Karl Marx a fost un filosof care a gândit pentru viitor, a avut aspirații creative, iar astăzi este învinovățit de lucruri pentru care nu e responsabil și pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost răstălmăcite în opusul lor.” (Jean-Claude Juncker, Trier, 5 mai 2018)

Uniunea Europeană îl reevaluează pe Marx.

Motivele sunt transparente. Marxismul este un produs intelectual al Europei civilizate, Marx însuși fiind un intelectual evreu german născut la Trier și care a trăit la Berlin, Paris și Londra. În mod reflex, europeanul de azi nu poate, mental, să suprapună marxismul „barbariei staliniste”, Ucrainei sovietizate, Poloniei lui Gomulka, României lui Ceaușescu și așa mai departe. Eșecul ideii comuniste în est este explicat de intelectualul occidental prin inadecvarea sofisticatelor concepții materialist-dialectice la popoarele chemate a le experimenta, unele grobiene, barbare, afectate de despotism oriental și misticism ortodox.

Există o linie roșie care străbate istoria mentalităților europene, încă din iluminism, și ea se referă la inferioritatea Europei de est, descrisă ca spațiu al paradoxurilor, al excentricității, un spațiu nesigur dar fragil, ușor de luat în stăpânire.

Larry Wolff, în „Inventarea Europei de Est. Harta civilizației în Epoca Luminilor” [1] descrie cu acuratețe opera intelectualilor iluminiști care au pătruns în spațiul cuprins între Germania, Rusia și Imperiul Otoman (și numit convențional Orientul european sau Europa orientală – depinde de perspectivă!), au posedat acest spațiu de pe poziții de dominație intelectuală dar prin sugestii de natură sexuală, l-au imaginat și cartografiat prin călătorii reale sau imaginare, l-au sfătuit și populat după propriile lor asumpții și mentalități.




Este o istorie de 300 de ani care nu s-a sfârșit nici în zilele noastre. În fapt, de la marchizul de Sade sau Casanova, care-și plasează întâmplările împănate de violuri și biciuiri masochiste în spațiul permisiv al Europei de Est, până la turistul care vine la Bran avid să cunoască „practicile lui Dracula”, pare că nimic nu s-a schimbat. Dacă Edward Gibbon, savant iluminist de primă mână transforma un mileniu de istorie bizantină în perioada lungă a declinului Imperiului Roman, iar româna o includea cu nonșalanță în rândul limbilor slave, atitudinea sa venea din acea ușurință cu care intelectualul privea facila și pasiva Europă orientală.
Hello Budapest!, exclamă și astăzi, pe scena de la București, vedeta pop venită de la Londra.

Mozart marca trecerea frontierei din Austria în Boemia (în fapt, mergea la Praga, la doi pași!) adoptând o identitate nouă pentru sine, pentru familie și chiar pentru câine: „Eu sunt Punkitititi, soția mea este Schabla Pumfa. Hofer este Rozka Pumpa (…)” – nume fantezist pseudorientale [2] .

Cortina de fier, în fapt, nu au inventat-o Churchill și Stalin. Ea era acolo de secole.

Atitudinea occidentală este cea a luării în stăpânire a unei lumi tarate, cu mentalități primitive, colectivistă și imposibil de civilizat. Filosofii iluminiști condamnă cu asprime în țările de origine pedepsele corporale, dar în călătoriile făcute în est devin îngăduitori cu folosirea cnutului, își aduc ca suveniruri biciuri care-au servit maltratării bietelor ființe inferioare care populează țărmurile Mării Negre.

Toate aceste lucruri sunt extrem de importante ca să înțelegem mai bine de ce este Marx atât de apreciat astăzi de către liderii Uniunii Europene. Marx nu discriminează niciun moment oamenii în funcție de originea socială, de culoarea pielii sau de alte criterii. Și cu toate acestea, Marx discriminează cumplit. Instrumentul principal este unul ideologic și el se exprimă în termeni de conștiință socială – conștiința progresistă și înțelegerea legităților istoriei.

De exemplu: pentru Marx este un lucru pozitiv colonizarea franceză a Algeriei, așa cum pozitivă este înfrângerea Mexicului de către SUA și răpirea de teritorii.
 
Pentru Marx nu există dreptate, noțiunile morale își au sursa în relațiile sociale și sunt constructe relative.

Pentru Marx, esențială este ridicarea oamenilor pe o altă treaptă istorică. Dacă o putere albă, europeană, ridică triburile indigene la viața modernă, atunci acesta este un proces pozitiv. Contează mai puțin victimele umane.

Marx scrie mult despre stăpânirea britanică în India. Deși recunoaște agresiunea colonizatoare asupra pașnicelor comunități indiene, el concluzionează, totuși, că oricât ar fi de dureros să le vezi azvârlite într-un noian de calamități, iar pe fiecare dintre membrii lor pierzându-și vechile forme de civilizație ca și sursele de existență moștenite din moși strămoși, aceste comunități nu erau deloc inofensive și că era foarte bine ce s-a întâmplat cu ele. Era preferabil ca acești oameni să intre sub exploatarea civilizației engleze decât să stagneze în superstiție, în fatalitate imuabilă, în reguli tradiționale lipsiți de orice inițiativă istorică [3] .

Marx este susținătorul acerb al violenței: violența este moașa oricărei societăți vechi care poartă în pântece una nouă. Însăși violența constituie o putere economică. (Capitalul, I, cap. 24,6) [4] . Cu toate acestea, tot Marx era de acord ca acolo unde societatea o permite se poate cuceri și pașnic puterea, în special în societățile foarte înaintate unde există o conștiință puternică a misiunii proletariatului: Marea Britanie, SUA, Olanda sau Germania.

Marx credea că eliberarea individului în cadrul unei societăți comuniste este intim legată de procese istorice și este o consecință a progresului. Niciun moment Marx nu afirma că ideile comuniste și o asemenea societate ar fi putut apărea în Evul Mediu, de exemplu. Potrivit lui, nu se pot arde etapele. El salută rolul burgheziei care a distrus societatea feudală.

Marxismul, ca orice ism, operează cu generalități. Pentru Marx sursa înțelegerii istoriei este lupta de clasă. Nu aspirația omului spre Bine sau geniile care schimbă istoria. Și, cu atât mai puțin, idealismele de toate felurile.

Așa cum se poate observa, evenimentul din 5 mai 2018 de la Trier, este urmarea firească a unei întregi concepții asumate la nivelul conducerii Uniunii Europene. Apelurile intelectualilor din Europa de Est adresate lui Jean-Claude Juncker de a nu participa la dezvelirea statuii lui Marx ar fi avut sens în măsura în care gestul acestuia ar fi fost accidental, de curtoazie, un gest rebel sau de simpatie personală. Nimic nu ne îndreptățește, însă, să gândim astfel. Nu numai amploarea sărbătoririi lui Marx în întreaga lume a atras atenția. Este esențial faptul că președintele Comisiei Europene dezvelește o statuie, adică face apel la autoritate și la model, în condițiile în care niciodată comisarii europeni nu au arătat respect față de memoria unor personalități istorice ale statelor membre. Statuia nu e nici ea una nonconformistă, așa cum suntem obișnuiți la București. Ba este una cât se poate de clasică, din bronz și transmite privitorului înțelepciunea Părintelui fondator, așa cum numai chinezii știu să pună în valoare.

Discursul de comemorare a lui Marx a fost ținut de Jean-Claude Juncker în vechea biserică din Trier construită de Constantin cel Mare. Juncker urmează vechilor modele consacrate: Mehmed II Cuceritorul intra călare în Sfânta Sofia, Napoleon se încorona singur la Roma în prezența Papei, Bismarck impunea Franței cedarea Alsaciei și Lorenei în Sala Oglinzilor de la Versailles iar Kaizerul Wilhelm al II-lea rostea celebrul discurs de la Pekin: „iertarea nu trebuie acordată nimănui și nu trebuie luat niciun prizonier. Oricine ajunge în mâinile voastre trebuie să piară de sabia voastră. Trebuie să faceți în așa fel încât numele de German să fie amintit în China și peste 1000 de ani, ca orice chinez să nu îndrăznească să privească un German în ochi”. Deloc întâmplător România era chemată la Viena să semneze cedarea Ardealului de Nord…

Gestul lui Jean-Claude Juncker de a reabilita oficial marxismul într-o biserică face parte din același șir: umilirea revanșardă a adversarului. Cum nu credem în coincidențe, tot săptămâna trecută a fost lansat și mai ales foarte bine popularizat studiul comandat de Banca Mondială prin care se caută a se demonstra că eșecul marxismului în Europa de est s-ar datora înclinațiilor autoritariste ale ortodoxiei care a corupt puritatea doctrinei lui Marx.

Toată această explicație rezonează foarte bine cu fondul comun de atitudini iluministe caracterizate prin superioritatea civilizațională a Europei Occidentale față de Europa de Est, argumentată nu rasial ci evoluționist istoric de Marx. Jean-Claude Juncker l-a asimilat pe Marx în măsura în care doctrina acestuia se adresa unor oameni evoluați, cu o gândire științifică. Societățile înapoiate precum cele din Europa de Est trebuie să treacă în primul rând la exploatarea capitalistă, un lucru pozitiv care le scoate din letargia tradiționalistă. Se creează astfel condițiile apariției acelei conștiințe progresiste dotate cu o înaltă misiune socială, singura în măsură să conducă populațiile din est la civilizație și marxism.

Citindu-l pe Marx și cunoscând imaginea est-europenilor în mentalitatea occidentală, se pot decanta ușor sursele proiectului Europei cu mai multe viteze: pe scara progresului unii au turație mai mare, alții mai mică.  Balcanii care gem sub povara grea a ortodoxiei, sunt cel mai puțin evoluați.

Europa centrală are alte standarde. Viteza progresului crește la catolicii socialiști din sud, pentru a ajunge la turație maximă la societățile nordice, aflate în plin proces de trecere la societatea utopică marxistă fără religie, fără stat, fără familie dar cu o solidă bază economică.

Progresul și apariția conștiinței sociale sunt fundamentele marxiste al Uniunii Europene. Mult timp s-a crezut și s-a afirmat eronat că ar fi vorba de o anulare a inechităților și o egalizare a veniturilor. Ridicarea nivelului de viață e, însă, cu siguranță, o consecință a schimbării mentalității care antrenează după sine nașterea unei societăți tehnico-științifice, o societate a omului nou. Aceasta, abia, permite un nivel de trai ridicat, așa cum se desprinde din crezurile marxiste ale liderilor Comisiei Europene.

NOTE:

[1] Larry WOLFF Inventarea Europei de Est. Harta civilizatiei in epoca luminilor. Traducere de Bianca Rizzoli, Editura Humanitas, Seria „Istorie”, Bucuresti, 2000
[2]  Ibidem, pag. 24
[3] Leszek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, ed. Curtea Veche, București, 2009, vol. I, pag.276
[4] Engels vorbea despre români ca fiind un popor care nu ar merita să mai existe în istorie datorită atitudinii sale conservatoare. „[Românii sunt] un popor fara istorie… destinați sa piară in furtuna revoluției mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei si [vor ] ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice… Disparitia lor de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.”
Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung, 13 ianuarie 1849 („Lupta maghiarilor”)
,