de Paul Ghițiu
Republicare după Evenimentul Zilei, 13 martie 2017
Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori şi parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual.
Un cititor-comentator al primului episod afirma că nu este nicio legătură între cele două. Că poţi să fii anormal şi să ai o activitate total normală. Personal, mă îndoiesc că această judecată se aplică chiar unuia care bate cuie, sau dă cu pila. Şi cu atât mai mult la unul care stabileşte caracteristicile fiinţei umane şi decide ce e bine şi ce nu cu aceasta şi pentru aceasta.
Nu a fost de acord nici Judith Reisman, a cărei muncă 20 de ani de cercetare a activităţii lui Kinsey s-a concretizat în două cărţi importante Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People şi Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme, în sute de articole, apariţii pe televiziuni, depoziţii în faţa unor comisii ale Congresului sau a unor instanţe penale.
Kinsey le-a solicitat şi i-a încurajat pe pedofili, în ţară şi în străinătate, să violeze sexual de la 317 la 2035 de sugari şi preşcolari pentru datele sale presupuse despre „sexualitatea normală” a copilului. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sex oral şi anal, raporturi sexuale genitale şi maltratare manuală) comise pentru cercetările lui Kinsey sunt cuantificate în propriile grafice şi diagrame.De exemplu, „Tabelul 34” de pe pagina 180 a volumului „Sexual Behaviour in the Human Male” pretinde a fi înregistrarea ştiinţifică a”unor orgasme multiple la pre-adolescenţi băieţi”. Pentru aceasta, sugari de numai 5 luni erau măsuraţi cu un cronometru pentru „orgasm” de către ajutoarele „pregătite tehnic” de către Kinsey, un băieţel de patru ani fiind testat 24 de ore consecutive şi având 26 de pretinse „orgasmuri”. Educatorii sexuali, pedofilii şi „avocaţii” lor citează în mod obişnuit aceste „date” pentru a dovedi nevoia copiilor de satisfacţie homosexuală, heterosexuală şi bisexuală prin intermediul educaţiei „sex-sigur”. Aceste date sunt de asemenea folosite permanent pentru a „dovedi” că copii sunt sexuali de la naştere. (Sex, Lies and Kinsey – Dr Judith Reisman)
În articolul său de pe „Canon and Cultur”, din care am citat şi în episodul trecut, Alan Branch, după ce sistematizează principalele probleme ale concluziilor lui Kinsey, asupra cărora voi reveni, concluzionează:
Cea mai îngrijorătoare şi mai aprins dezbăzută parte a cercetării lui Kinsey este capitoulul 5 din Sexual behavior in the Human male intitulat „Early Sexual Growth and Activity”). Kinsey a adunat date de la persoane care nu pot fi numite altfel decât „molestatori de copii”. Descriind sursa unora dintre datele sale despre copiii mici el a afirmat „Date mai bune despre orgasmul la pre-adolescenţi au venit din relatările unor bărbaţi maturi, care au avut contact sexual cu copii mai mici şi care, cu experienţa lor, au fost în stare să recunoască şi să interpreteze trăirile băieţilor”. În continuare Kinsey afirmă că „9 dintre subiecţii noştri bărbaţi adulţi au observat astfel de orgasmuri. Unii dintre aceşti adulţi sunt persoane pregătite tehnic, care au ţinut jurnale sau alte înregistrări, care au ne-au fost puse la dispoziţie; şi de la ei noi avem informaţie sigură despre 317 pre-adolescenţi, care au fost observaţi masturbându-se, sau care au fost observaţi în timpul contactelor sexuale cu alţi băieţei sau cu adulţi”Această descriere tulburătoare a molestării copiilor este însoţită de tabele statistice care susţin observaţia experienţelor în orgasm pe copii între vârsta de 2 luni şi 15 ani. În altă parte, Kinsey afirmă „Desigur, există cazurile unor bebeluşi de sub un an care au învăţat avantajele masturbării, uneori ca rezultat al faptului că au fost masturbaţi de persoane mai în vârstă; şi au fost unii băieţi care se masturbau chiar în mod specific şi cu o anumită frecvenţă de la doi-trei ani.” Un alt tabel intitulat „Viteza orgasmului la adolescenţi”înregistrează timpul necesar pentru ca copii să aibă orgasm şi include observaţia „Durata stimulării înainte de orgasm; observaţii măsurate cu o a doua mână sau cu un cronometru. Vârstele de la 5 luni la adolescenţă.” Dar, probabil, cea mai cutremurătoare parte a raportului asupra bărbatului este descrierea copiilor care se presupunea că au orgasm, o descriere furnizată de adulţii dare avuseseră relaţii sexuale cu copii, şi care descriau cum copiii „gemeau, plângeau, sau strigau violent, uneori cu o sumedenie de lacrimi (mai ales copiii mai mici)” şi de asemenea copii „care se luptau să scape de partener.” Această descriere pare a vorbi despre un copil înfricoşat care este molestat.
Toate citatele lui Branch din paragraful de mai sus provin din Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male. Referindu-se la aceste însemnări finale, biograful James H. Jones, admirator al lui AK, admite că:
Multe dintre victimele sale erau copii mici şi Kinsey, în acel capitol, a dat el însuşi descrieri destul de detaliate ale răspunsurilor lor la ceea ce el numea stimulare sexuală. Dacă citiţi aceste cuvinte, de fapt ele vorbesc despre copii care ţipă. Copii care protestează în orice mod posibil împotriva faptului că corpurile lor, sau persoanele, lor sunt violate.
Faptul că „cercetările” lui Kinsey ridică „anumite probleme” este recunoscut şi de biografii, sau de cronicarii susţinători ai acestuia şi ai „operei” lui. Puternic de stânga (şi pretins cel mai titrat) cotidian, New York Times, într-un articol amplu din 2004, pricinuit de apariţia filmului despre Kinsey, face o trecere în revistă a lucrărilor sale şi, deşi consideră că datele sunt, în final, corecte, semnalează şi unele probleme. Una ar fi cu unul dintre principalii furnizori de date ai acestuia:
Întâlnirea a avut loc în iunie 1944, atunci când pedofilul, menţionat ca fiind un bărbat Rex King, avea 63 de ani. Înainte şi după întâlnire, Kinsey i-a scris lui King convingându-l să-i trimită jurnalele detaliate ale experienţelor sale sexuale, inclusiv de la cele cu copii. Jones (biograful lui Kinsey) menţionează că, de exemplu, în 24 noiembrie 1944, Kinsey a scris: „Mă bucur pentru tot ce îmi trimiţi, căci astfel am siguranţa că o parte cât mai mare a materialului tău este salvat pentru publicarea ştiinţifică”. Kinsey a publicat multe dintre datele lui King în „Sexual Behavior in the Human Male”, în care tabelele rezumau tentativele lui King de a aduce la orgasm băieţi între 2 luni şi 15 ani, în unele dintre cazuri timp de 24 de ore. Kinsey a prezentat datele ca provenind de la mai multe surse, nu numai de la una. Dar în 1995, John Bancroft, care fusese director al Kinsey Institute până în acea primăvară, a descoperit că toate datele veneau de la King. Într-un articol ulterior, Dr. Bancroft sugerează că Kinsey ar fi vrut să-l protejeze astfel pe King de atenţia publică.Mr. Jones mai spune că Kinsey a greşit folosind datele, dar Mr Gathorne-Hardy (celălalt biograf) afirmă că era inevitabil. „Într-un fel el era nemilos şi s-ar putea spune chiar imoral, cel puţin nu moral în sensul tradiţional. Dacă cineva avea informaţie sexuală care îi era necesară, Kinsey o utiliza.” Pe de altă parte, dna Riesman afirmă că acivitatea lui Kinsey trebuie considerată de natură criminală. „Atunci când violezi copii, este o crimă. Şi dacă o soliciţi şi altora şi dacă o susţii, este iarăşi o crimă.” (Caleg Grain – Alfred Kinsey: Liberator or pervert? – 3 octombrie 2004)
Dar King nu a fost pentru Kinsey singura sursă de „inspiraţie şi de date ştiinţifice”. Rapoartele lui sunt, sub acest aspect, o „comoară” inegalabilă de manipulare a datelor şi rezultatelor, de lipsă de acribie ştiinţifică, de escrocherie şi fraudă, de minciună şi perversitate. Voi reveni în episoadele următoare cu informaţii precise despre felul în care şi-a construit bazele concluziilor.
Acum însă, să ne întoarcem la copilaşi:
Aceste atrocităţi amintesc de lagărele de concentrare naziste. Ironia este că un alt contribuabil al lui Kinsey a fost cel mai cunoscut pedofil din istorie. Dr Fritz von Balluseck a fost un ofiţer în regimul nazist judecat pentru omorârea şi violarea unei fetiţe de 10 ani. În decursul procesului, s-a descoperit că el molestase copii timp de mai mult de 30 de ani. Ziarul National Zeitung din 15 mai, 1957, spune că „Naziştii ştiau şi i-au dat ocazia să practice pornirile sale anormale pe copiii polonezi, care au avut de ales între von Balluseck şi cuptoarele cu gaze. După război copii erau morţi, dar Balluseck era viu.”Ca o parte a perversităţii sale, von Balluseck şi-a înregistrat experienţele în jurnale atent documentate, pe care le-a copiat şi i le-a trimis lui Kinsey înainte de prinderea şi de arestarea lui de către autorităpţile germane. În loc să-l denunţe pe von Balluseck, Kinsey l-a încurajat „să continue colectarea datelor”, mergând până acolo încât l-a atenţionat să fie „aibă grijă”. Kinsey a refuzat să furnizeze probele pe care FBI-ul ştia că le are în acest caz. (S. Michael Craven – What is Wrong with Sex Education?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu