vineri, 24 aprilie 2020

Jurnal de Rugăciune: Rugăciune pentru misionarii Wycliffe România










Comunicat, Interne, Misionari români, Misiune, Rugăciune

E joi, înseamnă că e timpul pentru notarea unui nou Jurnal de Rugăciune pentru lărgirea Împărăției Evangheliei până la Marginile Pământului prin traducerea Bibliei. Starea de carantină în care suntem este un timp prielnic și total deosebit în care putem să ne dedicăm mai mult, mai profund rugăciunii. Să mijlocim pentru acele situații, nevoi, lucrări, națiuni care suferă de această mângâiere sublimă pe care noi adesea o neglijăm – Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este o hartă care ne conduce prin furtunile vieții spre sursa mângâierii și milioane de oameni, din națiuni și popoare nu au harul de al citi în limba lor. În perioada, 23-29 aprilie, ne rugăm pentru Misionarii Români și popoarele fără Biblie.
Rugăciune pentru misionarii Wycliffe România Mulțumiți-I lui Dumnezeu împreună cu noi că misionarii noștri sunt sănătoși și în siguranță în contextul global actual generat de pandemia coronavirusului. Cu excepția familiei Pașcalău, care s-a întors în țară mai repede decât era planificat, toți ceilalți sunt pe câmpul de misiune sau în țările în care își continuă pregătirea pentru lucrare. Nu a fost nevoie să se ia măsuri de evacuare urgentă, mai mult, pentru unii dintre ei această perioadă a deschis oportunități mai mari de a ajuta proiectele de traducere a Bibliei. Rugați-vă în continuare ca ei să rămână tari și încrezători în Domnul și să fie o mărturie încurajatoare pentru oamenii între care slujesc.

Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Surzi, Maroc După calendarul lunar, în luna aprilie ne rugăm pentru surzii din Maroc, neatinși cu Evanghelia și care nu au nici un fragment din Biblie tradus în limbajul semnelor. Rugați-vă ca surzii creștini să folosească internetul pentru a conduce pe surzii din Maroc la Domnul Isus. Rugați-vă ca materialele creștine în limbajul semnelor să le arate surzilor din Maroc calea mântuirii. Rugați-vă pentru mai mulți specialiști în limbajele semnelor care să-i ajute pe surzii din Maroc.

Explorarea traducerii Bibliei: Statele Unite Seminariile Explorează Wycliffe în realitate sunt o resursă a organizației Wycliffe SUA. Evenimentele online gratuite, de o oră, sunt concepute pentru cei interesați de a sluji cu Wycliffe. Seminariile oferă oamenilor posibilitatea de a asculta rapoartele Wycliffe din întreaga lume. Credința crește pe măsură ce oamenii sunt informați despre bunătatea lui Dumnezeu, află despre nevoile de traducere și obțin răspunsuri la întrebări obișnuite cu privire la provocările și bucuriile lucrării în misiunea lui Dumnezeu. Cereți-I lui Dumnezeu să folosească aceste sesiuni de învățare pentru a încuraja oamenii să ia în considerare traducerea Bibliei ca o modalitate de a-l sluji cu viața lor.

Finanțare și acorduri: Spania Una din organizațiile Alianței Globale Wycliffe din Spania, PROEL, are nevoie de finanțare pentru cursuri de formare. Organizația nu primește fonduri de la alte organizații. Ei depind de Dumnezeu care lucrează prin oamenii Săi pentru a oferi suficienți bani care să acopere toate costurile de pregătire. Rugați-vă ca Dumnezeu să ofere resurse. PROEL are un acord cu Universitatea din León din Madrid, unde se desfășoară cursurile lingvistice. Cereți-I lui Dumnezeu bunăvoință continuă (Psalmul 5:12) pentru PROEL în relația lor cu Universitatea și ca acordul să fie reînnoit. Slavă Domnului pentru această ușă deschisă în Spania în instruirea viitorilor traducători ai Bibliei.

Instruire pentru alfabetizarea adulților Enga: Papua Noua Guinee Programul de traducere a Bibliei Enga a fost îmbunătățit prin instruirea pentru alfabetizarea adulților pentru oamenii din districtul Laiagam din provincia Enga, Papua Noua Guinee. Douăzeci de bărbați și femei au învățat să citească și să scrie în limba lor Enga în perioada 2 – 13 martie. Personalul Asociației de traducere a Bibliei din Papua Noua Guinee a facilitat atelierul. Rugați-vă ca oamenii instruiți să crească în cunoștințele și abilitățile lor pe măsură ce aplică ceea ce au învățat. Rugați-vă pentru cei care au beneficiat de instruire pentru a deveni instructori în timp ce predau cursuri de alfabetizare a adulților în alte comunități Enga. Această instruire în alfabetizare ajută la pregătirea oamenilor pentru a citi Biblia în limba Enga. Traducerea unor pasaje din Vechiul Testament este în desfășurare împreună cu revizuirea Noului Testament.

Școala de Limbi și Scriptură: Anglia Wycliffe Marea Britanie și Irlanda sponsorizează un program de instruire la Școala de Limbi și Scriptură la Colegiul Moorlands, Marea Britanie. Aceste cursuri oferă instrumente esențiale pentru dezvoltarea comunității, lingvistică, alfabetizare, traducerea și folosirea Scripturii. Rugați-vă pentru:

• Studenții care tocmai s-au întors din contextul lor de muncă, pentru a avea capacitatea de a se concentra pe studiile lor. Rugați-vă să se adapteze la un mediu academic.
• Tranziția pe măsură ce școala este mutată în altă locație în august. Rugați-vă pentru toată logistica unei astfel de mutări.
• Dan, un nou director, care va prelua rolul în iunie. Multe lucruri au nevoie de timpul și atenția sa imediată. Cereți-I lui Dumnezeu să-i ofere pace și călăuzire în noile sale responsabilități și roluri.

Echipele de promovare a folosirii Scripturii: Benin Wycliffe Benin are o strategie de colaborare cu asociațiile locale pentru folosirea Scripturilor în limba maternă. O astfel de asociație este Asociația Ayozo-Kogbe. Echipa Wycliffe Benin a susținut un atelier pentru planificarea activităților din 2020 și îmbunătățirea abilităților celor implicați în promovare. Rugați-vă ca participanții să folosească abilitățile necesare pentru a încuraja mai mulți oameni să folosească activ Scripturile. Rugați-vă în special pentru modalități creative de promovare, cum ar fi utilizarea telefoanelor mobile în aceste zile când mișcarea este limitată din cauza pandemiei COVID-19.

Sursa: Wycliffe România 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu