Viata de supunere

Introducere:

In capitolul 4 din epistola catre Efeseni, apostolul Pavel vorbeste despre transformarile petrecute in viata celui credincios. El vorbeste despre „dezbracarea de omul cel vechi” si despre „imbracarea cu omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu” (Efes. 4:20-24). Caracteristicile vietii noi in care a intrat cel credincios sunt:

1. „umblarea in adevar” (4:24b-32) 2. „umblarea in dragoste” (5:1-7) 3. „umblarea in lumina” (5:8-14)
2. „umblarea in intelepciune” (5:15-20) 5. „umblarea in supunere” (5:21-6:9)
3. „umblarea in biruinta” (6:10-20)

Este bine sa subliniem ca atunci cind ajunge la „umblarea in supunere”, Pavel spune ca toti trebuie sa traim o viata de supunere. Aici nu este vorba de supunerea pe care o datoram Domnului (Iacov 4:7), ci de supunerea reciproca, pe care ne-o datoram unul altuia: „Supuneti-va unii altora” (Efes. 6:21). Sa zabovim putin asupra acestei realitati in care vrea sa ne duca Domnul. Stapinirea ne da iluzia unei lumi in care totul este mai putin valoros decit noi insine. Viata de supunere innobileaza caracterul si-i daltuieste devenirea. Supunerea ne infrateste cu toti si ne scoate la iveala diamantele inimii. Ea ne transforma pe toti in Samariteni milostivi care si atunci cind trec prin „valea pligerii, o prefac intr-un loc plin de izvoare” (Ps. 84:6).

DEFINIŢA SUPUNERII „A te supune” inseamna a-l considera pe altul mai presus decit tine insuti si a te subordona lui. In limbajul folosit de Pavel: „Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora” (Fil.2:4). In pasajul din care a fost luata aceasta definitie, Pavel continua dindu-ne un exemplu suprem de supunere in persoana Domnului Isus: „El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci s-a dezbracat de Sine insusi si a Luat un chip de rob, …” (Fil. 2:6-7)

SUPUNEREA IN STRUCTURILE TRADItIONALE  Dumnezeu este un Dumnezeu al „rinduielii” (1 Cor. 14:33) si El a rinduit in lume structuri care sa garanteze pacea si stabilitatea. In cadrul acestor structuri rinduite de Dumnezeu, ni se cere tuturor o viata de supunere: „Oricine sa fie supus stapinirilor celor mai inalte, caci nu este stapinire care sa nu vina de la Dumnezeu” (Rom. 13:1). Ca structuri traditionale rinduite de Dumnezeu putem enumera: statul, dregatoriile, familia si Biserica.

CARACTERUL GENERAL AL SUPUNERII  Spre deosebire de parerea celor ce cred ca supunerea este o fateta negativa a vietii de exploatare, Biblia ne spune ca supunerea este o constanta a vietii divine si ca cine intra in partasia lui Dumnezeu intra intr-o viata de supunere. Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa traiasca o viata de supunere. „Supuneti-va unii altora” este norma cerului. Daca pe pamint visul firii pamintesti este sa stapineasca, in cer dorinta celori ajunsi acolo este sa se supuna.Intr-un sens pe care-l vom vedea imediat, acolo nu se mai poate vorbi despre cine stapineste si cine se supune, caci toti copiii lui Dumnezeu se supun „unii altora”. In Biserica, noi trebuie sa ne familiarizam inca de pe acum cu o astfel de viata. Fiecare din noi trebuie sa invatam sa ne supunem.

DUBLUL CARACTER AL SUPUNERII: supunerea IN ASCULTARE sI supunerea IN SLUJIRE In toate structurile rinduite de Dumnezeu exista doua pozitii caracteristice: pozitia dominanta, care se supune celorlalti printr-o viata de slujire, si pozitia dominata, chemata sa se supuna celei dintii printr-o viata de ascultare.

EXEMPLUL STATULUI Prin vot, cetatenii Statului aleg un presedinte pe care fagaduiesc sa-l asculte. Cu prilejul instalarii in functie, prima declaratie pe care o face cel ales este ca „se va consacra slujirii poporului si ca nu va da odihna ochilor lui pina ce … etc., etc.” Poporul il considera pe presedinte ” important” si-l asculta, si reciproc, presedintele considera poporul „important” si se jertfeste pe altarul slujirii. Nimeni nu a auzit despre un presedinte care sa slujeasca doar 8 ore pe zi. El nici nu este platit cu ora. In mod paradoxal, cu cit este inaltat mai mult cineva in autoritate, cu atit i se pretinde o masura mai mare de renuntare de sine si de consacrare. Dublul caracter al supunerii nu altereaza cu nimic egalitatea dintre cel ales, in fata Legii. Din acest punct de vedere, si presedintele si cetatenii sunt egali. Nimeni nu are statut de exceptie. Valoarea lor este aceiasi chiar daca pozitia si responsabilitatile lor sunt deosebite.

EXEMPLUL FAMILIEI Pasajul din Efeseni 5:21 pina la 6:9 ne vorbeste despre supunerea din cadrul vietii de familie. El incepe cu declaratia: „Supuneti-va unii altora in frica lui Hristos” (5:21) si continua cu lamurirea vietii de supunere dintre sot si sotie si dintre parinti si copii. In casnicie, sotul are pozitia dominanta si este chemat la o viata de slujire in timp ce sotia are pozitia dominata si este chemata la o viata de ascultare. Pentru a transmite mai bine aceste realitati, Pavel foloseste exemplul lucrarii lui Christos cu Biserica. Ca si cap al Bisericii si Domn al ei, Christos, din pozitia dominanta, s-a aplecat sa slujeasca si „S-a dat pe Sine pentru ea” (5:25). Din pozitia ei, ca parte dominata, Biserica este chemata sa-L „asculte” pe Christos in totul.  La fel este in viata de familie: desi intre cei doi soti nu exista deosebiri valorice, Dumnezeu i-a asezat in pozitii diferite in cadrul tiparului vietii de familie. Intrebarea clasica: „Cine se supune si cui?” trebuie eliminata. In sensul biblic, si sotul si sotia sunt chemati la umblarea in supunere. Sotia trebuie sa se supuna in ascultare, iar sotul trebuie sa se supuna in slujire.  Aceasta exprimare suna mult mai corect decit ceea ce se predica deobicei la nunti, si anume ca „sotia trebuie sa se supuna, iar sotul trebuie sa iubeasca”. Lucrurile nu stau chiar asa. Amindoi sunt chemati la iubire si tot amindoi sunt chemati la supunere. Iubirea trebuie aratata insa prin fapte. Christos a iubit asa de mult Biserica incit „S-a dat pe Sine pentru ea.” Un sot crestin este chemat sa se dedice 24 de ore pe zi slujirii sotiei sale, iar ea este chemata sa-l asculte „in toate lucrurile” (5:24). Necazul este ca Diavolul ne-a invatat sa inversam tiparul asezat de Dumnezeu si am ajuns astazi ca sotia sa pretinda sa fie ascultata, iar sotul sa pretinda sa i se slujeasca (!!!) Teoretic insa, niciodata n-a fost vorba despre asa ceva! Legamintul solemn depus cu ocazia cununiei i-a spus sotiei sa se supuna si sotului sa slujeasca. Chiar si declaratiile de dragoste, atunci cind sunt izvorite dintr-o inima curata, ii aseaza intuitiv pe cei doi in ordinea stabilita de Dumnezeu. Cind iubeste, fata este gata sa asculte si sa mearga oriunde cu iubitul ei, in timp ce baiatul este gata, intr-o atitudine de slujire, sa-i aduca pina si … luna de pe cer (!)  Cine si-ar putea inchipui un schimb de cuvinte in care baiatul sa se angajeze ca va fi ascultator toata viata, iar fata ca ii va purta de grija in toate lucrurile ?! Femeia nu-si pierde din valoare atunci cind asculta. Ea se implineste pe sine, urmindu-si destinul pe care i l-a fixat Dumnezeu. Nici barbatul nu se dezonoreaza atunci cind isi slujeste nevasta. Dumnezeu i-a aratat in Christos cit de frumoasa si inaltatoare este o astfel de misiune.  Tot in familie se manifesta si cealalta forma de supunere reciproca: aceea dintre parinti si copii. Pavel spune: „Copii ascultati in Domnul de parintii vostrii, caci este drept” (6:1). De data aceasta pozitia dominanta este ocupata de parinti, iar cea dominata de copii. In acest tipar, copiii sunt chemati la o viata de supunere prin ascultare, iar parintii la una de supunere prin slujire si sacrificii. Probabil ca cele mai mari exemple de sacrificiu personal sunt prezente in viata de crestere a copiilor. Noptile nedormite, oboseala, renuntarile nenumarate si adesea nemasurate sunt tot atitea faptele eroice savirsite din dragoste.  „Meseria” de parinte se intinde pe intreaga durata a zilei. Este adevarat ca mai exista si „tata de duminica”, dar aceasta este o incalcare a tiparului Dumnezeu pentru viata de familie. De multe ori, rebeliunea copiilor nu este altceva decit deghizarea unui strigat disperat dupa un drept acordat de Dumnezeu prin creatie: dreptul de a fi tinta preocuparilor majore ale parintilor. Printr-o foarte naturala reactie, cind preocuparea parintilor pentru copii scade, se micsoreaza si usurinta cu care copiii accepta sa li se supuna.  „Si voi, parintilor, nu intaritati la minie pe copiii vostri” (6:4) spune Pavel. Supunerea copiilor fata de parinti ramine insa o implinire a datoriei lor fata de Domnul: „Copii ascultati in Domnul de parintii vostri.”

EXEMPLUL BISERICII Acelasi tipar al dublei supuneri exista si in viata Bisericii. Desi toti suntem egali in valoare si desi toti suntem chemati in aceiasi lucrare de slujire a lui Christos, exista pozitii diferite pe care suntem chemati sa le ocupam in Biserica. Pavel spune ca: „sunt felurite daruri, dar este acelasi Duh; sunt felurite slujbe”, …si „sunt felurite lucrari” (1 Cor. 12:4,5). Unora li s-a incredintat slujba „privegherii” peste turma lui Christos. Acestia sunt cei ce „se ostenesc intre voi”, „care va cirmuiesc in Domnul si care va sfatuiesc” (1 Tes. 5:12). Petru se aconsiderq un astfel de slujitor (1 Petru 5:1-4). Credinciosii din categoria celor chemati la astfel de slujiri devin pentru Biserica „mai marii vostri care v-au vestit Cuvintul lui Dumnezeu” si cei „care privegheaza peste sufletele voastre” (Evrei 13:7,17).Putem numi pozitia lor dominanta. Fata de ei, cei din adunare sunt indemnati sa accepte pozitia dominata, adica sa asculte, „sa le fie supusi” si „sa-i pretuiasca nespus de mult, in dragoste, din pricina lucrarii lor” (Evrei 13:17, 1 Tes. 5:13). Bineinteles ca si in Biserica, ca si in familie sau societate, tiparul stabilit de Dumnezeu poate fi pervertit si transformat in ocazii de cearta. Deosebirile pozitionale pot fi interpretate fals drept deosebiri valorice. Christos nu a hotarit insa asa. Cind ucenicii se certau pentru intiietate, Domnul Isus le-a spus: „stiti ca cei priviti drept cirmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapinire. Dar intre voi sa nu fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; si oricine va vrea sa fie cel dintii intre voi, sa fie robul tuturor. Caci Fiul omului n-a venit ca sa i se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi” (Marcu 10:43-45). Ordinea asezata de Christos in Biserica este diferita de dezordinea existenta in lume. Pacatul a facut ca „domnitorii” neamurilor sa-si uite menirea si sa traiasca mai mult pentru ei insisi. In Biserica nu trebuie sa se intimple asa ceva. Cei din pozitia dominanta n-au voie sa uite ca ei sunt chemati sa se supuna celorlalti printr-o viata de slujire. Apostolul Pavel a fost o ilustrare a slujirii in Biserica. El „s-a facut robul tuturor” ca sa-i poata conduce la Christos (1 Cor. 9:19-23). Osteneala si necazurile slujirii lui il indreptatesc sa fie considerat un „slujitor cu autoritate” (2 Cor. 11:23-31). Caracterul dublu al supunerii ii face pe „presbiteri” sa nu „stapineasca peste frati”, ci mai degraba sa ii slujeasca cu tot devotamentul. Slujitorii Bisericii sunt chemati sa-si subordoneze interesele lor intereselor Bisericii. Pastorul adevarat este acela care-si paste turma, nu acela care se paste pe sine insusi. Grasimea oilor, nu grasimea lui ii va aduce lauda inaintea Domnului!  La rindul lor, credinciosii sunt indemnati sa-si arate supunerea printr-o viata de ascultare fata de „presbiteri”. Nimeni n-are voie sa traiasca in Biserica „cum vrea el”. Supunerea fata de Dumnezeu nu trebuie sa fie folosita ca scuza pentru o viata scoasa de sub controlul celor din Biserica. „Presbiterii” trebuie sa se consacre slujirii, iar credinciosii trebuie sa accepte autoritatea „presbiterilor”. Impreuna, ei trebuie „sa vegheze unii asupra altora” (Evrei 10:24) si sa „se supuna unii altora.”

NECESITATEA SUPUNERII Desi pare paradoxal si invers decit am vrea noi, viata traita in supunere este superioara tuturor celorlalte feluri de vietuire. Ca sa dovedim aceasta afirmatie ar fi suficient sa spunem ca Dumnezeu insusi a ales-o ca forma de convietuire in Imparatia lui cereasca. Totusi, la o analiza mai atenta, chiar si pentru pamintul acesta pacatos viata traita in supunere este singura varianta care se merita traita. Supunerea este o forma a daruirii de sine motivata de dragoste. Stapinirea este pornita din ura si din dispret. Ea ne aseaza intr-o lume in care tot ceea ce ne inconjoara are valoare. „In cinste, fiecare sa dea intiietate celuilalt” (Rom. 12:10).

http://www.roboam.com/predici/predicirom_2.htm