În așteptarea Mirelui

5 August, 2020    ÎNREGRISTRARE VIDEO Am introdus volumul de față cu un citat din Evrei – „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (12:14) –, tocmai pentru a sublinia imperativul sfințirii. Am văzut de asemenea, că sfințirea se realizează în trei etape, motiv pentru care putem vorbi despre aspectul inițial, progresiv și final al sfințirii. Pavel a început paragraful de față – Coloseni 3:12-17 –, adresându-se celor pe care-i numește „aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți” (12). Ca să fi ajuns sfinți și preaiubiți de Dumnezeu, destinatarii epistolei trebuie să fi fost izbăviți de El „de sub puterea întunericului” și strămutați „în Împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Col. 1:13-14). Iar lucrul acesta s-a făcut prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, în baza lucrării desăvârșite a Domnului Isus Hristos, descrisă de apostol în capitolul 2 al epistolei: 11În El ați fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Cristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, 12fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. 13Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile (Coloseni 2:11-13, s.n.). Pentru a sublinia faptul că sfințirea inițială din viața colosenilor a avut „deja” loc, textul de mai sus prezintă acțiuni trecute și terminate: „ați fost tăiați împrejur”;  „fiind îngropați împreună cu El”; „înviați în El și împreună cu El”; „Dumnezeu v-a adus la viață”, „după ce ne-a iertat toate greșelile”. Acel „deja” al sfințirii inițiale este afirmat și în capitolul 3 al epistolei: „V-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou” (Col, 3:9b-10). Însă Pavel gândește și vorbește nu doar în termenii lui „deja”, ci, în același timp, și în termenii unui „nu încă”, tocmai pentru că lupta sfințirii trebuie să continue. Tot ce s-a realizat „deja” ține de sfințirea inițială și ne pregătește pentru sfințirea progresivă, în vederea celei finale. De sfințirea finală ne vom bucura abia la sfârșitul alergării, „negreșit” – scrie Pavel colosenilor –, „dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei” (Col. 1:23).  Sfințirea finală o vom gusta atunci când va veni Hristos[1] și când vom fi ca El, pentru că „El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21). Când vorbim despre sfințirea inițială privim în urmă, iar când vorbim despre sfințirea finală privim înainte. Luptele noastre în schimb țin de sfințirea progresivă, care va dura până când Dumnezeu ne va chema acasă. Iar miza câștigării lor este creșterea întru asemănarea Domnului Isus Hristos, prin dezbrăcarea de omul vechi, care se strică după poftele înșelătoare, și prin îmbrăcarea cu omul nou, care se înnoiește spre cunoștință după chipul Celui ce l-a făcut. Dacă sfințirea inițială și cea finală sunt lucrarea lui Dumnezeu, procesul sfințirii progresive ne implică și ne cere să ne dăm toate silințele în conlucrarea cu Duhul Sfânt. Lucrul acesta este semnalat și de diateza verbelor din text. Nu mai suntem beneficiarii pasivi ai lucrării lui Dumnezeu – „ați fost tăiați împrejur”;  „fiind îngropați”;  „și înviați”–, ci ni se cere să intrăm în lupta spirituală a sfințirii. Iată termenii în care continuă Pavel: 5De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. […] 8Dar acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură. 9Nu vă mințiți unii pe alții (Coloseni 3:5-9, s.n.). Efortul nostru în dezbrăcarea de omul vechi, marcat de diateza activă și reflexivă a verbelor, trebuie să fie același și în îmbrăcarea cu omul nou: „Ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de...”; „îngăduiți-vă unii pe alții”; „iertați-vă unul pe altul”; “îmbrăcați-vă cu dragostea” (12-14, s.n.). Îmbrăcarea cu o inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, îngăduință, iertare și pace, pe care să le înmănunchem apoi cu dragostea, care este legătura desăvârșirii, este parte a sfințirii progresive, prin care Duhul Sfânt modelează în noi chipul lui Hristos. De-a lungul drumului parcurs, am încercat să înțelegem fiecare din virtuțile ce alcătuiesc scara devenirii hristice, dar și cum anume putem să pășim pe treptele ei. Ne-am convins de faptul că totul începe cu transformarea în duhul minții noastre, adică, cu îmbrăcarea caracterului hristic, care trebuie însă să se arate printr-o conduită hristică. Iar în ce privește imperativul sfințirii, „aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Cristos [trebuie să fie …] totul și în toți” (Col. 3:11). După cum toți suntem răscumpărați cu același preț al sângelui scump al Domnului Isus Hristos, tot așa toți trebuie să avem parte de același proces al dezbrăcării omului vechi și al îmbrăcării omului nou, pentru că toți Îl avem ca model pe Hristos și suntem înnoiți spre cunoștință, după chipul Celui care ne-a răscumpărat și care ne este Mire. Având ochii pironiți spre finalul glorios al nunții Mielului și fiind convinși că sfințirea nu este opțională, să continuăm să etalăm virtuțile hristice cu bucuria creșterii întru asemănarea Domnului nostru Isus Hristos și în așteptarea venirii Lui. Beniamin Fărăgău 5 August 2020   Fundatia Istoria Binecuvantarii