16-08-2020 09:54:03
În ultimele mesaje am vorbit despre intimitatea cu Dumnezeu, şi am accentuat faptul că atunci când ajungem la profunzimea de a gândi şi de a dovedi că Dumnezeu e totul pentru noi, ajungem, de fapt, la cel mai important moment/punct din viaţa noastră. Atunci când suntem atât de aproape de El încât relaţia aceasta înseamnă totul pentru noi, este cea mai minunată experienţă pe care o putem avea pe pământ.
Vorbim despre intimitatea cu Dumnezeu, şi ştiu că, în timp ce vorbesc despre lucrul acesta, şi despre cât de aproape putem fi de Dumnezeu, unii vă întrebaţi: „Despre ce vorbeşti?”. Poate că unii dintre voi nu înţelegeţi sau nu ştiţi de unde să începeţi. Unii dintre voi aţi venit aici, dar nu vă simţiţi aproape de Dumnezeu şi simţiţi bariera aceasta, ca un zid peste care nu puteţi trece. Dacă aţi fi sinceri, mulţi aţi recunoaşte că nu vă simţiţi aproape de Dumnezeu. Simţiţi că este ceva între voi şi Dumnezeu. Aţi vrea să experimentaţi o astfel de trăire mai profundă, de cunoaştere mai adâncă a lui Dumnezeu, dar nu ştiţi cum să ajungeţi acolo. „Nu cred că pot, pentru că este zidul acesta.” Pentru unii dintre voi nici nu există zidul. Vi-l imaginaţi, pentru că aveţi idei greşite, o teologie şi percepţii greşite despre Dumnezeu. Aţi fost crescuţi cu gândul că dacă aţi greşit, Dumnezeu nu vă acceptă cum sunteţi. Simţiţi vina şi ruşinea trecutului vostru şi nu simiţi că puteţi avea intimitate cu El. Simţiţi că trebuie să plătiţi, să suferiţi pentru lucrurile pe care le-aţi făcut în trecut. „El nu mi-ar putea îngădui să fiu atât de aproape şi de intim cu El imediat.” Şi aveţi zidul acesta care nu ar trebui să existe. Este inventat. Este ceva ce Satana vă spune, să nu puteţi să vă apropiaţi de Dumnezeu. Nu puteţi avea intimitatea aceasta pentru că aţi făcut lucruri oribile.
Alţii simţiţi zidul acesta dintre voi şi Dumnezeu pentru că există un zid cu adevărat. Vă ţineţi de ceva ce ştiţi că Dumnezeu urăşte, dar vă aduce atât de multă plăcere, şi îl iubiţi atât de mult, încât nu puteţi renunţa la el. Din cauza aceasta nu puteţi să vă agăţaţi de Dumnezeu, să vă deschideţi braţele înspre El. Ştiţi că nu puteţi avea o relaţie cu Dumnezeu până ce nu renunţaţi la păcatul respectiv, şi aveţi zidul acesta. Nu pentru felul acesta de viaţă v-a creat Dumnezeu. Duceţi o povară, aveţi povara vinovăţiei, duceţi lipsă de pace. Credeţi că Dumnezeu, Creatorul v-a făcut pentru viaţa aceasta de vinovăţie şi ruşine, pentru lipsă de pace?
Rugăciunea mea pentru voi este: „Doamne, ajută-i pe cei ce sunt iertaţi să ştie şi să creadă că sunt iertaţi, şi să nu se mai învinovăţească, ci să se bucure de iertare. Iar cei ce se ţin de păcat, să nu mai creadă minciuna că păcatul le aduce mai multă plăcere decât să-L cunoască pe Dumnezeu!”
Împăratul David vorbeşte în Psalmul 32 despre iertare, vorbeşte despre ruşine, vorbeşte despre vină. Şi dacă cineva a cunoscut vreodată păcatul, vina şi ruşinea, David le-a cunoscut foarte bine. Cei mai mulţi dintre voi ştiţi că David a comis adulter cu o femeie căsătorită, iar, pe deasupra, l-a omorât pe soţul ei. A comis adulter şi apoi a comis o crimă. David înţelege ruşinea, dar a înţeles şi iertarea şi a scris psalmul acesta frumos despre experienţa aceasta şi ne învaţă atât de mult despre cât de bună ar putea fi viaţa noastră.
În Psalmul 32 el spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!” Cuvântul „fărădelege” înseamnă „a greşi”, „a depăşi”, „a încălca”. Este ca şi cum Dumnezeu ţi-ar trasa un drum prin care să-ţi arate cum să-ţi trăieşti viaţa. Şi ce facem noi? Noi o luăm într-o altă direcţie pentru că pare mai atrăgătoare. Şi în Biblie nu spune: „Ferice de cel care niciodată nu a greşit.” Pentru că, în afară de Cristos, nimeni nu poate trăi astfel. Ci spune: „Ferice de cel căruia îi este iertată fărădelegea, rebeliunea, greşeala, şi de cel căruia păcatul îi este acoperit, îi este rezolvat.”
Când ajungi să crez din toată inima cu privire la păcatul tău că a fost plătit şi nu poţi da nimic, nu poţi adăuga nimic, că toată datoria ţi-a fost achitată pe cruce, că Isus a murit pe cruce şi a plătit tot, eşti scăpat de vinovăţie! Iar noi ce facem? Stăm să numărăm toată datoria pe care am adunat-o, toate lucrurile oribile pe care le-am făcut şi spunem: „Doamne, cum aş putea plăti pentru ele?” Dar Biblia spune că tu nu poţi plăti pentru păcatele tale, că totul este deja plătit. Când înţelegi lucrul acesta poţi accepta iertarea, devii fericit, binecuvântat. „Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!”
Pe de altă parte, versetul 3 spune: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii”. Să ne oprim puţin aici. Mulţi dintre psalmi erau cântări şi erau cântaţi, uneori având un interludiu muzical, iar opririle acestea aveau rolul de a le da oportunitatea participanţilor să se oprească şi să mediteze la ceea ce s-a spus până aici.
Oprire! Am nevoie de aşa ceva în viaţa mea. De atâtea ori în viaţă alergăm de la un lucru la celălalt şi uneori trebuie să ne oprim şi să ne gândim la ceea ce am învăţat, să medităm asupra lucrurilor. Haideţi să ne oprim, să ne gândim la agonia despre care David spune că a simţit-o.
Vă aduceţi aminte de momentele acelea în viaţă când v-aţi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, deşi ştiaţi că nu e bine? Ştiaţi că Dumnezeu urăşte lucrul acela şi de aceea nu vroiaţi să vorbiţi cu Dumnezeu. „Am să păstrez distanţa pentru că nu pot vorbi cu El fără a adresa problema. El ştie că am greşit şi eu ştiu că am greşit şi nu putem vorbi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Deci am să mă îndepărtez puţin.” Toţi am făcut lucrul acesta şi ne-a fost ruşine să venim înaintea lui Dumnezeu. Sau vrem să stăm în păcat şi nu putem vorbi cu Dumnezeu. Dar cu timpul se întâmplă ceea ce spune David, „mi se topeau oasele” în mine. „Mâna Ta apăsa asupra mea”, şi e ca vara când te bate arşiţa şi eşti vlăguit de putere. Vă aduceţi aminte când aţi simţit lucrul acesta în viaţă din cauza răzvrătirii voastre? Pentru că v-aţi depărtat şi aţi mers într-o altă direcţie? Unii dintre voi nu vă gândiţi la trecut, ci la ceea ce trăiţi chiar acum. Unii dintre voi, în timp ce vorbesc despre lucrurile acestea, aveţi simţirile acestea. Vin la biserică şi încerc să cânt, dar ştiu cum e viaţa mea şi Dumnezeu ştie, de asemenea. Îi păcălesc pe cei din jurul meu în locul acesta, dar Dumnezeu vede, eu văd – sunt bolnav. Nu acesta-i felul în care vrea Dumnezeu să trăieşti. În fiecare săptămână oamenii vin aici şi la fiecare program, oamenii se prefac.
Păcatul te trage în jos, te macină. Poţi zâmbi, dar înăuntrul tău nu ai pace. E un sentiment teribil. Dar când vine ca urmare a mustrării adusă de Duhul Sfânt este un lucru bun. Mă rog ca unii să experimenteze starea asta pentru că din ea vine pocăinţa adevărată, aşa cum vedem în 2 Corinteni 7:7-11. Să nu fugiţi de sentimentul acesta. Cei care vă ţineţi de păcat, să nu puteţi dormi la noapte, să nu vă puteţi odihni, şi săptămâna voastră să fie o tortură mizerabilă. Ca să ajungeţi la punctul acela în care să vă deconectaţi, să înţelegeţi că e greşit şi să spuneţi: „Nu acesta este felul în care vreau să trăiesc. Vreau să renunţ şi Îl vreau înapoi pe Dumnezeu!”
Oamenii spun: „Îmi aduc aminte cât de bine era, cât de bine mă simţeam, dar am mers într-o altă direcţie şi nu ştiu cum să mă mai întorc, dar vreau să simt din nou ce simţeam când aveam o relaţie bună cu Dumnezeu! Îmi aduc aminte pacea pe care o simţeam şi cât de bine era!” Mă rog ca aceia care trăiţi în păcat să simţiţi frământarea pe care o simţea David, de simţea că moare, de simţea că oasele se sfărâmau în el. Pentru că dacă Duhul Sfânt face lucrarea asta în voi, aveţi o şansă să ajungeţi în cer, altfel nu aveţi niciuna. Nu cred că este sentiment mai paradoxal pentru creştin decât lipsa păcii. E rău pentru că ai făcut păcat şi l-ai întristat pe Dumnezeu şi nu mai ai pace. Dar e şi bun pentru că înseamnă că Duhul încă te mustră, încă îţi vorbeşte. Dacă faci păcat şi nu simţi mustrarea Duhului, înseamnă că eşti pe un drum ce duce la pierzare.
Versetul 5: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! Şi Tu ai iertat vina păcatului meu”. Ne oprim din nou. David zice: „Când eram gata să mor, am văzut că nu este altă cale decât să mă mărturisesc şi n-am avut puterea asta, aşa că Dumnezeu l-a trimis pe Natan la mine să mă forţeze să mă mărturisesc şi m-am mărturisit.”
A mărturisi înseamnă să spunem acelaşi lucru ca Dumnezeu despre păcat. În loc să-mi ascund păcatul şi să nu vorbesc cu Dumnezeu, îmi fac curaj şi merg cu ruşine şi sfială înaintea lui Dumnezeu şi spun despre păcatul meu ce spune El, că nu mai pot sta aşa. Deşi El ştie totul de multă vreme, ies din ascunzătoarea mea şi Îi mărturisesc totul, că altfel simt că mor. Şi ce spune David? „Dumnezeu m-a torturat puţin, m-a făcut să plătesc, să fac fapte bune, să dau la săraci, iar apoi îmi va ierta vina păcatului.” Asta spune? Nu a spus asta. Este un verset uimitor. „Mi-am mărturisit păcatul, iar Tu m-ai iertat”. La un moment dat va trebui să faci lucrul acesta: să vii înaintea Lui, deşi e jenant, că altfel vei muri.
Daţi-mi voie să vă întreb, sau haideţi să ne întrebăm fiecare: suntem cu adevărat sinceri cu Dumnezeu când ne rugăm? Când te rogi lui Dumnezeu, încerci să pari mai bun? Facem asta cu oamenii. Dar nu cumva facem la fel cu Dumnezeu ca şi cum El n-ar şti cine suntem? Nu cumva Îl minţim pe Dumnezeu prin faptul că nu suntem întru totul sinceri cu El şi spunem jumătăţi de adevăr? Încerc să par mai bun? Merg şi mă rog: „Doamne, ştii că nu mă înţeleg prea bine cu fratele cutare.” Şi Dumnezeu zice: „Ipocritule! Nu te înţelegi bine cu el? De ce nu eşti sincer să spui că îţi vine să-l strângi de gât?” „Doamne, ştii că am avut o dispută cu soţia mea…!” Şi Dumnezeu zice: „Făţarnicule, ai jignit-o şi ai făcut-o în toate felurile şi vii să-Mi spui că ai avut o disensiune.” „Doamne, ştii că mă confrunt cu ispita asta…” Şi Dumnezeu zice: „Păcătosule, ţi-ai bălăcărit ochii în mizerie şi spurcăciune, ai stat cu orele să te uiţi la emisiuni murdare, cu limbaj murdar.” Te rogi şi spui: „Doamne, ştii că nu am fost sincer cu cutare…” Şi Domnul zice: „Hei, ai minţit, spune minciunii pe nume, măcar recunoaşte.” „Doamne, dă-mi putere să-l iubesc pe cutare!” şi Domnul zice: „Scapă mai întâi de ura din inima ta că nu pot să torn dragostea Mea peste ura ta.” „Doamne, iartă-mă că n-am fost la rugăciune, dar am avut aşa multă treabă.” Şi Dumnezeu ştie că ai fi vrut să fii oriunde, numai la rugăciune nu, pentru că ţi-ai pierdut dragostea faţă de rugăciune. Te rogi şi spui: „Doamne, cred că uneori am o părere mai bună despre mine decât s-ar cuveni.” Şi Domnul spune: „Om păcătos, recunoaşte că eşti stăpânit de duhuri de mândrie şi aroganţă.” Eram la o nuntă şi un tânăr care mă auzise predicând a venit la mine la masă când rămăsesem aproape singur şi mi-a zis: „Pot să vorbesc ceva cu dumneavoastră?” „Sigur!” „Aş vrea să mă învăţaţi ce să fac pentru că nu îmi mai pot controla mândria. Simt o obsesie de a-mi trage orice merit din cutare lucru şi ştiu că nu-i bine, îmi dau seama, dar nu mă pot abţine.” Ei, asta da sinceritate!
A mărturisi păcatul înseamnă să spui: „Doamne, acesta sunt; stau aici în faţa Ta gol şi descoperit şi chiar dacă încerc să mă ascund şi să par mai bun, Tu deja Mă cunoşti mai bine decât mă cunosc eu însumi. Sunt ipocrit, sunt viclean în inima mea, poftesc, invidiez, sunt mândru, sunt dependent de cutare păcat. Încerc să-i mint pe toţi spunându-le că pentru mine viciul acesta nu-i o problemă, că mă pot lăsa oricând, dar adevărul e că m-a prins şi nu mai pot scăpa. Sunt înfăşurat ca o muscă într-o plasă de păianjen şi văd cum păcatul suge toată viaţa din mine, mă secătuieşte de Duh, de putere, am ajuns o epavă spirituală. Sunt gol de tot, nimic bun nu mai locuieşte în mine. Nici măcar conştiinţa nu mă mai mustră.”
Consiliam un tânăr dependent de pornografie şi îi spuneam: „Hei, e bine că vrei să stai de vorbă cu mine, e bine că te mustră conştiinţa.” Şi el îmi spune: „Bebe, n-ai înţeles, nici conştiinţa nu mă mai mustră. Nu-ţi mărturisesc pentru că m-ar mustra conştiinţa, ci pentru că nu ştiu ce altceva să fac ca să scap pentru că păcatul acesta a ajuns să-mi controleze viaţa.”
David stă în faţa lui Dumnezeu şi spune: „Am păcătuit; Doamne, Te-am dezonorat. M-am ascuns de Tine şi de oameni. Am păstrat secret păcatul meu şi mi i-am îndepărtat pe toţi cei dragi. Dar trebuie să-ţi mărturisesc totul, că altfel mor.” Când vrei să te mărturiseşti, spune lucrurilor pe nume şi nu încerca să le înfrumuseţezi. Deschide-ţi inima şi spune: „Acesta sunt! Asta este viaţa mea, Doamne. Sunt aici, Doamne, cu tot ce am şi cu tot ce sunt.”
Îmi place următorul verset, versetul 6: „De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vremea potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire”. Roagă-te acum cât timp mai ai şansa. Pentru că va veni ziua când apele vor creşte, şi cred că se referă la zilele lui Noe. Oamenii au avut multe şanse să se întoarcă la Dumnezeu, dar când potopul a venit a fost prea târziu. Armata lui Faraon a avut şanse să se pocăiască, dar apoi au venit valurile şi a fost prea târziu. Moartea va veni, dar ai o oportunitate azi, în dimineaţa aceasta, să te mărturiseşti. Fă lucrul acesta cât mai ai şansa!
Versetul 7 zice: „Tu eşti ocrotirea mea”. „Tu eşti acoperirea mea, protecţia mea, ca arca lui Noe. Când totul în jur se distruge, eşti locul meu de refugiu şi mă pot odihni în Tine. Sunt în siguranţă şi pot veni la Tine.” Dacă ai începe să spui tuturor în biserică ce ai făcut, ar fi oameni care te-ar judeca, care te-ar respinge. Vă asigur de asta! Dar Dumnezeu e refugiul meu. Pot veni înaintea Lui, departe de toată lumea, să fiu singur cu El şi să-i spun: „Doamne, am păcătuit. Dar Tu eşti Refugiul în care mă ascund. Şi în mijlocul furtunii, la Tine găsesc pace, iertare, restaurare deplină.” Şi lucrul extraordinar este că El ştie totul despre tine şi totuşi te acceptă pentru că vrea să te schimbe. Aveţi felul acesta de relaţie cu El? Aceasta este intimitatea cu Dumnezeu. Este El refugiul tău, locul tău de scăpare, Prietenul căruia Îi spui totul, necosmetizat, netrunchiat?
Versetul 8 spune: „Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care îl struneşti cu un frâu şi cu o zăbală cu care-i legi ca să nu se apropie de tine. De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui”. Dumnezeu vrea să fie refugiul tău, adăpostul tău. Vrea să te ducă în direcţia bună. Nu fiţi ca un catâr căruia îi pui zăbala în gură şi îl forţezi să meargă într-o anumită direcţie. Dacă mergeţi în direcţia greşită, veţi avea parte de suferinţă şi durere, iar David spune că a experimentat lucrul acesta, când trupul lui era distrus. Puteţi avea intimitate cu Dumnezeu, în modul acesta în care El vă acoperă, vă protejează. Nu mergeţi pe calea pierzării.
În versetul 11 spune: „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!”. Dumnezeu vrea să trăiţi în bucurie şi fericire, nu în chin sufletesc. Dar lucrul acesta, bucuria, este pentru cei neprihăniţi, pentru cei cu inima fără prihană. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să se atingă de noi, să ne cureţe inima şi fiinţa întreagă de păcat, ca apoi să putem să stăm în prezenţa Lui, pentru că numai în prezenţa Lui sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice.
Vreau să avem un moment de oprire, de meditaţie şi rugăciune tăcută. Fiţi sinceri cu Cel care vă cunoaşte mai bine decât vă cunoaşteţi voi înşivă. Fiţi sinceri ţi spuneţi: „Doamne, ăsta sunt şi aici sunt. Nu vreau să înfrumuseţez ce este urât în viaţa mea, nu vreau să cosmetizez păcatul şi să îi spun greşeală. Îmi dau seama că unele lucruri pe care le-am făcut, unele atitudini pe care le am sunt dezgustătoare pentru Tine, dar m-am săturat să le port ca pe nişte poveri care mă secătuiesc de putere. Le aduc aşa cum sunt de urâte înaintea Ta şi te rog să mă ierţi, să mă eliberezi, să mă scapi.” Fă lucrul acesta cu sinceritate şi lasă-L pe Dumnezeu să te ierte, să te restaureze şi să readucă pacea în inima ta.
Bebe Ciauşu
Pastorul Bisericii Baptiste din Ineu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu