duminică, 20 septembrie 2020

Chemarea ascultării – 3. Samuel, Judecători și Rut















Pentru a înțelege cărțile Judecători și Rut trebuie să plecăm de la criza sfâșietoare prin care a trecut Samuel spre sfârșitul vieții lui. În 1 Samuel 8:1-3 ni se spune că fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele tatălui lor și poporul nemulțumit de comportamentul lor ca judecători s-a strâns la Rama și i-a cerut să așeze peste națiune un împărat „cum au toate neamurile” (1 Sam. 8:5).
Cererea aceasta l-a durut foarte mult pe Samuel care s-a văzut lepădat de popor înainte de vreme. Dumnezeu i s-a arătat însă în mâhnirea lui și i-a explicat că cererea poporului era mult mai vinovată decât părea la prima vedere:
„Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit și au slujit altor dumnezei” (1 Sam. 8:7-8).
Deși fusese unul dintre cei mai buni judecători din Israel, Samuel a trăit drama ca sub conducerea lui poporul să se lepede de Dumnezeu și să ceară un om muritor drept împărat peste națiune. Samuel l-a uns atunci pe Saul (1 Sam. 9 și 10).

O bună bucată de timp, Samuel a fost torturat mereu de o întrebare chinuitoare:

„Unde am greșit?”
Ca să scape de ea, el i- a mai adunat o dată la un loc pe toți evreii și le-a spus:
„Samuel a zis întregului Israel: ,,Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţă până în ziua de azi.

Iată-mă! Mărturisiți împotriva mea: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am asuprit și pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiți și voi da înapoi”. Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, și nici n-ai primit nimic din mâna nimănui”.

El le-a mai zis: ,,Domnul este martor împotriva voastră, şi unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n-aţi găsit nimic în mâinile mele”. Şi ei au răspuns: ,,Sunt martori!`” (1 Sam. 12:3-15)

Ceea ce urmează în text este o recapitulare selectivă a istoriei lui Israel cu scopul de a arăta poporului tragedia alegerii pe care au făcut-o.
„Apoi, când aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: ,Nu!` ci un împărat să domnească peste noi“. ,,Şi totuş Domnul, Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru. Iată dar împăratul pe care l-aţi ales, şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi. Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui, şi dacă nu vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi cât şi împăratul care domneşte peste voi. Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, şi vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri. Acum mai aşteptaţi aici, ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul subt ochii voştri. Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, şi va trimete tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău… aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat pentru voi“ (1 Sam. 12:12-17).
Dumnezeu Însuși a confirmat din cer spusele lui Samuel dând, în mijlocul anotimpului secetos, „chiar în ziua aceea tunete și ploaie” (1 Sam. 12:17-18).
Speriat de cele întâmplate, poporul s-a căit și a vrut să retracteze cererea pentru un împărat. Dar era prea târziu. Dumnezeu făcuse pe placul poporului. Îl aveau de acum pe Saul.
Interesant și vrednic de observat este că Samuel nu și-a însușit greșeala poporului și nu L-a lepădat niciodată pe Dumnezeu ca împărat ca să-l accepte pe Saul. Samuel nu l-a numit niciodată pe Saul „împăratul meu“. Dimpotrivă! Samuel îl numește ostentativ și demonstrativ „împăratul vostru“: „Dar dacă veţi face răul, veţi peri, voi şi împăratul vostru“ (1 Sam. 12:25).
Ce se va întâmpla însă cu Samuel?

Amărât în suflet, el va rămâne credincios acestui popor îndărătnic și va căuta să-i învețe în continuare prin intermediul scrisului. Discursul său magistral, va fi dezvoltat și îmbogățit cu alte evenimente din trecut devenind o veritabilă lecție de pedagogie istorică. Retras în singurătate, Samuel se așterne la lucru și scrie cartea Judecători, cartea Rut și cărț¬ile 1 și 2 Samuel, căci spusese el: „Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și dreaptă” (1 Sam. 12:23).

Parte din preocuparea pedagogică pentru popor sunt cărțile Judecători și Rut.
Cronica Judecătorilor apare pe timpul domniei lui Saul, după anul 930 î.Ch. și acopere primii 300 de ani petrecuți de Israel în Canaan.
Cartea își ia titlul de la așa numiții „judecători”, reprezentanți ai lui Iehova, Împăratul nevăzut al Israelului. Acești judecători (șofetim- în ebraică) nu reprezentau o succesiune ordonată de guvernatori, ci niște eliberatori ocazi¬onali ridicați de Dumnezeu pentru izbăvirea lui Israel și pentru administrarea dreptății. Este semnificativ că, dintre cele două numiri pe care le-au purtat acești oameni, Samuel optează nu pentru aceea de „izbăvitori“, ci de judecători. Titlu cărții ar fi fost mai frumos dacă s-ar fi spus „Izbăvitorii“! Alegănd să le spună „judecători“, Samuel a accentuat însă activitatea lor de educatori ai neamului, sinonimă acum cu preocupările lui.
Faptul că Samuel a adunat materialul istoric al cărții nu înseamnă că toate fragmentele cronicii istorice alcătuite de el au fost inițial opera lui. Probabil că multe din părțile acestei cărți au fost cronici ale semințiilor lui Israel. Amănuntele prezente în texte ca fabula lui Iotam, cântarea Deborei, mesajul lui Iefta către regele Amon și detaliile mărunte din descrierea adunării de la Mițpa ne trimit la niște autori care au fost ei înșiși martori participanți la aceste evenimente.
În același timp, este evident faptul că aceste relatări au fost editate ulterior de cineva care le-a pus împreună. Iar acest „altcineva“ a fost Samuel.
Aflăm astfel că la scrierea cărții, chivotul legământului fusese luat deja din Silo (Jud. 18:31; 20:27) și că Israelul trecuse deja de pragul instaurării monarhiei (17:7; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trecuse însă vremea lui David, căci despre Iebusiți ni se spune că: „au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi” (Jud. 1:21)
Samuel face ca evenimentele acestei perioade să sune ca o lecție de istorie pentru poporul Israel. Dorința lui este să-i convingă pe evrei că din orice greșeala există posibilitatea întoarcerii la „Dumnezeul care nu obosește iertând”.
Deși sunt pomeniți un total de 12 judecători, numai despre câțiva se vorbește în detaliu. Tot cuprinsul cărții poate fi rezumat la cinci serii de șapte: 7 apostazii, urmate de 7 pedepse prin robie, care fac poporul să se pocăiască de 7 ori și se termină prin 7 izbăviri minunate lucrate de Dumnezeu prin intermediul a 7 judecători.
Samuel știa și el că repetiția este mama învățăturii. De aceea el alege din trecutul Israelului 7 situații în care poporul a greșit înaintea lui Dumnezeu și le arată cum, de fiecare dată, pocăința a fost singura ieșire posibilă de sub pedeapsa divină. Urmarea acestei pocăințe a fost, de fiecare dată, îndurarea lui Dumnezeu, izbăvirea și binecuvântarea. În felul în care o redă Samuel, Istoria lui Israel este o istorie ciclică.

Cele șapte cicluri de păcat-pedeapsă-pocăinți-izbăvire nu se repetă în același plan, ci sunt așezate pe panta descendentă a unei spirale („Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decît părinţii lor“ Jud. 2:19), până când poporul lui Dumnezeu ajunge să se facă vinovat de chiar păcatul pentru care Îi izgonise Dumnezeu pe Canaaniții străvechi, homosexualitatea.


Învățătura principală a cărții este că Dumnezeu este suveran în istorie și că El poate da mântuire poporului Său. Greșelile din trecut trebuiesc ținute minte, dar nu repetate.

Există o frază-comentariu care se repetă ca un avertisment în punctele de greutate ale cărții: „În vremea aceea nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea” (17:6; 18:1; 21:25). Există aici un semnal de alarmă pentru cei ce nu-L vor pe Dumnezeu să domnească asupra lor și nu acceptă Cuvântul Lui ca normă cu autoritate absolută asupra vieții lor.

Fiecare rătăcire a lui Israel este introdusă cu aceleași cuvinte: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului…” (3:7; 3:12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1).
Pedepsele trimise de Dumnezeu pentru neascultarea lor sunt numite cu termeni care subliniază dreptul de posesiune al lui Iehova asupra Israelului: „Și Domnul i-a vândut în mâinile lui …” (3:8; 4:2; 10:7) sau „Și Domnul i-a dat …” (6:1; 13:1).
Pocăința poporului sub chinul pedepsei este descrisă mereu cu aceleași cuvinte: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul” (3:9; 3:15; 4:3; 6:7; 10:10).
Repetarea aceasta obsedantă scoate în evidență caracterul ciclic al oscilațiilor poporului Israel și mărește probabilitatea ca lecția dată de Samuel să fie înțeleasă bine de cititorii lui evrei. Ea cuprinde aceste elemente:
1. Răutatea și depravarea inimii umane, care este „deznădăjduit de rea și de înșelătoare” (Jud. 2:11-13, 17,19; 8:33-35; 10:6; 13:1).
2. Plăcerea pe care o are Dumnezeu să se folosească de lucruri slabe: Ehud- un infirm stângaci (3:15), Wamgar- cu un otig de plug (Jud. 3:31), Debora- o femeie (Jud. 4:2,9,21; vezi și Jud. 9:53, Ghedeon- cel mai mic dintr-o familie săracă (Jud. 6:15), ceata mică deostași cu ulcioarele în mâini (Jud. 7:16) și falca de măgar din mâna lui Samson (Jud. 15:15).
3. Duhul Sfânt este cel ce dă tărie și biruință. În viața lui Otniel (Jud. 3:10), în viața lui Ghedeon (Jud. 6:34), în viața lui Iefta (Jud. 11:29), în viața lui Samson (Jud. 13:25; 14:6; 15:14), în viața tuturor copiilor lui Dumnezeu (Zaharia 4:6).
Mesajul cărții trebuie căutat însă în ultimul discurs ținut de Samuel în fața poporului: „Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta; dar nu vă abateți de la Domnul, și slujiți Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateți de la El; altfel ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui cel mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui. … Temeți-vă numai de Domnul, și slujiți-L cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășoară El printre voi” (1 Sam. 12:20-24).
Cartea Judecători se termină într-un dezastru total și generalizat. Stricăciunea morală, civică și spirituală este pretutindeni. Asta nu înseamnă că poporul nu avea totuși o lege. Falimentul oamenilor nu anulează standardul lui Dumnezeu, tot așa cum astăzi disprețul față de cele 10 porunci și față de învățăturile lui Christos nu înseamnă că acestea nu există. Cartea Judecători este o dovadă că, lăsat de capul lui, omul nu merge în sus pe calea progresului, ci coboară vertiginos în abisurile păcatului. Lumea are nevoie de izbăvire. Ca și altă dată, oriunde există pocăință sinceră ea se va grăbi să sosească.
După cartea Judecători, Samuel a scris cartea Rut. Ea este o recapitulare a cărții Judecătorilor și o subliniere a singurei soluții posibile în caz de păcat și neascultare, întoarcerea ci pocăință la un Dumnezeu care nu obosește să ierte și să restaureze.

Samuel a scris această carte probabil după ce l-a uns pe David ca nou împărat peste Israel, la aproximativ 1.000 î.Ch. Iată ce declară autorul ei în primul verset al cărții: „Pe vremea judecătorilor a fost o foamete în țară …“ (Rut 1:1).

Cartea Rut este un apendice al cărții Judecătorilor. De fapt, ea ar fi trebuit să fie inclusă în acea carte: și este într-un anumit fel, rezumată în acest verset: „Ori unde mergeau, mîna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într’o mare strîmtorare“ (Jud. 2:15).
De ce a scos Samuel această întâmplare din cartea Judecătorilor și a făcut-o o carte de sine stătătoare? Motivele sunt două și amândouă sunt clare ca lumina zilei.
În primul rând, Samuel a vrut ca această carte să fie o încheiere recapitulativă a lecțiilor date în cartea Judecători. Ne mai întâlnim o dată aici cu ciclul de apostazie, pedeapsă, pocăință și izbăvire.
De data aceasta însă, Samuel vrea să răspundă unei întrebări viclene, nepuse ăncă în exemplele din cartea Judecătorilor: „Hei, și dacă nu ne vom pocăi? Ce se va întâmpla cu noi dacă în loc să ne pocăim ne vom îndepărta și mai mult de Domnul și vom fugi pe alte meleaguri, departe de fața Sa?“

Prin cartea Rut, Samuel le spune evreilor care s-au lepădat de Dumnezeu că șia tunci când au săvârșit un păcat și se află sub pedeapsa divină, fuga de Dumnezeu nu este o soluție.
Experiența tristă a familiei lui Elimelec este răspunsul clar și răspicat dat acestor întrebări răuvoitoare: „Nicăieri nu este prea departe pentru mâna Domnului ca să ne ajungă și să ne pedepsească“. Nu există altă soluție de ieșire de sub pedeapsă decât pocăința. Cine se întoarce la Dumnezeu, ca Naomi, va avea parte de bunăvoință.
Oridecâteori ne pocăim cu adevărat Dumnezeu se grăbește să ne dea izbăvirea și binecuvântarea.
O citire foarte atentă va scoate la iveală un mesaj spiritual latent ascuns în sem-nificația numelor purtate de personajele cărții.
Întâmplarea debutează la Betleem, care tradus înseamnă „casa pâinii”.

Primul personaj cu care ne întâlnim este Elimelec al cărui nume se traduce prin „Dumnezeu este Împăratul meu” (Eli=Dumnezeu, melech=împărat).

Acest bărbat pleacă din Betleem împreună cu nevasta lui numită Naomi, care se poate traduce prin „plăcuta” sau „fermecătoarea”, și cu cei doi fii ai lor: Mahlon (care înseamnă „cântec” și „bucurie”) și Chilion (care înseamnă „ornament” sau „desăvărșire”).

Hotărârea lor de a pleca este echivalentă cu o încercare de a scăpa de sub pedeapsa pe care Dumnezeu o trimisese asupra Israelului prin secetă.

În Moab, Elimelec („Dumnezeu este Împăratul meu”) moare și după el mor și cei doi fii: Mahlon (bucuria) și Chilion (desăvârșirea).

Frântă de durere, Naomi hotărăște să se întoarcă în Israel, dar refuză să mai fie numită Naomi și cere să i se spună de acum: Mara, care înseamnă amărăciune.

Mesajul spiritual din această succesiune de evenimente este foarte clar: în Canaan, Israelul trăia sub teocrație („Dumnezeu este împăratul meu”) și făcea casă bună cu plăcerea, cântecul, bucuria, frumusețea și desăvârșirea. Sub pedeapsa lui Dumnezeu, ei au recurs la soluții lăturalnice, refuzând pocăința și asta le-a adus moarte, suferință și sărăcie.
Pentru copiii Domnului, singura ieșire din impasul neascultării este pocăința și întoarcerea acasă, la Dumnezeul lor care nu obosește iertându-i și reparându-le greșelile.

Din momentul hotărârii de întoarcere în țară, mâna nevăzutului Dumnezeu începe să lucreze tainic pentru refacerea viitorului lui Naomi. Una dintre nurori, moabita Rut, se întoarce împreună cu ea și găsește favoare în ochii unui om bogat numit Boaz (tradus prin: „În El este puterea”). Acest Boaz restaurează moștenirea lui Naomi și-i dăruiește un fiu prin Rut.

Al doilea motiv pentru care Samuel a scris careta Rut este ca să arate obârșia lui David, omul pe care l-a ales Dumnezeu să fie împărat în locul lui Saul.
„Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe, şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicînd: ,,Un fiu s-a născut Naomei!“ Şi l-au numit Obed.
Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.
Iată sămânţa lui Pereţ.
Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
Heţron a fost tatăl lui Ram;
Ram a fost tatăl lui Aminadab;
Aminadab a fost tatăl lui Nahşon:
Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
Salmon a fost tatăl lui Boaz;
Boaz a fost tatăl lui Obed;
Obed a fost tatăl lui Isai;
şi Isai a fost tatăl lui David“ (Rut 4:17-22).

Providențial, scrierea lui Samuel este mai importantă însă chiar decât și-a dat el atunci. Ea ne arată o secvență din viața familiei care-L va da lumii pe Mesia: Domnul Isus Christos, cel venit din seminția lui David.
O frumoasă completare făcută de Aciduzzu,
„Dincolo de tragedia pe care a trăit-o Samuel atunci când s-a vazut părăsit de popor înainte de vreme, a fost tragedia din propria familie.

Copiii săi care și-au “ales” ca tată, ca model “demn” de urmat pe un altul…vitreg ! (“Voi aveți ca tată pe diavolul…” Nu vi se pare cunoscută afirmația ?

Prin această drama trăita plenar de „omul lui Dumnezeu“ (nu omul sistemului sau al uniformei), înțelegem drama unei națiuni despre care va scrie profetic mai târziu profetul Osea: “Ți-am dat un împărat în mânia Mea, și ți-l iau în urgia Mea !” (Osea 13:11)
Sunt convins că, prin Duhul profetic ce-l călăuzea, bătrânul și abandonatul Samuel a anticipat viitorul lepădării lui Israel de Domnul Cel Atotputernic al lui Avraam, Isaac și Iacov !

Tot anticipativ, scrie în stil profetic o carte cu atestare istorică, dar vorbind despre UN ÎMPARAT ale cărui zile “se suie până în veșniciei” (Isaia 9:6-7), un Împărat al Păcii (Evrei 7:1-4; Psalmul 2:6-9). Pe acest Împărat îl salută în viitor bătrânul Samuel prin relatarea de mai sus din cartea Rut 4:17-22, confirmată istoric prin „Cartea neamului lui Isus Christos” din Matei 1:1-17 coroborată cu Luca 3:23-38.


Aici nu este doar clarviziunea profetică a lui Samuel, ci este chiar Planul lui Dumnezeu de Mântuire, desăvârsit doar prin Împăratul slav Sale, doar prin Isus Christos, singurul Fiu al dreptei Sale eterne în care locuia toata plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9-10; Coloseni 1:13-20)!

Și toate acestea doar cu un singur scop: “Ca să ducă pe mulți fii la slavă …”(Evrei 2:10)


https://barzilaiendan.com/2011/08/02/chemarea-ascultarii-3-samuel-judecatori-si-rut/

Există viaţă pe planeta Venus?












Un grup de astronomi conduşi de către Dr. Jane Greaves de la Universitatea din Cardiff au anunţat recent că au detectat prezenţa unui compus chimic denumit fosfină, care se găseşte în norii care înconjoară planeta Venus.
Fosfina este o moleculă interesentă compusă dintr-un atom de fosfor şi trei atomi de hidrogen (PH3) şi se prezintă sub forma unui gaz incolor care ar exploda la temperatura ambientală de pe Pământ, gaz care se dizolvă în apă, are miros de usturoi şi este extrem de toxic.
Pe planeta noastră, fosfina se produce în mod natural în cantităţi mici prin descompunerea materialului organic. Ea rezultă din acţiunea diverşilor microbi care trăiesc într-un mediu anaerob (fără oxigen) şi poate fi şi sintetizată industrial fiind folosită în fabricarea plasticului şi insecticidelor. În opinia cercetătorilor din Țara Galilor, fosfina descoperită pe Venus ar putea să fi produs microbi de acest tip în norii gazoşi din jurul planetei.
În comunitatea ştiinţifică, anunţul a produs o surpriză enormă, pentru că nici o planetă din sistemul nostru solar nu este mai puţin prietenoasă cu viaţa decât Venus. Temeperatura medie pe Venus este de 464 de grade Celsius iar presiunea atmosferică este de 90 de ori mai mare decât pe Pământ. Ca şi termen de comparaţie, este ca şi cum te-ai afla la 1.000 de metri adâncime sub apa oceanului.
O zi pe Venus durează 243 de zile de pe Pământ şi planeta se roteşte în sens invers, soarele răsare de la vest şi apune la est. Atmosfera de pe Venus este extrem de densă şi este compusă în principal din dioxid de carbon şi cantităţi mici de azot, atmosferă care produce un efect de seră considerabil fapt care face ca Venus să fie mai fierbinte decât Mercur în ciuda faptului că se află mai departe de Soare decât aceasta.
Vântul pe Venus poate sufla cu viteze de până la 350km/h. Norii sunt groşi şi sunt compuşi din picături de sulf sau acid sulfuric. Lucrul acesta face imposibil observarea oricăror detalii de pe suprafaţa planetei. Cu toate aceste, sondele spaţiale trimise de pe Pământ în anii ’70 au revelat o planetă sterilă, uscată şi compusă dintr-o rocă asemănătoare bazaltului. La aproximativ 70 de km deasupra norilor de pe Venus, temperatura scade la -45 de grade. Nici o formă de viaţa microscopică cunoscută pe Pământ nu ar putea supravieţui în asemenea condiţii. Totuşi, prezenta fosfinei în cantităţi mari a dat astronomilor de gândit. Se ştie că această moleculă poate fi de asemenea generată şi de erupţii vulcanice, fulgere şi radiaţie solară, însă nu în cantităţi atât de mari cât au fost detectate.
Descoperirea fosfinei a dat naştere la mai multe întrebări decât răspunsuri. Este ceea ce s-a descoperit prin tehnica de spectroscopie utilizată cu adevărat fosfină sau ar putea fi o moleculă similară? Dacă este într-adevăr fosfină este de origine biologică, provenind deci de la microbi, sau este doar rezultatul unor fenomene fizice bizare ce au loc pe Venus? De fapt, chiar şi Saturn şi Jupiter au fosfină care este produsă la temperaturi înalte în centrul planetei iar apoi se ridică în atmosfera gazoasă din jurul ei.
Ce fel de bacterie sau microb ar putea supravieţui suspendat în nori de gaz în condiţii atât de inospitaliere? Care ar fi alcătuirea lor celulară care să le prevină a fi perforate de către ceva atât de coroziv ca acidul sulfuric? Ar putea aceşti microbi să se fi format printr-un soi de evoluţie chimică sau ar putea ei proveni de pe Pământ? Se ştie că există cantităţi abundente de bacterii şi ciuperci microscopice la 15 km deasupra Pământului care sunt împrăștiate în atmosferă în timpul uraganelor. Dar ar putea aceşti microbi să fi ajuns accidental pe Venus, cea mai apropiată planetă de a noastră?
Multe din acest întrebări îşi vor găsi răspunsul doar la o eventuală examinare a unor probe obţinute direct din norii din jurul lui Venus, dar acest demers este unul care va dura foarte mult timp.
Pentru moment însă, această mică moleculă de fosfină nu este suficientă pentru a constitui o dovadă care să susţină ipoteza existenţei de viaţă pe Venus.
https://www.stiricrestine.ro/2020/09/18/exista-viata-pe-planeta-venus/?

A fost lansată prima ediție a Bibliei în limba Pazande în Sudanul de Sud













Motiv de sărbătoare pentru creștinii Sudanezi, Biblia a fost tradusă pentru prima dată în limba Pazande (limba Zande se numește Pazande, în timp ce poporul Zande se numește Azande n.tr.). Lansarea acestei prime ediții a fost sărbătorită pe 14 septembrie în eparhia Tombura-Yambio din Sudanul de Sud.

Pazande este o limbă vorbită de către poporul Zande sau Azande care este alcătuit din aproximativ 4 milioane de oameni, împrăștiat pe suprafața dintre Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud și Republica Centrafricană.
„Dorința mea este să celebrăm, să studiem, să răspândim și să trăim Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să devină pivotul tuturor aspectelor vieții. Sperăm și ne rugăm că Biblia să întâmpine un răspuns pozitiv și să împingă Biserica din Tombura-Yambio să citească, să se roage și să împărtășească Cuvântul lui Dumnezeu mai departe.” A declarat episcopul Eduardo Hiiboro.
De pe urma acestei traduceri, patru milioane de oameni vor avea acum acces la Cuvântul lui Dumnezeu în propria lor limba.
În scrisoarea pastorală publicată pentru prezentarea acestei biblii, păstorul Kussala a subliniat importanța de a avea o astfel de ediție a Sfintei Scripturi. El a spus că această versiune a Bibliei va putea ajunge acum la peste patru milioane de credincioși care vorbesc limba Pazande, de la Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo și până în Republica Centrafricană.
În încheiere, păstorul Kussala i-a invitat pe păstorii din dieceză să considere evenimentul drept „o chemare la a fi slujitori ai Cuvântului”. În același timp, el i-a îndemnat și pe creștini să continue rugăciunea pentru a învinge pandemia de coronavirus și să respecte directivele date, pentru a ajuta la reducerea răspândirii virusului. La ceremonia care a avut loc pentru a sărbători acest pas important a participat și guvernatorul statului ecuatorial occidental, generalul Alfred Fotuyo. În discursul său, reprezentantul autorității locale i-a invitat pe cetățeni să îmbrățișeze pacea și unitatea.
https://www.stiricrestine.ro/2020/09/

Nu te munte prea mare” – tutorial și partitură de Cristian Chifan















Piesă „Nu te munt prea mare” a fost scrisă în Tabăra 477, Sesiunea din Ianuarie 2018. La crearea piesei au participat compozitorii: Ligia Popa, Alexandra Luca, Cristina Popa, Cami Ciupe, Călin Ciupe, Daniel Eakins, Georgiana Eakins, Claudiu Taut, Andreea Katona, Pablo Calderon, Andrei Prodan.
Versuri :
Strofa 1

Ești Marele „Eu sunt”
În lumina umbrei Tale mă ascund
Acoperit de har
Mă odihnesc atunci când Tu apari

Refren:

Nu e munte prea mare
Nu-i pustiu prea uscat
Nu e vale prea adâncă
Nu-i nimic mult prea greu
Nimic mult prea greu

Strofa 2

Este pace în furtuni
La Cuvântul Tău și stele se supun
Mi-ai dat puterea Ta
Să fiu mai mult decât eu pot visa

Bridge:

Și orice s-ar întâmpla
Tu rămâi de partea mea
Nu-i nimic prea greu
Pentru Domnul meu

Universul de-ar cădea

Tu rescrii istoria
Nu-i nimic prea greu
Pentru Domnul meu

Descărcați partitura pe Patreon.com


https://www.stiricrestine.ro/2020/09/19/nu-te-munte-prea-mare-tutorial-si-partitura-de-cristian-chifan/?

Când barca vieții tale și-a pierdut total direcția în mijlocul furtunilor










 Consiliere, Devoțional, Educatie, Important




Când barca vieții tale și-a pierdut total direcția în mijlocul furtunilor și pare că nu va mai ajunge la mal niciodată, când ajungi să stai în praful pământului cu febră din cauza bubelor care îți acoperă trupul, când cei zece copii îți sunt îngropați pe dealul din apropiere, iar soția și-a pierdut echilibrul și te îndeamnă să-L înjuri pe Dumnezeu și să mori, tot ce mai ai nevoie ca să fi terminat sunt comentariile usturătoare și acuzațiile caustice ale unor prieteni.
Prietenii lui Iov au pornit spre el cu o motivație bună. Au dorit să-i fie aproape și să-și arate compasiunea față de el. Dar după șapte zile de tăcere, cele mai bune zile din viața lor de consilieri spirituali, s-au transformat în avocații moralei religioase. Ei doresc să-L reprezinte pe Dumnezeu, însă o fac într-o atitudine care inspiră dezgust, schițând o imagine distorsionată a caracterului lui Dumnezeu, așa cum o fac toți legaliștii și apărătorii moralei religioase.
Specialitatea acestor moraliști sunt răspunsurile superficiale și soluțiile simpliste. Cu cât vorbesc mai mult, cu atât îi ajută mai puțin pe cei care, ca și Iov, se străduie să supraviețuiască. Când îi vezi cum lovesc cu pumnul, în numele unui Dumnezeu care și-a propus să chinuie oamenii pentru rele de care nu se fac vinovați, ajungi la concluzia lui H.L. Mencken: „Există întotdeauna o soluție simplă la fiecare problemă omenească, concisă, plauzibilă, dar greșită.”
După ce Elifaz, primul dintre sfătuitorii lui Iov, a vorbit mult, a spus puțin și nu a mângâiat deloc, următorul filosof, cu o abordare și mai grosolană este Bildad. Omul, un tradiționalist convins și un predicator cu o vorbire pioasă, îl îndeamnă pe Iov să se întoarcă în timp și să învețe din trecut. El crede că Iov are nevoie de un curs intensiv de teologie, dar omul ajuns la capătul puterilor are nevoie de mângâiere, încurajare și rugăciune. Poate că Bildad a fost un bun teolog și un bun istoric, însă a fost un încurajator catastrofal.
Atunci când îi înțelegem greșit pe oamenii care se confruntă cu suferința, riscăm să vorbim prostii ca și Bildad. Și chiar să pretindem că vorbim în numele lui Dumnezeu. Nu de predici și ilustrații din trecut sau analogii filosofice din natură avea nevoie Iov, ci de ceva care să-l scape de bubele care le avea pe tot corpul. Sau cel puțin de cineva care să-i spună că avenit acolo pentru că îi pasă de el și vrea să se roage pentru el să supraviețuiască acestor urgii.
Iov îi răspunde acestui predicator insensibil în capitolul nouă, apoi se adresează lui Dumnezeu în capitolul zece. Iov își dorește să fie în aceeași încăpere cu Dumnezeu pentru a discuta față în față despre cele întâmplate. Cine nu și-ar dori asta? Și după cum notează Charles Swindoll, ar pune patru întrebări.
1. Dacă aș sta față în față cu Dumnezeu, ce aș spune?
2. Dacă mi-aș susține nevinovăția, la ce mi-ar folosi?
3. Dacă aș încerca să fiu optimist și vesel, la ce mi-ar folosi?
4. Oare ar fi posibil să am un mijlocitor care să îmi reprezinte cauza înaintea lui Dumnezeu?

După ce îi răspunde lui Bildad, care se încruntă și pleacă, Iov se întoarce spre Dumnezeu, care încă rămâne tăcut. El își strigă oftatul din propria beznă, din umbra morții și din întunecime, ajungând iarăși la starea de agonie din capitolul trei. Ce am putea învăța totuși din dialogul lui Iov cu acest predicator căruia îi scapă esența lucrurilor?
1. Cuvintele filosofice nu au nici un impact asupra celor care suferă. Oamenii nu au nevoie de vorbe goale, expresii filosofice sau principii teoretice, când sunt plini de bube. Când necazul apasă duhul, tradiționalismul nu aduce nici alinare, nici ajutor, nici starea de bine celui ce se zbate în nefericirea lui.
2. Oamenii la necaz tânjesc după un mijlocitor, după cineva care să pledeze în favoarea lor. Când nu găsesc pe nimeni care să-i indrume și să le ofere speranță pentru a merge înainte, oamenii suferinzi ajung să rătăcească în labirintul nefericirii lor.
Noi, creștinii, trebuie să fim acele persoane care pledează în numele lor, pentru că noi știm ceea ce Iov nu a știut la momentul acela. Mijlocitorul după care tânjea Iov nu doar că este viu, ci este disponibil să ne asculte. El nu este filosof, ca prietenii lui Iov, El este Răscumpărătorul. Oricine vine la El, va găsi mângâiere. Mila Lui este mai mare decât necazurile noastre.
Numele Lui este Isus Cristos.
Samy Tuțac
Pastorul Bisericii „Providența” din Timișoara 

https://www.stiricrestine.ro/2020/09/19/cand-barca-vietii-tale

Realizările pro-viață ale lui Donald Trump (de Lauren Moustakas)












  
„Pentru prima oară de la speța Roe contra Wade, America are un președinte pro-viață, o Cameră a Reprezentanților pro-viață și 25 de capitale de stat republicane, pro-viață!”

President Donald Trump speaks at a March for Life rally, Friday, Jan. 24, 2020, on the National Mall in Washington. (AP Photo/Patrick Semansky)

După ce a fost ales în funcția executivă, Președintele Trump și administrația lui au depus eforturi consecvente să promoveze mișcarea pro-viață și să protejeze sfințenia vieții. În 2020, Președintele Trump a devenit primul președinte în funcție care a vorbit personal la Marșul anual pentru Viață, dar și primul președinte în funcție care a vorbit la Marșul pentru Viață via satelit, în 2018. Chiar și numai aceste gesturi i-au câștigat reputația în rândul prestatorilor și susținătorilor avortului, ca de pildă Planned Parenthood, că „face istorie condamnând avortul”. Mai mult, „a făcut istorie” fiind primul președinte al Statelor Unite care a tăiat în mod expres finanțarea de stat pentru Planned Parenthood când a întocmit bugetul pe anul 2018.
Președintele Trump a rugat Congresul să treacă o legislație care să prevină avortul în etapele ulterioare ale sarcinii, a reinstituit și dezvoltat politicile care interzic ajutorul internațional pentru finanțarea avorturilor de peste Ocean și a emis reglementări pentru reformarea fondurilor de planificare familială Title X, împiedicându-le să mai finanțeze entități prestatoare de avort. De când Donald Trump a fost ales și a depus jurământul în calitate de Președinte al Statelor Unite, administrația sa a sprijinit în mod consecvent politicile care promovează și protejează viața în detrimentul avortului, în Statele Unite dar și în restul lumii.
Politica externă
La nivel internațional, administrația Președintelui Trump a protejat și promovat demnitatea umană prin politici pro-viață. Printre aceste acțiuni se numără faptul că a strâns laolaltă douăzeci și patru de țări – în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite și a altor organisme internaționale – în acorduri solidare care declară că nu există drept internațional la avort, eforturile depuse pentru formarea unei coaliții care să se opună încercărilor internaționale de a adopta limbajul „dreptului la avort” în documente internaționale, reinstaurarea și extinderea „Politicii Mexico City” și încetarea finanțării către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație.
Protejarea vieții prin Asistență Globală pentru Sănătate – cunoscută înainte sub denumirea de Politica Mexico City
După ce a ajuns în funcție, Președintele Trump a reinstaurat Politica Mexico City, care împiedică fonduri de ajutor străin în valoare de 9 miliarde de dolari să fie folosite pentru finanțarea avorturilor la nivel internațional. Redenumită „Protejarea vieții prin asistență globală pentru sănătate” de către administrația Trump, noua politică împiedică folosirea ajutorului extern oferit de Statele Unite pentru servicii medicale pentru prestarea sau promovarea avortului ca mijloc de planificare familială. Politica a fost creată de administrația Președintelui Reagan în 1984, primind atunci numele de Mexico City – locul de desfășurare al Conferinței Internaționale a Națiunilor Unite pentru Populație și Dezvoltare, unde a fost anunțată propunerea – iar de atunci a tot fost remisă și repusă în funcțiune, conform cu agenda președinților de la putere. Faptul că Președintele Trump a reinstaurat-o e remarcabil pentru că acest lucru a extins totodată restricțiile cu privire la ajutorul extern din partea Statelor Unite, interzicând ca fondurile să fie folosite pentru promovarea avortului. Mai înainte, ONG-urilor care primeau ajutorul le era interzis să promoveze sau să presteze avorturi, dar sub administrația Trump, dacă ONG-urile străine vor să primească fonduri pentru planificarea familială din partea Statelor Unite, ele trebuie să accepte să nu folosească nici un fel de ajutor extern – inclusiv fonduri non-americane – pentru promovarea sau prestarea avorturilor.
Printre activitățile interzise de Președintele Trump se numără și acordarea sfaturilor și informațiilor despre avort, eliberarea trimiterilor pentru avort, lobby și promovarea schimbărilor cu privire la politica avorturilor și desfășurarea unor campanii care prezintă avortul drept o formă validă de planificare familială. În plus, chiar dacă ONG-urile din Statele Unite nu sunt obligate în mod expres să adere la Politica Mexico City, ele trebuie, totuși, să garanteze că fondurile oferite unui ONG străin nu își pierd validitatea conform Politicii Mexico City.
Mai mult, faptul că Președintele Trump a readus această lege în prim-plan a lărgit gama de ajutoare medicale pe care le acoperă Politica Mexico City. Înainte, ea acoperea fonduri de ajutor oferite de Statele Unite către instituții de planificare familială prin Departamentul de Stat al Statelor Unite. Forma reinstituită de Președintele Trump acoperă acum aproape toate ajutoarele medicale globale oferite de Statele Unite și asigurate de agenții și departamente, inclusiv fonduri create pentru planificarea familială și sănătatea reproductivă, pentru sănătatea mamei și a copilului, pentru nutriție, combaterea HIV, tuberculoză, malarie și securitate medicală globală. Printre agențiile care cad sub incidența Politicii Mexico City prin modul cum distribuie ajutoarele se numără USAID, Departamentul de Stat și Departamentul Apărării.
O evaluare a acestor politici efectuată de U.S. Government Accountability Office (organismul de audit, evaluare și investigare al Congresului Statelor Unite) a arătat că, de la reinstituirea Politicii Mexico City cu restricțiile suplimentare, 54 de ONG-uri au respins politica, lucru care a însemnat economisirea a 150 de milioane de dolari la nivel de buget al statului. În plus, politica acoperise în forma inițială aproximativ 1 300 de proiecte medicale la nivel global.
Finanțarea din partea Statelor Unite către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație
Una dintre primele măsuri ale Președintelui Trump odată ajuns în funcție a fost să sprijine încetarea finanțării către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), inițiată de Departamentul de Stat. Administrația Trump a oprit finanțarea UNFPA pentru că Fondul „sprijină sau participă la gestionarea unui program coercitiv în favoarea avortului sau a sterilizării involuntare”. Administrația Trump a continuat să refuze fonduri către UNFPA, iar în 16 iunie 2020 administrația a refuzat circa 32,5 milioane de dolari în baza amendamentului Kemp-Kasten.
Adoptat de Congres în 1985, amendamentul Kemp-Kasten interzice ca fondurile Statelor Unite să finanțeze o organizație sau un program care sprijină sau participă la un program în favoarea avortului coercitiv sau a sterilizării involuntare. Instanța care stabilește dacă un program întrunește sau nu criteriile pentru a primi fonduri este Președintele Statelor Unite. Deși în administrațiile trecute finanțarea pentru UNFPA a fost oprită prin amendamentul Kemp-Kasten, ține de politicile și perspectiva fiecărui președinte să-l pună în aplicare. La fel ca în cazul Politicii Mexico City, de la adoptarea ei toți președinții, cu excepția Președintelui Clinton și a Președintelui Obama, au stabilit că UNFPA nu e eligibilă să primească finanțare în baza amendamentului Kemp-Kasten. Sub administrațiile Clinton și Obama, fondurile către UNFPA au variat anual între 15 milioane și 51 de milioane de dolari.
Conform Planned Parenthood, decizia Președintelui Trump de a nu finanța UNFPA „afectează capacitatea UNFPA de a promova sănătatea reproductivă, de a răspunde crizelor umanitare și a preveni sarcinile nedorite, avorturile nesigure și moartea mamelor în unele dintre cele mai vulnerabile zone ale lumii”. Reacția din partea Planned Parenthood pare să confirme că finanțarea UNFPA de către Statele Unite ar fi însemnat finanțarea avortului în toată lumea și că decizia Președintelui Trump e un pas în direcția corectă pentru protejarea vieții în toată lumea.
Politici în Statele Unite
De când a fost ales în funcție, Președintele Trump a adoptat politici pro-viață, a numit doi Judecători ai Curții Supreme și aproape două sute de judecători federali – toate acestea având o contribuție la protejarea demnității umane în Statele Unite.
Obiecția de conștiință
Mandatul universal pentru avort din California
În ianuarie 2020, Biroul pentru Drepturi Civile (Office for Civil Rights, OCR) și Departamentul pentru Sănătate și Servicii Sociale al Statelor Unite (HHS) au emis o atenționare Statului California care avea drept subiect mandatul universal de acoperire a costurilor de avort din California. Mandatul presupunea ca avortul să fie acoperit în toate planurile de asigurare oferite în statul California, lucru care încălca legile federale despre conștiință. Directorul OCR a declarat că „în America nimeni nu ar trebui obligat să plătească sau să acopere costul avorturilor pe care le fac alții… Atenționăm statul California că trebuie să nu mai impună oamenilor de bună-credință să finanțeze uciderea unor ființe omenești, nu numai pentru că nu e moral, ci și pentru că este o încălcare a legii”.
Susținerea centrelor de resurse pro-viață pentru femei însărcinate 
Într-o altă dispută în care a fost implicat statul California, OCR a atenționat statul că legea care impunea centrelor pro-viață pentru femei însărcinate să ofere clientelor informații cu privire la avort încălca legea federală. În baza legii din California, centrele pro-viață pentru femei însărcinate erau obligate să afișeze informații cu privire la avort în incinta lor și să ofere clientelor informații suplimentare cu privire la avort. Statul a fost atenționat că încalcă astfel Amendamentul Weldon și Coats-Snowe, fiind și prima oară când s-a descoperit că un stat îl încalcă. Amendamentul Weldon și Coats-Snowe împiedică fondurile federale să ajungă la agenții, programe sau guverne locale dacă acestea discriminează entități care asigură servicii medicale pe baza faptului că respectivele entități nu oferă, nu plătesc, nu acoperă sau nu-și îndreaptă clienții spre avort. În plus, în 2018 Curtea Supremă a Statelor Unite a descoperit că legea dată de statul California, cunoscută și drept Legea FACT, încălca drepturile garantate prin Primul Amendament centrelor de resurse pro-viață pentru femei însărcinate, obligându-le să dea informații neconforme cu principiile lor. De remarcat că Judecătorul Gorsuch, numit de Președintele Trump în Curtea Supremă, s-a alăturat opiniei majorității împotriva statului California.
O nouă divizie care protejează libertatea de conștiință și libertatea și religioasă 
În 2018, sub administrația Președintelui Trump, OCR a creat o Divizie pentru Libertatea de Conștiință și Religioasă, asigurând punerea în aplicare a legilor care respectă exercitarea liberă în domeniul medical a obiecției în baza religiei sau conștiinței. Scopul Diviziei e să pună în aplicare legile federale existente care protejează libertatea de conștiință și religioasă.
Dreptul la conștiință al persoanelor care lucrează în domeniul medical 
În mai 2019, adiminstrația Trump a instituit o regulă conform căreia persoanele din domeniul medical pe care conștiința le împiedică să presteze „servicii” precum avortul, sterilizarea sau sinuciderea asistată au dreptul în cadrul activității lor să-și respecte obiecțiile de conștiință. Această politică permitea obiectorilor atât religioși cât și nereligioși să-și urmeze convingerile fără să-și piardă slujba sau posibilitatea de a lucra în domeniul medical. Directorul Biroului pentru Drepturi Civile din cadrul Departamentului pentru Sănătate și Servicii Sociale al Statelor Unite a declarat că această lege „asigură entitățile și profesioniștii că nu vor fi excluși din domeniul medical pe motiv că refuză să participe la acțiuni care le încalcă principiile, inclusiv afirmarea vieții omenești”. Însă înainte ca noua lege să intre în vigoare ea a fost anulată în totalitate de către un judecător federal din New York. Alți doi judecători federali districtuali, unul din statul California și celălalt din Washington, au anulat și ei reglementarea propusă.
Anularea redefinirii discriminării pe bază de sex din Affordable Care Act
Când a intrat în vigoare, Affordable Care Act (ACA) – cunoscută și sub denumirea de Obamacare – conținea în secțiunea ei 1557 o prevedere care împiedica discriminarea pe bază de sex. Problema cu această prevedere însă era că definea discriminarea „pe bază de sex” ca acoperind și „întreruperea sarcinii”, extinzând înțelesul discriminării pe bază de sex astfel încât să acopere și cazurile de discriminare împotriva persoanelor care au făcut avort. În 12 iunie 2020, Biroul pentru Drepturi Civile al Departamentului pentru Sănătate și Servicii Sociale a emis o regulă finală care revizuiește interpretarea acestei secțiuni din ACA, redefinind în special sintagma „pe bază de sex” astfel încât să însemne discriminare pe baza sexului biologic al individului, și nimic altceva. Chiar dacă acest lucru poate părea că nu are o legătură directă cu activitatea pro-viață, e interesant să observăm că Planned Parenthood a blamat acțiunea, susținând că ar reduce din protecția oferită anumitor grupuri sociale, ca de pildă femeile care au făcut avort sau vor face avort în viitor. Dată fiind decizia recentă a Curții Supreme în cauza Bostock contra Clayton County, va fi interesant de văzut dacă, odată contestat – cum foarte probabil va fi –, noul înțeles dat sintagmei „pe bază de sex” va fi respectat.
Oprirea finanțării Planned Parenthood
Reforma finanțării Title X 
Președintele Trump a cerut din 2018 încoace, cu ocazia fiecărui nou buget propus, oprirea finanțării către Planned Parenthood. Sistarea sprijinului financiar oferit organizațiilor care prestează și încurajează avortul, cum este cazul Planned Parenthood, a avut succes prin reforma Title X. Legea Planificării familiale și a cercetărilor în rândul populației, cunoscută mai des sub denumirea de Title X, sprijină serviciile de planificare familială și serviciile medicale de prevenție. Printre ele se numără consilierea în materie de contracepție și ajutor în acest sens, controalele pentru cancer la sân și cervical, analizele pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală și tratamentele corespunzătoare, precum și stabilirea sarcinii și consilierea femeilor însărcinate. Administrat de Departamentul Statelor Unite pentru Sănătate și Servicii Sociale, Biroul de Afaceri ale Populației, programul e menit să ajute familiile care se încadrează la categoria de venituri mici, oferindu-le burse valabile atât în cadrul departamentelor de sănătate publică, cât și în centre medicale non-profit care operează clinici unde se prestează astfel de servicii. Legea interzice finanțarea programelor în cadrul cărora avortul e prezentat ca metodă de planificare familială.
În ciuda interdicției, de-a lungul istoriei sale Title X a oferit bani unor clinici care prestează și avorturi, cum ar fi Planned Parenthood. Deși e posibil ca aceste fonduri să nu fi folosit în mod direct banii contribuabililor pentru a acoperi costurile de avort, lucru interzis prin lege în Statele Unite, ele au finanțat în mod indirect avorturile asigurând fonduri unor grupări ca Planned Parenthood. Ca să asigure respectarea scopului și prevederilor Title X, Președintele Trump și Departamentul Statelor Unite pentru Sănătate și Servicii Sociale (HHS) au impus noi reglementări care împiedică finanțarea clinicilor unde pe lângă serviciile de planificare familială se practică și avortul. De exemplu, conform Title X, Planned Parenthood nu mai poate primi fonduri decât dacă încetează să mai presteze avorturi în cadrul clinicilor unde se prestează și alte tipuri de servicii aflate sub incidența Title X. Planned Parenthood a hotărât că nu vor respecta criteriile Title X, așadar nu vor mai beneficia de finanțare. Fondurile care mergeau către organizații neeligibile au fost redistribuite printre organizațiile eligibile rămase, ca de exemplu centrele pro-viață pentru sarcini dificile. E un lucru remarcabil, pentru că reformele administrației Trump au însemnat creșterea numărului de instituții care pot primi finanțare conform Title X, astfel încât printre ele să se numere și departamente de sănătate ale statului și organizații bazate pe credință.
Planned Parenthood și alți susținători ai avortului au numit reformele „legea călușului”. În februarie 2020, Curtea de Apel din Circuitul al Nouălea a judecat o speță ridicată de mai multe state și prestatori de avort cu privire la reformele Title X și a apărat reformele. În mod remarcabil, Curtea de Apel din Circuitul al Nouălea judecă apeluri din partea unor state precum California, Hawaii, Oregon și Washington.
În 2017, Președintele Trump a ridicat H.J. Res. 43 la rang de lege, modificând o reglementare introdusă de administrația Obama cu două zile înainte ca Președintele Trump să preia funcția. Legea interzicea statelor să renunțe la finanțarea centrelor de avort în cadrul programelor de planificare familială finanțate cu fonduri federale. H.J. Res. 43 a schimbat această reglementare, anulând obligația statelor de a finanța cu fonduri federale clinicile Planned Parenthood de pe teritoriul lor.
Judecători originaliști
Președintele Trump a numit mulți judecători federali pro-viață, inclusiv doi Judecători ai Curții Supreme a Statelor Unite. Atât Judecătorul Gorsuch cât și Judecătorul Kavanaugh au fost clasificați de liderii mișcării pro-viață ca fiind ei înșiși pro-viață, amândoi judecătorii exprimându-și opinii în acest sens într-o cauză din iunie 2020 de la Curtea Supremă care aducea în discuție legislația avortului în Louisiana. Mai mult, Planned Parenthood a spus despre amândoi judecătorii că fac parte din „majoritatea conservatoare a Curții Supreme” și că „de-a lungul activității lor s-au opus mereu avortului”. În postura de Judecător al Curții din Districtul al Zecelea, Kavanaugh s-a opus unei decizii care a acordat dreptul la avort unei minore de 17 ani, neînsoțită, care a intrat ilegal în Statele Unite.
Începând cu 24 iunie 2020, Președintele Trump a atins pragul de 200 de judecători numiți și acceptați de Senat, inclusiv cei doi judecători de la Curtea Supremă, Gorsuch și Kavanaugh. Cifra include 53 de judecători de la tribunale federale de apel, 143 de judecători de la tribunale districtuale, doi judecători de la Curtea Internațională de Comerț a Statelor Unite, precum și doi judecători de la Curtea Supremă. NARAL, o organizație pro-avort, a făcut o listă cu 18 judecători federali nominalizați și confirmați ca fiind „anti-avort”, adică mai predispuși să susțină agenda pro-viață.
Cauza June Medical Services L.L.C. contra Russo 
În ciuda bucuriei că în toată țara au fost numiți judecători pro-viață, Curtea Supremă a dat o hotărâre în favoarea unei politici a statului Louisiana care impunea ca toate procedurile de avort să fie realizate de către persoane care beneficiază de privilegii de internare la un spital local. Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat legea în iunie 2020. Ambii judecători numiți de curând de Președintele Trump, Kavanaugh și Gorsuch, s-au alăturat judecătorilor Alito și Thomas și au votat împotriva majorității de cinci judecători, printre care s-a numărat și Președintele Curții, judecătorul Roberts. Casa Albă și Președintele Trump au dat un comunicat de presă în care au spus că decizia e una nefericită, întrucât „devalorizează atât sănătatea mamelor, cât și viața copiilor nenăscuți”.
Situația finanțării cercetărilor care implică folosirea țesutului fetal uman obținut în urma avorturilor voluntare
În 2019, administrația Trump a interzis folosirea în cercetările din domeniul medical a țesutului fetal uman obținut în urma avorturilor. Acest lucru înseamnă că oamenii de știință care lucrează în cadrul Institutelor Medicale Naționale nu au voie să folosească sau să primească „mostre” noi de țesut fetal rezultat în urma avorturilor. Noile restricții nu au afectat bursele oferite universităților din partea Institutelor Medicale Naționale, însă cercetătorii care au nevoie să-și reînnoiască proiectele sau vor să-și depună candidatura pentru o bursă pentru un proiect care implică lucrul cu țesut fetal uman trebuie evaluați de o comisie de etică. Restricțiile sunt importante, pentru că Institutul Medical Național a cheltuit în 2018 circa 115 milioane de dolari pe cercetarea țesutului fetal uman.
Deși reprezintă numai o mică parte din cheltuielile totale pentru cercetarea clinică – aproximativ 14 miliarde de dolari în 2018 –, e o sumă semnificativă destinată unei practici care devalorizează viața umană și o transformă într-un bun de consum. Restricțiile nu afectează cercetările private care folosesc țesut fetal obținut în urma avorturilor, dar împiedică finanțarea acestor proiecte din fonduri federale. Cu toate acestea, e un gest ferm din partea administrației Președintelui Trump pentru a proteja demnitatea vieții omenești.

Despre autor
Lauren Moustakas este studentă la Facultatea de Drept a Universității Regent (Virginia, SUA) și intern la Centrul european pentru Lege și Justiție (ECLJ). Traducere și adaptare după eclj.org
________________________

[1] Donald Trump, President of the United States, March 2018 tweet, found on www.plannedparenthoodaction.org/tracking-trump/player/donald-trump, last accessed June 30, 2020.


[2] Sarah Mccammon, President Trump Faces Friendly Crowd at March for Life, NPR, January 24, 2020, www.npr.org/2020/01/24/798994515/president-trump-to-face-friendly-crowd-at-march-for-life, last accessed June 30, 2020.


[3] White House Briefings, President Donald J. Trump is Standing Up for the Sanctity of Life, whitehouse.gov, January 19, 2018, www.whitehouse.gov/briefings-statements/president-donald-j-trump-standing-sanctity-life/.


[4] Planned Parenthood, Tracking Donald Trumpwww.plannedparenthoodaction.org/tracking-trump/player/donald-trump, last accessed June 30, 2020.


[5] Leila Ettachfini, Trump is the First President to Single Out a Health Care Provider in Budget, Vice, May 23, 2017, www.vice.com/en_us/article/ywmjzm/for-first-time-in-history-the-president-singled-out-a-health-care-provider-in-budget, last accessed June 30, 2020.


[6]White House Fact Sheets, President Donald J. Trump is devoted to Protecting American Freedoms and Promoting American Values, February 4, 2020, www.whitehouse.gov/briefings-statements/president-donald-j-trump-is-devoted-to-protecting-american-freedoms-and-promoting-american-values/, last accessed July 1, 2020.


[7] President Donald J. Trump is Standing Up for the Sanctity of Life, supra note 3.


[8] Id.


[9] Kaiser Family Foundation, The Mexico City Policy: An Explainer, June 29, 2020www.kff.org/global-health-policy/fact-sheet/mexico-city-policy-explainer/#endnote_link_210899-2, last accessed July 1, 2020.


[10] Id. Since being enacted by President Reagan all subsequent President’s have reinstated the policy except President’s Obama and Clinton.


[11] Id.


[12] Id.


[13] Id.


[14] George W. Bush Administration, “Subject: Assistance for Voluntary population Planning,” Memorandum for the Secretary of State, August 29, 2003, Bush Administration White House Archivesgeorgewbush-whitehouse.archives.gov/news/releases/2003/08/20030829-3.html, last accessed July 1, 2020.


[15] The Mexico City Policy: An Explainer, supra note 9.


[16] Id.


[17] U.S. Government Accountability Office, Global Health Assistance: Awardees’ Declinations of U.S. Planned Funding Due to Abortion-Related Restrictionswww.gao.gov/products/GAO-20-347?source=ra March 18, 2020, last accessed July 1, 2020.


[18]Id.


[19] Reuters, U.S. withdraws funding for U.N. Population Fundwww.reuters.com/article/us-usa-un-populattionfund-idUSKBN17600T, April 2, 2017, last accessed July 2, 2020.


[20] Id.


[21] Kaiser Family Foundation, UNFPA Funding and Kemp-Kasten: An Explainer, July 1, 2020, www.kff.org/global-health-policy/fact-sheet/unfpa-funding-kemp-kasten-an-explainer/, last accessed July 2, 2020.


[22] Id.


[23] Id.


[24] Id.


[25] Id.


[26] Id.


[27]Tracking Donald Trumpsupra note 4.


[28] HHS Press Office, HHS Issues Notice of Violation to California for its Abortion Coverage Mandate, January 24, 2020www.hhs.gov/about/news/2020/01/24/hhs-issues-notice-of-violation-to-california-for-its-abortion-coverage-mandate.html#:~:text=OCR%20is%20issuing%20a%20Notice,that%20did%20not%20cover%20elective, last accessed July 2, 2020.


[29] Id.


[30] Id.


[31] HHS, OCR Finds the State of California Violated Federal Law in Discriminating Against Pregnancy Resource Centerswww.hhs.gov/about/news/2019/01/18/ocr-finds-state-california-violated-federal-law-discriminating-against-pregnancy-resource-centers.html#:~:text=The%20Weldon%20and%20Coats%2DSnowe,perform%20or%20refer%20for%20abortions., last accessed July 2, 2020.


[32] Id.


[33] Id.


[34] Nat’l Inst. of Family & Life Advocates v. Becerra, 138 S. Ct. 2361 (2018).


[35] Id.


[36] HHS Press Office, Trump Administration Actions to Protect Life and Conscience Title X Reforms, January 24, 2020, www.hhs.gov/about/news/2020/01/23/trump-admin-actions-to-protect-life-and-conscience-factsheet-released-01-23-20.html, last accessed June 30, 2020.


[37] Id.


[38] Alison Kodjak, New Trump Rule Protects Health Care Workers Who Refuse Care For Religious Reasons, NPR, May 2, 2019, www.npr.org/sections/health-shots/2019/05/02/688260025/new-trump-rule-protects-health-care-workers-who-refuse-care-for-religious-reason, last accessed July 1, 2020.


[39] Id.

[40] Peter Sullivan, Judge strikes down Trump rule on health care ‘conscience’ rights, The Hill, November 6, 2019, thehill.com/policy/healthcare/469259-judge-strikes-down-trump-rule-on-health-care-conscience-rights, last accessed July 1, 2020.

[41] Katie Keith, Third Court Rules Against Provider Conscience Rule, Health affairs, November 20, 2019, www.healthaffairs.org/do/10.1377/hblog20191120.14018/full/, last accessed July 1, 2020.

[42] Katie Keith, HHS Strips Gender Identity, Sex Stereotyping, Language Access Protections From ACA Anti-Discrimination Rule, Health Affairs, June 13, 2020, www.healthaffairs.org/do/10.1377/hblog20200613.671888/full/, last accessed July 2, 2020.

[43] Id.


[44] Id.


[45] Planned Parenthood, Trump Administration Release Final Rule Encouraging Health Care Discrimination Against LGBTQ+ People, Immigrants, Women, and More, June 12, 2020, www.plannedparenthood.org/about-us/newsroom/press-releases/trump-administration-releases-final-rule-encouraging-health-care-discrimination-against-lgbtq-people-immigrants-women-and-more, last accessed July 2, 2020.


[46] Bostock v. Clayton Cty., 28 Fla. L. Weekly Fed. S. 294 (U.S. 2020). “In Title VII, Congress adopted broad language making it illegal for an employer to rely on an employee’s sex when deciding to fire that employee. We do not hesitate to recognize today a necessary consequence of that legislative choice: An employer who fires an individual merely for being gay or transgender defies the law.”


[47] Planned Parenthood, Planned Parenthood was forced out of Title Xwww.plannedparenthoodaction.org/tracking-trump/policy/planned-parenthood, last accessed June 30, 2020.


[48] 42 U.S.C. § 300(a).


[49] Id.


[50] 42 U.S.C. § 300a-4.


[51] 42 U.S.C. § 300a-6.


[52] U.S. Department of Health and Human Services Office of Population Affairs, Title X Grantees Title X Directory Archivewww.hhs.gov/opa/title-x-family-planning/title-x-grantees/archive/index.html, last accessed June 30, 2020.


[53] White House, Statement from the Press Secretary Regarding the Proposed Title X Family Planning Program Rule from the Department of Health and Human Services, May 18, 2018, www.whitehouse.gov/briefings-statements/statement-press-secretary-regarding-proposed-title-x-family-planning-program-rule-department-health-human-services/, last accessed June 30, 2020.


[54] HHS Press Office, Trump Administration Actions to Protect Life and Conscience Title X Reforms, January 24, 2020, www.hhs.gov/about/news/2020/01/23/trump-admin-actions-to-protect-life-and-conscience-factsheet-released-01-23-20.html, last accessed June 30, 2020.


[55] Id.


[56] Alice Miranda Ollstein and Rachel Roubein, Trump administration begins enforcing abortion ‘gag rule’, Politico, July 16, 2019, www.politico.com/story/2019/07/16/trump-administration-abortion-gag-rule-1593665, last accessed June 30, 2020.


[57] Trump Administration Actions to Protect Life and Conscience Title X Reformssupra note 36.


[58] Id.


[59] Tracking Donald Trumpsupra note 4.


[60] California v. Azar, 950 F.3d 1067 (9th Cir. 2020).


[61] United States Courts for the Ninth Circuit, Map of the Ninth Circuitwww.ca9.uscourts.gov/content/view.php?pk_id=0000000135, last accessed June 30, 2020.


[62] White House Statements & Releases, President Donald J. Trump Signs H.J. Res. 43 into Law, April 13, 2017, www.whitehouse.gov/briefings-statements/president-donald-j-trump-signs-h-j-res-43-law/, last accessed July 2, 2020.


[63] BBC News, House votes to enable states to defund Planned Parenthood, February 17, 2017, www.bbc.com/news/world-us-canada-39008136, last accessed July 2, 2020.


[64] Id.


[65] Jeanne Mancini, Neil Gorsuch Will Strengthen the Fight Against Abortion Rights, March 20, 2017, time.com/4705897/neil-gorsuch-anti-abortion/, last accessed June 30, 2020. Jeanne Mancini at the time of the writing of the article was President of March for Life, a pro-life organization in the United States.


[66] Jeanne Mancini, Why the pro-life movement should support Judge Kavanaugh, August 6, 2018, www.washingtonexaminer.com/opinion/op-eds/why-the-pro-life-movement-should-support-judge-brett-kavanaugh?utm_source=MFL+Action&utm_campaign=fddf79b855-EMAIL_CAMPAIGN_2018_08_14_08_10_COPY_01&utm_medium=email&utm_term=0_819d2c62c4-fddf79b855-102287281, last accessed on June 30, 2020. Jeanne Mancini at the time of the writing of the article was President of March for Life, a pro-life organization in the United States


[67] Planned Parenthood, Tracking Trump Federal Judgeswww.plannedparenthoodaction.org/tracking-trump/policy/federal-judges, last accessed June 30, 2020.


[68] Garza v. Hargan, 874 F.3d 735, 752 (D.C. Cir. 2017). “Today’s majority decision, by contrast, „substantially” adopts the panel dissent and is ultimately based on a constitutional principle as novel as it is wrong: a new right for unlawful immigrant minors in U.S. Government detention to obtain immediate abortion on demand, thereby barring any Government efforts to expeditiously transfer the minors to their immigration sponsors before they make that momentous life decision.”


[69] Devan Cole and Ted Barret, Senate confirms Trump’s 200th judicial nominee, updated June 24, 2020, www.cnn.com/2020/06/24/politics/trump-200-judicial-appointments-cory-wilson/index.html, last accessed June 30, 2020.


[70] Id.


[71] NARAL, Trump’s Anti Choice Judicial Nomineeswww.prochoiceamerica.org/laws-policy/trumps-anti-choice-judicial-nominees/, last accessed July 1, 2020.


[72] June Medical Services L.L.C. v. Russo, No. 18-1323 (U.S. Jun. 29, 2020). Available at casetext.com/case/june-medical-services-l-l-c-v-russo.


[73] Id.


[74] Nina Totenberg and Brian Naylor, Supreme Court Hands Abortion-Rights Advocates A Victory in Louisiana Case, June 29, 2020, www.npr.org/2020/06/29/874458692/supreme-court-hands-abortion-rights-a-victory-in-louisiana-case, last accessed June 30, 2020.


[75] White House, Statement from the Press Secretary Regarding Today’s Supreme Court Ruling on Abortion, June 29, 2020, www.whitehouse.gov/briefings-statements/statement-press-secretary-regarding-todays-supreme-court-ruling-abortion/, last accessed June 30, 2020.


[76] Bill Chappell, Trump Administration Restricts Federal Research Involving Human Fetal Tissue, NPR, June 5, 2019, www.npr.org/2019/06/05/729983644/trump-administration-bars-federal-research-involving-human-fetal-tissue, last accessed July 2, 2020.


[77] Id.


[78] HHS Press Office, Statement from the Department of Health and Human Services, June 5, 2019, www.hhs.gov/about/news/2019/06/05/statement-from-the-department-of-health-and-human-services.html, last accessed July 2, 2020.


[79] Michelle Andrews, How Trump’s fetal-tissue policy impacts medical research, Spectrum News, June 12, 2019, www.spectrumnews.org/news/trumps-fetal-tissue-policy-impacts-medical-research/, last accessed July 2, 2020.


[80] Id.


[81] Joshua Cohen, Where Politics Trumps Science: Ban On Federal Funding Of Research Using Fetal Tissue, Forbes, June 12, 2019, www.forbes.com/sites/joshuacohen/2019/06/12/where-politics-trumps-science-ban-on-federal-funding-of-research-using-fetal-tissue/#41d28a8c5548, last accessed July 2, 2020.

PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro

Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

http://www.culturavietii.ro/2020/09/14/