Fara
indoiala, orice elev isi aduce aminte ca istoria lumii a fost impartita in
capitole distincte: istoria antica, istoria medievala, istoria moderna, etc. Asa au impartit oamenii istoria. Cum a
impartit-o insa Dumnezeu?
In debutul epistolei catre Evrei ni se
spune ca Dumnezeu „a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in
multe randuri si in multe chipuri”, iar acum „la sfarsitul acestor zile, ne-a
vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care
a facut si veacurile” (Evrei 1:1-2).
Din simpla lectura a acestui text intelegem
ca „in vechime” Dumnezeu a vorbit altfel decat „la sfarsitul acestor zile”, iar
ce le-a spus „parintilor nostri prin prooroci” este altceva decat ceea ce „ne-a
vorbit prin Fiul”. Ca sa „impartim drept Cuvantul adevarului” (2 Tim. 2:15)
este esential sa intelegem ca in administratia lui Dumnezeu cu lumea exista
„dispensatii” distincte caracterizate de revelatii si prerogative diferite.
Noul Testament foloseste trei termeni
diferiti cand vorbeste despre timp:
1. „Chronos” – timp ca esenta, cu durata
nelimitata.
2. „Kairos” – un anumit timp, o vreme,
un sezon prielnic.
3. „Oikonomia” – insemnand literal
„economia, administratia, ingrijirea unei gospodarii” si incluzand ideia de
slujire cu caracter specific. Cel mai bun sinonim romanesc contemporan este
„ispravnicie” (Luca 16:2-4; Efes. 3:2,9; 1 Cor. 9:17; Col. 1:25). In pasajul
din Tit 1:7, „oikonomos” este tradus romaneste prin „econom”: „Caci episcopul,
ca econom al lui Dumnezeu, …”
In sens teologic, dispensatia, „oikonomia”,
este definita drept modalitatea in care Dumnezeu alege sa-si administreze
planul Sau cu omul pe pamant. Scofield intelege prin dispensatie: „O perioada
de timp in care omul este incercat daca asculta de o anumita revelatie specifica
a voii lui Dumnezeu”. In fiecare dispensatie omul a falimentat si va falimenta
in continuare. Singura speranta de mantuire a fost, este si va ramane pana la
sfarsit: credinta mantuitoare in harul iertarii oferit de Dumnezeu in Christos.
Cunostintele despre voia lui Dumnezeu date
omului de-a lungul dispensatiilor n-au fost nici contradictorii, nici arbitrare
si nu s-au anulat unele pe altele, ci s-au cumulat treptat, accentuand
caracterul progresiv al revelatiei (Mat. 5:17). Din acest punct de vedere, cei
din dispensatia Harului nu mai sunt sub jugul invataturilor incepatoare ale
Legii. Totusi, harul nu anuleaza Legea, ca marturie a unui caracter desavarsit,
ci o foloseste pentru exersarea evlaviei:
„Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu
si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in
neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, cu totul destoinic
pentru orice lucrare buna” (2 Tim. 3:16-17)
„Si tot ce a fost scris mai inainte, a fost
scris pentru invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin mangaierea pe
care o dau Scripturile, sa avem nadejde” (Rom. 15:4).
Biblia ne prezinta sapte dispensatii
specifice care s-au perindat sau se vor perinda pe scena lumii. Aceasta este
istoria rasei umane din punctul lui Dumnezeu de vedere. Fiecare dintre aceste
dispensatii a avut o revelatie caracteristica. In fiecare dispensatie, omul a
falimentat in fata asteptarilor divine. Din aceasta cauza, fiecare dispensatie
s-a incheiat cu o pedeapsa catastrofala.
I. Dispensatia inocentei Edenice (Gen.
1-3) – incheiata cu izgonirea din rai.
II. Dispensatia constiintei, inainte de
Sinai (Fapte 17:30; Rom. 2:12-16,5:13,14). – incheiata prin potop, turnul Babel
si robia Egipteana
III. Dispensatia Legii (Gal. 3:19-25; 1
Cor. 9:20) – incheiata prin lepadarea lui Israel.
IV. Dispensatia Bisericii (Ioan 1:17;
Rom. 6:14; 10:4; Gal. 3:8) – incheiata prin „Ziua Domnului”.
V. Dispensatia Judecatii (Is. 24:1-22;
Apoc. 3:10) – incheiata prin nimicirea lui Antichrist.
VI. Dispensatia Mileniului (Is. 11:1-9; Ezec.
34:23-31; Apoc. 20) – incheiata prin nimicirea lui Satan si prin Judecata
de la urma.
VII. Dispensatia slavei viitoare (Apoc. 21,
22) – fara sfarsit.
In istoria planului rascumparator, Israel,
ca popor ales si Biserica, trup al lui Christos, nu trebuiesc nici confundate,
nici suprapuse. Cand Domnul Isus a vorbit despre „vremurile (kairos)
Neamurilor” (Luca 21:24), El a sugerat ca ele vor fi urmate de niste „vremuri
ale evreilor sub conducerea lui Mesia” (Is. 33 si 34). Este evident ca intre
aceste vremuri exista diferente categorice. Ceea ce a fost valabil pentru evrei
sub Lege, nu mai este valabil pentru mantuitii Bisericii aflate sub har.
Paranteza din vremea de acum – Dispensatia
Bisericii a fost si continua sa ramana pentru evrei un mister. Noi traim acum
„taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar descoperita acum
sfintilor Lui” (Col. 1:26), „care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in
celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si
prooroci ai lui Christos, prin Duhul” (Efes. 3:5), „ascunsa din veacuri in
Dumnezeu” (Efes. 3:9) si „tinuta ascunsa timp de veacuri” (Rom. 16:25).
Cand
Domnul Isus a stat in picioare in sinagoga din Nazaret si I S-a dat sa citeasca
din profetul Isaia (Luca 4:16-20), El a facut ceva de neimaginat pentru
ascultatorii Sai evrei: S-a oprit la mijlocul unei propozitii si … a inchis
cartea! Pasajul era
din capitolul Isaia 61:1-2 si in loc sa mearga pana la capat, Isus s-a oprit la
cuvintele „sa vestesc un an de indurare al Domnului” si n-a mai citit: „si o zi
de razbunare a Dumnezeului nostru”. Domnul Isus s-a oprit din lectura la
punctul care marca delimitarea dintre cele doua dispensatii. Intre cele doua
jumatati ale propozitiei s-au scurs deja aproape 2.000 de ani, vremea
Bisericii. Aceasta este si explicatia data de Pavel in auzul evreilor din Roma
(Fapte 28:25-28).
Vremurile Neamurilor – In afara de cele
sapte dispensatii majore, exista si niste „vremuri (|airos) ale Neamurilor”
(Luca 21:24), care acopera aproximativ doua din dispensatiile enumerate mai
sus. Aceste „vremuri” au inceput din momentul in care Ierusalimul a trecut sub
stapanirea Babilonului (477 i.Ch.) si continua pe durata in care Ierusalimul
„va fi calcat in picioare de Neamuri” (Luca 21:24). Despre incheierea
„vremurilor Neamurilor” si debutul vremurilor mesianice pentru Israel scrie si
apostolul Pavel in Romani 11:24-31: „Fiindca, daca tu, care ai fost taiat
dintr-un maslin, care din fire era salbatic, ai fost altoit, impotriva firii
tale, intr-un maslin bun, cu cat mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri
firesti, in maslinul lor? … o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care
va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va
fi mantuit.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu