Cuprins:
Introducere
1. Nevoia imensă
2. În ce constă nevoia
3. Ce spune Dumnezeu?
4. Cum este împlinită nevoia
5. Lumea flămânzeşte după „agape”
6. Dragoste, la care nu avem nici un drept
Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:
Introducere
Am formulat această temă şi aşa: „Poate oare dragostea să fie păcat?” Este vorba de problema sexualităţii, care ne preocupă foarte mult pe toţi. Daţi-mi voie să încep deci imediat cu abordarea temei: „Dreptul nostru la dragoste”! Am să vă spun lucruri serioase şi importante legate de acest subiect.
1. Nevoia imensă
O stare de fapt foarte ciudată din vremea noastră este că oamenii nu au mai fost niciodată atât de singuri. Şi aceasta într-un veac, în care trăim mai înghesuiţi unii în alţii ca niciodată. Şi cu toate acestea – deşi suntem presaţi unii în alţii ca sardinele într-o conservă -, nu am fost niciodată atât de singuri ca în zilele noastre.
Un băiat de 16 ani mi-a spus odată:
— Nu am pe nimeni! I-am răspuns:
— Nu vorbi prosti! Ai un tată!
— Ah, babacul! mi-a răspuns băiatul, vine după-masa la 5 acasă, înjură puţin, mănâncă şi pleacă din nou.
— Dar mama ta?
— Ah, aia este prea ocupată. Nu poate să se ocupe de mine!
— Şi colegii tăi de muncă?
— Aia sunt colegi, doar atât! – Nu am pe nimeni la care să-mi uşurez inima.
Asta mi-a spus un băiat de 16 ani! Dar această singurătate nu există numai la copii. Soţiile trăiesc adesea fatal de singure lângă soţul lor şi invers. Soţul nu are nici cel mai mic habar ce-o frământă pe soţia lui. Şi soţia nu are nici cel mai mic habar ce-l frământă pe soţul ei. Şi aceasta se numeşte apoi căsnicie! Şi uite aşa, suntem cu toţii oameni singuri!
Când filozofii din vremea noastră vorbesc despre singurătatea omului, ei dau peste multe urechi deschise. Omul strigă efectiv să fie eliberat din singurătate. Şi, vedeţi dumneavoastră: acest dor după eliberarea din singurătate se aliază cu cea mai mare putere care există în viaţa noastră, cu instinctul sexual. Şi atunci se rup zăgazurile: tânărul de 15 ani îşi caută o prietenă care să-l scape de singurătate. Soţul, care trăieşte alături de soţia lui şi este absolut singur, are o aventură cu secretara lui, pentru ca ea să-l scape cumva de singurătate. Tânărul student, unul dintre cei 11.000 sau 20.000 de studenţi ai unei universităţi şi în esenţă extrem de singur, îşi găseşte o studentă care este la fel de singură ca şi el. Dorul după eliberare din singurătate se aliază cu cel mai puternic instinct din viaţa omului, cu instinctul sexual şi aşa se face, că ajungem să trăim astăzi într-o lume nemaipomenit de sexualizată. Şi realitatea, că omul caută pe plan sexual eliberarea din singurătate, dă apă la moară oamenilor de afaceri: producătorii de filme şi scriitorii de romane, de exemplu. Iar lozinca devine: nici un film fără cel puţin o scenă de dragoste la pat! Nici o carte fără cel puţin un adulter!
Când studiem comportamentul oamenilor din jurul nostru – oamenii flirtează, se provoacă, se sărută -, avem sentimentul că totul se petrece în dulci jubilo, totul este numai mare bucurie. O tânără mi-a spus:
— Domnule pastor, noi avem cu totul alte valori decât bunicii noştri. Avem o morală nouă, o etică nouă!
Aproape că sunt tentat să-mi scos pălăria – dacă aş avea una pe cap – cu veneraţie şi să răspund:
— Tot respectul!
Dar dacă cineva este pastor într-un oraş mare de atâta timp de când sunt eu, atunci nu mai crede aceste vorbe mari. Şi ştiu din experienţă că tot acest tam-tam este numai de formă. În spatele faţadei există însă o nevoie imensă: tineri şi tinere care trăiesc în legături obscure şi care nu au pace cu ei înşişi. Căsnicii care continuă în făţărnicie şi ajung să se destrame. O nevoie imensă! Şi de această nevoie ştim cu toţii. Nu vorbesc aici despre nişte oameni oarecare, ci despre noi.
Cu ani în urmă am ţinut într-un orăşel din Lipperland o prelegere despre un subiect asemănător, dar numai pentru tineri. Când am intrat în sală, m-am gândit: „Ăsta-i iadul!” Băieţi, fete, fum de ţigări! Unii băieţi au scos chiar sticle cu ţuică. Câteva fete şedeau pe genunchii băieţilor. „Aici trebuie să vorbesc! Vai de mine!” m-am gândit. Şi apoi am început cu această afirmaţie: „Pe planul sexualităţii există o nevoie stringentă!” În clipa aceea a fost de parcă ar fi fost ridicate jaluzelele. Încă mai văd aevea un băiat care şi-a împins prietena de pe genunchi. Asta l-a atins. Deodată s-a făcut linişte de mormânt. Şi atunci mi-a trecut prin minte: „Prima impresie a fost că totul este bucurie şi veselie, dar totuşi am avut dreptate: pe planul sexualităţii există o nevoie stringentă!”
2. În ce constă nevoia
Şi vedeţi dumneavoastră: nevoia constă în esenţă dintr-un fapt, şi anume, că nu mai ştim ce este de fapt păcat. Se afirmă: „Astăzi avem concepţii noi în acest domeniu!” Dar un lucru rămâne valabil: păcatul este o realitate! Şi dacă păcătuiesc, apare o povară pe conştiinţă. Aceasta este o realitate. Aşa apare nevoia, că nu mai ştim ce este de fapt bine şi ce este rău. Deci, daţi-mi voie să vorbesc pe şleau: sunt relaţiile sexuale premaritale OK – sau sunt rele? Este adulterul în cazul unei căsnicii dificile o necesitate – sau este rău? Este iubirea lesbiană, pe care o practică fetele între ele, păcat – sau nu? Este homosexualitatea, relaţiile sexuale dintre bărbaţi sau dintre tineri, rea – sau nu? Este onania, este divorţul păcat -sau nu? Ce este de fapt rău şi ce este bine? Aici apare nevoia! Mii de romane se prefac de parcă acest domeniu ar fi dincolo de bine şi rău, de parcă această întrebare ar ieşi aici din discuţie. Romanele ne prezintă viaţa aşa: să nu te porţi colegial, asta este rău – dar domeniul sexualităţii nu are nimic de-a face cu binele şi răul. Să luăm filmele moderne: în prim plan, un sărut, cade cortina şi apoi apar umbre după cortină. Această scenă trebuie să existe în film, asta pare să fie dincolo de bine şi rău. Este adevărat? Ce este bine, ce este rău? Îmi mai amintesc încă cum, tânăr fiind, mi-am venit în fire şi aceasta a devenit pentru mine o întrebare chinuitoare: „Ce este permis şi ce nu?”
Pentru a putea răspunde corect la această întrebare trebuie să punem mai întâi o alta: „Cine decide de fapt ce este bine şi ce este rău? Cine trebuie de fapt să decidă asta?” A venit odată la mine aşa, o pereche: ea – puternic fardată cu rimel pe gene, el – un tânăr cam labil şi cu vârfurile degetelor îngălbenite de nicotină. Le-am spus:
— Păi, se vede de la o poştă ce-i cu voi! Atunci femeiuşcă mi-a spus:
— Asta nu contează, domnule pastor! Asta nu contează!
I-am răspuns:
— O clipă, vă rog! Cine trebuie de fapt să decidă dacă contează sau nu?
Da, cine spune de fapt ce este bine şi ce este rău? Biserica? Nu! Nici eu nu m-aş supune deciziilor ei. Ca şi tânăr nu am recunoscut deloc stăpânirea preoţilor asupra vieţii mele, acum sunt eu însumi unul din ei. Cine decide ce este bine şi ce este rău? Tuşa Veta? Sau propria mea conştiinţă? „Îmi urmez glasul lăuntric!” Hm, hm! Cine trebuie de fapt să decidă ce este păcat şi ce nu?
Vedeţi dumneavoastră: acum am ajuns la un punct foarte important. Dacă există un Dumnezeu viu, care este Stăpânul lumii, atunci El trebuie să decidă ce este bine şi ce este rău! Dacă nu există Dumnezeu, atunci faceţi ce vreţi! Nici eu nu văd de ce să fiu cinstit de dragul tuşei Veta. Aici, fiecare om este confruntat cu întrebarea: există Dumnezeu – sau nu există? Cunosc oameni care trăiesc o viaţă murdară, dar care afirmă:
— Şi eu cred într-un Dumnezeu.
Prostii! Dacă există un Dumnezeu, atunci voia Lui este valabilă pe planul sexualităţii. Trebuie să decideţi: puteţi să renunţaţi la Dumnezeu în viaţa dumneavoastră, dar apoi vă aşteaptă moartea! Nu putem să spunem până la 45 de ani: „Trăiesc fără Dumnezeu!” – şi apoi să îmbătrânim şi să devenim evlavioşi. Nu se poate!
„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi” scrie în Biblie – nu: „când vă convine”. O repet: dacă nu există Dumnezeu, puteţi să faceţi ce vreţi. Dar dacă Dumnezeu trăieşte, atunci El trebuie să hotărască ce este bine şi ce este rău. Asta este logic, nu?
Şi acum vă spun: Dumnezeu trăieşte cu adevărat! Dumnezeu trăieşte cu adevărat! Şi dacă mă întrebaţi de unde ştiu acest lucru atât de sigur, vă răspund: pentru că S-a revelat în Isus! Vreau să vă întipăresc un lucru în minte: de când a venit Isus, orice indiferenţă faţă de Dumnezeu sau negare a lui Dumnezeu este neştiinţă sau rea voinţă! Puteţi să-L detronaţi în viaţa dumneavoastră, puteţi să spuneţi: „Avem o altă etică morală!” – vă garantez că va trebui să daţi socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru viaţa dumneavoastră!
Este o mare eliberare atunci când omul ajunge să înţeleagă că Dumnezeu este Cel care trebuie să decidă ce este bine şi ce este rău. Şi El ne-a spus asta foarte clar în Cuvântul Lui, în Biblie. Un bărbat m-a întrebat odată foarte mirat:
— În Biblie se găsesc şi lucruri din astea? I-am răspuns:
— Da, se găsesc şi lucruri din astea! Dumnezeu dă indicaţii foarte clare despre ce este bine şi ce este rău pe planul sexualităţii!
M-aţi urmărit până aici? Trebuie deci să ne punem întrebarea: „Ce spune de fapt Dumnezeu despre acest subiect?” Vreau să extragem acum din Biblie chintesenţa.
3. Ce spune Dumnezeu?
a. Dumnezeu aprobă sexualitatea
Există o poezie a lui Tucholsky, în care poetul spune: „De la brâu în sus sunt creştin – şi de la brâu în jos sunt păgân”. Asta este o prostie! Biblia ne spune: „Dumnezeu l-a făcut pe om – parte bărbătească şi parte femeiască l-a făcut”. Şi Dumnezeu ne-a creat şi cu sexualitatea noastră! De aceea vorbesc aici deschis despre ea. Acesta nu este un domeniu tabu, Dumnezeu m-a creat ca bărbat – şi pe dumneavoastră, bărbaţilor, la fel. Să fim atunci bărbaţi – şi nu marionete! Şi Dumnezeu v-a creat pe dumneavoastră ca femei. Atunci, fiţi femei, încercarea disperată a femeilor să fie ca bărbaţii sau invers este bolnăvicioasă, înţelegeţi: Fiţi femei adevărate! Fiţi bărbaţi adevăraţi! „Dumnezeu l-a făcut pe om – parte bărbătească şi parte femeiască l-a făcut” – şi nu încă un al treilea sex. Dumnezeu ne aprobă sexualitatea. Trebuie să ştim acest lucru. Nu trebuie să inhibăm aici nimic. Toată tensiunea, care constă în faptul că suntem bărbat sau femeie, face parte din creaţie.
Dar suntem o creaţie căzută. Lumea nu mai este aşa cum a fost creată de mâna Creatorului. Şi de aceea este atât de periclitat tocmai acest domeniu important şi sensibil al sexualităţii. De aceea a protejat Dumnezeu acest domeniu:
b. Dumnezeu protejează sexualitatea prin căsnicie
El aprobă sexualitatea şi o protejează prin căsnicie! Căsnicia nu este un contract social, ci o instituţie a lui Dumnezeu.
Un psihiatru american, care a scris o carte importantă despre acest domeniu şi care nici măcar nu este creştin, spune: „Nu s-a scris niciodată o afirmaţie mai mare despre această întrebare, ca cea din Biblie: Dumnezeu l-a făcut pe om – parte bărbătească şi parte femeiască l-a făcut”. Şi el continuă: „Nu sunt creştin, dar spun ca şi psihiatru că acesta este lucrul cel mai important: căsnicia”. Înţelegeţi corect: căsnicia loialităţii – nu cea de-a şaptea, a opta, a noua sau a zecea „căsnicie” a stelelor de cinema de la Hollywood! Faptul, că aceste „căsnicii” sunt prezentate ca ideal, este iar o nebunie a zilelor noastre şi face clară toată neputinţa noastră. Dumnezeu a creat căsnicia ca o instituţie: căsnicia dragostei şi a loialităţii.
Şi acum aş vrea de fapt să ţin un mic discurs despre căsnicie: femei dragi, nu sunteţi încă nişte femei suficient de bune, dacă le gătiţi soţilor voştri mâncăruri gustoase şi le coaseţi nasturii rupţi. Bărbaţilor, nu este suficient să le daţi soţiilor voastre bani pentru cumpărături şi în rest să nu vă mai ocupaţi de ele. Conform voii lui Dumnezeu, căsnicia trebuie să fie eliberarea din singurătate! Este căsnicia voastră aşa ceva, voi, cei căsătoriţi? Poate că ar trebui să staţi de vorbă şi să spuneţi: „Unde am ajuns de fapt? Căsnicia noastră trebuia să fie eliberarea din singurătate!” „Nu este bine”, spune Dumnezeu la început, „ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit”, înţelegeţi dumneavoastră: eliberare din singurătate!
Îmi place aici să povestesc o întâmplare cu tâlc: pe când eram încă un băieţel, am avut voie să mergem, sora mea şi cu mine, la rudele din Stuttgart, la o nuntă. A fost prima nuntă la care am participat şi totul a fost foarte interesant. La biserică s-a mers cu trăsuri şi apoi a avut loc o recepţie mare la hotel. Pe meniu scria, la sfârşit: „Bombă de îngheţată”. Şi sora mea şi cu mine, am stat la masă şi aveam o singură dorinţă şi anume, ca bomba de îngheţată să vină cât mai curând. Dar îngheţata nu a venit încă mult timp, pentru că tot mereu mai era câte un unchi care să ţină câte un discurs lung. Pe noi ne plictiseau grozav aceste discursuri. Şi cu toate acestea, unul din aceste discursuri mi-a rămas pe veci întipărit în memorie. S-a ridicat un unchi, care a vrut să fie puţin hazliu şi a spus: „Dragi oaspeţi! Se spune, că în cer s-ar afla două scaune, care sunt pregătite pentru soţii care nu au regretat nici o clipă că s-au căsătorit”. Şi apoi a continuat: „Dar scaunele sunt goale până în ziua de azi!” În clipa aceea a fost întrerupt. Tatăl meu i-a strigat mamei mele – care şedea la capătul celălalt al mesei – în mijlocul asistenţei prezente la masă: „Mamă, scaunele alea sunt ale noastre!” Eram doar un băieţel şi nici măcar nu am înţeles sensul profund al celor spuse. Dar prin inimă mi-a trecut un fior de bucurie, pentru că aveam posibilitatea să simt întreaga căldură minunată a unei asemenea case părinteşti. Este căsnicia voastră aşa? Aşa a gândit-o Dumnezeu să fie!
La nunta mea, am avut un coleg bătrân, care la recepţie a ţinut un discurs deosebit de inspirat, şi anume, despre versetul: „Am să-i fac un ajutor potrivit care să fie în jurul lui”. El a spus: „Nu o stăpână, care să ridice pantoful deasupra lui. Nu o roabă, care să fie sub el, la picioarele lui. Şi nici lângă el – ca un lucru secundar. Ci un ajutor, care să fie în jurul lui”. Ah, mi-ar place să pot cânta acum un imn de slavă despre căsnicie; mi-aş dori să am timp pentru aceasta.
M-a impresionat profund modul în care tatăl meu şi-a privit soţia la nunta de argint şi a spus: „În cei 25 de ani te-am îndrăgit tot mai mult, zi de zi!” Atunci m-am gândit la toate căsniciile care în 25 de ani totul s-a răcit treptat. Groaznic! Există mulţi soţi, care ar trebui să-i spună partenerului de viaţă: „Trebuie să începem încă o dată de la capăt!” Asta se poate! Asta se poate!
Şi acum, al treilea lucru: există mulţi tineri, care spun: „Încă nici nu mă gândesc la căsătorie. Care este situaţia cu noi? Putem să facem ce vrem?” Lor trebuie să le spun:
c) Dumnezeu vrea o tinereţe curată
Ştiu: în ziua de azi asta sună comic. Dar credeţi, că Dumnezeu se ia după modă? Ăsta nu este principiul meu. Ci asta o spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Poate pot să mai argumentez aici puţin. Vedeţi dumneavoastră, Biblia conţine o idee extraordinară: ea relatează despre un tânăr, pe nume Isaac. Tatăl lui începe într-o bună zi să-i caute o nevastă. Iar Isaac se duce pe câmp şi se roagă, pentru că este convins că Dumnezeu este Cel care-i va aduce o nevastă. Şi acestei femei, pe care nici măcar nu o cunoaşte încă, acestei femei îi este deja credincios. Tinerilor, care nici măcar nu vă gândiţi încă la însurătoare, puteţi să fiţi convinşi, că Dumnezeu are să vă dea fata potrivită la momentul potrivit. Şi acestei fete trebuie să-i fiţi credincioşi deja de acum! Sau invers: fetelor, fiţi credincioase celui pe care nici măcar nu-l cunoaşteţi! Aceasta este ideea Bibliei: Dumnezeu vrea o tinereţe curată! Un medic, un psihiatru, mi-a explicat odată: „Sunt convins, că o fată poate în esenţă să iubească numai o singură dată cu adevărat. Numai o singură dată îşi dăruieşte inima cu adevărat. Dacă o astfel de fată a avut şapte curtezani, atunci este – exact aşa s-a exprimat, era şvab – acrită pentru măritiş. Se mărită cu al şaptelea şi se gândeşte tot la primul, pe care l-a iubit”. Atunci i-am răspuns: „Interesant! Prin psihiatrie ajungeţi la aceleaşi adevăruri ca şi Cuvântul lui Dumnezeu”.
Trebuie deci să afirm cu toată claritatea: relaţiile sexuale premaritale, dragostea lesbiană, homosexualitatea, adulterul, divorţul sunt păcate, pentru care va trebui să daţi socoteală înaintea Dumnezeului celui sfânt!
De fapt, aş putea să mă opresc aici. Ştiu ce mare ajutor a fost pentru mine, tânăr fiind, când am înţeles care este voia lui Dumnezeu şi că El este singurul care decide ce este păcat şi ce nu. Dar aş fi crud, dacă m-aş oprit aici şi nu aş mai spune încă un lucru important.
4. Cum este împlinită nevoia
În Biblie există o istorie minunată, cutremurătoare: Iată-L pe Isus, Fiul Dumnezeului celui viu, în mijlocul mulţimii. Deodată se iscă tulburare. Se face loc. O ceată – preoţi şi plebe – aduce înaintea lui Isus o femeie frumoasă. O văd aevea în faţa mea, cu hainele pe jumătate rupte. O aruncă înaintea lui Isus şi spun:
— Doamne Isuse! Pe această femeie am prins-o cu un bărbat străin, în preacurvie (adulter). Legea lui Dumnezeu spune că cel care a preacurvit este vinovat şi trebuie omorât. Tu eşti întotdeauna atât de milos, Doamne Isuse, dar nu Te vei ridica împotriva voii lui Dumnezeu. Vrem să auzim acum din gura Ta, că femeia trebuie să fie acum omorâtă cu pietre! Isus o priveşte atunci pe femeie şi spune:
— Da, Dumnezeu i-a foarte în serios problema asta; şi conform voii lui Dumnezeu, ea este vinovată şi trebuie să moară.
Pe feţele tuturor se vede deja satisfacţia. Unii pun deja mâna pe pietre, căci preacurvarii erau omorâţi cu pietre. Dar Isus continuă:
— Încă o clipă! Acela dintre voi, care este absolut fără păcat – în gând, cuvinte şi faptă -, acela să arunce prima piatră.
Şi apoi Isus se apleacă şi scrie ceva în nisip. Mi-ar place să ştiu ce a scris, dar Biblia nu ne spune. După un timp, Isus se ridică – şi în jurul lui nu mai este nimeni. Numai femeia mai stă în faţa Lui. în Biblie citim: „S-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară”.
Şi acum vă întreb: aţi fi avut voie să aruncaţi prima piatră asupra femeii, pentru că pe acest plan sunteţi absolut curaţi în gândire, vorbire şi fapte? Aţi fi putut arunca prima piatră? Nici unul, nu-i aşa?! În cazul acesta însă, suntem aici o adunătură de păcătoşi, da, asta suntem în realitate.
Vedeţi dumneavoastră: aceşti oameni au făcut o mare greşeală. „S-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară.” Ar fi trebuit să facă invers. Ar fi trebuit să spună: „Doamne Isuse! Trebuie să stăm şi noi lângă femeie. Pe ea nu ai osândit-o, ajută-ne şi pe noi!” În nevoia sexuală a vremurilor noastre nu cunosc, în esenţă, nici un alt ajutor, în afară de Isus. Şi dacă spun acest lucru, o spun ca unul care am trăit eu însumi din ajutorul lui Isus. Dacă vorbesc despre Isus, nu vă spun teorii. El a fost viaţa vieţii mele şi mai este până în clipa de faţă. Nici pastorul nu poate fi neutru; şi el este om. Şi el are nevoie de Mântuitorul, la fel ca dumneavoastră. Şi am aflat ce fel de Salvator este Isus, căci El face două lucruri:
a. Isus iartă vina
Nici un preot, nici un pastor, nici chiar îngerii nu vă pot ierta păcatele. Primul gând murdar devine un păcat ireversibil. Şi plecaţi cu vina dumneavoastră în veşnicie, la judecata lui Dumnezeu – dacă nu-L găsiţi mai înainte pe Isus şi dacă nu-I mărturisiţi păcatele şi El vă iartă. Isus este singurul care poate să ne ierte păcatele.
În duhul vostru, mergeţi la poala crucii lui Isus şi spuneţi-I: „Acum îmi aduc înaintea Ta toate păcatele tinereţii, îţi mărturisesc toate legăturile obscure. Nu vreau să ascund nimic”. Şi apoi uitaţi-vă în sus, la crucea Lui şi spuneţi: „Dintr-un izvor sânge a curs / Pentru cei păcătoşi / Acest izvor minuni face / Spală pe păcătoşi. / Pentru mine încă a curs / Credinţa mă ţine. / Ce mult bine mi-a dat Cristos / Murind pentru mine”. Ascultaţi-mă: „Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat”.
La 17 ani am devenit soldat şi am intrat într-o moară de păcate. Deodată ni-am trezit şi m-am întrebat privindu-mi viaţa plină de mizerie: „Cine-mi va lua povara tinereţii mele pângărite?” Şi apoi am înţeles: „Isus îmi şterge trecutul. Isus îmi iartă vina!” Atunci mi-am predat viaţa Domnului. Şi acum nu aş mai vrea să trăiesc fără El.
În Düsseldorf am vorbit cândva în faţa unei mari mulţimi de oameni despre faptul că Isus şterge trecutul prin iertarea păcatelor. La sfârşit, când oamenii au început să părăsească sala, am văzut un domn înalt şi distins, care se străduia să ajungă în faţă, la mine, mergând împotriva curentului de oameni, în final a ajuns în faţa mea şi m-a întrebat:
— Este adevărat ce aţi spus, că există iertarea păcatelor?
— Da, i-am răspuns, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Din această iertare trăiesc şi eu!
Atunci mi-a spus:
— Sunt psihiatru. Vedeţi dumneavoastră, la mine vin mulţi oameni cu boli sufleteşti. Au complexe. Dar nu ştiu din ce cauză suferă. De cele mai multe ori sunt vechi poveşti de vinovăţie, de care nu-şi mai pot aminti sau de care nu mai vor să-şi amintească. Trebuie să muncesc mult cu ei, până le aduc vechile poveşti din subconştient din nou la suprafaţă, în conştiinţă. Dar puterea mea se opreşte aici. Ce-i drept, pot să scot vina la iveală: minciuna, cearta, imoralitatea. Dar adesea m-am gândit disperat: dacă aş putea totuşi să-l scap pe om şi de vină lui! Şi de aceea vă întreb, domnule pastor Busch, există cu adevărat Unul, care poate să-l scape de om de vina lui? Este adevărat sau nu?
La aceasta i-am confirmat încă o dată cu bucurie:
— Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Da!
Şi mi-am dat seama atunci, ce veste nemaipomenită şi extraordinară avem noi în Noul Testament: Isus iartă vina!
b. Isus ne eliberează din robie
Odată, i-am spus unei tinere secretare foarte drăguţe:
— Domnişoară, vă duceţi în iad! Relaţia dumneavoastră cu şeful dumneavoastră este cumplită! Nu-l faceţi pe bărbatul acesta şi familia lui să fie nefericiţi!
Ea mi-a răspuns – şi o umbră de durere i-a trecut pe faţă -:
— Nu pot să ies din situaţia asta! Doar îl iubesc!
— Da, i-am răspuns eu, dar omul are o soţie şi copii! Sunteţi crudă!
Şi ea mi-a spus din nou:
— Nu pot să ies din situaţia asta!
Atunci am simţit că ea însăşi era chinuită de această relaţie care o înrobea, dar că nu vroia să o rupă. Am fost fericit să-i pot spune:
— Vedeţi dumneavoastră, e drept, noi nu putem să rupem legăturile păcatului, dar în Biblie este scris: Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. Chemaţi-L pe Isus! El poate să rupă chiar şi asemenea legături murdare!
Există o cântare pe care îmi face mare plăcere s-o când:
„A venit Isus, cătuşele sar
Lanţurile morţii zdrobite în două se rup.
– asta am trăit să văd, ca pastor într-un oraş mare, cum lanţurile morţii se rup în două! –
Isus, Salvatorul, este cu noi,
Ne eliberează El, Fiul lui Dumnezeu
Din păcat şi ruşine – spre glorie prin har:
A venit Isus, cătuşele sar!”
În această fază a nevoii şi a robiei noastre sexuale devine clar, că oamenii – tineri şi bătrâni – au nevoie de Mântuitorul, de Salvatorul nostru, Isus Cristos. Faptul, că Isus ne dă în dar o eliberare minunată şi absolut reală, poate fi probat! Aveţi nevoie de un Mântuitor, altfel veţi duce o biată existenţă jalnică!
5. Lumea flămânzeşte după „agape”
Trebuie să mai adaug ceva. Există multe fete, care spun:
— Dar avem deja patruzeci de ani şi nu ne-a cerut nimeni în căsătorie. Cu noi cum rămâne?
Vedeţi dumneavoastră: eu sunt sută la sută pacifist – vreau s-o recunosc liniştit – şi am devenit pacifist de fapt din cauza nevoii acestor fete. În cel deal doilea război mondial au căzut cinci milioane de bărbaţi. Aceasta înseamnă, că la cinci milioane de fete li s-a refuzat cea mai mare dorinţă a vieţii lor, de a face un bărbat fericit; că cinci milioane de fete din poporul nostru trebuie să meargă singure pe drumul vieţii lor. Mai am nevoie de şi mai multe motive împotriva războiului? Ar trebui să înţelegeţi bine ce înseamnă această nevoie tăcută a cinci milioane de fete în poporul nostru! Bărbaţii, care au vrut să le facă fericite, zac pe câmpul de luptă. Acestor fete aş vrea să le spun: Pentru Numele lui Dumnezeu, nu dobândiţi acum prin păcat lucrul de care nu v-a fost dat să aveţi parte! Nu jefuiţi alte căsnicii! În poporul nostru a izbucnit un val de pericol şi ispită.
— Dar cu noi cum rămâne? Întreabă ele.
Lor le răspund: dacă aţi fost deja călăuzite pe acest drum, atunci spuneţi „Da” la această călăuzire. Nu trebuie neapărat să fiţi neîmplinite, dacă nu vă căsătoriţi!
Biblia relatează despre o femeie necăsătorită, pe nume Tabita. Ea trăia în cetatea Iope, oraşul Jaffa de azi. Apostolul Petru s-a aflat în apropiere când a murit. Ucenicii din Iope au trimis după Petru. Când Petru a intrat în camera unde se afla moarta, i s-a tăiat respiraţia. El se gândise: „Biata fecioară tomnatică, o voi găsi singură, întinsă pe pat”. Dar camera este plină! Este acolo o văduvă, care spune:
— Rochia asta mi-a cusut-o Tabita! Mai este şi un orb, care mărturiseşte:
— Eram atât de singur. Şi în fiecare duminică după-masă, de la trei la patru, Tabita venea la mine şi-mi citea. Era cea mai luminoasă oră din viaţa mea!
Mai sunt şi nişte copilaşi – ştiţi de care: din aceia cărora le curge nasul – şi ei spun:
— Suntem copii lăsaţi de capul nostru. Nimeni nu se ocupa de noi. Şi atunci a apărut Tabita şi a început să ne poartă de grijă!
Deodată, Petru începe să înţeleagă: Tabita a avut o viaţă mult mai bogată decât unele soţii, care au devenit treptat acre, trăindu-şi viaţa alături de un soţ plictisitor!
În limba germană avem un singur cuvânt pentru dragoste. În greacă există patru. Iar Noul Testament a fost scris în limba greacă. În greacă, dragostea, despre care am vorbit la început, este „eros”. De la acest cuvânt avem şi noi cuvântul „erotism”. Un alt cuvânt pentru dragoste este „agape”. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, pe care pot s-o dau mai departe.
Tinerelor, care nu v-aţi căsătorit, spuneţi „da” la calea voastră – şi umpleţi-vă viaţa cu „agape”. Lumea flămânzeşte după această dragoste.
Îmi permiteţi să mai repet o dată? Dumnezeu decide ce este bine şi ce este rău! Dumnezeu spune: o tinereţe curată, o căsnicie a loialităţii. Şi dacă drumul nu duce la căsnicie, atunci trebuie să ne acceptăm drumul.
6. Dragoste, la care nu avem nici un drept
În încheiere vreau să mai vorbesc încă o dată despre Isus. Tema mea s-a intitulat: „Dreptul nostru la dragoste” Există o dragoste, la care nu avem nici un drept, care ne este oferită în dar. Şi aceasta este dragostea lui Isus Cristos. Noi suntem păcătoşi. Noi avem nevoie de un Mântuitor. Daţi-mi voie să v-o spun ca pe o mărturisire personală:
În cel de-al treilea Reich m-am aflat din nou în închisoare – din cauza credinţei mele. Preotul închisorii mă vizitase şi-mi spusese: „Perspectivele dumneavoastră sunt cumplit de sumbre”. Apoi a plecat. Şi eu am rămas în celula mea. Era foarte mică. Sus de tot era o mică crăpătură prin care pătrundea lumină. Era frig şi eu tremuram îngheţat. Ah, toată atmosfera în care mă aflam era îngrozitor de rece. Mi-era dor de soţie, de copii, de slujba mea, de băieţii mei, căci eram pastor cu tineretul. Şi stăteam acolo aşa – fără speranţa de a mai ieşi vreodată din situaţia în care mă găseam. Când s-a înserat, am fost copleşit de o disperare imensă. Nu ştiu dacă în viaţa dumneavoastră aţi ajuns vreodată într-o situaţie cu adevărat disperată. Aceasta a fost însă clipa – pot numai să v-o mărturisesc deschis -, în care Domnul Isus a intrat în celula mea! El trăieşte! El poate să treacă prin uşile închise. Şi El a făcut-o şi mi-a arătat moartea Sa pe cruce, atunci când a murit pentru mine, ca un păcătos. Şi i-am auzit cuvintele în ureche: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile Lui”. În ceasul acela, din mâinile lui Isus a trecut asupra mea un asemenea curent de dragoste divină, încât aproape că nu l-am putut suporta, aproape că a fost prea mult pentru inima mea. Şi am înţeles: există o dragoste pe care nu o merităm, la care nu avem nici un drept, care ne este oferită în dar.
Şi această dragoste a lui Isus vă este oferită şi dumneavoastră! De ce lăsaţi această dragoste să treacă pe lângă dumneavoastră? Ea vrea să se reverse direct în inima dumneavoastră!
Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu