NEBUCADNEŢAR.

NEBUCADNEŢAR. Împăratul Babilonului (605-562 î.Cr.), menţionat frecvent de prorocii Ieremia, Ezechiel şi Daniel, precum şi în istoria ultimelor zile ale seminţiei lui Iuda. Numele lui în ebr. (nebukadre’ssar) este o transliterare a numelui babilonian Nabu-kudurri-usur, care după toate probabilităţile înseamnă „Nabu a protejat dreptul la succesiune”. Cealaltă formă în care se scria numele în ebr. (nebukadne’ssar, vezi în gr. Nabochodonosor) nu este o formă improprie a numelui (ZA 65, 1975, p. 227-230).

Conform Cronicii babiloniene, acest fiul al întemeietorului dinastiei Caldeene, Nabopolassar, a condus mai întâi armata babiloniană ca şi „prinţ moştenitor”, într-o luptă care s-a dat în partea de N a Asiriei în 606 î.Cr. În anul următor el l-a înfrânt pe Neco şi pe egipteni la Carchemiş şi la Hamat (2 Împăraţi 23:29 ş.urm.; 2 Cronici 35:20 ş.urm.; Ieremia 46:2). „În vremea aceasta el a cucerit întregul Hati” (adică, Siria şi Palestina – la fel, Cronica babiloniană; 2 Împăraţi 24:7; Josephus, Ant. 10.86). Daniel a fost printre prinşii de război luaţi din Iuda (Daniel 1:1), în cel de-al patrulea an al lui Ioiachim (Ieremia 36:1). Pe când era încă pe câmpul de bătălie, Nebucadneţar a auzit de moartea tatălui său şi a traversat deşertul ca să urce pe tronul Babilonului, lucru care a avut loc la 6 sept. 605 î.Cr. În anul următor, primul an al domniei sale, Nebucadneţar a primit tribut în Siria de la împăratul Damascului, de la împăratul Tirului, cel al Sidonului şi de la alţii, inclusiv de la Ioiachim, care avea să-i rămână vasal credincios timp de trei ani (2 Împăraţi 24:1; Ieremia 25:1). Aşcalonul a refuzat să plătească birul şi a fost jefuit. În campania din 601 î.Cr., babilonienii au fost înfrânţi de egipteni, iar în urma acestei înfrângeri Ioiachim a devenit vasalul egiptenilor, în ciuda avertizărilor pe care le-a rostit Ieremia către învingători (27:9-11). Când armata lui a fost întărită din nou, Nebucadneţar a făcut incursiuni printre triburile arabe din Chedar şi la E de Iordan în 599/8 î.Cr., aşa cum a fost prezis de acelaşi proroc (Ieremia 49:28-33), în pregătire pentru represaliile pe care le plănuia împotriva lui Ioiachim şi Iuda (2 Cronici 36:6). Astfel, în al şaptelea an al domniei sale, Nebucadneţar „a înaintat spre Palestina şi a împresurat cetatea lui Iuda pe care a cucerit-o în cea de-a doua zi a lunii Adar (= 16 martie, 597 î.Cr.). După aceea, „l-a prins pe împăratul ei şi a pus un alt împărat peste Iuda, după placul său, primind un mare tribut pe care l-a trimis în Babilon” (Cronica babiloniană B.M. 21946). Această capturare a Ierusalimului şi a împăratului Ioiachin (fiul şi moştenitorul tronului lui Ioiachim), alegerea lui Matania-Zedechia ca şi succesor şi luarea unei prăzi de război şi a unor prizonieri formează subiectul istoriei relatate în 2 Împăraţi 24:10-17. Nebacadneţar a luat vasele Templului şi le-a dus în Babilon, în templul lui Bel-Marduc (2 Cronici 36:7; 2 Împăraţi 24:13; Ezra 6:5). Captivii din Iudea au luat drumul exilului prin luna aprilie a anului 597, „în primăvara aceluiaşi an” (2 Cronici 36:10), eveniment care marca al optulea an al domniei sale (2 Împăraţi 24:12). Ioiachin şi ceilalţi iudei captivi sunt menţionaţi în inscripţiile din Babilon care datează din perioada acestui împărat babilonean  (ANET; p. 308; DOTT, p. 83-86).

În anul 596 î.Cr., Nebucadneţar a luptat împotriva Elamului (confirmat în Ieremia 49:34), iar în anul următor a înăbuşit o revoltă în propria sa ţară. Ne lipsesc documente istorice babiloniene care descriu perioada imediat ulterioară însă se ştie că în al 17-lea până în cel al 19-lea an al domniei sale, el a purtat campanii de război din nou pe frontul de V. De la reşedinţa sa din Ribla el a condus operaţiile care au dus la jefuirea Ierusalimului în 587 î.Cr. şi la prinderea răzvrătitului Zedechia (Ieremia 39:5-6; cap. 52). Când Apries, succesorul lui Neco II al Egiptului a invadat Fenicia şi Gaza, împresurarea Ierusalimului a fost întreruptă pentru o perioadă (Ieremia 47:1). În al 23-lea an al domniei lui Nebucadneţar (582) s-a mai ordonat deportarea unui alt grup de iudei în Babilon (Ieremia 52:30). Tot în vremea aceasta a avut loc şi a 13-a împresurare a Tirului (Ezechiel 26:7).

Un text babilonian fragmentar ne spune despre invazia lui Nebucadneţar în Egipt în 568/7 î.Cr. (cf. Ieremia 43:8-13). Întrucât cunoaştem puţin în legătură cu ultimii 30 de ani ai domniei lui, nu avem o confirmare din alte surse în afară de Biblie, în ceeace priveşte perioada lui de nebunie de 7 luni (sau şapte „vremi”) despre care se relatează în Daniel 4:23-33. Cu ajutorul soţiei sale, Amytis, el a rezidit şi a înfrumuseţat capitala statului, Babilonul. Fiind un om religios, el a rezidit templul lui Marduc şi al lui Nabu şi multe alte altare în *Babilon şi a poruncit să se aducă jertfe regulate statuilor „divine” şi să fie împodobite cu veşminte (cf. chipul cel de aur din Daniel 3:1). De asemenea el a rezidit templele din Sippar, din Marad şi din Borsippa şi s-a lăudat cu realizările lui, în special cu cele două ziduri de apărare, cu poarta Iştar, cu templul piramidal în formă de terasă şi drumul oficial care străbătea cetatea sa şi pe care l-a prevăzut cu noi canale (Daniel 4:30). Câteva din lucrările sale arhitectonice au fost clasificate printre cele şapte minuni ale lumii. Herodot foloseşte atât pentru Nebucadneţar cât şi pentru Nabonid (556-539) numele Labynetus. Nebucadneţar a murit în august-septembrie 562 î.Cr. şi a fost urmat la tron de fiul său, Amel-Marduc (*EVIL-MERODAC).

BIBLIOGRAFIE

D J. Wiseman, Chronicles of Chaldaean Kings, 1956- A. Malamat, , A New Record of Nebuchadrezzars Palestinian Campaigns”, IEJ 6, 1956, p. 246-256.  D.J.W.