marți, 11 februarie 2020

EVANGHELII APOCRIFE / EVANGHELIA LUI NICODIM










EVANGHELIA LUI NICODIM

Amintiri despre Domnul nostru Isus Cristos compuse sub Ponţiu Pilat
Prolog
Eu, Anania, protector de rang pretorian, nomomat, l-am cunoscut pe Isus Cristos din Sfintele Scripturi şi m-am apropiat de El prin credinţă, învrednicindu-mă şi de Sfântul Botez. Tot umb1ând eu după amintirile din acea vreme scrise în timpul vieţii Stăpânitorului nostru Isus Cristos, şi pe care evreii le-au dat în păstrare lui Ponţiu Pilat, am găsit manuscrisul lor ebraic şi, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, le-am tălmăcit în greacă, spre a fi cunoscute de toţi cei care invocă numele Domnului nostru Isus Cristos. Aceasta s-a întâmplat în al şaptesprezecelea an al domniei stăpânului nostru Flavius Theodosius şi al şaselea al domniei lui Flavius Valentianus, indiktionul al nouălea.
Aşadar voi, care citiţi şi fo1osiţi textul acesta în alte cărţi, amintiţi-vă de mine şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să-mi fie prielnic şi să se îndure de păcatele pe care le-am săvârşit în faţa Lui! Pace tuturor celor ce vor citi sau asculta aceste rânduri, precum şi slujitorilor lor!
Ne aflăm în al cincisprezecelea an al guvernării Cezarului Tiberiu, împărat al romanilor, şi în al nouăsprezecelea an al domniei lui Irod, regele Galileii, cu opt zile înainte de calendele lui aprilie, adică pe douăzeci şi cinci martie, în timpul consulatului lui Rufus şi Rubelion, în al patrulea an al celei de-a 202-a Olimpiade, pe când mare preot al iudeilor era Iosif, fiul lui Caiafa. După răstignirea şi pătimirea Domnului, Nicodim a transmis arhiereilor şi celorlalţi iudei toate câte s-au întâmplat. De asemenea, a compus şi un text în limba ebraică.
 http://apocrife.ro/evanghelia-lui-nicodim/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu