Pe Ross Douthat deja l-am menționat de mai multe ori în comentariile mele, el fiind autorul cărții recent publicate (2020) The Decadent Society: How We Became the Victims of our Own Success / Societatea decadentă, cum am devenit victimele propriului nostru succes.
Mai tot ce scrie Douthat, caut să citesc. E creștin autentic, conservator, are o peniță ascuțită, posedă discernământ, de profesie fiind editorialist la cel mai mare ziar din lume, The New York Times. Soț și tată a 4 copii, Douthat locuiește la New York și a rămas fidel catolicismului în care s-a născut. Nu scrie teologie, ci filtrează evenimentele zilei din perspectiva creștină.
Cartea a fost publicată înainte de erupția pandemiei, dar tema dominantă a cărții se aplică și situației noastre pandemice. Succesul și bunăstarea de care ne bucurăm se datorează muncii a sute de ani a părinților noștri.
În ultimii 50 de ani am făcut mai mult progres economic, științific, și în alte domenii ca oricând. Dar totuși, astăzi suntem mai mizerabili, mai dezorientați moral, mai deprimați și mai dependenți de medicamente anti-depresive pentru a confrunta viața decât oricând.
Era istorică curentă, scrie Douthat, are patru caracteristici: (1) stagnation / stagnare; (2) sterility / sterilitate; (3) sclerosis / scleroză; și (4) repetition / repetiție (adică lipsa de inovație).
Ne aflăm, analizează el, într-o stare de „sustainable decadence / decadență sustenabila”, una care, însă, pentru noi e foarte confortabilă. Această decadență: (1) ne face „comfortably numb / confortabili și atrofiați față de mizeria morală în care trăim; (2) constituie o formă de „kindly depotism / despotism indulgent; (3) ne pune într-o stare de anticipație a finalului civilizației; și (4) ne prelungește agonia decadenței.
Recomand cartea lui Douthat. Cartea e relevantă azi și pentru că, ultima parte a ei, supune unei analize întrebarea „cum va arăta epoca post-decadentă?” Această întrebare e relevantă și pentru aceste zile de pandemie când ne întrebăm, iar specialiștii caută să ne explice, cum va arăta lumea post COVID-19?
Întrebarea, deci, e identică, dar se aplică unor situații total diferite. Când și-a scris cartea, Douthat anticipa un final al erei decadenței, dar și încerca să contureze o lume post-decadentă. Nu a anticipat pandemia, nici o configurare a lumii post-pandemice.
Douthat privește la modul în care civilizațiile trecute decadente s-au epuizat de la sine și au fost înlocuite de altele. Ca exemplu, el vede sfârșitul civilizației aztece și înlocuirea ei cu civilizația europeană catolică.
Civilizația aztecă s-a prăbușit din cauza decadenței, o decadență intrinsecă aztecilor și populației maya, care nu a putut ține piept erupției pandemiei microbilor aduși de soldații lui Cortes și Pizarro. (Paginile 189 -190)
Decadența aztecilor era caracterizată de boli, disoluție socială, degradarea mediului înconjurător, superstiție, sacrificii umane, ritualuri păgâne, divinație, vrăjitorie, și ocultism, printre altele.
Armata de peste 100.000 a aztecilor nu a putut ține piept micuței armate spaniole. Decadența aztecă nu a putut ține piept microbilor care i-au decimat armata și o întreagă civilizație.
Citând din britanicul Will Durant, Douthat scrie că „a great civilization is not conquered from without until it has destroyed itself from within / o mare civilizație nu e cotropită din afară până nu se distruge ea pe sine însăși din interior”.
Această perspectivă o putem aplica și la situația în care ne aflăm. E posibil ca Occidentul zilelor noastre să treacă prin aceeași filieră a istoriei?
Trăim într-o Europă decadentă, care nu a anticipat pandemia, și, deci, nu a fost pregătită pentru ea. Un Occident în stare de descompunere morală de decenii. O descompunere pentru care nu există medicament. Iar, acum, ne confruntăm cu niște microbi, veniți tot din Marele Est / China, care ar putea avea același efect asupra Occidentului ca și microbii veniți, în urmă cu peste jumătate de secol, tot din Marele Est / Europa, peste azteci și maya.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu