În urmă cu mai mulţi ani, un student din Cluj mi-a atras atenţia supărat, arătînd spre titlul unei cărţi pe care o ţineam în mână. A explodat, pur şi simplu, cu un aer de expert: „Isus se scrie cu doi I. A scrie Isus cu un I e o blasfemie. Mi-a spus mie preotul din sat că Isus cu un I înseamnă măgar.” Nu-mi mai aduc exact aminte ce i-am răspuns, dar am fost cel puţin jenat de această replică. Spre surprinderea mea, problema scrierii numelui Mântuitorului este încă actuală pentru mulţi dintre cei cu care mă întâlnesc zilnic. Din această cauză m-am decis să scriu acest articol. Nu am pretenţia că el va clarifica orice dispută, dar cred că va aduce lumină măcar asupra câtorva aspecte importante ale discuţiei noastre.
Dacă discuţia despre cum se scrie corect în româneşte numele Mântuitorului este destul de complexă, răspunsul la întrebarea dacă Isus înseamnă „măgar” e foarte simplu. Astăzi, când cineva îmi spune „Isus cu un I înseamnă măgar”, îi răspund cu o întrebare: „În ce limbă? În română? În greacă? În ebraică? În vietnameză?” Răspunsul e mereu acelaşi: „Nu ştiu în ce limbă, dar mi-a spus mie CINEVA că aşa e…”
De fapt, în limba ebraică, pe care Isus a vorbit-o, sunt patru cuvinte folosite de autorii biblici pentru a se referi la un „măgar”: hamor, ayir, athon şi arod (se poate adăuga şi pere, care se referă la un măgar sălbatic). După cum se poate observa, niciunul dintre aceşti termeni nu are vreo legătură cu cuvântul „Isus”.
De asemenea, în greaca veche (Koine), limbă în care au fost scrise cărţile Noului Testament, există patru cuvinte care au fost traduse în limba română cu „măgar”: hupozugion, onarion, onos şi polos (ultimul termen se referă mai degrabă la vârsta unui animal decât la specia lui).
Nu ştiu cine a născocit această idee (cum că „Isus cu un I înseamnă măgar”), dar putem afirma cu hotărâre că este neadevărată (şi, probabil, răuvoitoare), iar cei care o propagă în continuare dau dovadă de ignoranţă.
i.Numele Mântuitorului în alte limbi
La naştere, Domnul nostru a primit de la părinţi numele ebraic Yeshua, care are înţelesul de „Mântuitor”. Aşa cum se ştie, influenţa elenistă în Israel a fost substanţială în timpurile antice. Se presupune, cu bun temei, că atât Mântuitorul, cât şi ucenicii Lui vorbeau fluent limba greacă. Când a fost pusă problema adaptării numelui Yeshua în limba greacă, nu s-a tradus semnificaţia numelui (în acest caz s-ar fi folosit soteria, adică mântuire), ci numele a fosttransliterat, arătându-se astfel o preocupare pentru partea fonetică. Astfel, Yeshua s-a transformat în grecescul Iesous(Ιησουζ).
Procesul de transliterare a unui nume dintr-o limbă în alta este foarte interesant. Observaţi, de exemplu, că în cazul nostru, la Iesous a fost adăugat la urmă un „s”, care nu există în ebraică. De unde provine acesta? Din faptul că în limba greacă numele bărbaţilor se termină de obicei cu consoana „s”. Avem astfel în Noul Testament nume precum Nicodemos, Iudas, Lazaros, Ananias etc.
Doar în treacăt câteva cuvinte despre grecescul Hristos (Χριστὸς). Acesta nu este, practic, un nume, ci un titlu (având înţelesul de „Mesia, Unsul lui Dumnezeu”). Numele Mântuitorului a fost Yeshua (sau Iesous), la care s-au adăugat alte specificaţii (fiul lui Iosif, Nazarineanul etc). Hristos deci nu a fost numele Său de familie (cum cred unii), ci un titlu care a descris slujba Sa în planul lui Dumnezeu.
Cum se scrie numele Mântuitorului în alte limbi? În limba latină este Iesus, englezii îi spun Jesus, maghiarii Iezus, francezii Jesus, spaniolii Jesu, italienii Gesu, iar musulmanii şi hinduşii Isah. O să revin puţin mai târziu asupra acestui amănunt, dar nu pot să nu remarc acum păstrarea literei „e” în majoritatea limbilor europene.
III. Numele Mântuitorului în limba română
Acum ajungem la adevărata problemă, unde ar trebui să aducem în discuţie argumente lingvistice, teologice, etimologice, fonetice etc. (din păcate, spaţiul insuficient nu ne permite o discuţie amănunţită).
Prima precizare pe care vreau să o fac este că cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fostJssus (Catehismul lui George Buitul, 1701).
Cei care folosesc numele Iisus invocă diferite motive. De exemplu, faptul că grafia Iisus este etimologică, reproducând ambele vocale din grecescul Iesous. În această situaţie, ar trebui ca numele să fie pronunţat cu două sunete înainte de primul „s”. Mai mult, încă din Evul Mediu grecii au început să citească litera „eta” ca un „i”. Astfel, „Ie” a devenit în pronunţia curentă un „i” lung. În plus, unii consideră că folosirea numelui Iisus este necesară pentru a face distincţie între Mântuitorul şi alţi bărbaţi pe nume Isus din acea vreme (întrucât acest nume era foarte comun în Palestina).
Cei care argumentează pentru folosirea grafiei Isus cred că numele Iisus ne-a parvenit prin intermediul slavonei, având doar în mod indirect o influenţă grecească. O influenţă slavonă se mai poate vedea, de pildă, în modul în care grecescul Paulos s-a transformat în românescul Pavel. În plus, în limba română, cuvintele ar trebui scrise aşa cum se pronunţă. Care dintre noi foloseşte doi I atunci când pronunţă numele Mântuitorului? Deci dacă îl pronunţăm cu un singur I, ar trebui să îl şi scriem cu un I.
Ca să complic puţin discuţia, există un alt grup de creştini care consideră că transliterarea cea mai potrivită din limba greacă ar fi Iesus, nu Iisus ori Isus. Adică dacă trebuie să păstrăm cele două vocale de la începutul numelui, de ce să nu le păstrăm pe cele originale (Ie), în loc de Ii? Mai ales că această pronunţie ar fi în acord atât cu greaca veche şi cu ebraica, cât şi cu limbile moderne europene.
Părerea mea
Din punctul meu de vedere, toate cele trei variante (Iisus, Isus sau Iesus) sunt acceptabile. În cele din urmă, este o problemă de opţiune personală. Numele Isus sau Iisus nu are nicio semnificaţie intrinsecă în limba română. Gândiţi-vă că o discuţie asemănătoare s-ar putea porni cu privire la modul în care să scriem corect Χριστὸς. Cum e mai bine să transliterăm litera „chi” cu care începe acest cuvânt? Care variantă e mai corectă: Cristos, Hristos sau Christos?
Deşi am putea afirma că una dintre variante ar fi superioară celorlalte, în cele din urmă, relaţia noastră cu Dumnezeu nu va fi afectată de alegerea pe care o facem în această privinţă. În final, ceea ce contează, de fapt, esterespectul faţă de Persoana Mântuitorului.
Sper ca acest articol să ne motiveze să credem că Mântuitorul ne va primi rugăciunile indiferent cum Îi pronunţăm numele. Şi mai sper că de acum încolo noi toţi vom avea o atitudine mai conciliantă faţă de cei care au păreri diferite de ale noastre.
Shalom!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu