Explicații și învățătură din Romani 4 | Confuzia dintre mântuire și părtășie
Cei mai mulți dintre evanghelicii români spun și cred că mântuirea se poate pierde, dar este și o minoritate care crede că mântuirea nu se poate pierde. Posibil ca această gândire să vină din ortodoxie: mântuirea nu poți s-o ai decât la final, numai după ce ai trecut toate vămile, când Dumnezeu te pune la balanța și vede dacă ești vrednic sau nu de mântuire.
Adventiștii spun tot cam așa, ei au o doctrină de acest fel, Hristos va aprecia în final dacă omul e vrednic de mântuirea care ne-a dat-o. Avem mântuirea, dacă nu ți-o pierzi la urmă, când n-ai fost vrednic de ea.
Întrebare: Mântuirea, de ce se spune că ți-o pierzi, din cauza a ce? Din cauza faptelor, rele, sau a faptelor bune, că nu ai făcut suficient de multe fapte bune. Sau, îți pierzi mântuirea din cauza diferitelor păcate grele: păcat de moarte, hula împotriva Duhului Sfânt, păcatul cu voia… și multe altele, iar oamenii sunt diferiți, nu sunt doi care să creadă la fel în privința pierderii mântuirii.
Unii spun că îți vei putea recâștiga pierderea mântuirii, alții spun însă că dimpotrivă, nu-ți vei mai putea recâștiga pierderea mântuirii.
Întrebare: De ce discuția despre pierderea mântuirii este deosebit de importantă? Deoarece în spatele ei este o gândire greșită despre îndreptățire. De ce? Pentru că gândești că îți pierzi mântuirea din cauza faptelor. Asta înseamnă, că eu sunt acuma îndreptățit în fața lui Dumnezeu, socotit neprihănit, dar dacă am făcut sau fac niște fapte rele, mi-am pierdut mântuirea și înseamnă că nu mai sunt socotit neprihănit.
Întrebare: Atunci când Hristos m-a socotit neprihănit – azi 7 iulie 2019, când presupun că m-am întors la Dumnezeu și Hristos m-a socotit neprihănit – mă întreb, pentru ce păcate m-a socotit El neprihănit, dacă mâine eu mi-am pierdut mântuirea pentru nu știu ce păcate? Pentru ce păcate m-a socotit neprihănit? Numai pentru alea trecute? Sau și pentru alea viitoare? Căci, dacă m-a socotit neprihănit și pentru păcatele din viitor, atunci n-am cum să-mi pierd mântuirea pentru păcatul pe care o să-l fac mâine. De ce? Pentru că Hristos l-a acoperit și pe ăla. Isus nu mi-a acoperit păcatul… parțial, ci complet (trecut, prezent și viitor – când am fost îngropat cu El prin botez, la cruce).
Unii, greșit cred că îți sunt iertate și acoperite păcatele comise până în momentul întoarcerii la Dumnezeu, iar restul păcatelor îți sunt iertate treptat; punctual, la momentul când te pocăiești de fiecare dintre ele. Atunci vor fi iertate, nu-ți sunt iertate atunci când te-ai născut din nou! Ei au o concepție: cred că au fost socotiți neprihăniți la momentul nașterii din nou, pentru viața lor de până atunci, doar de păcatele din urmă, li s-a șters trecutul și nu cred că jertfa lui Isus, în momentul convertirii le acoperă și păcatele din viitor.
Ei zic că nu poți spune că toate păcatele îți sunt iertate la acel moment unic, deoarece asta ar însemna că omul se va lansa în comiterea în mod deliberat a păcatelor, având acea asigurare în buzunar. De ce, pentru că oricum le sunt iertate păcatele. Dar ei au o concepție eronată despre lucrarea harului lui Dumnezeu, în inimile lor, pentru că harul lui Dumnezeu nu numai că ne iartă de păcat, harul lui Dumnezeu ne și curățește pe dinăuntru, și ne învață s-o rupem cu păgânitatea și cu poftele lumești. Astefel, ei ajung să ciuntească doctrina îndreptățirii, pentru ca cumva să te țină în frică: Ai grijă, că-ți sunt iertate doar păcatele din trecut, că dacă mâine o să faci ceva, îți pierzi mântuirea!
11. Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat 12. si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, 13. asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos. (Tit, 2:11-13)
Ce înseamnă asta? Nimic altceava decât că ții creștinii într-un fel de manipulare și control, de frică continuă, frică pe care cei din față le-o inoculează duminică de duminică. Și așa vii la biserică și te rogi ca să nu-ți pierzi mântuirea și faci alte lucruri formale ca să nu-ți pierzi (chipurile) mântuirea. Îți pui baticul pe cap ca să nu-ți pierzi mântuirea, te îmbraci decent ca să nu-ți pierzi mântuirea…. respecți toate regulile lor ca să nu-ți pierzi mântuirea. Însă, asta, nu e îndreptățirea de care vorbește Biblia. Îndreptățirea de care vorbește Biblia este acoperirea a câtor păcate? A tuturor păcatelor.
Dar sunt oameni care zic: să nu mai vorbim despre asta, dacă se pierde sau nu se pierde mântuirea. Dar, oameni buni, asta-i esența Evangheliei.
Asta-i problema: Sunt sau nu socotit neprihănit pentru toate păcatele? Asta vreau să știu! Câtă mântuire am, deplină sau parțială? Ce mântuire ai și am, ca să știm.
Dacă la acest subiect, despre mântuire, n-am ajuns să avem aceeași părere, ce rost mai are să discutăm despre aspecte grele din Apocalipsa? Când tu nici nu crezi că ești mântuit măcar? Când tu sau eu credem că mântuirea de mâine depinde de mine, dacă fac sau nu fac cutare sau cutare lucru. Și de aici s-a și născut învățătura asta: dacă eu acum, m-am certat cu soția și ies în drum și m-a accidentat mortal o mașină, e clar că mi-am pierdut mântuirea, pentru că n-am apucat să mă pocăiesc de păcatul ultim. […]
Am transcris până la minutul 6:30 – dar abia de aici înainte începe frumusețea și consistența expunerii lui Andrei Croitoru – magnifică, mai ales în economia oricărui creștin, dar indispensabilă oricărui ucenic, pastor sau învățător evanghelic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu