Titlul: În originalul grec, Evanghelia poartă titlul: „Kata Mataion” – „după
Matei”.
Autorul: Experienţa convertirii lui Matei ne este dată de el însuşi (Mat.
9:9-17). Numele lui cel vechi, „Levi, fiul lui Alfeu” (Marcu 2:14), este
înlocuit cu „Matei” care tălmăcit înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Probabil că
această poreclă i-a fost dată ca o amintire a harului pe care i l-a făcut
Domnul Isus atunci cînd l-a chemat la Sine. Aduceţi-vă aminte că Matei şi-a
deschis inima şi casa ca să-L găzduiască pe Domnul Isus. Nu numai atît, dar,
aşa cum a remarcat un comentator, Matei şi-a luat cu sine şi pana atunci cînd a
părăsit vama ca să-L urmeze pe Domnul. Mîinile lui care serviseră altădată
înrobirea şi jaful, s-au dat în întregime lui Isus.
Conţinutul cărţii: Nici una dintre cele 4 Evanghelii nu este o biografie în sensul
modern al cuvîntului. De fapt, apostolul Ioan îşi exprimă îndoiala că o
astfel de biografie ar fi posibil de întocmit vreodată:
„Mai sînt multe alte lucruri, pe care le-a
făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în
lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris” (Ioan 21:25).
În amalgamul chipurilor din vedenia lui Ezechiel, Evanghelia lui Matei este cea care-L
prezintă pe Mesia drept Leul din seminția lui Iuda, venit să aducă autoritatea
lui Dumnezeu pe tronul de la Ierusalim.
Matei îl prezintă pe Domnul Isus drept
împăratul mesianic promis de Dumnezeu Israelului (Mat. 1:23; 2:2, 6; 3:17;
4:15-17; 21:5, 9; 22:44, 45; 26:64; 27:11, 27-37). Fiind obişnuit să ţină
evidenţe sistematice, fostul vameş ne dă o cronică foarte ordonată a vieţii şi
misiunii împărăteşti a Domnului Isus. Despre venirea împărăţiei a vorbit Ioan
Botezătorul (Matei 3:1-2). Acelaşi mesaj l-a avut şi Domnul Isus în debutul
misiunii Sale publice (Matei 4:23). Aceiaşi proclamaţie au fost trimişi să o
facă şi cei 12 apostoli ai Domnului (Matei 10:1-7).
Cuvinte cheie şi teme
caracteristice: Numirea
„Împărăţia cerurilor” apare de 28 de ori în textul Evangheliei lui Matei şi
niciodată în celelalte scrieri ale Noului Testament. Evanghelistul foloseşte
130 de citate din cărţile Vechiului Testament pentru a le dovedi evreilor că
Isus Cristos este Mesia. Expresia: „ca să se împlinească ceea ce fusese vestit
prin prooroci” este folosită de 9 ori de Matei şi nici ea nu mai apare în
textul vreuneia dintre celelalte Evanghelii.
Evanghelia lui Matei este singura în care
este menţionat cuvîntul: „Biserică” (16:18; 18:17). Termenul grecesc folosit –
eclesia – înseamnă „adunarea celor chemaţi afară cu un scop”, „mulţimea celor
puşi de o parte”. În Vechiul Testament, Israel fusese „poporul ales al lui
Dumnezeu”. Situaţia aceasta începuse odată cu chemarea lui Avraam şi cu punerea
lui deoparte (Gen 12:1; Deut. 7:6-8). De fapt, Ştefan numeşte naţiunea lui
Israel chiar cu termenul de „Biserică” atunci cînd spune: „El este acela care,
în adunarea Israeliţilor din pustie…” (Fapte 7:38). Evreii fuseseră poporul „pus
deoparte de Dumnezeu”, în Noul Testament, Biserica nu mai este compusă numai
din evrei. În această adunare nu se mai fac distincţii rasiale (Galat. 3:28).
Din ea pot face parte şi evreii şi cei dintre neamuri. Chiar şi Matei, care
scrie în mod special evreilor, are în Evanghelia lui elemente „universaliste”
care îi includ şi pe cei dintre neamuri. Iată numai cîteva exemple: Magi din
răsărit vin să se închine pruncului Isus (Matei 2:1-12), Domnul face minuni
pentru cei dintre neamuri şi chiar îi laudă pentru credinţa lor (Matei 8:5-13;
15:21-28), împărăteasa din Şeba este lăudată pentru osteneala pe care a depus-o
ca să vină să audă înţelepciunea dumnezeiască aşezată în Solomon (Matei 12:42).
În ceasul hotărîtor al misiunii Sale, Domnul Isus se întoarce la o profeţie
făcută despre neamuri (Matei 12:14-21), chiar şi în pildele pe care le dă, Isus
arată că binecuvîntările refuzate de Israel vor fi împărţite neamurilor (Matei
22:8-10; 21:40-46), predica rostită pe Muntele Măslinilor promite că mesajul
Evangheliei „va fi propovăduit în toată lumea, ca să slujească drept mărturie
tuturor neamurilor” (Matei 24:14), iar împuternicirea dată ucenicilor după
înviere este de a se duce să facă ucenici “din toate neamurile” (Matei
28:19-20).
SCHIŢA CĂRŢII
I. APARIŢIA ÎMPĂRATULUI
1-10
A. Persoana Sa (cap. 1-4)
B. Principiile Sale (cap. 5 – 7)
C. Puterea Sa (cap. 8-10)
(Notă: Anunţul caracteristic acestei
perioade este: „Împărăţia cerurilor este aproape” (3:2; 4:17; 10:7)
II. RĂSCOALĂ ÎMPOTRIVA LUI
11-13
A. Mesajul Său este respins (11:1-9)
B. Lucrarea Lui este negată (11:20-30)
C. Principiile Lui sînt respinse (12:1-21)
D. Persoana Lui este atacată (12:22-50)
E. Urmarea: Împărăţia devine o „taină” refuzată acelei generaţii (pildele
Împărăţiei din cap. 13)
III. RETRAGEREA ÎMPĂRATULUI 14 –
20
(Domnul părăseşte mulţimile pentru a petrece timpul împreună cu grupul restrîns
al ucenicilor)
A. Înainte de mărturisirea lui Petru (14:1 -16:12)
B. Mărturisirea lui Petru (16:13-28)
(Cea dintîi anunţare a Crucii -16:21)
C. După mărturisirea lui Petru (17:1 – 20:34)
(A doua anunţare a Crucii -17:22)
(A treia anunţare a Crucii – 20:17-19)
IV. LEPĂDAREA ÎMPĂRATULUI
21-27
(„De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi…” 21:43)
A. Prezentarea Lui însuşi ca Împărat (21:1-16)
B. Înfruntarea cu conducătorii (21:17 – 23:39)
C. Mesajul Său profetic (24 – 25)
D. Suferinţele şi moartea Sa (26 – 27)
+++
Studii exegetice
+++
Ce ne spun genealogiile
Domnului Isus ?
Wes Bonda
Matei 1. 1-17 Luca 3. 23-38
Genealogiile prezentate însumează câteva
lecții atât de necesare fiecărui om și creștin totodată ! Matei scrie pt. iudei
și merge până la Avraam acoperând 2000 de ani dovedind că Domnul Isus e un
adevărat iudeu . Luca merge până la Adam acoperând 4000 de ani dovedind
neamurilor că Domnul Isus e Salvatorul întregii umanități și aparține
umanității ce-și are rădăcina în Dumnezeu -Creatorul omului . Gen.1.26-27
F.Ap.17.26
L1. Nu există reîncarnare , fiecare om e unic.Domnul Isus nu a fost
reîncarnarea vreunui strămoș ci Cuvântul întrupat Ioan 1.14
L2. Caracterul Domnului nu e moștenire de la strămoși Iov 14.4 ;
Col.2.9
L3. Lanțul se întrerupe la Domnul Isus . El aduce un nou har pt.
omenire : calitatea de copil a lui Dumnezeu ,membru al Împărăției Sale . Ioan
1.12-13; 1Ioan 3.1-2 Mat.12.50
L4. Gloria Domnului Isus a eclipsat toată slava precedesorilor –
Avraam, David, Solomon. El este coroana și slava rasei umane ! Filip.2.9-11
Apoc.1.5-8,13-16
L5. Domnul Isus nu a aparținut unei caste .Precedesorii au fost săraci
și bogați .
L6. Ne arată perenitatea vieții . Toți au murit indiferent cine au
fost. Azi e important să ai scris numele în cartea vieții.Apoc.20.15; 21.27b
L7. Dumnezeu este organizat și exact în conducerea suverană a istorie
14-14-14 El a pregătit exact trecutul pt. Domnul Isus.
L8. Domnul Isus : ca fiul lui David – este adevăratul
moștenitor al tronului,Împăratul ce domnește veșnic.
: ca fiul lui Avraam -este
sămânța în care toate promisiunile date lui se împlinesc.
: ca fiul lui Adam – este
adevăratul Om , al doilea Adam 1Cor.15.45
: ca fiul lui Dumnezeu –
este omul divin ce aduce o nouă viață , cea din Dumnezeu Ioan 1.4
Numele nostru poate fi imortalizat sau nu,
poate fi uitat sau nu, scris sau nu într-o genealogie, putem fi bogați sau nu.
Lucrul de căpătâi este că Domnul Isus ne-a
mântuit și suntem în familia Sa . Va veni clipa când vom fi împreună cu El.
1Tes.4.16-17. Slavă Lui în veci ! Amin !
+++
Predica (torul) de pe
Munte – Mat. 5-7
Alături de pilda celor zece fecioare,
Predica este de pe Munte este unul din cele două cele mai dificile texte
din Evanghelii. Multitudinea de interpretări ilustrează mirarea, perplexitatea
cu care o citim. Ea ne surprinde cu expresii ca acestea:
,,Să nu credeţi că am venit să stric Legea
… câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o
iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate
lucrurile
… dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea
cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia
cerurilor
… Aţi auzit că s-a zis
celor din vechime: ‘Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub
pedeapsa judecăţii’. Dar Eu vă spun că
oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va
zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i
va zice: ‘Nebunule’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
… vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o
poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel
drept te face să cazi în păcat, scoate-l … Dacă mâna ta cea dreaptă te
face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine.
… oricui te
loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
… Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi
Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.
Nimeni nu păcătuiește doar cu ochiul drept
… Pentru că întotdeauna privim cu ambii ochi! Trebuie să săpăm mai adânc să
găsim înțelesul acestor expresii.
Unii au spus că această predică este doar o
chemare către un ideal imposibil de atins în viața aceasta, dar necesar așa cum
este necesară alergarea după stelele cerului. Pentru aceștia, predica de pe
munte este doar un fel de busolă care ne arată un Nord imposibil.
Alții au spus că Predica de pe Munte nu
este pentru creștinii din Biserică, ci doar pentru cei ce vor trăi în viitoarea
Împărăție Milenară. Conform acestei interpretări, predica anunță doar
Constituția Împărăției pe care o va instaura Domnul Isus pe pământ la cea de a
doua Sa venire. El ar fi instaurat această Împărăție dacă evreii L-ar fi
primit. Cum n-au făcut-o, predica își așteaptă răbdătoare împlinirea, iar noi o
citim doar ca pe o curiozitate.
În sfârșit, alții au spus că această
predică ea este practică și trebuie aplicată întocmai, cu toate consecințele
stranii pe care le implică. Astfel, cei ce păcătuiesc cu mâna sau cu ochii ar
trebui să fie ciungi și chiori, iar cei ce pronunță insulte ca ,,prostule“ sau
,,nebunule“ trebuie aruncați în temniță. O astfel de interpretare a dus și duce
pe alocuri la tot felul de ,,comune“ creștine care ies din lume și se izolează
de societate. Tot din această interpretare s-a născut și ,,autoflagelarea“ și
mutilarea trupului. Dacă această predică trebuie impusă de Biserică, ea duce
iremediabil la o nouă și constantă ,,Inchiziție“.
Cheia impasului aparent
Este clar că niciuna din interpretările de
mai sus nu stă în picioare. Atunci care este interpretarea cea bună? Ce-a vrut
să spună atunci Domnul Isus în fața unora din cele mai pestrițe, mai declasate
și mai decăzute mulțimi care L-a ascultat vreodată? Pentru că nu trebuie să
uităm că ea n-a fost rostită în aula unei Universități creștine ca o teză de
doctorat și nici în fața unei audiențe ilustre de sfinți teologi!
,,Isus străbătea
toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind
Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care
erau în norod. I s-a dus vestea în toată
Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe
cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galileea, din
Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte şi, după
ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: …“ (Mat. 4:23 – 5:2a).
Ca să găsesc înțelesul adevărat al Predicii
de pe Munte, mi-au trebui ani de zile de cercetări în care am consulat ce
au spus alții despre ea. Răspunsul mi-a venit într-o singură clipă însă,
printr-o străfulgerare divină.
Mi-am dat seama dintr-o dată că nu pricepeam pentru că mă uitam
acolo unde nu trebuie. Nu trebuia să măuit nici la
predica de pe munte și nici la ascultătorii de pe munte, ci trebuie să mă uit
țintă doar la Predicatorul de pe Munte.
,,De ce a rostit Isus Christos această
predică? Care a fost intenția Lui cu ea?
Nu cred că Persoana de pe munte s-a vrut un al doilea Moise,
venit ca să ne dea o nouă ediție, îmbunătățită și revizuită, a celor Zece
Porunci. Nu cred că, după experiența milenară cu evreii, Dumnezeu s-a gândit că
ar fi nimerit să ridice cele Zece Porunci la un palier și mai înalt, și mai
inaccesibil. Este adevărat că poruncile de pe Sinai au fost tot zece, ca și
fericirile din Predica de pe Munte, dar aici se termină orice asemănare dintre
cele două seturi. Cele zece fericiri nu sunt sinonime cu cele zece porunci.
Părerea aceasta este bazată pe hotărârea Consiliului de la
Ierusalim care au acceptat punctul de vedere al lui Petru:
,,Atunci, unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au
ridicat şi au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se
ceară să păzească Legea lui Moise. După ce s-a
făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis:,
„Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună
bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să
audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei
şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a
curăţit inimile prin credinţă. Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul
ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut
purta? Ci credem că
noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus” (Fapte 15:5-11).
În fața acestor evidențe, eu am ajuns să cred din toată inima că
Predica de pe Munte n-a fost rostită ca să fie împlinită de oameni. Dumnezeu
știa încă de la Sinai că evreii nu vor putea să țină Cele Zece Porunci! N-ar fi
avut nici un rost să vină în Persoana Fiului Său ca să pună pe umerii noștri un
jug și mai aspru. Ar fi fost cu totul inutil și total lipsit de dragoste. Dacă
ar fi doar o ediție revăzută și îmbunătățită a Legii lui Moise, Dumnezeu ar fi
putut-o da evreilor printr-un profet ca Ilie sau Maleahi, n-ar fi trebuit să
vină El însuși să ne-o spună!
Repet, trebuie
să ne schimbăm privirea de la Predica de pe Munte la Predicatorul de pe Munte. El
nu ne oferă doar o nouă listă de pretenții divine, ci se oferă pe Sine ca
Singurul care poate ridica omenirea decăzută la standardele amețitoare ale
împărăției copiilor lui Dumnezeu.
Eu cred că Predica de pe Munte conține o ofertă divină făcută de
Dumnezeu prin Isus Christos. Ea este un fel de ,,Iată ce nu veți putea face voi
niciodată, dar ce voi putea face Eu prin voi, dacă-mi dați ocazia, dacă Mă
lăsați să trăiesc în voi. Acesta este scopul cu care M-am coborât acum printre
voi“. Predica de pe Munte ne spune deci câteva lucruri:
Ne spune că standardele împărăției lui Dumnezeu nu se schimbă,
fiind chiar mai înalte decât ne-am putea închipui noi din ceea ce cunoșteam
deja prin Legea lui Moise!
Predica ne mai spune că Dumnezeu nu este dispus să coboare
standardele Lui la decadența noastră, ci vrea să ne ridice pe noi la
standardele Lui. Predica culminează cu un apel extraordinar: ,,Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru
cel ceresc este desăvârşit“ (Matei 5:48).
Cel mai important lucru pe care ni-l spune însă Predica de pe
Munte este că Predicatorul de pe Munte poate să ne ridice la viața nouă
zidind în noi o natură dumnezeiască! El n-a venit ca să mai adauge o povară la
nevrednicia noastră, ci S-a coborât pe pământ ca să ne facă asemenea Tatălui
nostru care este în ceruri! El a venit ca să moară pentru păcatele noastre, iar
apoi să se nască în fiecare inimă de credincios, să ia chip și să crească
,,până vom ajunge toți la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii
lui Hristos“ (Gal. 4:19; Efes. 4:13).
Predica de pe Munte are menirea să ne adâncească, să ne
accentueze sentimentele de vinovăție și neputință ca să ne arunce apoi în
brațele Fiului lui Dumnezeu, singurul în stare să ne rezolve problema.
Privită prin prisma Persoanei care o rostește, predica de pe
Munte devine dintr-o dată nu numai posibilă sau probabilă, ci obligatorie. Ea
nu ne spune ce putem facem noi, ci ceea ce este gata să facă El în noi și prin
noi, dacă-i dăm voie. În esență, Predica de pe Munte este oferta divină pe care
a venit Fiul lui Dumnezeu s-o facă omenirii. Predica de pe Munte nu este doar o
busolă, ci o foaie de parcurs pentru cei aflați în drum spre împărăția cea
eternă și desăvârșită a Celui care a rostit-o.
Caracterul Lui este ceea ce vom deveni prin rodirea Duhului lui
Dumnezeu în noi. Așa trebuie să înțelegem cele zece virtuți ale ,,Fericirilor“
din debutul predicii de pe Munte. Isus Christos este singura ilustrați
desăvârșită a acestor virtuți, iar programul Lui de ,,salvare“ a celor căzuți
în robia păcatului este duplicarea acestor virtuți în fiecare din frații și
surorile Sale. ,,Fericirile“ ne arată cum este El și cum vrea El să ne facă pe
voi.
Iată cum Îl arată fericirile pe Isus Christos însuși.
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția lui
Dumnezeu – Mat 5:3
El a fost sărac în duhul – Măcar că
avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie
deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat de hainele Lui cerești și a luat
zdrențele umanității, a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor (Filip.
2:6-7). A făcut-o ca să ne salveze și ca să ne arate ce înseamnă cu adevărat să
fi om.
Ferice de cei ce plâng,
căci ei vor fi mângâiaţi! – Mat. 5:4
El a plâns – Așa cu L-a
anunțat mai dinainte Isaia, Isus Christos a fost ,,om al durerii și obișnuit cu
suferința. A plâns la mormântul lui Lazăr. A plâns pentru cetatea Ierusalim.
Obrajii lui au fost scăldați în râuri de lacrimi, izvorâte de sub sprâncenele
încruntate ca să umbrească ochii aprinși de inimaginabila Lui durere.
Ferice de cei blânzi,
căci ei vor moşteni pământul! – Mat. 5:5
El a fost blând – Deși este
Atotputernic, a intrat în Ierusalim călare pe mânzul unei măgărițe. Deși este
sfânt, și-a frecat coatele în părtășia cu cei declasați și alungați din
societatea celor respectabili. El i-a luat apărarea femeii prinse în preacurvie
și, deși Îi stăteau la dispoziție legiuni de îngeri, a preferat să se lase
prins de dușmani, a acceptat să fie schingiuit și și-a sfârșit viața atârnat pe
o cruce a infamiei.
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire,
căci ei vor fi
săturaţi! – Mat. 5:6
El a fost flămând și însetat – Isus
Christos a refuzat să mănânce pâinea oferită de Satan în pustie și, pe cruce, a
refuzat să bea din buretele oferit de soldatul roman. A ales să aștepte pe
Tatăl Său să-i dea pâine și apă, chiar dacă asta a însemnat să stea 40 de zile
de post în pustie și șase ore de arșiță pe cruce. De fapt, mâncarea Lui a fost
să facă voia Tatălui Său, iar băutura Lui a fost să bea paharul care i s-a dat
în Ghețimane.
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte
de milă! – Mat. 5:7
El a fost milostiv – Inima Lui a
fost mișcată la vederea mulțimilor de oameni rătăciți ca niște oi fără păstor.
Mâinile Lui, înainte să fie întinse pe cruce, au fost întinse mereu spre ei, ca
să le fac bine, ca să-i vindece, ca să-i hrănească, ca să-i aducă aproape de
inima Sa.
Ferice de
cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! – Mat. 5:8
El a avut inima curată – Cineva a
spus că puritatea este consistență în neprihănire. Inima Lui a fost dintr-o
singură bucată, neîntinată de alte pasiuni, imposibil de amestecat cu alte
lucruri oferite ispititor de Satan ca să-L despartă de Tatăl.
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui
Dumnezeu! – Mat. 5:9
El a fost un împăciuitor – Lucrarea Lui
a fost să vină din cer ca să întoarcă o umanitate rătăcită la inima iubitoare a
Tatălui. Trupul Lui schimonosit pe cruce a fost puntea pe care ne-a oferit-o ca
să putem trece prăpastia care ne desparte.
Ferice de cei prigoniţi
din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! – Mat. 5:10
El a fost prigonit – Așa l-a prezentat
Isaia: ,,Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura
deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie
mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.“
Ferice va
fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor
spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! – Mat. 5:11
El a fost ocărât – L-au învinuit că
hulește, că lucrează cu puterea lui Belzebul, că are drac. „Ocările
celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine”.
Bucuraţi-vă şi
veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri. – Mat. 5:12
El este bucuros și răsplătit – Să
ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la
Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit
crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de
domnie al lui Dumnezeu (Evrei 12:2).
Puterea Predicii de pe Munte este Persoana predicatorului care a
rostit-o. Împlinirea ei nu se poate face prin strădaniile noastre
neputincioase, ci prin oferta Lui binevoitoare. El a venit să-Și trăiască în
noi viața Lui biruitoare.
+++
Matei 6:9-13
– Două grupe de trei în Tatăl nostru
Fratele Virgil Sezonov a spus ceva interesant seara asta la
Bethel. A vorbit despre rugăciune și despre „Tatăl nostru“, identificând două
trinități în Tatăl nostru.
Prima trinitatea este cea a dumnezeirii:
– pentru Tatăl – slăvit
să fie Numele Tău
– pentru Fiul – vină Împărăția Ta
– pentru Duhul Sfânt, factorul activ în lucrarea de pe Pământ – facă-se voia Ta
Cea de a doua întreire este structura umană:
– pentru trup – pâinea
de toate zilele
– pentru suflet – și ne iartă nouă
greșelile
– pentru duh – și nu ne duce pe
noi în ispită
Primele trei sunt de dorit pentru Dumnezeu, ultimele trei sunt
necesare pentru om.
Mai există o trinitate, aș spune eu: Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava!
+++
Mat. 12:42 – O
femeie cu adevărat înțeleaptă
Mat. 12:42; 1 Regi 10:1-13
Introducere: Cartea Proverbelor se încheie cu un
exemplu surprinzător. În loc săne dea ilustrație de înțelepciune un bărbat, ne
este oferit portretul unei … femei. Da există femei înțelepte, mai
înțelepte decât mulți bărbați. Solomon n-a putut fi dat ca exemplu. Este una
să știi înțelepciune și alta să o trăiești pentru tine însuți.
* Ar trebui să schimbăm problemele între noi,
căci fiecare ne pricepem de minune să rezolvăm problemele altora …
În ce a constat
înțelepciunea împărătesei din Seba?
I. A ȘTIUT SĂ FOLOSEASCĂ OCAZIA (1
REGI 10:1).
Viața trece pe
dinaintea nopastră cu tavele pline de ocazii. Foarte
puțini știu să se folosească de ele. Ei sunt prea comoz sau prea
ocupați ca să le vadă și ca să le folosească.
* Ne place să trăim într-o casă curată, dar
nu ne place să facem curățenie. Ne place să fie ordine în casă, dar
nu ne place să punem lucrurile la loc … etc.
Împărateasa din Seba a plecat spre Ierusalim … cu ce
companie aviatică ? Sau cu mașina cu aer condiționat, etc. ? Femeia
aceasta a fost gata să se deplaseze, săfacă efort să schimbe ceva
ca să folosească ocazia de a vedea ceea ce n-a mai văzut lumea …
*Este o mare deosebire în felul în care căutăm noi de
lucru și cum caută de lucru mexicanii. Ei caută o ocazie! Nu
mă întreba ce știu să fac. Spune-mi de ce ai nevoie și am
să mă dau peste cap să fac eu.
Dorința de a ieși din obișnuit și din comoditate
este condiția progresului. Unii ar vrea să li se
îmbunătățească situația, dar să continue să facă ceea ce
fac acum!
II. A ȘTIUT SĂ PUNĂ ÎNTREBĂRI.
Gradul de înțelepciune să măsoară prin
calitatea întrebărilor pe care știm să le punem.
Întrebări „albe”: „Ai
venit?” „Te-ai sculat?” „Alo, ești acasă?”
Vai! Câte vorbe fără rost aude Dumnezeu în
rugăciunile noastre …
Tu ai venit astăzi curios înaintea Domnului? Vrei
să afli ceva ? Ști să pui întrebări? Este între noi Unul mai mare
decât Solomon …
III. A ȘTIUT
SĂ PROVOACE DĂRNICIA PRIN DARURI. (1 REGI 10:10-13).
Putea să nu-i dea nimic lui Solomon … Și așa avea
prea mult. Putea spune: „Ai destule. Plec acasă.” I s-ar fi răspuns: „Drum bun
și cale bătută, doamnă.”
Împărăteasa a știut însă să provoace dărnicia lui
Solomon. Femeile știu că viața este ca un ecou: primești ceea ce dai.
Împărăteasa i-a dăruit ceva lui Solomon, măcar că el n-avea nevoie de nimic. A
primit în schimb „ce a dorit, tot ce a cerut, și i-a mai dat și pe
deasupra …” Deșteaptă femeie!
Încheiere: Unde este Domnul Isus în
toată această întâmplare? El este chiar aici, în mijlocul nostru.
Femeia venise pentru Solomon. Domnul Isus subliniazătragedia contemporanilor
care Îl aveau pe Dumnezeu în vizită și … nu-l băgau în seamă. Tu ce faci?
+++
Mat. 14:22- Vești bune pentru cei aflați
în furtună
Introducere: Această furtună este o ilustrație a
tuturor problemelor noastre. Ce bine este să știm că:
I. EXISTA UNUL NEAFECTAT
DE FURTUNĂ
Isus este dincolo de legile și
restricțiile „firii”
II. EXISTĂ UNUL
CARE NE POATE CHEMA SĂ FACEM CE FACE EL.
III. EXISTĂ UNUL LA CARE PUTEM STRIGA
IV. EXISTĂ UNUL CARE ÎNTINDE MÂNA
„ÎNDATĂ”
„El vrea să te scape mai mult decât
vrei tu să scapi.Încheiere: Isus te așteaptă. Strigă-l
să te scape!
Alegerile pe
care le-a făcut Petru
+++
Conflictele
Imparatului
Text: Mat. 11:12
Dupa ce au fost prezentate acreditarile si
dupa ce Ioan Botezatorul l-a prezentat natiunii, Domnul Isus si-a prezentat
persoana, principiile si puterea. Conducatorii lui Israel trebuiau acum sa faca
o decizie. In loc sa-l primeasca ca Imparat, ei au inceput sa I se
impotriveasca. In aceste doua capitole ne sunt prezentate patru domenii in care
L-au contestat.
I. I-au contestat Profetul (Mat. 11:1-30)
II. I-au contestat principiile (Mat.
12:1-21).
III. I-au contestat puterea (Mat.
12:22-37).
IV.I-au contestat Persoana (Mat. 12:38-50).
(Din Warren W. Wiersbe, Comentaiu la Matei).
+++
Mat 21-22 – Păgubașii de Paște
Brusc, după Thanksgiving, America
se împodobește pentru sărbătorirea Nașterii Domnului. Cât din aceasta are însă
de a face cu sărbătorirea Mântuitorului și cât este vorba despre o trdiție
golită de mult de conținut? Ieri, la Bethel și Betania, unde am avut bucuria să
fiu invitat de colegul și prietenul meu, Liviu Țiplea, m-am străduit să trag un
semnal de alarmă. Aștern pe hărtie aici ceea ce am vorbit ,,extemporaneous“
aseară la Betania.
+++
Cuvintele ne sunt date ca să
ne descoperim unii altora gândurile, să comunicăm între noi. Le folosim ca
să ne descoperim sau, uneori, ca să ne acoperim. Se cere iscusință în folosirea
lor. Există oameni mai pricepuți și oameni mai puțin pricepuți în folosirea
lor, dar niciodată, nimeni nu L-a depășit pe Domnul Isus în folosirea lor. El
este cel mai mare comunicator din istorie. Nu degeaba Îl numește Biblia
,,Cuvântul“! Cei ce au avut privilejul de a-L asculta ,,pe viu“ au declarat
,,niciodată n-a vorbit cineva ca omul acesta!“ (Ioan 7:47).
Vă propun să urmărim un dialog între El și
poporul din Ierusalim. Veți vedea repede că El știe ce spun ei, de ce spun ei
ceea ce spun și chiar și ceea ce nu vor ei să spună. Așa că răspunsurile Lui la
întrebările lor sunt ,,descoperiri“ de excepție. Vorbirea Lui pare simplă, dar
este complexă; pare naivă, dar este tainică și profundă, trezind conștințe și
rostind sentințe eterne.
Imediat după intrarea în Ierusalim pentru
săptămâna mare, Domnul Isus a fost asaltat cu întrebări de oameni. Printre ei,
Matei 21 și 22 ni-i prezintă pe mari preoți și pe bătrânii lui Israel. Bănuiala
lor că acest tânăr rabin din Nazaret le va strica praznicul fusese confirmată.
,,Circul“ începuse cu intrarea lui ,,triumfală“ în cetate și cu zarva de care
fusese însoțită. Ca și cum asta n-ar fi fost suficient, Isus intrase apoi în
Templu și ,,făcuse curățenie“, dându-le peste cap afacerile cu schimbarea de
bani, vânzarea de porumbei și milei de jertfă. Acum venise iar în Templu și
ținea ,,discursuri“.
Strânși în grabă în această stare de
urgență, ,,preoții cei mai de seamă și bătrânii poporului“ (Mat. 21:23) îi ies
înainte și-l iau la întrebări. În Israel, ei erau autoritatea supremă, deasupra
lor nu era decât autoritatea imperială a Romei. Nimeni n-avea voie să facă ceva
fără aprobarea lor, așa că ei Îl întreabă: ,,Isus S-a dus în Templu şi, pe când învăţa
norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi I-au
zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”
(Mat. 21:23).
Ce șanse aveau ei, îngâmfații lui Israel,
să înțeleagă că El este Dumnezeul întrupat în istorie, Căpetenia oștirilor,
Împăratul lui Israel? Niciuna! Prefăcuți și perverși, acești conducători civili
și religioși n-au putut vedea în El decât pe unul care trebuia redus la tăcere.
În răspunsurile pe care li le dă, Nazarineanul iscusit în vorbire le va da însă
pe față ipocrizia și le va comunica prin trei pilde tragedia pe care și-o atrag
asupra lor înșiși. În trei povestioare care străbat de două mii de ani istoria,
El face psihologie, filosofie și teologie profetică totodată.
Vorbirea lui este ușoară, dar adevărurile
expuse sunt grele. Depinde de fiecare dintre noi cât le pătrundem.
Ca să le dea pe față ipocrizia, Domnul Isus
le pune o întrebare aparent simplă, iar apoi rostește trei povestioare
prin care-i condamnă pentru că L-au respins pe Tatăl, îl vor respinge pe Fiul
și se vor împotrivi sinucigaș Duhului Sfânt.
,,Încingeți-vă coapsele minți“ ca să
pricepem împreună vorbirea Lui, doar aparent simplă:
Descoperirea ipocriziei
,,Drept răspuns,
Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare şi,
dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste
lucruri.Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?”
Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom
răspunde: ‘Din cer’, ne va spune: ‘Atunci de ce nu l-aţi crezut?’ Şi dacă vom răspunde: ‘De la oameni’, ne temem de norod,
pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.”
Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!”
Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri“ (Mat. 21:24-28).
De ce i-a întrebat Domnul Isus tocmai
despre Ioan Botezătorul? Pentru că știa ce-i vor răspunde și pentru că în
atitudinea lor față de Ioan era ascus faptul că ei L-au refuzat pe Dumnezeu
însuși.
Ei l-au refuzat pe
Tatăl!
,,Ce credeţi? Un om
avea doi feciori. S-a dus la cel dintâi şi i-a zis: ‘Fiule, du-te astăzi de
lucrează în via mea!’
‘Nu
vreau’, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.
S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul
acesta a răspuns:
‘Mă duc, doamne!’ Şi nu s-a dus.
Care din amândoi a
făcut voia tatălui său?”
„Cel dintâi”, au răspuns ei“ (Mat. 21:28-31)
Repet, vorbirea Lui este simplă și totuși
complexă, aparent naivă, dar profundă și multistratificată. De două mii de ani
Îl ascultăm grăindu-ne ,,povestiri“. El nu vorbește în paragrafe pline de
neologisme sau de termeni specifici teologiei și filosofiei, ci rostește
povestioare care-i prind pe ascultători și-i fac părtași fără să vrea la
mișcarea ideilor. Observați că ei îi … răspund, participă furați de farmecul vorbirii
Lui, rostindu-și singuri sentința.
Tot rostul istorioarei a fost ca să le
arate vinovata împotrivire față de Dumnezeu, față de planul divin care li-l
trimisese pe Ioan Botezătorul, așa cum vestise ultimele cuvinte din profetul
Maleahi. Ioan apăruse în istorie ca să reia firul profetic și să pregătească
țara pentru venirea izbăviri lui Iehova! Preoții cei mai de seamă și bătrânii
ar fi trebuit să fie cei dintâi care să înțeleagă acest lucru, dar … n-au
făcut-o, așa că povestitorul schimbă tonul și rostește sentința necruțătoare: ,,Şi Isus le-a
zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui
Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în
calea neprihănirii şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut. Şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta,
nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi“ (Mat. 21: 31-32).
Ei aveau să-L refuze pe
Fiul!
Conștient că își trăiește ,,săptămâna mare“
și venit intenționat să se așeze pe altarul de jertfă din Ierusalim,
,,tulburătorul de Paște“ le spune o altă povestioară, pe fundalul
cântării despre via Domnului din Isaia 5:
,,Ascultaţi o altă pildă.
Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a
zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.
Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri,
casă ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi
pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei
dintâi; şi vierii i-au primit la fel.
La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: ‘Vor primi cu
cinste pe fiul meu!’
Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţisă-l
omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui’. 39 Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din
vie şi l-au omorât.
Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor
acelora?” (Mat. 21:33-40).
Farmecul cuvintelor Lui îi prinde iar ca o
vrajă și-i răscolește până în adâncuri. Involuntar parcă, ei participă la
povestirea Lui și-i răspund ,,după cuviință“. Vorbea în ei glasul conștiinței,
făcându-i să-și rostească singuri sentința:
,,Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia
ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la
vremea lor” (Mat. 21:41).
Întradevăr, prin refuzarea Fiului, Israelul
a căzut într-o împietrire, cum spune apostolul Pavel în Romani 11:11, care a
fîcut posibilă mântuirea Neamurilor. Prin rostirea pildei a doua, Domnul isus
dovedește că știa ce va face. El nu este o victimă, ci un Dumnezeu care-și
anunță și-și împlinește cu credincioșie planul.
,,Isus le-a
zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii
a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat
în ochii noştri’? De aceea vă spun căÎmpărăţia lui
Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele
cuvenite. Cine va cădea peste
piatra aceasta va fi zdrobit de
ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera” (Mat. 2142-44).
Tragedia a
fost că cei ce refuzaseră potezul pocăinței prin Ioan Botezătorul, deveniseră
prin aceasta imuni la pocăință, incapabili să se mai alinieze cu planul lui
Dumnezeu. Ei înțeleg, dar acționează invers de cum ar fi trebuit să o facă, confirmând
pilda pe care tocmai o auziseră de la El.
,,După ce au
auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus
vorbeşte despre ei şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că
ele îl socoteau drept proroc“ (Mat. 21:45-46).
Ei aveau să-l refuze pe
Duhul Sfânt!
Urmează cea de a treia pildă. Ea ne
vorbește despre un împărat care a făcut o nuntă fiului său … Dar cine este
acest fiu? Pilda a doua ne-a spus că vierii Îl omorâserî. De unde este el acuma
viu și cum de se vorbește despre o viitoare nuntă? Cei care pot pătrude dincolo
de aparența simplitate a vorbiri Domnului Isus își dau repede seama că El a
vorbit atunci de vremea de după înviere, când Dumnezeu nu va mai fi preocupat o
vreme cu împărăția lui Israel, ci cu nunta Fiului Său. Chemarea la această
nuntă viitoare este chemarea pe care o face Duhul Sfânt către toți oamenii din
neamurile lumi, buni și răi, așa cum va fi precizat în pildă. Dar, hai mai
întâi s-o ascultăm vrăjiți și fascinați de promisiunea din ea, căci aici este
vorba și … de noi!
,,Isus a luat
cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut
nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe
cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. A
trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit
ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi
la nuntă».’ Dar ei, fără să le pese de poftirea
lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii
aceia şi le-a ars cetatea.
Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi
n-au fost vrednicide ea. Duceţi-vă dar la
răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’ Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de
nuntă s-a umplut de oaspeţi“ (Mat. 22:1-10).
Israelul a refuzat invitația lui Dumnezeu
la nuntă făcută prin apostolul Patru în Ziua de Rusalii, a refuzat-o apoi când
le-a fost repetată prin Ștefan: ,,Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur
cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au
făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.“ (Fapte 7:51).
Israelul, ca meam, a refuzat-o iar când Duhul Sfânt a vorbit
prin apostolul Pavel (Fapte 18:6).
Așa cum a anunțat povestioara, cetatea
Ierusalim a fost arsă în anul 70 de mânia lui Dumnezeu prin împăratul Roman
Titus. De atunci, ,,odaia de nuntă“ se umple cu oameni din toate neamurile, de
toate condițiile, buni și răi de-a valma.
Singura condiție pentru participarea la
banchet este ,,haina de nuntă“, o aluzie precisă la întâlnirea personală cu Cel
ce o oferea fără plată la ușă tuturor celor veniți să participe. Finalul
povestirii este o averizare și pentru noi, anunțând profetic pedeapsa care-i
paște pe cei care se vor furișa perfid în Biserică dorind să beneficieze de
bucuria nunții, fără să stea însă mai întâi față în față cu împăratul care le
oferă haina necesară:
,,Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a
zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’
Omul acela a amuţit.
Atunci, împăratul a
zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l
în întunericul de
afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Căci mulţi
sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi’.” (Mat. 22:11-14).
Aceste trei povestioare au fost spune celor
ce, obsedați cu ritualurile religioase, deveniseră imuni la părtășia adevărată
cu Dumnezeu. Pretinzând că-L sărbătoresc pe Dumnzeu, ei se simt deranjați chiar
de Dumnezeul pe care_l sărbătoreau!
Pericolul acesta perfid ne dă târcoale și
nouă, celor ce intrăm în luna Decembrie în febra pregătirilor pentru
sărbătorirea ,,nașterii Domnului“.
Generația de atunci a ratat Paștele! Mielul
lui Dumnezeu care ridică Păcatul lumii venise să se așeze pe altarul din
Ierusalim, dar ei prea erau preocupați cu miei lor ca să-L vadă pe El.
Obsedați cu religia lor, au dorit să nu-L
omoare de Paște ca să nu se facă turburare în popor, dar El a sfidat și dat
peste cap toate planurile lor, murind exact în ziua care trebuia, ca să
împlinească toate prevestirile făcute până atunci în Scriptură. Dumnezeul
care-i scosese din Egipt venise printre ei și ei L-au dat afară din tabără ca
să-L omoare, să-L scoată definitiv din mijlocul lor.
Pentru oameni, Dumnezeu este incomod …
chiar și în ziua de Paște, … chiar și … de ziua nașterii Lui.
+++
Mt.27:62 – 28:15 –
MOARTEA SI INVIEREA DOMNULUI
Finalul evangheliei după Matei redă
evenimente legate de moartea, înmormântarea şi învierea Domnului Isus. La
aceste evenimente sunt prezente persoane diferite care au atitudini diferite.
Este prezent Pilat în calitate de guvernator. Sunt prezenţi în calitate
de acuzatori, preoţii cei mai de seamă iar în dimineaţa învierii, femeile. Apar
referiri şi la ucenicii Domnului atât la discuţia preoţilor cu Pilat cât şi
atunci când Isus cel înviat le spune femeilor să-i anunţe să meargă în
Galilea, unde vor putea să-L vadă. Vom urmări atitudinea celor prezenţi în
aceste evenimente, atitudine care le-a influenţat acţiunile.
1. Pilat : Pe mine nu mă interesează! E
problema voastra! :„Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi”
(27:65)
În calitatea de guvernator, Pilat avea şi
atribuţiuni de judecător. Aşa se face că Domnul Isus a ajuns la acesta pentru a
fi judecat. Dupa ce a ascultat toate acuzaţiile aduse, şi dupa ce a căutat
personal să se convingă de adevărul în privinţa Domnului Isus, Pilat pune două
întrebări interesante :
– „Dar ce rău a făcut?” (27:23)
– „Dar ce să fac cu Isus care se numeşte Hristos?” (27:22)
Pilat devine astfel omul care nu ştie ce să facă cu Isus. Se dezice de orice
fel de responsabilitate si trece la „acţiune” : „si-a spălat mâinile înaintea
norodului” (27:24) Apoi adresându-se tuturor exclamă : „Treaba voastră!”
Atitudinea acesta o arată si atunci când i se cere să organizeze paza
mormântului : „…duceţi-vă de păziţi cum puteţi” – spune el.
In probleme spirituale sunt mulţi care adoptă poziţia lui Pilat : Nu mă
interesează! E problema fiecăruia, e problema voastră, e problema lor, dar pe
mine nu mă interesează. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu tratează niciodată
cu indiferenţă un rău care e pe cale să se producă ci, mai degrabă, se arată
interesat, luând o poziţie clară şi fermă pentru adevăr.
2. Preoţii cei mai de seamă : Pentru
ca interesul personal să ne fie protejat, adevărul poate fi sacrificat! :
…”au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: Spuneţi aşa : ucenicii Lui au venit
noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat” (28:12,13)
Unii din străjeri au intrat în cetate şi au
spus adevărul : Isus a Inviat! Ei puteau depune cea mai convingătoare
mărturie în acest sens. Au fost martori oculari. Nu se puteau înşela. De fapt,
au şi spus totul aşa cum s-a întâmplat, fără ca vreunul din preoţii cei mai de
seamă să-i contrazică. Dacă adevărul nu putea fi contestat, el putea fi sacrificat.
Metoda? Minciuna alimentată cu bani. Interesul lor
personal valora mai mult decât adevarul! Si au fost gata să plătească mulţi
bani pentru asta.
Sunt mulţi oameni care cunosc adevărul, dar făcându-şi anumite socoteli, constată
că pentru a accepta şi urma adevărul, trebuie să piardă ceva din
interesul personal : poate o anumită poziţie, poate expunerea în faţa ironiei
publice, poate renunţarea la anumite plăceri fizice, etc. Si atunci
adoptă această atitudine : sacrifică adevărul dar protejează interesul
personal! Un adevărat copil al lui Dumnezeu este gata să se sacrifice
pentru adevăr. In schimb, proorocii mincinoşi şi oportunişti vor fi dispuşi să
se folosească de orice mijloace – inclusiv sacrificarea adevărului – pentru
a-şi atinge interesul personal!
3. Ucenicii : Nu este ce ne închipuiam noi ; n-are rost să
continuăm! : „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe
Israel; dar…” (Lc.24:21)
Urmându-L pe Domnul Isus, ucenicii aveau
anumite aşteptări. Una din acestea privea „reaşezarea Impăraţiei lui Israel”
(F.A.1:6) Sperau într-o poziţie privilegiată. Şocul a venit pentru ei în
momentul în care Domnul Isus a fost prins. „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit
şi au fugit” (Mt.26:56) Au început să se întoarcă la vechile lor preocupări, ba
chiar au ajuns în situaţia disperată încât „plângeau şi se tânguiau” (Mc.16:10)
Când un om se întoarce la Dumnezeu el îşi
face o socoteală şi-şi fixează anumite aşteptări. Dacă aşteptările sunt greşite
şi nu-şi găsesc împlinirea, omul poate fi şocat şi poate adopta poziţia
ucenicilor : Nu e ceea ce credeam! Mă aşteptam la mai mult. Ce rost are să
continui? Am cunoscut oameni care au luat decizia întoarcerii la Dumnezeu
dar împreună cu acesta şi-au stabilit şi un număr de asteptări personale
(nemărturisite) : rezolvarea unor probleme familiale, de sănătate, financiare.
Dacă aceste aşteptări nu s-au materializat, au făcut – dezamăgiţi – pasul
înapoi. Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie condiţionată niciodată de nici un fel de
aşteptări personale. Adevărata credinţă se abandonează total lui Dumnezeu
mergând înainte şi acceptând că totul se întâmplă fiindcă aşa vrea Dumnezeu,
când vrea Dumnezeu şi cum vrea Dumnezeu!
4. Femeile : Pentru că-L iubim pe El,
mergem înainte chiar dacă totul pare că s-a terminat! „ La sfârşitul
zilei Sabatului, …Maria Magdalina şi cealaltă Marie, au venit să vadă
mormântul” (28:1)
Ucenicii au fugit, dar femeile au venit la
mormânt! Motivate de iubire, femeile au pregătit această venire : „au cumpărat
miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus” (Mc.16:1) N-aveau motive de
descurajare? N-aveau altceva de făcut? Dacă cei mai apropiaţi colaboratori ai
Domnului Isus au fugit de El, ele de ce s-ar duce la mormântul Lui?
Multe s-au terminat la mormânt dar dragostea femeilor pentru Fiul lui Dumnezeu
nu s-a terminat! Iubirea de Dumnezeu este cea mai puternică motivaţie să mergi
înainte chiar şi atunci când totul pare că s-a terminat. E adevărat că s-au
temut de …piatra de la mormânt, de soldaţii romani dar „dragostea crede totul,
nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Cor. 13:7) Piatra a fost prăvălită, iar
soldaţii romani au „au rămas ca nişte morţi”(28:4)
Atitudinea femeilor este atitudinea recomandată tuturor celor care doresc să
rămână lângă Dumnezeu. Iubindu-l pe Dumnezeu, în zi de Inviere, te poţi bucura
în nădejde. N-ai nevoie de argumente suplimentare. Dumnezeu va decide în
privinţa acestora. Trebuie să-L iubim pentru că El ne-a iubit întâi! (1
Io.4:19) Rămane un raspuns de dat la întrebarea pusă lui Petru altădată iar
nouă acum : „ Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti?” (Io.21:16)
Am notat mai sus câteva atitudini exprimate la moartea şi învierea Domnului.
Pilat a considerat că nu-i treaba lui să decidă, preoţii si-au urmărit
interesul personal, ucenicii au rămas dezamăgiţi dar femeile au mers înainte în
ciuda tuturor obstacolelor. Care va fi atitudinea ta?
Ilie Milutin, 14.03.2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu