duminică, 12 aprilie 2020

Donald Trump, urări de Vinerea Mare: Le cer tuturor americanilor să se roage lui Dumnezeu să dea sănătate națiunii noastre.












Reafirmăm că americanii cred în puterea rugăciunii. Paști fericit tuturor!

by Vlad Pârău
Președintele american, Donald Trump, a rostit vineri, 10 aprilie, un discurs despre sărbătorile creștinătății apusene în contextul luptei împotriva coronavirusului. El a pus accentul pe solidaritate, sacrificiu, rugăciune, reflecție, speranță și relația personală cu Dumnezeu, precum și pe recunoștința pentru măreția creației și darul vieții veșnice.
„În această zi de Vinerea Mare (în calendarul apusean -n.r.), creștinii din întreaga lume își amintesc de suferința și moartea de pe Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. În Duminica Paștilor, vom sărbători glorioasa Lui Înviere.
În acest moment sfânt, națiunea noastră este angajată într-o bătălie ca niciodată, cu un inamic invizibil. Curajoșii noștri medici, asistenți medicali și cadrele medicale de prim ajutor luptă pentru a salva vieți. Muncitorii noștri lucrează contra cronometru pentru a livra materialele medicale vitale. Cei mai buni oameni de știință ai noștri lucrează non-stop pentru a crea terapii de salvare a vieții și cred că se descurcă foarte bine în ceea ce fac. Poporul nostru face sacrificii extraordinare pentru a pune capăt acestei pandemii.
Deși nu vom putea să ne adunăm împreună, așa cum am face în mod normal de Paști, putem folosi acest timp sfânt pentru a ne concentra asupra rugăciunii, reflecției și creșterii în relația noastră personală cu Dumnezeu, atât de importantă. Le cer tuturor americanilor să se roage lui Dumnezeu să însănătoșească națiunea noastră, să aducă mângâiere celor ce jelesc, să le dea tărie medicilor, asistentelor și personalului medical pentru a le reda sănătatea celor bolnavi și a reînnoi nădejdea fiecărei persoane aflate în suferință.
Națiunea noastră va trece prin aceasta mai bine ca niciodată. Le mulțumesc numeroaselor familii care s-au rugat pentru mine și familia mea. Rugăciunile voastre sunt resimțite și vă sunt veșnic recunoscător. Aș dori să le mulțumesc extraordinarului nostru vicepreședinte și minunatei sale soții, Karen, pe care noi cu toții o cunoaștem foarte bine, pentru munca incredibilă pe care o fac și pentru slujirea lor nu numai de țară, ci și de Dumnezeu.
În urmă cu aproape trei mii de ani, proorocul Isaia a scris aceste cuvinte: „Întunericul acoperă pământul, dar peste tine răsare Domnul și slava Lui strălucește peste tine și Domnul va fi lumina ta veșnică” (cf. Isaia 60, 2-3).
În timp ce națiunea noastră se luptă cu inamicul invizibil, reafirmăm că americanii cred în puterea rugăciunii. Mulțumim Domnului pentru măreția creației și pentru darul vieții veșnice și ne punem încrederea în mâinile Atotputernicului Dumnezeu.
Doresc să le urez tuturor Paști fericite! Vom sărbători această zi foarte specială și sperăm că vom avea parte de un weekend plăcut și foarte productiv.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor din țară și de peste hotare pentru tot ce au fost nevoiți să îndure. Un număr de 184 de țări, până în această dimineață, se luptă cu acest inamic și ne rugăm pentru ele”, a transmis președintele SUA, Donald Trump, într-o declarație făcută vineri din biroul său, difuzată de CBN News și preluată de canalul YouTube al Prodocens Media.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu