Cunoscutul evanghelist şi apologet creştin, Josh McDowell, care a participat la o Conferinţă de Apologetică Creştină Evanghelică, a semnalat faptul că lumea creştină trebuie să fie atentă la „trei schimbări culturale care sunt o provocare şi o ameninţare pentru biserică”.
Conform lui McDowell, prima schimbare este de ordin epistemologic, schimbare ce este relaţionată cu adevărurile biblice care sunt tot mai contestate ca fiind „Cuvântul lui Dumnezeu”. „Asistăm la o mare schimbare privitor la ceea ce credem că este adevăr şi de unde vine acesta? Am trecut de la ceva ce era centrat în Dumnezeu la ceva ce este centrat în noi înşine. De la obiectiv la subiectiv, din interior pentru exterior”, a explicat.
Evanghelistul susţine că adevărul cel mai mare pe care îl susţine Biserica, este văzut acum doar ca pe o opinie personală, pe care o susţin anumite persoane. În particular, este discreditat de către tineri, care abandonează ideea unui Dumnezeu personal. „În 1991, 51 % dintre adulţii evanghelici tineri susţineau că nu există adevăr dincolo de propriile lor opinii. Astăzi, această cifră este de 91 %”, a spus McDowell.
Al doilea aspect evidenţiat de către apologet este „explozia de informaţie” de pe Internet, care pune la probă cultura persoanelor, punctele lor de vedere morale şi credinţele faţă de Biserică. El citează un studiu recent, care subliniază că un utilizator de Internet are la dispoziţie în fiecare zi, aproximativ 34 GB de informaţie şi aproape de 100 000 de cuvinte. Şi tendinţa este de o creştere anuală de 5 % a acestei cifre.
„Fiecare pastor, pastor de tineret şi toţi părinţii concurează cu Internetul şi cu informaţia care creşte în fiecare oră”, a spus McDowell. „Majoritatea tinerilor nu mai caută alte canale de televiziune pentru a afla ştiri. Preferă să citească bloguri. Există aproximativ 181 milioane de bloguri care concurează în a atrage atenţia copiilor voştri”.
Această cantitate nelimitată de informaţie la care oamenii au acces, provoacă o creştere a scepticismului, spune cu părere de rău McDowell. „Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă la tinerii din facultăţi sau la cei din liceu. Mergeţi şi faceţi vreo „declaraţie despre adevăr” şi îţi vor răspunde:De unde ştii că acesta este adevărat? Sunt atâtea lucruri care ni se spun. Pentru toţi tinerii, inclusiv cei creştini, era Internetului le slăbeşte credinţa deoarece ei gândesc că mâine vor descoperi alte lucruri”.
A treia şi ultima schimbare evidentă, este că pastorii nu mai pot păstorii bisericile în acelaşi fel pe care l-au făcut în urmă cu 20 de ani. Părinţii de asemenea, nu pot nici ei să-şi mai educe copiii în acelaşi fel în care au fost educaţi ei, pentru că lumea s-a schimbat. „În urmă cu 15 -20 de ani, fraza era: dacă nu ţi-ai educat copilul tău până la 18 ani, este posibil că l-ai pierdut. Ateii şi agnosticii au acelaşi acces la copiii dumneavoastră, ca şi dumneavoastră, pentru că sunt la un clic de distanţă. Internetul a schimbat regulile şi acum dacă dumneavoastră nu veţi forma un copil înainte ca acesta să împlinească 12 ani, nu o veţi mai putea face după aceea”.
McDowell a evidenţiat una din problemele cele mai acute pe care le au tinerii, care sunt tot mai dependenţi de pornografie. „Din păcate, se pare că nu mai este nici o diferenţă între cifre în interiorul sau exteriorul bisericii”. Citând o altă investigaţie, a semnalat că un număr crescând de pastori au probleme cu pornografia, specificând că această creştere a ofertei de imagini pornografice influenţează căutarea de „alte tipuri de plăcere … inclusiv pe cea homosexuală”.
Sfatul său este că părinţii şi pastorii trebuie să se pregătească mai bine pentru a putea face faţă căutărilor celor de care sunt responsabili. Şi a adăugat: „Este o idioţenie să spui că nu poţi să nu asculţi muzică în cultura noastră. Nu poţi trăi fără să asculţi muzică. Tot aşa se spune că în ziua de azi, nu poţi fi capabil să trăieşti fără să priveşti pornografie. Acele mame care spun că ele îşi vor pregăti copilul, vor câştiga, în schimb cele care spun că ele îşi vor proteja copilul, vor pierde”.
Tradus şi adaptat din NoticiaCristiana.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu