NEEMIA, CARTEA LUI
I. Schiţa cuprinsului
Misiunea lui Neemia(1:1-7:73a)
Neemia primeşte veşti de la Ierusalim (1:1-11).
Primeşte permisiunea de a vizita Ierusalimul (2:1-8).
iii. Ajunge la Ierusalim şi face planuri de a drege zidurile (2:9- 20).
Lista meşterilor care au lucrat la ziduri, împreună cu porţiunea din zid alocată fiecăruia (3:1-22).
Împotrivire din partea samaritenilor (4:1-23).
Dificultăţi economice şi soluţia lui Neemia (5:1-13).
vii. Comportamentul lui Neemia ca şi guvernator (5:14-19).
viii. Zidul este terminat în ciuda uneltirilor împotriva lui Neemia (6:1-19).
Pregătiri pentru repopularea Ierusalimului (7:1-73a).
Lucrarea lui Ezra (continuare de la Ezra 7-10)(7:73b-9:37)
Citirea Legii de către Ezra (7:73b-8:12).
Prăznuirea sărbătorii corturilor (8:13-18).
iii. O zi de pocăinţă şi psalmul ei de pocăinţă (9:1-37).
Comunitatea lui Neemia(9:38-13:31)
Angajamentul reformei (9:38-10:39).
Popularea Ierusalimului şi a Iudeii (11:1-36).
iii. Clerul comunităţii post-exilice (12:1-26).
Sfinţirea zidului (12:27-43).
O comunitate ideală (12:44-13:3).
Reforme în timpul celui de-al doilea mandat de guvernator al lui Neemia (13:4-31).
II. Alcătuirea
Se crede în general că această carte a lui Neemia a făcut parte iniţial din lucrarea cronicarului care a mai inclus împreună cu aceasta Prima şi a doua carte a *Cronicilor precum şi *Ezra. Întrucât Neemia a avut la dispoziţie surse bogate, o parte foarte mică din cartea sa a fost alcătuită în mod special de către cronicar (posibil ca 12:44-47 să fie un astfel depasaj).
Printre sursele principale erau „memoriile” lui Neemia (Neemia 1:1; 7:73a; 11:1-2; 12:31-43; 13:4-31), pe care ar trebui să le privim ca pe un raport oficial al activităţilor lui Neemia prezentat lui Dumnezeu spre aprobare (observaţi versetele în care Neemia apelează la Dumnezeu ca să-Şi aducă aminte de el: 5:19; 13:14, 22,31). Această naraţiune scrisă la persoana întâi este unică în VT, în sensul că Neemia este singurul om de stat de frunte al evreilor care scrie despre afacerile în care a fost implicat el însuşi; cu toate că Neemia priveşte lucrurile din punctul lui de vedere, nu ne putem îndoi de autenticitatea informaţiilor pe care ni le furnizează. Practic, cartea lui nu a fost supusă nici unei revizuiri editoriale, iar stilul ei simplu şi direct o deosebeşte de lucrarea cronicarului.
Cealaltă sursă principală a cărţii este un fragment din naraţiunea lui Ezra (Neemia 8-9) care este introdusă în relatarea despre Neemia, ori datorită faptului că activitatea lui Ezra şi a lui Neemia s-a suprapus, ori pentru că acest cronicar-editor a aranjat materialul tematic. Cu toate că este cea mai naturală, prima explicaţie creează următoarea dificultate: cu toate că Ezra a fost trimis de împăratul persan în anul 458 î.Cr. ca să proclame Legea Mozaică evreilor, el nu citeşte Legea în mod public decât în anul 444 î.Cr., când soseşte Neemia. Cea de-a doua explicaţie ne-ar da de înţeles că cronicarul a privit lucrarea lui Ezra şi pe cea a lui Neemia ca pe una singură; apoi el a arătat în relatarea sa că aceia care au venit să locuiască între zidurile Ierusalimului reclădit (Neemia 11:1-2) au fost uniţi în angajamentul pe care l-au luat de a respecta Legea lui Moise (Neemia 8), de a se căii de încălcarea acestei Legi (Neemia 9) şi de a hotărî să rămână credincioşi celui mai mic detaliu al Legii (Neemia 10).
Alte surse pe care le-a folosit cel care a compilat cartea sunt liste de mai multe feluri:
Lista meşterilor zidari (Neemia 3). Este posibil ca numele acestora să fi fost incluse în memoriile lui Neemia.
Lista exilaţilor reîntorşi (7:6-73a). Aceeaşi listă, cu mici modificări, poate fi găsită şi în Ezra 2. Se pare că a fost folosită de Neemia pentru a dovedi provenienţa pur iudaică a celor ce intenţionau să locuiască în Ierusalim.
O listă cu cei care au semnat angajamentul de a respecta Legea lui Moise (9:38-10:27) şi alte interpretări ale Legii, pe care comunitatea de iudei şi-a propus să le respecte (10:28-39). Acest angajament pare să reflecte reforme pe care le-a făcut Neemia în timpul celui de-al doilea mandat al său ca şi guvernator (Neemia 13).
Lista capilor de familie din Ierusalim (Neemia 11:3-19).
Lista oraşelor din provincie cu populaţie evreiască (11:25-36).
Liste cu numele preoţilor, a leviţilor şi a marilor preoţi (12:1-26).
III. Mesajul cărţii
Dacă, aşa cum se crede în general, cartea lui Neemia a făcut parte din istoria prezentată în Cronici (*CARTEA CRONICILOR), atunci semnificaţia ei trebuie evaluată în contextul întregii lucrări. Scopul cronicarului, vorbind în general, a fost acela de a arăta că iudeii din vremea lui, probabil în sec. al 4-lea î.Cr. au fost moştenitori legitimi ai promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Israel şi seminţiei lui David. Cu toate că nu mai exista nici un rege din seminţia lui David, din punctul de vedere al cronicarului rolul primar al liniei împărăteşti a lui David era acela de a pune bazele Templului şi a închinării în Templu. Acum când Templul a fost restaurat, poporul se poate închina efectiv lui Dumnezeu şi fără un împărat. Caracteristic este că cronicarul îşi încheie istorisirea cu un tablou aproape idilic al închinării curate şi pline de bucurie care are loc în Templu, preoţia fiind întreţinută prin zeciuielile date de bună voie de popor (12:44-47). După povestirea lungă a dezamăgirilor lui Israel, a eşecurilor şi a perioadelor sumbre de judecată, finalul trebuia să fi adus poporului său un sentiment de siguranţă. Cu toate că ei nu ocupau decât un teritoriu mic înconjurat de un vast imperiu păgân, au putut avea cel puţin satisfacţia de a şti că sunt conduşi nemijlocit de oameni aleşi de Dumnezeu şi că ei împlineau scopul pentru care a fost creat Israel: de a I se închina lui Dumnezeu. Desigur, un astfel de mesaj poate conduce la mulţumire de sine şi la delăsare. Nu putem şti cum au reacţionat cititorii cronicii la încurajarea pe care le-a dat-o cronicarul, dar este vrednic de amintit că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se autocritice în permanenţă, ci are şi dreptul să se bucure de ceea ce a realizat.
Cât despre „memoriile” lui Neemia, care cu excepţia listelor formează partea esenţială a cărţii, este posibil ca scopul lor iniţial să fi fost acela de a fi un raport pe care un slujitor civil îl alcătuieşte către superiorul lui, în acest caz Dumnezeu. Când „raportul” lui Neemia a fost citit de către alţii, este posibil că aceştia au văzut în el un tablou relevant al unui om de acţiune, orgolios şi iute la mânie, peste măsură de suspicios, dar fără îndoială, preocupat cu pasiune de binele poporului său (cap. 1 şi 2), gata de a răspunde la apelul din partea fraţilor săi iudei (cap. 5) şi plin de zel pentru puritatea închinării iudeilor înaintea lui Dumnezeu (13:4-9). Mai presus de toate, ei au văzut în el opusul unui om care s-a ridicat prin propriile sale mijloace, un om care a fost întotdeauna conştient că deasupra lui era „mâna cea bună” a lui Dumnezeu şi că era străbătut de „frica” lui Dumnezeu (2:8; 5:15; cf. 2:12, 18; 4:9, 14-15, 20; 6:9).
BIBLIOGRAFIE
J.M. Myers, Ezra, Nehemiah, AB, 1965; U. Kellermann, Nehemia, Quellen Überlieferung und Geschichte, 1967; L.H. Brockington, Ezra, Nehemiah and Esther, NCB, 1969; P.R. Ackroyd, I and II Chronicles, Ezra, Nehemiah, TBC, 1973; D. Kidner, Ezra and Nehemiah, TOTC, 1979.
D.J.A.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu