Asist la schimbul vostru de mesaje
subiective si, poate, ma bag intr-o discutie care nu ma mai tulbura ca
altadata. Asta nu inseamna ca nu simt macar cite ceva din ceea ce marturisiti
ca simtiti voi.
Iata citeva observatii personale:
1.
Instrainarile sunt astazi la fel de comune ca intotdeauna.
Unele se petrec in sfera aceleiasi tari
(oamenii nu mai simt ca „apartin” unei societati care a luat-o „razna” sau a
parasit un intreg esafodaj de valori, eventual „comuniste”). Altele se petrec
prin plecarea intre „alte hotare”.
Deunazi am vazut la TV si am citit in ziar
ca fiul marelui comunist Nichita Hruscev, fostul presedinte al URSS si-a luat
cetatenie americana. A venit aici dupa 1990 si acum spune „Inima mea este aici.
Cred ca voi fi un bun cetatean al acestei tari”. El este profesor universitar
in Long Island. Tot in America vin o serie de mari tenismeni si o sumedenie de
personalitati ale lumii, care au sentimentul ca nu mai apartin nici unui
teritoriu anume, ci doar se plimba dintr-o parte in alta.
2.
Instrainarea masoara capacitatea nostra de „adaptabilitate”. Chiar si o planta, cind o muti dintr-un
strat in altul, se ofileste pentru citeva zile. Unele isi revin mai repede,
altele nu-si mai revin niciodata. „Adaptabilitatea” lor e diferita.
3. Ca unul care asist de ani de zile la
examenul acesta de „adaptabilitate” al emigrantilor, pot spune ca, dupa ce au
vazut America, putini mai au sansa de „adaptabilitate” in alta parte. Fara
exceptie, toti cei pe care-i stiu eu ca au plecat inapoi in tara, au stat un
timp si apoi au plecat iarasi.
4,
„Adaptabilitatea” noastra depinde de citiva factori subiectivi.
a.
Anturajul.
Traim in cercuri concentrice. Cercul intii, EU; cercul doi, FAMILIA MEA; cercul
trei, PRIETENII MEI; cercul patru CUNOSCUTII MEI; cercul cinci, concetatenii
mei, etc. Nimeni nu are prietenie cu milioanele de concetateni. Traim intens in
cercurile mai mici. Echilibrul ni-l da faptul ca suntem „acasa” in familie si
in cercul nostru de prieteni. Faptul ca suntem intre 260 de milioane de
americani sau intre 200 de milioane de europeni, nu ne afecteaza in prea mare
masura.
Cei care au cu ei familia o duc mai bine,
cei care reusesc sa-si refaca urgent un anturaj de prieteni o duc si mai bine,
cei care se integreaza cu familia si cu prietenii intr-o biserica o duc cel mai
bine.
La un moment dat, unul din romanii de aici
intreba cu tilc: „Unde sunt americanii din LA? Pe undeva pe aici; ii toleram si
pe ei …”
b.
Sentimentul utilitatii. Autopretuirea noastra depinde si de imaginea pe care ne-o gasim in ochii
celor din jurul nostru. Atita vreme cit te simti „tolerat” ca strain care
trebuie mereu ajutat sau atita timp cit te simti „nenecesar” intr-o societate
care a inventat tot ce aveam noi in cap si are tot ceea ce am putea contribui
noi, instrainarea va persista. Ea se aseamana cu sentimentul celui care merge
la nesfirsit printr-o expozitie. Toate sunt frumoase, dar nu sunt ALE LUI si
nici nu sunt de vinzare. Intre el si „marfuri” nu exista punte de intimitate.
Am in biserica un doctor care a facut o
nevroza de imigrant. L-am sfatuit sa persiste in luarea examenelor. A cazut de
citeva ori si nevroza s-a accentuat. L-a sfatuit cineva sa faca o scoala de
tehnicieni de electrocardiograme. Din momentul in care s-a angajat „intr-un
spital” si s-a imbracat „intr-un halat alb” a … INVIAT! „Uita-te la mine”, mi-a
spus, „eu am sa fiu iarasi medic!” Astazi este si Dumnezeu l-a facut o mare
binecuvintare pentru multi romani din preajma.
Am fost chemat sa ma ocup de un inginer,
fost director de santier naval, care, nefiind evanghelic, se pierduse prin
jungla din „down town” si traia intr-un hotel mizerabil. L-am gasit in pragul
disperarii, gata sa se suie in primul avion si sa plece acasa. L-am ascultat
criticind „tara asta mizerabila de drogati si proxeneti; de inculti si
nesimtiti, etc.” L-am rugat sa vina cu mine la un „garage sale” Simbata
viitoare. Intentionat, am urmat un traseu ca o felie sectionata
prin societatea americana, din „down town” pina in lumea fabuloaselor suburbii.
Seara, mi-a spus rusinat:
„Domnule Daniel, mi-ati facut un mare bine!” A urmat apoi gasirea unui servici
prin relatiile din biserica si „echilibrarea”. Astazi, nu mai vrea sa dea ochii
cu mine. A reusit sa devina iarasi „mare”, dar eu ii aduc aminte involuntar de
clipele lui grele, in care „s-a facut de ris”.
c. Identificarea. Suntem
iremediabili asemanatori cu mediul romanesc. II cunoastem stratul si substratul
tuturor actiunilor si reactiunilor cotidiene. Am citi ziarele si-i cunoastem pe
majoritatea „jucatorilor importanti”. De cind am venit in America, am fost bombardati cu
informatii despre relatii noi si despre realitati cu care n-avem nimic in comun
(de la limba diferita si pina la cardurile de credit de la banca; de la birfa
de la TV si pina la sistemul de bursa, etc.)
Cunoasterea si identificarea cu un nou set
de realitati si valori cere timp, rabdare, capacitate de asimilare si … interes
personal.
Din aceasta cauza, integrarea se face in
functie de capacitatea fiecaruia de a o „lua de la capat”. Bineinteles ca
tinerii si copiii sunt favorizati si tot bineinteles ca batrinii si unii adulti
sunt mult prea „formati” pentru procesul de „remodelare”.
Pentru reusita „identificarii” cu noua
realitate se recomanda doua metode: una este cufundarea brusca si ireversibila
in noua cultura (crash course), cealalta este o pendulare temporara intre cele
doua culturii prin vizite dese in tara de bastina. Timpul masoara „alienarea
noastra” de vechea cultura si „integrarea” noatra in cea de a doua.
Avem cazuri de familii care au plins ani de
zile si au dormit cu pistolul sub cap, de frica americanilor. S-au vindecat
prin cumpararea unui bilet de avion si printr-o vizita in Romania. Unii au
planificat vizita pe patru saptamini, dar au venit inapoi in America dupa numai
trei … Confruntarea cu vechea realitate (idealizata si deformata intre timp)
i-a trezit ca un dus rece. Au revenit zicind: „Am pierdut citiva ani de viata
cu bocetele noastre …”
Sigur ca am fost mintuiti „pentru faptele
bune pe care Dumnezeu le-a pregatit pntru noi”. Cred insa ca cea mai importanta
lucrare pe care ne-a rinduit-o Dumnezeu fiecaruia este „realizarea de noi
insine”, formarea caracterului nostru etern. S-ar putea ca, pentru unii dintre
noi, etapa noastra „Americana” sa insemne o extraordinara ocazie de a face
tocmai aceasta!
Cu dragoste
Daniel
Branzai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu