologici care
acum lipsesc din viata copiilor lor. La inceput tribunalele au ezitat sa
accepte teoria aceasta, dar in timp unele dintre ele au cedat si le-au validat.
Dupa divort au urmat pretentiile celor care
traiau in concubinaj, unde unul dintre adulti avea copii biologici si celalat
pretindea sa i se permita sa fie si el ori ea parintele acelorasi copii pe
motiv ca si ei contribuie financiar si emotional la cresterea lor. In timp
tribunalele au cedat si acestei presiuni. Dupa divort si concubinaj a urmat
revolutia homosexuala, homosexualii pretinzind sa aibe si ei dreptul la a avea
copii, prin adoptie, cu toate ca, clar fiind, ei nu pot, la nivel biologic, sa
ii aduca pe lume. Parteneriatele civile si casatoriile homosexuale au avut ca
efect principal eliminarea procreatiei ca justificare a casatoriei naturale
intre barbat si femeie. Odata inscrisa irelevanta procreatiei ca motivatie
pentru pastratea casatoriei traditionale in legi ori deciziile unor tribunale
supreme, cum ar fi cele din Canada ori Statelor Unite, lumea occidentala a
intrat pe o pista foarte alunecoasa. Practic, in spatiul occidental nu mai
exista nici un argument convingator in favoarea casatoriei naturale ori a
familiei naturale care consista intre un barbat si o femeie si copiii lor
biologici.
Tocmai
aici se incadreaza, din punct de vedere ideologic si ca stil de crestere a
copiilor, victimizatii copii ai lui Marius si Ruth Bodnariu. Norvegia a ales sa acorde primordialitate
„varietatilor de familii”, legalizind casatoriile si adoptiile homosexuale. O
consecinta logica a acestei politici fara minte este tot mai pregnanta teorie
ca nici copiii nu mai apartin, neaparat, parintilor lor biologici. Principalul
instrument ori agentie de stat prin care Norvegia pune in practica ideologia
secularista a familiei este inumanul si odiosul Barnevernet.
Familia
intentionala
Odata
demarata aceasta confuzie privind „ai cui sunt copiii”, confuzia nu poate decit
sa se extinda. In urma cu citiva ani The
Institute for American Values din New York a publicat un dosar extrem de
interesant si important privind familia intentionala(„the
intentional family”). Terminologia aceasta identifica, se pare, ultimul val in
agresiunea societatii seculare impotriva relatiilor biologice intre parinti si
copii. Unii sociologi occidentali vad in familia intentionala o versiune
superioara familiei traditionale. In familia traditionala copiii se nasc cind
natura si firescul lucrurilor decid, adica sotia devine insarcinata iar dupa
noua luni naste. In contrast, familia intentionala e familia planificata, unde
cei care alcatuiesc familia, evident nu neaparat barbatul si femeia uniti in
casatorie, decid cum, cind, si citi copii sa aibe. E mai bine asa, zic
sociologii, pentru ca asta permite femeilor si barbatilor sa-si planifice
viata, cariera si sa-si chiverniseasca banii.
Studiul lui Institute for American Values identifica
diferite categorii de „familii” unde relatiile biologice dintre parinti si
copii nu mai decid ai cui sunt copiii. O prima categorie e surogatul unde
cei care platesc sa li se faca un copil sunt declarati parintii copilului, iar
femeii purtatoare, care la urma urmelor este mama biologica a copilului, nu i
se recunoaste dreptul de parinte biologic. In categoria aceasta intra
homosexualii si bogatii care prefera sa plateasca femeile sarace sa le aduca
copii pe lume. A doua categorie
sunt barbatii care isi vind materialul genetic femeilor necasatorite ori fetele
care isi vind ovulele cuplurilor casatorite care nu pot avea copii. In aceste
situatii nici barbatii nici fetele nu sunt recunoscuti de lege ca parinti
biologici ai copiilor care vin pe lume. Mai devreme in luna ziarul britanic Daily Mail comenta
despre un barbat britanic care a devenit tatal biologic a peste 800 de copii
donindu-si materialul genetic, dar nu e tatal lor legal. [http://www.dailymail.co.uk/news/article-3397175/Britain-s-prolific-sperm-donor-fathers-800-children-selling-magic-potion-Facebook-50-pot.html]
A treia, si poate cea mai bizara, categorie de
familie intentionala, a aparut in San Francisco cu citiva ani in urma: un grup
de persoane incheie un contract de convietuire care determina, printre altele,
ai cui sunt copiii. Exemplul dat de studiu era al unui grup de mai multe
persoane care traiau impreuna, homosexuali, lesbiene, bisexuali si
heterosexuali. Relatiile sexuale intre ei erau reglementate in scris prin
contract. Impreuna decideau care femei vor ramine insarcinate, cu cine, si ai
cui vor fi copiii care se vor naste. Tot prin contract erau reglementate alte
detalii, cum ar fi contributiile financiare pentru cresterea copiilor, si cine
va sta cu copiii acasa cind sunt bolnavi.
Radacinile acestei erezii
Radacinile acestor asalturi diabolice impotriva
parintilor biologici nu sunt recente. Le depistam inca in antichitate. Daca
Sfintele Scripturi numesc copiii un dar din partea lui Dumnezeu, grecii antici
gandeau invers. Plato
pare sa fi fost primul ganditor in opinia caruia copiii nu apartin parintilor
ci comunitatii. Copiii trebuie luati de la parinti de la o
varsta frageda si dati comunitatii sa fie educati de comunitate nu de familia
biologica, zicea el in Partea V a cartii lui Republica.
Feministele moderne au adoptat acest axiom,
iar statele occidentale il promoveaza la nivel legislativ. De exemplu, in 2005,
dupa ce Canada a legiferat casatoriile homosexuale, a modificat legislatia
familiei, eliminind apelatia de „parinte natural”, adica biologic, si
inlocuindu-l cu termenul de „parinte legal” („legal parent”). Legalizarea casatoriilor homosexuale in Statele Unite a avut un
efect similar. Pina in prezent 19 state americane au abolit conceptul de
„natual parent” („parinte natural”) si l-au inlocuit cu „legal parent”
(„parintele legal”). In Marea Britanie vedem, in numele egalitatii intre
„familii”, interzicerea folosirii la scoala a termenilor „mama” ori „tata” si
inlocuirea lor cu termenul de „parinte” pentru a nu „ofensa” copiii cu doua
mame ori doi tati. Printre apologetii avantgardisti care promoveaza anihilarea
relatiilor biologice intre parinti si copii ca fundament legal pentru definirea
familei, notabili sunt politologii americani Amy Gutmann si Stephen Macedo.
Acestia, dar si altii ca ei, au in comun negarea autoritatii parintesti
naturale in cresterea si educarea copiilor lor biologici. Cei mai in varsta
dintre noi isi amintesc ca aceasta a fost, de fapt, si ideologia si
politica comunista a familiei promovata in Romania totalitara a secolului
trecut.
Statul ne confisca copiii
Asa statul ne confisca si copiii. Legiferind
casatoriile homosexuale, statul a confiscat, expropriat, nationalizat, daca
vreti, institutia casatoriei, iar acum face la fel cu produsul natural si cel
mai pretios al casatoriei – copiii, transformindu-i pe toti in victime si
bastarzi, pentru a folosi expresia lui Douglas Farrow, Profesor la Universitatea
McGill din Montreal, din cartea lui, publicata in 2007, Nation of Bastards – Essays on
the End of Marriage („Natiune de bastarzi – eseuri privind
sfarsitul casatoriei”). O varianta apropiata a acestei gandiri e reflectata si
in decizia lui CEDO din 2006 in cazul Konrad v. Germanycare a respins drepturile
parintilor de a-si educa copiii in conformitate cu valorile morale personale.
De acum inainte familia, casatoria, si „ai cui sunt copiii” devin institutii si
conversatii exclusiv statiste pe care statul le construieste dupa plac. Aceasta
perspectiva e cunoscuta sub numele de „perspectiva constructivista” a familiei
pentru ca statul, nu natura si firea lucrurilor, o defineste.
Avalansa
impotriva relatiilor biologice de familie se identifica. Numarul intelectualilor, al profesorilor de drept, al sociologilor,
al judecatorilor, al politicienilor, al legiuitorilor care cer eliminarea
relatiilor biologice ca fundament al familiei e in crestere vertiginoasa. Asta
se reflecta in numarul crescind de comentarii, legi, ori carti care se publica
in sprijinul distrugerii familiei biologice ori nucleare. Notam ca in 2013 New
York University Press a publicat What Is Parenthood? Contemporary Debates about
the Family („Ce inseamna a fi parinte? Dezbateri
contemporane privind familia”) Din nefericire nu am avut ocazia sa citim
cartea, dar o simpla aruncare de privire asupra subiectelor tratate in ea si a
titlurilor capitolelor iti fac rau. Exemple: „A diversity approach to
parenthood in family life and family law”; „Uncoupling marriage and parenting”
(„disocierea casatoriei de paternitate”); „The other side of the demographic
revolution: social policy and responsible parenthood”).
O tema centrala a cartii e definitia paternalitatii pe
care o propune: „It defines parenthood more by reference to the quality of the
relationship – or, to use a psychological concept, attachment – between adult
and child than to whether a marital relationship exists between two
opposite-sex adults or a biological tie between adult and child. It recognizes
that adult-adult intimate relationships often produce and may be linked to
parent-child bonds, as in marriage. However, it also recognizes that
adult-adult intimate bonds are not always the anchor of parent-child bonds;
some parent-child bonds form and flourish outside of marriage or other adult
intimate relationship.” (Pagina 3) (Cartea „defineste paternalitatea mai mult
prin referinta la calitatea relatiei – ori, pentru a folosi un concept din
psihologie- atasament – intre persoana adulta si copil decit prin referinta la
existenta unei relatii de casatorie intre adulti de sex opus ori legaturi
biologice intre persoana adulta si copil. Recunoaste ca relatiile intime intre
adulti deseori produc si pot fi legate de atasament intre persoana adulta si
copil, de exemplu in casatorie. Insa, ea deasemenea recunoaste ca relatiile
intre adulti nu sunt totdeauna ancora atasamentului intre persoana adulta si
copil; unele relatii intre ei se formeaza si se dezvolta si in afara casatoriei
ori a relatiilor de intimitate intre adulti”)
Material furnizat de catre Alianta Familiilor din
Romania
Publicat
de Actualitatea Creștină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu