Învățătura și teologia noastră personală, este importantă, nu numai în cunoștință, ci și în felul cum o practicăm, cum o folosim în favoarea noastră. Ne bazăm pe cuvântul Scripturii, dar practic suntem influiențați de modul în care am fost învățați să trăim de mai marii noștri și de mediul religios în care ne mișcăm.
Isus Hristos a fost ascultător de Tatăl în mod scrupulos, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, respectând întocmai sintagma Este scris:
Isus i-a zis: “Este scris: “Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4)
Isus era una cu Tatăl, în orice decizie și împrejurare, … după cum și noi trebuie să fim una cu Isus.
Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește in mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. (Galateni 2:20)
Putem spune că Isus L-a imitat pe Tatăl (iar noi, evident trebuie să-L imităm pe Isus):
- Isus a luat din nou cuvantul si le-a zis: “Adevarat, adevarat vă spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; si tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai. (Ioan.5:19)
Dar să avem în atenția noastră și aceste versete:
- Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește, îi va mânca roadele. (Prov.18:21)
Observăm că puterea limbii este demnă de luat în seamă, deoarece ea face diferența între moarte și viață.
Și apostolul Iacov subliniază ceva asemănător:
- ” limba este un mic mădular, si se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei”. (Iacov 3:5-6)
Înțelegem că, în fond, prin ea hotărâm drumul vieții, iar în final moartea în gheenă sau viața în raiul lui Dumnezeu.
Și apostolul Petru reia îndemnul binecuvântării cu care a fost binecuvântat Avraam de Dumnezeu: Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; (Geneza 12.a)
- Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea. (1Pet.3:9)
Deci trebuie să binecuvântăm, căci la aceasta am fost chemați, dacă dorim să moștenim binecuvântarea.
În concluzie, suntem îndemnați să binecuvântăm și să-i vorbim de bine pe ceilalți, pentru ca lucrurile bune (materiale și duhovnicești) să sporească:
– Să binecuvântăm toți oamenii, prin vorbirea noastră, îndeosebi pe aproapele nostru, oricare ar fi acesta;
– Să-i binecuvântăm și să-i vorbim de bine pe toți cei din familiile noastre (soți, soții, părinți, copiii, nepoți).
– să nu vorbim pe nimeni de rău, căci aceasta este un blestem, este lucrarea Diavolului;
De aceea noi trebuie să vorbim de bine despre căsnicia noastră, despre copiii și nepoții noștri, despre frați și surori, despre prieteni și cei înălțați în dregătorii. Să clădim mereu în lucrurile și trăsăturile bune, astfel elogierea îi va binecuvânta prin bunătatea lui Dumnezeu și harul Său.
De aceea, vorbește de bine despre relația ta cu Domnul. Numește-te preaiubitul Domnului. Declară protecția, favoarea și neprihănirea Lui peste tine și peste cei dragi ai tăi și începe să experimentezi ploaia binecuvântării divine.
De ce? Pentru că ori de câte ori rostești binecuvântările Lui Dumnezeu peste viața ta, vei lua în primire locul binecuvântat pe care îl ai promis în Hristos pentru tine.
Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare, să se departeze de rau si sa facă binele, să caute pacea si s-o urmareasca. Petru 3: 10-11
Notă: Meditație inspirată de o idee din cartea Revoluția harului de Josef Prince
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu