ÎNCHINAREA LA IDOLI / VT

Inchinatori la idoli Text: 1 Ioan 5:21 Introducere: Exista pasaje in Biblie care ni se par demodate. Acesta este unul dintre ele. El ne vorbeste despre pericolul „inchinarii la idoli”, ori astazi, vom zice noi, nu mai este la moda sa ne inchinam la idoli. Aceasta practica a ramas in negura vremurilor de mult apuse. Asa sa fie oare? Ceea ce uitam adesea este ca fiinta umana a ramas esentialmente aceiasi si ca Solomon ne-a avertizat ca Nu este nimic nou sub soare: ce a mai fost va mai fi si ce este a mai fost cu siguranta”. Ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca nu inchinarea la idoli a disparut, ci felul in care o percepem noi. In spatele idolilor la care s-au inchinat oamenii de-a lungul istoriei au existat intotdeauna emotii si trairi umane specifice. Actele exterioare n-au facut altceva decit sa exprime prin simbol, trairi foarte aprinse ale simtirii. Iata un text din Noul Testament care ne explica aceasta „metamorfozare” a trairilor sub forma idolatriei: „De aceea, omoriti madularele voastre care sunt pe pamint: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli” (Col. 3:5).  S-ar putea ca astazi noi sa fi renuntat la expresiile simbolice exterioare, la stilpii de lemn si la altarele de piatra, la turtele rotunde si la chipurile turnate, la cerceii de la urechi si la lunisoarele de la git, dar fiecare dintre noi este inca pindit de pericolul pingaririi prin explozia poftelor interioare, care sunt si astazi gata „sa dea lastari de amaraciune”. Adevarul este ca oricine nu I se inchina lui Dumnezeu si nu s-a reasezat sub autoritatea Lui echilibranta si vindecatoare, traieste o viata tumultoasa, in care poftele si patimile dicteaza. Intreaga omenire sufera si acum subjugata sub clocotitoarele eruptii ale pornirilor necontrolate (sau „controlate” din umbra de Diavol!). Iata in continuare citeva descrieri ale idolilor din trecut si corespondentii lor in trairile contemporane: I. MARTE –  „zeul razboiului”. Oamenii l-au folosit pentru a-si justifica si explica pornirile violente, cotropirile, uciderile.   A diparut astazi razboiul? Cu siguramnta ca nu. La acest altar vor mai cadea inca jertfe pina la sfirsitul lumii! Chiar „armaghedonul” va fi marele macel inchinat acestui zeu al razboiului. Prin contrast cu „razboiul justificabil”, copii lui Dumnezeu trebuiesc sa fie „fii ai pacii”, „facatori de pace” . La nasterea Domnului Isus, ingerii vestitori au cintat: „Pace pe pamint intre oamenii placuti Lui”. „Copilasilor, feriti-va de idoli!” II. BACHUS – zeul „petrecerilor” Bachus a fost zeul bucuriei debordante abandonata in bratele placerilor carnale, zeul exuberantei. In cinstea lui, grecii ridicau cupa cu vin. Chipul sau era invesmintat in coarde de vita plina de rodul strugurilor. A disparut goana dupa placerile petrecerilor? Chiar si fara pomenirea lui Bachus, traim intr-o societate care cheltuieste miliarde de dolari ca sa se „imbete” in placeri, ca sa iasa din „terna existenta mecanica a zilelor” si sa se abandoneze in aiurarile visatoare ale unei fantezii bolnave si inrobita de pofte. Prin contrast cu „petrecaretii”, copiii lui Dumnezeu, prefera realitatea in locul iluziei, nu fug intr-o inconstienta dezumanizare, refuza robia poftelor animalice si traiesc frumos „ca in timpul zilei” (caci petrecerrile se tineau noaptea, iar imoralitatea astepta deobicei perdeaua intunerecului): „Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, in ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite. De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la acelasi potop de desfriu si va batjocoresc” (1 Petru 4:3-4). „Copilasilor, feriti-va de idoli!” III. MAMON – ZEUL POSESIUNILOR MATERIALE Mamon – era de mult zeul posesiunilor materiale, al averii, al banilor.  Nu cred ca trebuie sa insist ca sa va conving ca acest idol, fara reprezentarile lui simbolice din trecut, traieste si astazi si este o amenintare teribila. Uitati-va in jur la goana dupa avere, la permanenta competitie care agita piata economica. „ntreaga economie mondiala este bazata pe „libera competitie”. Competitie pentru ce? Care este scopul ei final? Traim intr-o societate imatura, copilaroasa, pacalita prea lesne de Cel rau cu „jucariile” comfortului contemporan. Fiecare vrem sa adunam mai mult si mai mare. Ne uitam in curtea vecinului si vrem sa avem mai mult ca el. Cineva a rezumat obsedanta goana a celor stapiniti de Mamon intr-o „redefinire” a scopului vietii: „Who dies with the most toys, wins!” (Cine moare avind cele mai multe jucarii, cistiga!”).  Intr-o lume inebunita de „cleptomania” celor obsedati cu acumularea bunurilor materiale, Domnul Isus a venit cu o corectie de sanatate si bun simt: „Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.” si le-a dat apoi pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (Luca 12:15). Inclinarea spre avaritie ne dezechilibreaza launtric si ne face incapabili pentru slujirea lui Dumnezeu: „Nimeni nu poate sluji la doi stapini, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tinea la unul si va nesocoti pe celalalt: Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (Mat. 6:24). „Copilasilor, paziti-va de idoli!” IV. Cupidon – zeul dragostei si-al pasiunii Cupidon – era pe vremuri „zeul dragostei irezistibile” . Este interesant ca simbolul lui cu chip de copilas purtator de aripioare si de arc si sageata mai staruieste inca, angelic si nevinovat prin parcuri si pe ilustrate postale. El era tovarasul de viata si activitate al lui Venus, zeita iubirii. Am citit intr-o publicatie aparuta in limba engleza, ca acest Cupidon este zeul lui „convinient love”, al carei simbol este „condom”-ul, spre deosebire de „covenant love” al carei simbol este verigheta. Nimic mai adevarat! Dragostea este o traire minunata, dar sa faci din ea o abandonare sub robia glandelor, a feromonilor si a instinctelor primare este o decadenta echivalenta cu inchinare la idoli. Cititi cu atentie capitolul 7 din cartea Proverbelor si veti descoperi ceva uitat de predicatorii de astazi: dragostea carnala era practicata in vechime sub mantia inchinaciunii: „Eram datoare cu o jertfa de multumire, azi mi-am implinit juruintele” (7:14). Patul este descris metaforic drept un altar: „Mi-am impodobit patul cu invelitori, cu asternuturi de pinzeturi din Egipt; mi-am stropit asternutul cu smirna, aloe si scortisoara. Vino sa ne imbatam de dragoste pina dimineata, sa ne desfatam cu dezmierdari!” (7:16-18). Sfatul dat in finalul capitolului este valabil si astazi: „Sa nu ti se abata inima spre calea unei astfel de femei, nu te rataci pe cararile ei. Caci ea a facut sa cada multe jertfe (jocul de cuvinte este evident) si multi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinta mortilor, drumul care coboara spre locasurile mortii”(7:25-27). Copilaşilor, paziti-va de idoli! V. MINERVA – zeita intelepciunii Minerva – era in cetatile grecesti „zeita intelepciunii”. Ea domina „academiile” intelectualitatii la care petrecea „cultura”.  Daca Minerva patroneaza idolatria intelectuala, este evident ca ea are si astazi temple si altare in mai toate orasele mai rasarite ale lumii. Publicatii universitare vorbesc chiar „metaforic” (sic!) despre „altarul stiintei si cunostintei”, numind cladirile care adapostesc scoli si facultati „temple” ale cunoasterii.  Daca a cunoaste inseamna a lua legatura cu realitatea si a o intelege, atunci numai cunoasterea de Dumnezeu si prin Dumnezeu este calea prin care se poate ajunge la ea. stiinta de astazi s-a proclamat insa „atee” . Oamenii de stiinta si cultura, ne spune apostolul Pavel, s-au falit ca sunt intelepti si „au inebunit” (Rom. 1:22). Definitia unei stari de nebunie este „o stare de confuzie generala, in care omul pierde legatura cu realitatea, traind intr-o lume a fantasmelor”.  Ne putem baza pe „datele stiintifice”? Pina si cei mai inversunati „preoti ai laboratoarelor stiintifice” trebuie sa recunoasca faptul ca „adevarurile” stiintifice se schimba la fiecare zece ani (uneori chiar mai repede). Cine ar mai preda astazi dintr-un curs universitar folosit in 1940? Lumea intelectuala numeste aceasta ne’ncetata inlocuire a „adevarurilor stiintifice”: „progres”. N-ar fi mai cinstit sa se spuna ca ceea ce trebuie inlocuit, daca n-au fost „adevaruri”, au fost de fapt niste … minciuni! Din acest punct de vedere, stiinta isi schimba „minciunile” la fiecare zece ani! Realitatea este insa alta: Minerva este o zeita cu cirje, care schioapata si se muta fara incetare cind pe un picior cind pe celalalt. Oamenii fara Dumnezeu sunt sortiti sa „b’jb’ie” pipaind prin intunerec o realitate din care au alungat „lumina” prezentei lui Dumnezeu: „El (Dumnezeu) a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamintului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa se sileasca sa-L gaseasca bijbiind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul lui …” (Fapte 17:26-27). Copilasilor, feriti-va de idoli!” Imi veti zice desigur: „Frate, toti acesti idoli sunt un pericol pentru cei din afara Bisericii! Noi n-avem treaba cu ei!” Va voi raspunde ca n-aveti dreptate. Suntem la fel de in pericol ca si cei din societatea din afara Bisericii. Idolii nu se sfiesc sa intre in „curtea Templului.” Degeaba i-a asezat Solomon afara din oras, „pe muntele din fata Ierusalimului” (1 Regi 11:7). Idolii s-au strecurat in cetate si au patruns in inimile celor din poporul Domnului. Si daca cei de mai sus sunt un pericol evident, de care mai stim si mai vrem sa ne pazim, iata citiva idoli prefacuti, care au furisat printre noi purtind mastile religioase onorabile. VI. MARIA SA „Eul” In limba engleza, acesta este singurul pronume care se scrie cu litera mare, indiferent de locul in care se afla in propozitie. Bisericile crestine sunt pline de Diotrefi moderni, care in loc sa-L slujeasca pe Dumnezeu sau sa se puna la dispozitia fratilor, se slujesc pe ei, transformind amvoanele in altare ale afirmarii de sine. Este o realitate trista. Cine ar putea sa o nege?

Fratele Simion Cure imi spunea ca sunt doua feluri de predicatori: „priveghetori” si „privighetori”. Unii asculta necazurile altora, altii sunt acolo doar ca sa-si auda propriul glas si propria melodie. Muritori de rind se aseaza pe tronul papal si-si dau ideile proprii drept „edicte divine”.

Copilasilor, feriti-va de idoli!”

VII. „LEGALISMUL”

Bisericile au inlocuit Legea lui Moise (care macar ne-a fost data de Dumnezeu) cu legile traditiilor omenesti. Cine stie sa priveasca, va observa repede ca exista o „traditie baptista”, o „traditie ortodoxa”, o „traditie catolica”, o trdaitie „pentecostala”, o „traditie lutherana”, etc. Daca aceasta s-ar limita doar la manifestarile exterioare de cult, inca n-ar fi chiar asa de rau (orice manifestare de grup trebuie sa aiba o oarecare forma in desfasurare si anumite rinduieli care sa dea stabilitate in desfasurare; viata insasi este „cea mai organizata forma de existenta a materiei”). Legalismul si-a pus insa gheara ucigasa si pe trairile sufletesti, pe bucuriile si elanul nostru duhovnicesc.

Cercetatorii istoriei Bisericii au observat ca fiecare trezire religioasa urmeaza inevitabil un anumit ciclu: mai intii este entuziasmul care atrage si incalzeste masele de oameni, apoi urmeaza treapta „organizarii”. Ea duce la formarea unor structuri absolut necesare pentru momentul acela istoric. Cu timpul insa, structurile devin mai importante ca oamenii, entuziasmul este inlantuit de proceduri si comitete. Rezultatul este ca organizatia devine mai importanta decit oamenii, iar functionarii iau locul lucratorilor duhovnicesti.

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

VIII. DENOMINATIONALISMUL

„Pasarile cu pene la fel zboara impreuna”, spune proverbul popular. Peisajul contemporan al crestinismului ne prezinta o sumedenie de „grupari religioase”, „culte crestine”, „biserici surori”, etc. Ce sunt aceste denominatii si cum au aparut ele?

Cea mai buna descriere am gasit-o intr-o carte aparuta tot in limba engleza. Exprimarea era inlesnita de un joc de cuvinte: „Man, movement, monument”. Altfel spus: denominatiile au inceput cu activitatea scrisa sau oratorica a unui om (man) spiritual care a „redescoperit” adevarul Scripturii si l-a trimbitat celor din jur. La glasul lui, o parte din multime s-a incolonat dupa el si s-a format o „miscare” (movement). Dupa moartea liderului, miscarea a „inghetat” in tiparele si limitele lui, uneori pastrind ca eticheta chiar numele intemeietorului. S-a nascut astfel un monument (monument) sau o „denominatie”.

Inevitabile si imposibil de inlaturat din viata Bisericii contemporane, denominatiile trebuiesc tratate insa cu o anumita norma decenta de rezerva. Iata ce le scria apostolul Pavel, necoptilor crestini din Corint: „Cind unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” si altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteti voi oameni de lume? Cine este Pavel? si ce este Apolo? Niste slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ati crezut; si fiecare dupa puterea data lui de Domnul. Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca; asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face sa creasca”, „Christos a fost impartit? Pavel a fost rastignit pentru voi? sau in numele lui Pavel ati fost voi botezati?” (1 Cor. 2:4-7; 1:13).

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

IX. RELIGIOZITATEA

Exista „o forma de evlavie” fara putere de care trebuie sa ne ferim. Religiozitatea este definita ca „ritual fara o relatie personala cu Dumnezeu”.  Cum se poate ca intr-o tara in care un procent coplesitor al populatiei se declara crestini sa existe atitea delicte, atita imoralitate, atita coruptie si atita pornografie?

Pe vremea marilor treziri spirituale din America, inchisorile ramineau goale, personalul tribunalelor trebuia redus, iar medicii constatau cu bucurie scaderea drastica a numarului celor infectati cu boli venerice. Pentru unii, religiozitatea functioneaza ca un veritabil „vaccin”: ei stiu suficient despre crestinism ca sa nu se mai imbolnaveasca cu el!

Adevaratul crestnism este o febra a dragostei  („Preaiubitul meu este cel mai frumos dintre oameni” „Eu sunt a preaiubitului meu si el este al meu”, „Ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintii”, etc.)

Bisericile contemporane sunt asa de reci ca daca ar intra in ele cineva cu adevarat „in clocot” pentru Dumnezeu am zice ca „are febra” sau ca este fanatic! In loc sa ne adunam ca sa ne intilnim „cu Christos”, ne multumim sa venim la „adunare” ca sa auzim „despre Christos”. S-a ajuns astazi ne concentram asupra „anumitor atribute” ale lui Dumnezeu, fara sa-L luam in seama pe Dumnezeu insusi. Sunt Biserici care accentueaza „credinta”, facind-o un fel de pirghie arhimedica prin care am putea misca universul. Altii accentueaza „dragostea”, ca pe un riu iesit navalnic din matca si inundind pina la distrugere orice institutie de disciplina a sfinteniei si dreptatii. Exista inca si altii care au ajuns sclavii „bucuriei sfinte”, un fel de transa pagina, care transforma adunarile in iarmaroace pline de saltimbanci si giumbuslucuri. Astfel de oameni uita ca „bucuria Domnului” nu vine niciodata fara decenta si sfintenia prezentei Lui.

Daca religia ta nu te schimba , schimb-o tu pe ea! Nu te multumi cu „religiozitate”, ci cauta evlavia printr-o relatie personala cu Christos.

„Copilasilor, paziti-va de idoli !”

Incheiere:

„Nici un cuvint iesit de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” Biblia este o carte care refuza sa se invecheasca. Scurtul indemn din finalul epistolei lui Ioan ne este adresat si noua. Dumnezeu este mereu „contemporanul” nostru, Tatal etern coplesit de grija pentru „ai Sai”: „Copilasilor, feriti-va de idoli!

ROBOAM