21-06-2020 11:06:
Motivul pentru care am ales să scriu aceste rânduri, nu este nici pe departe pentru a vă impresiona; cu cele mai pompoase idei, cu cele mai noi idealuri, sau cu cele mai captivante povestiri miraculoase sau amuzante. Motivul pentru care aceste rânduri există și acum le puteți citi, este pentru a vă influența să trăiți o viață plăcută înaintea lui Dumnezeu indiferent de ideologiile, ispitele, sau problemele cu care vă confruntați în secolul XXI.
Cu siguranță nu sunt cel mai bine pregătit teolog pentru a scrie despre acest subiect. Însă cu toate acestea, tind să cred că sunt unul dintre puținii teologi care înțelege foarte bine, foarte amănunțit și foarte profund viața tânărului creștin în secolul vitezei. Iar asta nu pentru că sunt eu mai special, mai privilegiat, sau mai învățat decât alții, ci pentru că și eu sunt un tânăr care trăiesc o viață de credință și mă confrunt exact cu aceleași ispite și slăbiciuni. Am observat cu toții că nu suntem perfecți deși ne-am dori acest aspect, pentru că din nefericire pentru noi, nu suntem imuni în fața păcatului. Și de parcă nu ar fi fost destul, trăim într-un secol în care lumea aceasta are mai mult ca niciodată atât de multe oferte, atât de multe de oferit. Suntem într-o continuă mișcare, într-o continuă dezvoltare și tot ce vedem în jurul nostru evoluează de la zi la zi; Tehnologia avansează mai ceva ca o cursă din filmul „The fast and the furios”, moda își prezintă vestimentația mai ceva cum își prezintă jucătorii echipa de fotbal a clubului sportiv Real Madrid, autoturismele se dezvoltă și se îmbunătățesc în așa fel încât avem impresia că trăim deja raiul pe pământ, mass-media face atât de mult zgomot de parcă am fi pe circuitul de la formula 1, iar informația circulă cu viteza luminii. Întrebarea este, cum ar trebui să-și trăiască viața un tânăr creștin în secolul vitezei unde modernismul și-a lăsat amprenta atât de puternic? Vă invit cu căldură în inimă și cu drag să citiți această carte și să explorăm împreună câteva răspunsuri practice. VEZI AICI mărturia personală „Povestea unui suflet scos din ghiarele morții” CLICK!
Pasiunile noastre nu trebuie confundate cu scopul vieții
Într-o zi banală pe când aveam frumoasă vârstă de 15 de ani, plimbându-mă pe străzile din Timișoara împreună cu un prieten, mi-a venit o întrebare insistentă în minte, o întrebare cauzată din pricina mai multor întrebări cum ar fi; de ce există moarte? De ce nu există o soluție pentru a stopa moartea? Și cum a apărut această moarte? Apoi, toți cei care trăiesc acum, probabil în secolul XXI vor fi istorie și cu toate acestea nu a găsit nimeni o soluție cu privire la această problemă atât de gravă care ne afectează atât de tare pe toți? Există viață după moarte? Și dacă există, este vorba despre reîncarnare? Dacă nu, este plauzibilă ideea de rai și iad pe care creștinii o cred și o prezintă? Ori odată ce ai murit totul se încheie prin anihilare? Și totuși dacă există viață după moarte, unde vor ajunge toți oamenii după ce mor?
Însă întrebarea care mă frământa cel mai tare și pe care o simțeam ca pe o povară, era una de domeniul prezentului, o întrebare de care nu am putut scăpa foarte ușor; „Care este scopul omului pe acest pământ și care este scopul vieții mele?” Nu am primit răspuns în acea zi și a trebuit să mai aștept încă trei ani până am înțeles cu adevărat care este scopul omului pe acest pământ. Timp de trei ani de zile mi-am trăit „visul” așa cum am dorit, încercând cele mai tari senzații ale vremii. Toate acestea, pentru că deseori aveam tendința să încurc pasiunile mele cu scopul vieții mele. Iar probabilitatea de a nu fi singur care am făcut aceasta, este destul de mare.
Trebuie să recunoaștem că există persoane care au pasiuni murdare, grosolane, jalnice și încearcă să le împlinească cu orice preț, chiar dacă ar trebui să încalce toate principile morale, că până la urmă „scopul scuză mijloacele.” Nu insinuez faptul că multe pasiuni pe care le avem sunt frumoase și folositoare în scopuri formidabile. Să aveți o pasiune înflăcărată pentru a fi un medic chirurg care să salveze vieți și care să ajute oamenii să se reabiliteze din punct de vedere fizic, este o pasiune frumoasă care chiar trebuie apreciată. Nu e nimic greșit în a vă dori să fiți un polițist de calibru care să prindă infractori și care să facă dreptate prin impunerea legii. Ce putem spune despre cineva care își dorește să fie un profesor renumit într-o școală primară oferind o bună educație copiilor? „Jos pălăria.” Sunt pasiuni admirabile și benefice societății în care trăim. Însă scopul vieții nu este acela de a ne urma „visul” împlinind și făcând ceea ce ne pasionează, deși am putea face asta, dar doar atunci când facem din scopul vieții noastre, pasiunea vieții noastre.
Și totuși care este diferența dintre un polițist cinstit și un infractor periculos în ceea ce privește scopul vieții în afara faptului că amândoi și-au împlinit pasiunea de a face ce și-au dorit? Sau care este rezultatul cu privire la scopul vieții acestor două vieți trăite total diferit? Desigur că din punct de vedere al beneficiilor pentru societate și chiar din punct de vedere moral, polițistul este cel care merită toată cinstea. Pe când infractorul este personajul negativ care ar trebui tras la răspundere din punct de vedere legal, asta în cazul în care este prins, dacă nu; „hoțul neprins, negustor cinstit.” Dar aceasta nu răspunde la întrebarea dacă cele două persoane și-au împlinit scopul vieții pe acest pământ trăindu-și din plin pasiunea vieții. Răspunsul este categoric, nu! Asta atât timp cât credem că pasiunea noastră nu este și scopul vieții noastre și că există un scop comun pentru care a fost creat fiecare om în parte. Desigur, asta doar în cazul în care suntem adepții creaționismului, nu a evoluționismului care susține că venim de nicăieri, ne îndreptăm spre nicăieri și ajungem într-un final tot acolo, adică nicăieri. Și da, există un scop comun pentru omenire. Vorbind despre viață, dar nu despre ea în general, ci despre viața noastră personală, sunt câteva aspecte la care ar trebui să medităm foarte serios:
Niciunul dintre noi nu am ales să primim viață și nu am avut opțiunea de a anticipa acest act. Am fost aduși la viață și apoi născuți fără să știm că se va întâmpla aceasta.
Niciunul dintre noi nu a anticipat timpul în care să primim viață și să existăm pe acest pământ. Am primit viață și am fost născuți într-un secol pe care nu noi l-am ales.
Niciunul dintre noi nu a anticipat Continentul și Țara în care să primim viața și apoi să fim născuți. Nu am ales să fim români (valabil pentru cei născuți în România), ne-am născut români.
Niciunul dintre noi nu a anticipat ce fel de părinți să aibă, din ce familie să facă parte, sau ce neamuri va avea. Nu am ales niciunul familia în care am primit viață și am fost născuți. Și e mai bine așa. Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut această opțiune? Îmi imaginez acele cerințe înaintea lui Dumnezeu care ar fi sunat ceva în genul: „Doamne, cred că aș dori să am și eu viață pe pământ, m-am cam plictisit în acest Univers Splendid și cu siguranță vreau să experimentez o viață trăită pe Terra. Dar Doamne, știi nu aș vrea ca să trăiesc în secolul I, pentru că atunci nu vor exista autoturisme, iar eu doresc să mă plimb într-un Lamborghini Gallardo și cred secolul XXI mi s-ar potrivi cel mai bine. Și încă o rugăminte Doamne, te rog să-mi dai viață în SUA, sau în Europa, dar într-o Țară bogată, în niciun caz, Africa sau România. Ah, și era să uit, te rog să-mi dai niște părinți bogați care să nu fie foarte stricți cu mine și să mă lase să fac ce doresc eu. Ooo, iar dacă se poate, nu doresc să-mi împart bunurile cu un frate sau cu o soră, doresc să fiu singur la părinți. Mulțumesc.”
Cred că unii dintre noi, pe lângă faptul că am fi cerut toate acestea, probabil în loc de lapte când sunt bebeluși și-ar fi dorit direct shaorma cu de toate.
Acum lăsând imaginația la o parte, ideea este următoarea; că ne-am trezit în viață înconjurați de alte miliarde de oameni fără să anticipăm asta și cu siguranță aceasta s-a întâmplat cu un scop, cu o țintă, cu un țel bine definit. Iar scopul nu este de a ne trăi „visul” și a ne împlini pasiunea după care tânjim atât de mult. Scopul omului pe acest pământ este să-i dea slavă lui Dumnezeu, să-L glorifice pe Dumnezeu. Dumnezeu a creat omul pentru ca el să trăiască în așa fel încât omul să nu se glorifice pe sine, ci să-L glorifice pe El. Scriptura ne spune în Efeseni 1:5-6 „ne -a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” Iar vs 11-12 al aceluiași capitol spune următoarele: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduit mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.” Din aceste texte reiese clar că oamenii au fost creați spre lauda slavei lui Dumnezeu și să slujească tot spre slava lui Dumnezeu. Știu că textul acesta are și alte implicații cum ar fi predestinarea, dar nu este tema pe care doresc să o abordez în acest capitol. Da, am fost predestinați să avem viață pe acest pământ, fără ca noi să decidem și am abordat acest aspect adineaori.
Revenind la subiectul nostru, probabil unele persoane pot obiecta împotriva acestui text, susținând că aici este vorba doar despre persoanele care au fost mântuite și în care locuiește Duhul Sfânt. Pentru ele se aplică faptul că trăiesc cu acest scop și că pentru aceasta au fost creați, dar cu ceilalți oameni ce se întâmplă? Nu cumva se aplică pasiunea ca și scop? Răspunsul este din nou categoric – nu! Pentru că toți oamenii care au trăit, trăiesc și vor trăi vreodată pe acest pământ au fost creați cu același scop, de-al glorifica pe Dumnezeu, pentru slava lui Dumnezeu. Chiar dacă pe unii oameni Dumnezeu i-a suferit cu multă răbdare făcute pentru pieire (ca rezultat final) cu scopul de a-și arăta puterea.
În epistola către Romani, Pavel atingând același subiect ne transmite în vs 21-23 următoarele lucruri: „Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeaşi frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Şi ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire, și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?”
Cuvântul comun a versetelor 22-23, este verbul „să-și arate” în vs 22 „puterea”, iar în vs 23 „slava”. Ambele texte vorbesc despre faptul că Dumnezeu își va descoperi slava chiar și cu privire la vasele pe care a trebuit să le rabde și să le sufere până își va arăta mânia față de ele.
Întrebarea care reiese din text, este cu ce anume este slăvit Dumnezeu cu privire la aceste vase (oameni) făcuți pentru mânie și care vor ajunge în iazul de foc așa cum spune textul? Răspunsul logic, biblic și contextual, este dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că Pavel răspunde prin aceste versete la întrebarea dacă nu cumva „este nedreptate în Dumnezeu?” (Romani 9:14.) Dumnezeu este drept în judecata Lui, de a trimite oamenii în iazul de foc din pricina păcatului și prin aceasta, prin faptul că El este drept, Dumnezeu este slăvit chiar dacă acești oameni vor ajunge acolo unde ar trebui să ajungem cu toții. Un alt text din Scriptură ne atrage atenția cu privire la acest aspect și se găsește în Filipeni 2: „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”
Ceea ce ne transmite textul aici este că Dumnezeu a rânduit ca orice genunchi să se plece înaintea lui Hristos – genunchii celor din cer, de pe pământ și de sub pământ. Asta înseamnă că vine ziua în care și cei din iazul de foc se vor închina înaintea lui Dumnezeu și îl vor cinsti.
Așa că, scopul omenirii este unul comun, de a da slavă lui Dumnezeu și de a trăi în așa fel încât El să fie glorificat. Iar dacă omul va refuza să facă aceasta și va trăi în așa fel încât să se glorifice pe sine, Dumnezeu tot își va lua slava de la ei, trimițându-i în iazul de foc pentru faptele lor și rămânând drept în judecata Lui. Oamenii au fost creați cu un scop și scopul nu este altul decât să-L slăvească pe Dumnezeu.
O altă întrebare este, dacă pe lângă acest scop am anumite pasiuni pe care vreau să le împlinesc, este bine? Sigur că da, atât timp cât ele sunt bune și morale. Pasiunile noastre nu trebuie confundate cu scopul vieții. Însă trebuie să vă reamintesc faptul că scopul pentru care am fost creați, trebuie să fie pasiunea vieții noastre. Proslăvirea lui Dumnezeu trebuie să fie prioritatea noastră în tot ceea ce facem. Pavel a mers până într-acolo că a poruncit că, chiar și atunci când mâncăm și bem să facem tot spre slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Indiferent de ce pasiune aveți, pasiune care s-a transformat într-un vis pe care îl doriți cu tot dinadinsul să-l împliniți, trebuie să vă gândiți serios cu ce anume îl slăvește, îl proslăvește sau îl cinstește pe Dumnezeu. Dacă da, dacă această pasiune îi face cinste, atunci fără nici o reținere împliniți-vă visul. Dar dacă nu, vă rog frumos și respectuos să renunțați la această pasiune, pentru că cel mai probabil ea vă va înălța pe dumneavoastră și nu veți face altceva decât să încercați să furați din slava lui Dumnezeu. Și oricât de bun hoț de slavă ați fi, Dumnezeu tot își va primi slava, însă trebuie să fim conștienți de faptul că există anumite consecințe pentru astfel de acte.
În concluzie: Trăiți în așa fel încât să-l proslăviți pe Dumnezeu prin tot ceea ce faceți, pentru că acesta este scopul vieții voastre.
Daniel Godja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu