Este duminică și după o săptămâna plină de evenimente mă gandesc la ce ar putea reprezenta pentru un creștin ce s-a desfășurat în țara noastră în ultimele zile? Oare cum pot să înțeleg rugăciunea la care ne îndeamnă Mântuitorul: “facă-se voia Ta pe pământ așa cum este și în cer”?
Din această perspectivă, strigătul oamenilor prin care cheamă la realizarea dreptății în lume este unul legitim în orice context. Dar imaginea Împărăției este mai amplă și este important să încercăm să o privim în ansamblul ei. Evangheliile mărturisesc că Dumnezeu a inaugurat venirea Împărăției prin viața, moartea și învierea lui Isus Hristos și nu altfel. Isus este în același timp și Domnul Pacii fiind cel care a venit să aducă pacea. Concluzia personală la care am ajuns este că, dupa ce vocea oamenilor a fost auzită, iertarea, împăcarea și pacea trebuie să fie dorințele tuturor creștinilor deoarece Împărăția este una a păcii!
Într-o prezentare cu numele “Kingdom Come: The Public Meaning of the Gospels”, teologul NT Wright exprima nevoia de a ne focaliza pe ceea ce poate realiza Dumnezeu și a modului în care lucrează El în mod diferit de modul lumii: “Întregul sens al Evangheliilor este că venirea Împărăției lui Dumneze pe pământ, așa cum este și în cer, nu se referă la impunerea unei tiranii străine care dezumanizează ci se referă la confruntarea tiraniilor străine și dezumanizante cu vestea că Dumnezeu – Dumnezeu care poate fi recunoscut în Isus – Dumnezeu care este radical diferit de toți – intenționează să salveze și să restaureze umanitatea adevărată prin dreptatea sa care izbucnește în lume. Problema este că în cadrul filozofiilor noastre politice, de tipul pământului aplatizat, nu cunoaștem decât spectrul care are la un capăt tirania și la celălalt capăt anarhia. Între aceste capete democrațiile noastre reprezintă modul periculos de fragil prin care încercăm să evităm ambele extreme. Vestea despre domnia lui Dumnezeu îi lovește în mod inevitabil și pe democrați, nu numai pe anarhiști ca fiind un pas îngrijorător de lung către tiranie deoarece îi aplicăm lui Dumnezeu și Evangheliilor o hermeneutică a suspiciunii pe care o aplicăm în mod corect celor care dețin puterea și care ne asigură că au în vedere numai interesele noastre. Dar relatarea pe care o prezintă în mod sistematic Evangheliile se opune acestei deconstrucții…
…în întreaga relatare a Evangheliilor și nu doar în fragmente din acestea vedem realizarea Împărăției care are mai multe fațete. Această relatare, când este citită în această manieră, rezistă deconstrucției care încearcă să o transforme în jocuri de putere tocmai datorită insistenței sale asupra crucii. Conducătorii lumii acesteia se poartă într-un fel, a spus Isus, dar voi trebuie să vă purtați altfel pentru că Fiul Omului a venit ca să-și dea viața ca preț de răscumpărare pentru cei mulți ” (textul lui NT Wright a fost adaptat și tradus după https://jasongoroncy.com/2008/06/17/nt-wright-kingdom-come-the-public-meaning-of-the-gospels/)
Otniel Bunaciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu