duminică, 17 mai 2020

Ce fel de educație sexuală propun copiilor noștri dl. Președinte și domnii parlamentari?











  
Președintele României, parlamentarii noștri și, nu în ultimul rând, ziariștii zeloși, care au cerut o lege a educației sexuale în spațiul românesc, au citit vreodată care sunt recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, în materie de educație sexuală?
Recent, parlamentarii noștri au aprobat și președintele nostru, dl Klaus Johannis, a promulgat legea ce prevede educația sexuală obligatorie în școli. Cităm din ziarul „Adevărul”: „Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a cerut ca această materie să fie obligatorie.
Ne întrebăm dacă președintele României, parlamentarii noștri și, nu în ultimul rând, ziariștii zeloși, care au cerut o astfel de lege în spațiul românesc, au citit vreodată care sunt recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în materie de educație sexuală?
Ne întrebăm și noi, de ce i-ar impune OMS României aprobarea unei astfel de legi și care este legitimitatea OMS de a cere țărilor obligativitatea unei materii sau alteia în școli?
Din documentele OMS, reiese clar că acest organism sprijină un tip de educație sexuală radicală obligatorie a copiilor în școli, educație ce promovează avortul, masturbarea, homosexualitatea, transgenderismul și multe alte idei extreme. OMS nu e de acord cu educația sexuală a copiilor în cadrul familiei, din cauză că aceasta este „un tip de educație informală”, lipsit de „informații complexe și tehnice”, ce nu-și are locul „într-o societate modernă” .
Redăm mai jos extrase din unele documente ale OMS cu privire la educația sexuală în școli, analizate, în cadrul unui raport amplu al Family Watch International.
Dacă punerea în aplicare a acestei legi va arăta la fel ca și recomandările OMS, putem spune cu siguranță că așa-zisa educație sexuală nu va avea nici în clin, nici în mânecă nici cu educația, nici cu „informațiile complexe și tehnice”. (Asociația Provita Media)

Organizația Mondială a Sănătății promovează avortul, drepturile sexuale și educația sexuală obligatorie în școli

Raport special al Family Watchwww.familywatch.org
În timp ce lumea se concentrează pe controversele din jurul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și pandemia coronavirusului, ceea ce este puțin cunoscut despre această organizație e agenda ei ascunsă de avort și drepturi sexuale, care au escaladat și mai mult sub directoratul general al lui Tedros Ghebreyesus Adhanom Ghebreyesus.
Multe dintre faptele pe care le dezvăluim mai jos sunt puțin cunoscute, chiar și de unele dintre guvernele care finanțează OMS. Sperăm ca, pe măsură ce aceste informații vor deveni cunoscute, guvernele vor urma exemplul Statelor Unite de suspendare a finanțării către această organizație și vor investiga în continuare utilizarea necorespunzătoare a fondurilor și resurselor utilizate în prezent, în scopul promovării avortului și agendelor sexuale.

Opt moduri prin care Organizația Mondială a Sănătății promovează programe periculoase

1. Conducerea OMS are o istorie de promovare a avortului

 Liderii OMS sunt angajați în legalizarea avortului. De exemplu, actualul director general, Tedros Ghebreyesus Adhanom Ghebreyesus, a făcut eforturi ce s-au încununat de succes pentru legalizarea avortului în Etiopia, când a fost ministrul Sănătății în țara respectivă, în perioada 2005-2012. S-a relatat că „eforturile de introducere și extindere a avortului legal sigur au fost conduse de Ministerul Sănătății din Etiopia, în frunte cu ministrul de atunci Tedros Ghebreyesus, susținut de contribuțiile mai multor ONG-uri internaționale, inclusiv Ipas.” (Trebuie menționat faptul că Ipas este producătorul de „EasyGrip”, dispozitivul portabil de avort cu aspirare.)
Potrivit grupului radical ce promovează avorturile, „Women Deliver”, directorul Adhanom Tedros Ghebreyesus a fost „campion al egalității de gen”, cu un record de promovare a „creșterii enorme a prevalenței contraceptivelor și legalizare a avortului”, în timpul mandatului său de ministru al Sănătății în Etiopia.

2. Directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, a promovat, de asemenea, drepturile sexuale controversate în detrimentul sănătății sexuale.

În timp ce era ministru al Afacerilor externe în Etiopia în 2012, Tedros Ghebreyesus a devenit un oficial guvernamental african la cel mai înalt nivel, și a fost folosit de guvernele europene, inclusiv Danemarca, Finlanda, Germania și Olanda pentru a promova o agendă a sănătății și drepturilor sexuale și reproductive extrem de controversată (SRHR). Tedros Ghebreyesus a fost apreciat ca membru al unei conferințe internaționale privind populația și dezvoltarea, supranumită de „nivel înalt”, dincolo de grupul de lucru din 2014, care avea scopul de a modifica sau adopta „legi și politici ce respectă și protejează drepturile sexuale și de reproducere [SRR]”, în parte prin:
  • „revizuirea legilor și politicilor pentru a face avortul sigur, accesibil și legal”;
  • „interzicerea practicilor care încalcă drepturile de reproducere ale femeilor și fetelor adolescente”, inclusiv interzicerea „cerințelor de consimțământ din partea părinților”;
  • revocarea legilor și interzicerea practicilor ce incriminează comportamentele și relațiile sexuale consensuale ale adulților, inclusiv în afara căsătoriei, relațiile între persoane de același sex  și… munca sexuală voluntară” (prin care se înțelege prostituție, n.t.).
Devotamentul lui Tedros Ghebreyesus pentru agenda radicală a avortului, pentru sănătatea reproductivă și sexuală și drepturile sexuale, este probabil ceea ce i-a asigurat ascendența în funcția de director general al Organizației Mondiale a Sănătății, cu sprijinul națiunilor Uniunii Europene, chiar dacă el nu este medic. Este puțin probabil că majoritatea guvernelor africane, care a susținut candidatura lui Tedros Ghebreyesus, cunoștea devotamentul acestuia față de chestiunile care se opun ferm culturii și legilor majorității națiunilor africane. Citiți mai multe despre acest lucru aici.

3. Sub directoratul lui Tedros Ghebreyesus, OMS continuă să promoveze agresiv avortul, la nivel mondial.

Din spatele bannerelor înșelătoare ale avortului „sigur” și ca parte a „serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă”, OMS pledează pentru avort. Programul OMS pentru 2018 privind „avortul nesigur” prevede:
  • „Aproape orice moarte și dizabilitate din avort ar putea fi prevenite prin educație sexuală, utilizarea de contracepție eficientă, oferirea avortului sigur, provocat legal, și îngrijirea în timp util a complicațiilor.”
  • „Avorturile sunt sigure dacă sunt efectuate cu o metodă recomandată de OMS, adecvată duratei sarcinii și dacă persoana care furnizează sau susține avortul este instruită.”
  • „Astfel de avorturi se pot face, folosindu-se tablete (avort medical) sau o simplă procedură ambulatorie.”
  • „Avortul nesigur poate fi prevenit prin… educația sexuală cuprinzătoare” și „furnizarea avortului legal, sigur”.
  • „Barierele ce stau în fața accesării avortului în siguranță includ:
    – legile restrictive
    – disponibilitatea scăzută a serviciilor
    – costul ridicat
    – stigmatul
    – obiecția de conștiință a furnizorilor de servicii medicale și cerințele inutile, cum ar fi… autorizarea terților” (adică cerințe pentru consimțământul părinților).
OMS deține, de asemenea, bază de date privind legea avortului în lume pentru a ajuta personalul său să monitorizeze legile privind avortul la nivel mondial. Publicațiile OMS care promovează avortul includ:
Mai mult, directorul OMS, Tedros Ghebreyesus, a fost prezent la cea mai radicală conferință anuală privind drepturile la avort, „Women Deliver”, unde a solicitat „servicii de sănătate sexuală și reproductivă, care să meargă dincolo de sănătatea mamei”, inclusiv „servicii de avort, acolo unde acesta este legal”. De fapt, la scurt timp după ce a fost ales în funcția sa din vârful OMS, Tedros Ghebreyesus a primit o scrisoare de bun venit, din partea a 122 de ONG-uri pro-avort, inclusiv Federația Internațională Planned Parenthood (IPPF), Marie Stopes International, Ipas și „Catholics for Choice”.
Pe lângă promovarea avortului la nivel mondial, în general, Organizația Mondială a Sănătății folosește criza coronavirusului pentru a răspândi avortul în următoarele moduri:
  • În noul său manual COVID-19, destinat folosirii pe teren, OMS afirmă de fapt: „Opțiunile și drepturile femeilor la îngrijirea sănătății sexuale și reproductive ar trebui respectate indiferent de statutul COVID-19, inclusiv accesul la contracepție și avortul în condiții de siguranță, în integralitatea legii.”
  • Într-un webinar difuzat către un număr de peste 5.000 de persoane intitulat „COVID-19: Care sunt implicațiile pentru drepturile sexuale și ale reproducerii la nivel global?”, angajatul OMS, dr. Antonella Lavalanet, a susținut, de fapt, că femeile trebuie să fie capabile să-și gestioneze „avorturile lor sigure”, folosind substanțe chimice, în primele 12 săptămâni.

4. OMS susține educația sexuală radicală globală (CSE) a copiilor, promovând prin aceasta avortul, masturbarea, homosexualitatea, transgenderismul și multe altele.

În 2018, OMS a publicat, împreună cu alte agenții ale ONU, și cu ajutorul Federației Internaționale Planned Parenthood (IPPF) îndrumarul radical „Ghidul tehnic internațional privind educația sexuală”. Acest ghid stabilește standardele de educație pentru sănătatea sexuală pentru toți copiii lumii. Vă rugăm să rețineți că OMS susține că „sexualitatea” ar include: „sexul, identități și roluri de gen, orientarea sexuală, erotismul, plăcerea, intimitatea și reproducerea” și, prin urmare, OMS susține că astfel de subiecte controversate trebuie predate copiilor.
Luați în considerare următoarele obiective de învățare a copiilor, susținute de OMS, în „Ghidul tehnic internațional privind educația sexuală”:
  • „Sexualitatea cuprinde: identitatea de gen, orientarea sexuală, intimitate sexuală, plăcerea”. (p. 17, 2.1. Ce este educația sexuală cuprinzătoare (CSE)?)
  • „[D]emonstrează respect pentru diverse practici legate de sexualitate.” (p. 48, Obiectivele învățării 9-12 ani)
    • „[C]onștientizează că decizia fiecăruia de a fi activ sexual este una personală, ce se poate schimba în timp și ar trebui respectată în orice moment.” (p. 71, Obiectivele învățării 12-15 ani)
    • „[C]omportamentele sexuale non-penetrante sunt fără risc de sarcină nedorită, oferă un risc redus de infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV și pot fi plăcute.” (p. 72, Obiective de învățare 12-15 ani)
    • „[S]usține dreptul fiecăruia de a-și exprima sentimentele sexuale.” (p. 78)
    • „explicați modul în care identitatea de gen a cuiva poate să nu se potrivească cu sexul său biologic.” (p. 50)
    • „analizați normele sociale ce contribuie la homofobie și transfobie și la consecințele acestora.” (p. 50)
    • „toți oamenii ar trebui să poată iubi pe cine doresc.” (p. 50)
    • „[V]iolența homofobă și transfobă este o formă de violență bazată pe gen în cadrul școlii.” (p. 23, SHRH pentru copii, tineri)
    • „discriminare și vătămare pe baza orientării lor sexuale, a identității de gen sau a exprimării de gen” (p. 25)
    • [H]omofobia și transfobia … pun bazele unor forme mai violente de răzbunare și violență”. (p. 25)
    • „Amintiți-vă exemple de prejudecăți de gen împotriva bărbaților, femeilor și persoanelor cu orientare sexuală și identitate de gen diversă” (p. 50)
    • „Diversitate în modul în care tinerii își gestionează exprimarea sexuală” (p. 18)
    • „[M]ulți băieți și fete încep să se masturbeze în perioada pubertății sau uneori mai devreme…” (p. 71, Obiectivele învățării 9-12 ani)
    • „[M]asturbarea nu cauzează rău fizic sau emoțional, dar trebuie făcută în privat…”. (p. 71, Obiectivele învățării 9-12 ani)
    • „descrieți răspunsurile bărbaților și femeilor la stimularea sexuală” (p. 71, Obiectivele învățării 9-12 ani)
    • „faceți un rezumat al elementelor cheie ale plăcerii sexuale” (p. 72)
    • „Din cauza restricțiilor legale privind accesul la avorturi sigure, care există în multe părți ale lumii, adolescentele recurg adesea la proceduri nesigure, administrate de furnizori necalificați.” (p. 23)
    • „[F]etele adolescente … cunosc, în general, mai puțin despre drepturile lor cu privire la avort și îngrijirea post-avort”. (p. 23)
    • „respectul, acceptarea, toleranța și empatia, indiferent de… orientare sexuală, identitate de gen sau exprimare de gen.” (p. 17, 2.1. Ce este educația sexuală cuprinzătoare (CSE)?)
    • „identifică credințele și practicile culturale, religioase sau sociale legate de sexualitate, care s-au schimbat în timp.” (p. 48, Obiective de învățare 9-12 ani)
    • „pune sub semnul întrebării normele sociale și culturale, care influențează comportamentul sexual în societate.” (p. 48, Obiectivele învățării 12-15 ani)
    • „faceți o comparație între valorile pe care le dețin copiii și cele pe care părinții / tutorii lor le dețin despre sexualitate.” (p. 46)
    • „recunoașteți că unele dintre valorile copiilor pot fi diferite de ale părinților/tutorilor lor”. (pag. 46)
Standardele OMS privind Educația sexuală cuprinzătoare pentru copiii europeni, care sunt chiar mai deplorabile, încep prin învățarea copiilor de grădiniță despre masturbare. De asemenea, aceștia trimit copiii de 9 ani la IPPF pentru a afla despre „drepturile lor sexuale”, ceea ce este o dovadă suplimentară a parteneriatului strâns dintre OMS și IPPF.

5. OMS este partener cu compromițătoarea organizație IPPF.

IPPF, una dintre cele mai mari organizații de avort din lume, este singurul ONG, partener al Organizației Mondiale a Sănătății, în Programul OMS de reproducere umană (Human Reproduction Program/HRP), alături de UNDP, UNFPA, UNICEF și Banca Mondială. Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că HRP este destinat promovării avortului la nivel mondial, sub pretextul „prevenirii avortului nesigur” și monitorizării „poverii globale a avortului nesigur și a consecințelor sale”.
Posibil cel mai radical document publicat de OMS este „Sănătatea sexuală, drepturile omului și legea”, care promovează agresiv avortul, educația sexuală cuprinzătoare, prostituția și agendele politice ale LGBT, drept agende de sănătate, inclusiv tratamentul cu hormoni sexuali și intervențiile chirurgicale și legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, ca „drepturi” legate de sănătatea sexuală.
Prin urmare, nu este de mirare că directorul general al IPPF a salutat alegerea lui Tedros Ghebreyesus în funcția de director general al OMS și l-a lăudat pentru munca pe care a făcut-o în promovarea îngrijirii sănătății sexuale și de reproducere, în timp ce a ocupat funcția de ministru al Sănătății în Etiopia, probabil referindu-se la activitatea sa de legalizare a avortului.
Mai mult, potrivit organizației „National Right to Life”, „în postul de ministru al Sănătății în Etiopia, Tedros Ghebreyesus a „patronat” o conferință a IPPF, care a prezentat o întreagă agendă a drepturilor sexuale și reproductive, începând cu avortul legalizat. Conferința, care a avut loc la Addis Abeba, în 2010, a fost condusă de diverse grupuri pro-avort, inclusiv Center for Reproductive Rights/Centrul pentru Drepturile Reproducerii din SUA.
Este destul de evident că IPPF joacă un rol major în scrierea și producerea multiplelor publicații controversate ale OMS, care promovează avortul, educația sexuală cuprinzătoare și politicile privind drepturile sexuale. Acesta este un conflict de interese grav, deoarece IPPF beneficiază financiar de pe urma avorturilor și a altor servicii ce țin de sănătatea sexuală.

6. OMS promovează legalizarea și destigmatizarea prostituției sub pretextul prevenirii HIV.

Prin denumirea prostituției drept „muncă sexuală”, OMS promovează legalizarea prostituției, susținând că „dezincriminarea muncii sexuale ar putea duce la reducerea cu 46% a noilor infecții cu HIV, la lucrătorii sexuali în decursul a 10 ani.” Cu toate acestea, chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, prostituatele au încă una dintre cele mai mari rate de prevalență a HIV (chiar și acolo unde prostituția este legală), alături de bărbații, care au relații sexuale cu bărbați și consumatorii de droguri (4). În plus, contractarea HIV este doar unul dintre riscurile grave pentru sănătate, asociate cu prostituția. Acolo unde prostituția este legală, femeile se confruntă în continuare cu rate mari de abuz, violență și devin victime ale traficului. Un studiu din 150 de țări, făcut de London School of Economics a descoperit, că, oriunde prostituția era legală, traficul de ființe umane pentru sex tinde să crească, nu să scadă. Vezi cercetările postate aici.

7. În calitate de director general al OMS, Tedros Ghebreyesus a avansat inițiative de normalizare, destigmatizare și legalizare a comportamentelor și identificării transgen.

De exemplu, Tedros Ghebreyesus a supravegheat declasificarea disforiei de gen ca o condiție a sănătății mintale. El a redenumit boala „incongruență de gen”, asigurându-se în același timp că a rămas în cea de-a 11-a ediție a Clasificării internaționale statistice a bolilor, astfel încât persoanele transgen să poată cere încă o poliță de asigurare pentru asistența medicală în „afirmarea genului”, un eufemism pentru intervenții chirurgicale genitale mutilante, exorbitante ca preț, de schimbare a sexului, și tratament hormonal pentru bărbați și femei, respectiv. Tedros Ghebreyesus a aprobat, de asemenea, intrarea OMS în dezbaterea legală pe această temă, afirmând, de asemenea, că „recunoașterea legală a genului, susținută de documente, ce reflectă identitatea de gen a unei persoane, este importantă pentru protecția, demnitatea și sănătatea sa.” Vezi mai multe aici.
În plus, OMS continuă „să lucreze pentru un mediu mai favorabil, inclusiv adoptarea de legi și politici de protecție, dezincriminarea comportamentului consensual de același sex și recunoașterea legală a identităților transgen.”
Tedros Ghebreyesus a lucrat, de asemenea, „pentru dezincriminarea deghizării, a comportamentului de același sex, a muncii sexuale și a consumului de droguri.” Vedeți și studiul OMS „Valorile și preferințele persoanelor transgen”. Un buletin informativ al OMS dezvăluie că organizația a aprobat ideologia, fără nici un temei științific, a transgenderilor, afirmând că este „important să recunoaștem identități, care nu se încadrează în categoriile binare de sex masculin sau feminin”.

8. OMS promovează recunoașterea legală a diferitelor comportamente și exprimări sexuale ca fiind importante pentru sănătate, atunci când, de fapt, ele conduc la mai multe boli (nu mai puține).

OMS susține: „sexualitatea umană include multe forme diferite de comportament și exprimare. Se cunoaște din ce în ce mai mult că recunoașterea diversității comportamentului și expresiei sexuale contribuie la sentimentul general de bunăstare și sănătate al oamenilor”. OMS explică, de asemenea, care este, din punctul său de vedere, aspectul negativ al heterosexualității: „Hetero-normativul descrie o viziune asupra lumii, care promovează heterosexualitatea ca orientare sexuală normală sau preferată.”
În mod sigur, întreaga instituție OMS trebuie reformată, începând cu cei mai înalți oficiali OMS, care au fost complici în promovarea agendelor sexuale dăunătoare, sub pretextul promovării sănătății publice.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu