Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste. 1 Corinteni 16:14
Nu există nimic mai puternic decât dragostea lui Dumnezeu care poate schimba un om. Dumnezeu să ne ajute să arătăm dragostea Sa tuturor oamenilor de pretutindeni.
EMMA
Încă dinaintea carantinei Ionida, o adolescență ce provine dintr-o familie de musulmani și care venea la biserica, la grupul de adolescent, mi-a povestit despre o experiență personală pe care ea a avut-o cu Domnul. Mi-a spus că până acum venea la biserică doar așa că să petreacă timpul altfel, însă într-o noapte, temându-se pentru că a păcătuit mult și familia ei ar afla, simțindu-se plină de păcat, Dumnezeu i-a vorbit. Stătea cu telefonul în mână, scriind mesaje și de trei ori a văzut o lumină albă în față ei în camera unde era, a treia oară însă a auzit și o voce care i-a spus: „Calea pe care tu mergi nu este bună”. A înțeles atunci că Cel care i-a vorbit era Domnul. Și-a cerut iertare și a mers la somn. „Dimineață”, îmi mărturisea ea, „m-am trezit ca un om nou. Nu m-am mai simțit așa liberă niciodată.” De atunci dintr-o fată care nu vorbea cu nimeni de faptul că merge la biserică, a început să vorbească deschis cu oamenii despre Dumnezeu și să spună ce a făcut El în viața ei. Dumnezeu face semne și minuni.
Rugați-vă pentru ea că Dumnezeu să o crească în Cuvântul Său și pentru familia ei care ei sunt musulmani.
ERGYS
Pentru o lungă perioadă am avut o relație de prietenie foarte strânsă cu un băiat Klodi, în acest timp l-am încurajat, am fost aproape de el, i-am vorbit din Cuvânt. Am așteptat că el să se gândească mai mult la ce îi vorbesc și să se întoarcă la Domnul. În această perioada de carantină, într-o noapte mi-a scris și mi-a împărtășit că este foarte rău și descurajat și că își dorește să se apropie de Dumnezeu și de Cuvântul Său. Aceasta este o bucurie mare deoarece el acum crede în Hristos și învață din Cuvântul Lui.
Rugați-vă pentru el ca să crească mai mult și pentru familia lui care sunt musulmani convinși. Dumnezeu să le vorbească să se întoarcă la El.
Motive de rugăciune:
Pentru reînceperea lucrări care va continuă de mâine, înțelepciune și călăuzirea Duhului Sfânt în cum să împărtășim Vestea Bună;
Pentru unitatea în echipă și pentru mai mulți lucrători;
Pentru un loc unde să continuăm strângerile noastre la grupul de casă, deoarece nu mai putem continuă în casa aceleiași familii;
Pentru resursele necesare continuării lucrării de aici din Albania;
Pentru toți adolescenții și tinerii care vin la lucrare, în special pentru Jonida și Klodi; Dumnezeu să îi ocrotească și să îi ajute în decizia luată de a-L urma;
Pentru sănătatea noastră. În ultima perioadă am avut diferite probleme de sănătate. Dumnezeu să ne umple de credință;
Pentru cât mai multe semne și minuni în viețile Albanezilor, care să îi întoarcă cu inima spre Domnul.
Vă îmbrățișăm cu dor din Albania.
Vă îndemnăm să susțineți lucrarea lor prin rugăciune sau donând prin Misiunea Genesis sau prin APME.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu