duminică, 31 mai 2020

Vizitele și dragostea lui Ravi Zacharias pentru România













 Doina Bejenaru  30-05-2020 16:22:29
Ravi Zacharias și românii.
Nici în cele mai îndrăznețe vise nu am crezut vreodată că Ravi Zacharias va veni în România, și că o va face cu atât de mult drag. Au fost câteva momente în relația cu el care mi-au arătat că îi pasă în mod sincer de țara noastră.
În 2010, când a venit pentru conferința de la Sinaia, unde a vorbit celor 550-600 de pastori și lideri din toată țara strânși acolo de organizarea făcută de BIG Impact, RZIM România și Biserica Metanoia Arad. A venit mai întâi la Arad, iar la aterizarea din Timișoara primul lucru pe care mi l-a spus a fost că vrea să vadă unde a pornit revoluția din 1989 și că vrea să meargă pe treptele unde au murit oamenii pentru libertate. Mi-am dat repede seama că citise istoria recentă a României. Am vizitat multe locuri din Timișoara, iar la fiecare oprire am fost fascinat să văd câte detalii știa deja.
Cu ocazia aceleiași vizite, la drumul către Palatul Parlamentului, pe Kiseleff mi-a spus că el a mai fost acolo. Amintirile au început să i se clarifice și atunci și-a dat seama că într-un drum spre India în 1981 a oprit în București, și s-a întâlnit cu un pastor. Din câte își aducea aminte era vorba de Talos, pronunțat cu s. Da, Vasile Taloș. Am rămas uimit să văd că ține minte numele celor pe care i-a întâlnit cu aproape 30 de ani în urmă.
În 2013 a predicat la unul din serviciile Bisericii Române Baptiste din Atlanta, iar la final a stat cu toți cei ce doreau să vorbească cu el, a rămas la masă cu toată biserica, iar amintirile acelei vizite sunt foarte vii în comunitatea de acolo.
2015 a fost un alt an în care Ravi a vizitat România, iar Conferința Believe din Cluj-Napoca va rămâne pentru mult timp în amintirile celor ce am fost prezenți acolo. Întâlnirea cu primarul orașului, Emil Boc, o întâlnire în care s-au relatat istorii ale orașului și a Transilvaniei, dar s-au și atins laturi sensibile ale credinței și dreptului moral a fost o întâlnire în care s-au făcut și planuri, care din păcate nu se vor mai concretiza așa cum au fost ele visate atunci. Din nou, a vizitat Bucureștiul, iar evenimentele de la Senat și Parlament, alături de câteva vizite în cadru informal cu demnitari din București ne-au arătat cât de mult iubește oamenii și cu cât tact știe să conducă discuții fie că vorbește cu un recepționer de hotel, fie că este senator, primar sau ambasador.
Una dintre aminitirile frumoase de la Cluj, îl implică și pe Liviu Mocan. În curtea lui s-au strâns o parte din artiștii și profesorii clujeni, iar pentru câteva ore, l-am văzut pe Ravi predicând Evanghelia unor sceptici, atei, liber cugetători așa cum numai pe el l-am auzit. Am văzut Fapte 17, repus în scenă într-o manieră incredibilă. Mulțumim, Liviu!
Două întâmplări, dintre cele mai recente au avut loc în 2016. Pe una dintre ele o redau mai jos:
În ianuarie 2016 am fost sunat de pastorul Luigi Mițoi de la Biserica Betania din Chicago. Nu ne cunoșteam dinainte, însă la telefon, după o prezentare scurtă am fost rugat să facilitez prezența lui Ravi Zacharias la Convenția Bisericilor Penticostale din America de Nord care avea să aibă loc la Chicago în luna septembrie a aceluiași an. Încă îmi aduc bine aminte cât de sceptic am fost cu privire la posibilitatea realizării unui astfel de eveniment cu Ravi.
În aceeași conversație cu pastorul Luigi, i-am spus: „Știți bine cât de greu este să găsim loc în calendarul lui pentru un nou eveniment peste 2-3 ani, iar dumneavoastră îl vreți peste 9 luni…De exemplu când a venit în România în 2010, invitația a fost făcută în 2007. Eu sugerez să fim raționali și să găsim o altă ocazie, mult mai ușor de pus în calendar.”
Răspunsul pastorului a fost ferm și cald: „Omul lui Dumnezeu, dacă ne poți ajuta, vorbește cu Ravi Zacharias și noi ne rugăm. Noi credem că Dumnezeu poate face minunea aceasta.”
Imediat l-am sunat pe Ravi i-am relatat în detaliu convorbirea cu pastoral Luigi Mițoi, el m-a întrebat în ce dată e evenimentul și i-am spus că va trebui să predice pe 6 Septembrie a aceluiași an, flexibilitatea fiind de doar 1-2 zile.
Răspunsul a venit pe loc: „Vlad, știi că iubesc românii și țara ta. Fii atent ce am în calendar: pe 4-5 septembrie predic la un alt eveniment în Chicago, așa că pot să rămân o zi în plus acolo ca să putem onora invitația prietenilor tăi de acolo. Vorbesc cu Margie, știi că ea are drept de veto dar cred că va fi bine. Sună-i și confirmă-le că vom fi acolo. Mulțumesc pentru că s-au gândit la mine. Vlad, ne vedem acolo!”
Și a fost acolo, și ce impact a avut vizita aceea!
Acesta a fost o mica parte din Ravi Zacharias. A iubit oamenii, și a iubit românii. Urmează și alte aminitiri. #ThankYouRavi
Autor: Vlad Crîznic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu