luni, 20 aprilie 2020

Despre viață când moartea își arată fața hâdă


   19/04/2020  Meditări

Cel mai probabil omenirea în toată existența ei nu a experimentat sărbătorile învierii în acest mod. E un timp al fricii, limitării, restricțiilor, veștilor rele, izolării dar și al morții. Moartea nu e ceva nou, cu siguranță nu acum sunt cei mai mulți morți, au fost și perioade mult mai rele dar moartea de data asta s-a costumat diferit și pare mai înfricoșătoare în mantaua ei transparentă ai apoi prin aparițiile spectaculoase după ce a încercuit omul pe toate părțile. Ne temem că poate apărea oriunde și în multe locuri în același timp.
Totuși celebrăm învierea, celebrăm viața și asta aduce speranță, aduce lumină, aduce bucurie. Da, e drept, e o bucurie firavă și plăpândă dar biruința asupra morții pe care Mântuitorul a avut-o ne arată clar și fără echivoc că moartea a fost învinsă și avem promisiunea că vom trăi.
Totuși, mă întreb adesea de ce ne agățăm cu atâta disperare de a trăi? De ce este așa de important pentru noi să viețuim?
Ei bine, pentru că așa am fost creați, am fost creați după Chipul lui Dumnezeu și una din caracteristicile lui Dumnezeu este VIAȚA. Am, fost creați să trăim veșnic și orice am face, viața ne va fi atrăgătoare.
Suntem creați să trăim dar Satan a dorit moartea noastră, ne-a amăgit și atras spre moarte, însă Dumnezeu prin Isus Hristos Fiul Său a adus răscumpărarea și a făcut posibilă viața veșnică și toți cei care cred în Fiul au Viața. Despre asta e sărbătoare învierii, despre iertare, răscumpărare și viață. E dovada că viața va birui cum Mântuitorul a învins moartea.
Astăzi, în condiții de limitare, am ieșit în curte și am surprins viața, deși sunt doar dale în curtea mea viața vrea să „țâșnească” afară printre elementele dure de beton. Astfel am surprins imaginile de mai jos în câteva încercări de fotografiere macro, boboci ai viței de vie, mușchi dintre dalele de beton, plante firave care se încăpățânează să vină la viață unde ni e nici o condiție pentru viață, mici insecte care ies parcă din ciment și mișcă. Vă las aceste poze aici ca să îmi susțin afirmația că Viața va triumfa.
Nu vreau să fie o vorbă ușoară, nu vreau să fie o promisiunea nefondată, ci să fie clar că Viața va triumfa pentru că Dumnezeu vrea asta și că El e sursa vieții. E dramă între oameni dar viața continuă, ne doare, dar dar tânjim să trăim, suntem limitați dar putem trăi liberi spiritual.
Hristos a înviat! Asta ne aduce viață veșnică!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu