Dicţionar de Erori Logice

„Fără legătură” ( Non Sequitur ) Concluzia nu urmează logic din premizele prezentate. În sens general, toate erorile sunt Non Sequitur, întrucât în nici una dintre ele nu există o legătură logică între premize şi concluzie. Dar, în sens mai restrâns, Non Sequitur este folosit pentru a desemna doar acele erori în care un element lipseşte dintre premize pentru a permite o concluzie directă. De exemplu: „Mii de oameni au văzut noaptea lumini neidentificate pe cer ! Existenţa vieţii extraterestre este tot mai certă !” Legătura dintre luminile neidentificate de pe cer şi viaţa extraterestră nu este făcută, aşadar concluzia nu rezultă logic din premiza dată.

Aserţiunea Goală ( Decretarea prin Fiat, Ipse Dixit ) Ceva este prezentat ca fiind adevărat ( sau fals ) fără a se furniza nici o dovadă, nici o argumentaţie pentru aceasta. Aici se încadrează răspunsul „tipic” al unui părinte sâcâit de un copil cu prea multe întrebări: „N-ai voie să faci asta pentru că aşa am zis eu !

Schimbarea Subiectului ( Red Herring, Digresiunea, Heringul Roşu, Ignoratio Elenchi ) Tactică de diversiune, în care se strecoară un subiect nou, care nu are legătură cu subiectul dezbătut până atunci. De obicei scopul este de a distrage atenţia de la subiect de către oponentul cu argumente inferioare, şi a muta discuţia pe alt plan. „Evoluţia este imposibilă pentru că Pasteur a demonstrat că abiogeneza este imposibilă.” Teoria evoluţiei nu are de-a face cu procesul abiogenezei. Heringul Roşu constă în trecerea de la un subiect în care susţinătorul evoluţiei are de partea lui o mulţime de dovezi foarte puternice, la un cu totul alt subiect mai complicat, aflat încă la stadiul de ipoteză. Poate fi destul de dificil de identificat şi răspuns pe măsură, prima tendinţă fiind de obicei de a corecta erorile mai evidente (adică Omul de Paie în care se confundă generaţia spontanee cu abiogeneza, şi combaterea Erorii Factuale legată de dovezile în favoarea abiogenezei… astfel acceptând Heringul Roşu oferit de acesta, adică comutarea discuţiei de la teoria evoluţiei la abiogeneză. )

Omul de Paie ( Strawman ) Constă în reprezentarea eronată a poziţiei adversarului, deseori până la ridicol. apoi demontarea acestui argument găunos, în locul adevăratului argument prezentat de adversar.  „ Evoluţioniştii spun că fulgerul a lovit o băltoacă cu noroi şi de acolo a apărut viaţa.” Fireşte, această parodie a abiogenezei nu este ceea ce susţine vreun savant. Dar este mult mai uşor de ridiculizat decât o prezentare corectă a teoriei evoluţiei.

Inflaţia conflictului O formă specifică de strawman, întrucât prezintă eronat o anumită poziţie, inflaţia conflictului presupune prezentarea unui dezacord între mai mulţi experţi ca argument că expertul, sau chiar întregul domeniu de studiu, sau chiar întreaga ştiinţă, este „în criză”, nu cunoaşte nimic cu adevărat şi doar bâjbâie, şi ca urmare opinia unui oarecare, fără nici un fel de calificare, are cam aceeaşi „greutate” ca şi opinia expertului, sau a majorităţii experţilor din domeniu. Un exemplu: un creaţionist a prezentat în cartea lui faptul că doi savanţi nu se puteau pune de acord care dintre metodele de datare dă vârsta „reală” şi care este „greşită”, ca dovadă că datarea radioactivă, per total, este eronată şi nu oferă nici un indiciu. Ceea ce a omis creaţionistul să menţioneze e că diferenţa dintre cele două vârste e mai mică de 1%; deci, o neînţelegere legată de un detaliu minor, o precizie care se află în marja de eroare, este prezentată de parcă cei doi savanţi n-ar fi foarte siguri dacă datarea cu izotopi radioactivi funcţionează sau nu. În mod similar, cineva a invocat nişte ipotetice „profunde dezacorduri” ale opiniei medicilor în privinţa vaccinării ca dovadă că „nimeni nu ştie nimic precis, unii zic că sunt bune vaccinurile, alţii că nu”, când de fapt conflictul este în legătură cu varianta cea mai eficientă de vaccin pentru un anumit virus.

Afirmarea Eşuată ( Failure to State, „FTS” ) Tactică de dezbatere în care un adversar fie nu îşi prezintă propria poziţie deloc, menţinând un atac constant asupra poziţiei adverse, fie prezintă o poziţie atât de vagă, folosind termeni foarte ambigui, sau afirmând ceva şi apoi retractând, încât nu se poate identifica exact poziţia sa. „S-ar putea să fie, cum presupun unii, ca fantomele să poată fi văzute doar de anumite persoane, cu simţuri deosebit de ascuţite. Dar totuşi alţii susţin că oricine le poate percepe.” Tot o Afirmare Eşuată este şi Demontarea Eşuată, dar în acest caz este vorba de o încercare de a respinge un argument, nu de a prezenta unul. „-Archaeopterix este o formă intermediară între dinozaurii tereştri şi păsări. -Există un articol care vorbeşte despre această pretenţie evoluţionistă !” Este incert dacă cel ce răspunde afirmaţiei a citit articolul sau doar a auzit că acesta ar exista. Nu se ştie din ce punct de vedere ipoteticul articol invocat adresează „pretenţia”. Dacă vrea să o contracareze, nu se ştie cu ce argumente o face. Iar cel ce a răspuns nu a reuşit nici măcar să îşi prezinte poziţia sa: respinge sau acceptă şi aprobă afirmaţia iniţială ?

Mutarea Ştachetei ( Moving the goalpost ) Dacă adversarul răspunde cu succes unui punct ridicat, se adaugă noi şi noi criterii tot mai dificile ( până dincolo de orice limite rezonabile ) până când adversarul eşuează să mai facă faţă. Astfel, deşi adversarul a contracarat argumentul iniţial, este adus la un punct în care nu mai poate face faţă şi deci victoria aparţine celui ce a comis eroarea. De exemplu, un creaţionist va pretinde că „între om şi maimuţe nu există fosile intermediare, este un gol evolutiv !” După ce i se prezintă o formă tranziţională între om şi alte primate, va indica spre cele două „goluri”, între „maimuţe” şi fosila respectivă, şi între fosilă şi om, şi va pretinde încă două forme intermediare. Iar după ce şi acestea sunt prezentate, va cere umplerea celor patru goluri nou-formate. Practic, pretenţiile lui sunt tot mai ridicate, ajungând de la cererea iniţială „arată-mi o singurăfosilă intermediară„, la pretenţia absurdă de a cere un lanţ continuu şi neîntrerupt de fosile acoperind ultimele câteva milioane de ani. Este posibilă şi Coborârea Ştachetei, pentru ca cineva să-şi uşureze susţinerea propriului caz. De exemplu, cineva consumă frecvent vitamina C pretinzând că aceasta va preveni răceala. În cazul în care totuşi persoana răceşte, va pretinde că boala ar fi fost mult mai gravă dacă nu ar fi consumat vitamina C.

Nici un Scoţian Adevărat ( No True Scotsmann ) Este o eroare în care, confruntat cu un contraexemplu la o regulă oferită, prezentatorul regulii, mai degrabă decât să admită excepţii de la regulă, modifică subiectul aserţiunii astfel încât să respingă exemplul prin simplă retorică. Denumirea erorii vine din exemplul prezentat de filozoful Antony Flew: „Imaginaţi-vi-l pe Hamish McDonald, un scoţian, citindu-şi ziarul şi găsind un articol intitulat „Maniacul Sexual din Brighton ( Anglia ) loveşte din nou”. Hamish este şocat şi declară că „Nici un scoţian nu ar face aşa ceva !”. A doua zi se aşează din nou să citească ziarul şi de data aceasta găseşte un articol despre un om din Aberdeen ( Scoţia ) ale cărui acţiuni brutale îl fac pe Maniacul din Brighton să pară blând. Articolul arată că Hamish s-a înşelat când şi-a expus opinia, dar va admite asta ? Nu, de data asta va spune „nici un scoţian adevărat nu ar face aşa ceva !” În mod similar, mulţi creştini îşi descriu religia ca fiind doar iubire. Confruntaţi cu numeroase exemple care arată părţi mai puţin paşnice ale religiei, ei vor respinge exemplele sub pretextul că cei ce au comis atrocităţile în numele creştinismului „nu sunt creştini adevăraţi”.

Argumentul Nirvana Respingerea unei soluţii pentru că nu rezolvă problema în întregime. Astfel, singura soluţie acceptabilă ( pentru cel ce comite eroarea ) este doar una perfectă, iar dacă aceasta nu există, atunci soluţiile mai puţin eficiente sunt egale cu zero. „Nu, eutanasia nu este o soluţie ! în continuare oamenii vor abandona pui, în continuare vor exista câini pe străzi !” Poate este adevărat că eutanasia nu va curăţa complet străzile de toţi câinii maidanezi, dar prin aplicarea acestei măsuri numărul lor va scădea cu 60-80-90%, deci va fi un mare pas înainte faţă de situaţia actuală, in care sunt zeci de mii de câini fără stăpân. O altă formă, poate chiar mai des întâlnită, este respingerea unei rezolvări a unei probleme pentru că există şi alte probleme, mai serioase, care ar necesita prioritate: „Icoanele din şcoli sunt o problemă ? Rezolvaţi întâi cu proasta pregătire a elevilor, şi după aia ocupaţi-vă de nimicuri d-astea !” Şi, fireşte, nici proasta pregătire a elevilor nu este prioritară, există întotdeauna o altă problemă mai spinoasă, astfel că adeptul acestei atitudini de a nuîncerca rezolvarea nici unei probleme înaintea celorlalte se va găsi în postura renumitului măgar al lui Buridan, condamnat la moarte pentru că nu poate decide care dintre dileme e cea mai importantă.

Atacul la persoană (Ad hominem ) Constă în a răspunde la un argument sau la o afirmaţie despre un fapt prin atac la persoana care a făcut afirmaţia, în loc să se adreseze la subiectul argumentului sau să producă o dovadă contra afirmaţiei. „Cum poţi spune că biblia conţine contradicţii ? Eşti prost !” „Dacă ai fi mai inteligent ai înţelege ce vreau să arăt aici.„

O formă comună este atacul la sinceritate: „Cum poţi susţine cauza vegetarianismului, când tu porţi haine de piele ?„

O variaţie este atacarea unei întregi categorii de oameni: „Biologia evolutivă este o unealtă sinistră a religiei materialist-ateiste a umaniştilor” Un Ad Hominem nu este o eroare dacă atacul este la adresa credibilităţii argumentului – dacă acesta este prezentat de cineva care se declară expert în domeniu. Astfel, Ad Hominemul este folosit pentru a demonta un Argument din autoritate.

Otrăvirea Fântânii ( Poisoning the Well ) Reprezintă un atac sau o tentativă de discreditare a adversarului ( sau a surselor folosite de el ) înainte ca acesta să prezinte vreun argument. Este o variaţie a Atacului la Persoană. De pildă, un creaţionist care îşi încheie prezentarea cu cuvintele: „Toţi oamenii de ştiinţă sunt gata să recurgă la minciuni ca să-şi apere doctrina darwinistă !” a Otrăvit Fântâna pentru adversarul său evoluţionist, întrucât a trezit neîncrederea publicului faţă de concluziile ştiinţifice, pe care adversarul său se va baza. „Două rele o fac bună” ( „Şi tu o faci !”, Tu Quoque ) Raţionalizarea că ceva evident greşit este totuşi permisibil, deoarece şi celălalt a greşit. „Da, este adevărat că am spus un neadevăr. Dar şi adversarul meu a minţit mai devreme !”

Selecţia Observaţională (Cherry Picking, Eroarea Trăgătorului la Ţintă ) Argument eronat descris de Francis Bacon ca „ţinând evidenţa loviturilor şi omiţând rateurile”. Denumirea de „Eroarea Trăgătorului” vine de la o povestire despre un personaj care a tras o săgeată într-un perete şi apoi a pictat o ţintă în jurul ei; această metaforă este foarte potrivită pentru exemplificarea erorii. Practic, greşeala constă în prezentarea unor cazuri sau date care susţin o poziţie, totodată ignorând cazurile ( poate cu mult mai numeroase ) care contrazic acea poziţie. Militanţii anti-vaccin sunt gata să citeze date precise despre epidemii care au lovit în cadrul unor populaţii vaccinate şi au produs zeci sau sute de morţi, dar trec sub tăcere faptul că epidemii similare, în locuri sau timpuri în care vaccinul nu a fost folosit, au produs zeci, sute de mii sau chiar milioane de victime.

Evidenţa anecdotică Este un caz particular al Selecţiei Observaţionale, în care se prezintă drept dovezi „anecdote”, adică cazuri ( pretins ) pretrecute prezentatorului, care nu pot fi verificate corespunzător, putând avea explicaţii dintre cele mai variate – de la coinicidenţe laFalse Corelaţii, sau in cel mai rău caz putând fi chiar complet false. Numeroase reclame la diverse produse naturiste de sănătate îşi susţin eficienţa nu pe baza unor teste ştiinţifice adecvate, dublu-orb, realizate pe eşantioane reprezentative de pacienţi, ci prezentând „mărturii personale” de la persoanele care au încercat produsul.

Argumentul din Citire Selectivă Constă în a face ca şi cum cel mai slab argument al oponentului ar fi fost cel mai bun argument al lui. Dacă cineva prezintă două argumente, unul puternic, X, şi unul mai slab, Y, adversarul îi poate demonta doar Y şi apoi poate pretinde că întreaga argumentaţie a fost slabă. Este o variaţie a Selecţiei Observaţionale, întrucât cel ce comite eroarea alege deliberat doar ceea ce îi convine din argumentaţia oponentului. Un exemplu este stilul de argumentaţie prezent la mulţi creaţionişti, care aruncă cu zeci de argumente legate de evoluţie, abiogeneză, Big Bang, istoria bibliei, moralitate şi alte subiecte, unul după altul ( Argument din Vorbire Rapidă ). Dacă adversarul parează toate argumentele cu excepţia unuia ( să nu uităm că subiectele presupun cunoştinţe din mai multe domenii diferite şi o atenţie foarte bună, pentru a reţine toate argumentele prezentate ), atunci creaţionistul ignoră că cele mai multe argumente i-au fost demontate, şi pretinde victoria pentru că, nu-i aşa, „darwinistul” n-a ştiut să explice un anumit detaliu legat de un anumit punct din cele douăzeci ridicate de creaţionist.

Apelul din Consecinţe A pretinde că un adversar se înşeală, pentru că dacă are dreptate, atunci vor rezulta lucruri negative. „Dumnezeu trebuie să existe, pentru că altfel nu ar putea exista viaţa de apoi„

O eroare înrudită este „Panta Alunecoasă” Panta Alunecoasă ( Extrapolarea Absurdă, Slippery Slope ) Se argumentează că un pas iniţial mic va duce la un lanţ de evenimente cu efect mult mai serios. Deşi raţionamentul poate fi valid, pentru a nu fi catalogată ca eroare trebuie demonstrat că fiecare etapă duce automat la pasul următor. „Legalizarea homosexualităţii va duce la legalizarea zoofiliei, care apoi va duce la legalizarea pedofiliei !” Exemplul este tototdată şi un exemplu de Analogie Ilogică, între homosexualitate ( act sexual consensual între două persoane adulte ) şi zoofilie/pedofilie ( act sexual între un adult şi un animal/copil fără discernământ ).

Pledoaria Specială ( Special Pleading ) Este o eroare comisă atunci când cineva argumentează că un caz este o excepţie de la o regulă bazându-se pe o caracteristică irelevantă care nu defineşte excepţia.  De exemplu, multe persoane care au pretins puteri paranormale au acuzat după o demonstraţie eşuată scepticii prezenţi la demonstraţii că le-ar „disturba” puterile, deşi iniţial nu au ridicat obiecţii faţă de prezenţa acestora.

Falsa Dihotomie Reprezintă presupunerea că ar exista doar două alternative, atunci când de fapt sunt mult mai multe. În esenţă, majoritatea argumentelor creaţioniste pornesc de aici, de la presupunerea că există doar două variante posibile pentru existenţa Universului, şi apariţia şi diversitatea vieţii – fie varianta ştiinţifică, Big Bang-abiogeneză-evoluţie, fie interpretarea lor particulară a Genezei, şi deci consideră că atacurile asupra „darwinismului” ar demonstra cumva adevărul cărţii lor. Dar, fireşte, acestea nu sunt singurele posibilităţi – ajunge să amintim că fiecare religie are o altă explicaţie pentru existenţă, deci chiar dacă modelele ştiinţifice ar fi invalidate, ar exista alte mii de variante posibile. Nu trebuie confundat cu situaţia în care chiar există doar două alternative ( „tertium non datur” ), în care caz demontarea uneia din variante o validează pe cealaltă. O variaţie este Falsa Trilemă în care sunt prezentate trei opţiuni ca şi cum acestea ar fi singurele posibilităţi. Exemplul clasic este argumentul „Triple-L: Lord, Liar or Lunatic” ( „Domn, Mincinos sau Nebun” ) prezentat de numeroşi apologişti creştini în cazul lui Isus. Pretinzând că variantele Mincinosului şi cele ale Nebunului nu sunt compatibile cu portretul schiţat in evanghelii ( deşi se pot găsi versete care să susţină şi aceste variante ) aceştia demonstrează divinitatea lui Isus… omiţând alte variante, ca de exemplu „Legendă”.

Apelul la Natură ( Eroarea Naturală ) Este o eroare foarte frecvent folosită de promotorii pseudoştiinţei. Afirmaţia „100% Natural !” de pe etichetele diverselor produse fac acest apel la natură, de parcă simplul fapt că ceva este „natural” ar fi vreo garanţie a calităţii. „Serviţi vă rog acest extract de mătrăgună, este 100% natural”

Inversarea Sarcinii Dovezii ( Shifting Burden of Proof ) Este comutarea sarcinii celui ce trebuie să demonstreze ceva. În mod normal, cel ce face o afirmaţie pozitivă trebuie să furnizeze dovezile care să o susţină. În cazul acestei erori, se pune în sarcina celui sceptic faţă de afirmaţie să găsească dovezile pentru a infirma afirmaţia, dovezi care pot fi imposibil de produs.  „-Undeva între orbita terestră şi cea marţiană, există un ceainic care orbitează în jurul Soarelui ! Nu crezi ? Ai vreo dovadă că nu există ?„

Eroarea Regulii Generale ( Eroarea din Accident ) Extinderea unei reguli adevărate în majoritatea cazurilor la una care se aplică întotdeauna.

„A tăia un om cu un cuţit reprezintă o crimă.”
„Chirurgii taie oameni cu cuţitul.”
„Aşadar, chirurgii sunt criminali.„

Generalizarea ( Eşantionul Nereprezentativ ) Tragerea unei concluzii largi, sau deducerea unei reguli generale, dintr-un număr insuficient de cazuri. „Se spune că unul din cinci oameni este chinez. Cunosc sute de oameni, şi nici unul nu este chinez !” Raportul 1/5 este valabil la scară mondială. In exemplu, persoana care se îndreaptă spre concluzia că nu există chinezi generalizează pornind de la o mostră foarte mică, de câteva sute de persoane, o regulă pe care vrea să o aplice întregii populaţii.

Eroarea de Asociere În acest tip de eroare se sugerează că anumite proprietăţi ale unui set sunt automat şi ale altui set, datorită unei asocieri irelevante. Cel mai frecvent întâlnit este „Apelul la Hitler”. Apelul la Hitler ( Ad Hitlerum ) Un caz aparte de Eroare de Asociere, care tinde şi spre Ad Hominem, comparaţia cu Hitler apare suficient de frecvent în dezbaterile pe Internet încât să fie denumită şi catalogată separat. În esenţă, constă în a trage o paralelă între poziţia exprimată de un oponent şi o poziţie similară pe care ar fi avut-o şi Adolf Hitler. Scopul erorii este de a induce un sentiment de vină prin asociere. „Eşti vegetarian ? Ştii, şi Hitler era vegetarian…” În cadrul unei dezbateri corecte, respectând Regulile de Dezbatere, persoana care ajunge să folosească acest argument este descalificată şi este declarată învinsă automat.

Eroarea Psihogenică Dacă se află motivul pentru care cineva foloseşte un anumit argument, atunci respectiva persoană este părtinitoare, şi argumentul trebuie să fie invalid. „Aha, deci dumnezeu nu te-a ajutat când încă credeai în el… deci îl urăşti ! Deci acum te pretinzi ateu doar pentru că îl urăşti pe dumnezeu !„

Eroarea Genetică ( Eroarea Originii ) Dacă un argument are o anumită origine, este automat corect sau greşit. „Doar nu ai de gând să porţi o verghetă ! Nu ştiai că iniţial verighetele reprezentau lanţul pe care-l foloseau soţii ca să nu-şi lase soţiile să fugă ? Nu aş fi crezut că eşti de acord cu o asemenea practică !” În acest caz, este ilogică respingerea unui simbol numai datorită semnificaţiei originale ( pierdute de atunci ).

Argumentul din Vechime ( Ad Antiquitatem ) Pretenţia că ceva mai vechi este superior, doar prin simpla vechime. Este o variaţie a Erorii Genetice. De exemplu, în cazurile unor reclame la diverse preparate naturiste, apar de multe ori afirmaţii de genul: „Acest tratament e folosit de acum 3000 ani !” Acum 3000 ani se foloseau şi remedii care şi-au demonstrat eficienţa, dar şi tratamente care nu funcţionau, sau care aveau efecte negative. Deci simpla invocare a miilor de ani nu spune nimic despre eficienţa remediului.

Argumentul din Noutate ( Ad Novitam ) Opusul Argumentului din Vechime, Argumentul din Noutate prezintă ceva ca fiind superior doar pentru că este nou.

Argumentul Geografic ( „Nu-i de aici” ) Este similar cu Argumentul din Vechime, doar că în acest caz ceva este respins sau acceptat în funcţie de originea geografică.

Apelul la Tradiţie Este o subcategorie aparte a Argumentului din Vechime, doar că, în locul vechimii propriu-zise a unei practici, ceva este prezentat drept adevărat pentru că face parte dintr-o anumită tradiţie. „Românii sunt ortodocşi de două mii de ani ! Evident, religia ortodoxă este cea corectă !„

Apelul la Majoritate ( Apelul la mulţime, Ad Populum ) Invocarea, ca dovadă în sprijinul unei afirmaţii, a numărului de persoane care acceptă acea afirmaţie. Dat fiind că adevărul nu este democratic şi nu se stabileşte prin vot, numărul de persoane care acceptă ceva nu spune nimic despre adevărul acelei afirmaţii. De exemplu, acum 500 ani, era aproape unanim acceptat faptul că Pământul este plat. Cu toate acestea, forma planetei nu s-a modificat în decursul timpului în funcţie de credinţele umanităţii.

Argumentul din Viitor Este argumentarea pe baza unor dovezi care urmează să fie descoperite, şi care vor susţine cauza susţinută, deşi momentan nu există dovezi care să o sprijine. „Teoria evoluţiei va fi aruncată la gunoi în următorii cinci ani !” ( pretenţie creaţionistă repetată de prin anii ’60 încoace )

Argumentul din Probabilitate Argumentarea că, dacă ceva este posibil să se întâmple ( sau e posibil să fi avut loc ) atunci acel ceva chiar se va întâmpla ( sau s-a întâmplat ) cu certitudine.

„— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!

— Când şi cum?

— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

— Îl văd. Şi?

— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!

— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa.” ( Ion Creangă, Prostia omenească )

Raţionamentul Circular ( Circulus in Probando, Petitio Principii ) Strecurarea printre premizele raţionamentului a ceea ce trebuia de fapt demonstrat.

„-De unde ştii că biblia este corectă ?

-Pentru că aşa scrie în biblie !” Respondentul deja presupune că tot ceea ce scrie în carte este adevărat.

Apelul la Lege Argumentarea că o anumită acţiune este imorală pentru că este interzisă de o lege, sau dimpotrivă, că este morală şi permisibilă pentru că nu este interzisă de vreo lege.

În esenţă, este un raţionament circular, în care o acţiune este imorală pentru că este interzisă de lege; de ce este interzisă de lege ? pentru că este imorală.

Trebuie ţinut cont de faptul că schimbarea sau abrogarea unei legi se face de obicei la mult timp după ce toată lumea începe să considere acţiunea interzisă de acea lege drept permisibilă şi morală. De pildă, legea care permitea doar bărbaţilor să voteze a fost înlocuită de una care să includă dreptul de vot şi pentru femei abia după ce oamenii au realizat că nu este corectă această discriminare.

Conceptul Furat Folosirea a ceea ce încerci să demontezi, adică argumentaţia necesită adevărul unei idei pentru a demonstra falsitatea ei. De exemplu, folosirea metodei ştiinţifice pentru a arăta că metoda ştiinţifică este greşită. Eroarea este înrudită cu Raţionamentul Circular, dar în acea eroare circularitatea este în ceea ce se încearcă demonstrat, pe când aici circularitatea este în ceea ce se încearcă demontat. De asememea. este înrudită cu Reducerea la Absurd, operaţie logică ( corectă ) în care se acceptă pentru moment adevărul unei propoziţii pentru a o duce până la o concluzie absurdă sau autocontradictorie, pentru a demonstra falsul propoziţiei.

Apelul la Sentimente ( Argumentul din Limbaj Emotiv ) Folosirea de cuvinte cu încărcătură emotivă, pentru a influenţa sentimentele mai degrabă decât opiniile raţionale. În funcţie de sentimentul care se doreşte speculat, poate fi Apelul la Milă, Apelul la Ridicol, Apelul la Ameninţare, etc.

Apelul la Milă ( Ad Misericordiam ) Exploatarea sentimentului de compasiune în locul prezentării unui argument propriu-zis.

Apelul la Forţă ( Apelul la Băţ, Ad Baculum ) Ameninţări cu violenţa faţă de cei ce nu sunt de acord cu opinia prezentată, în locul prezentării de dovezi care să o susţină. Exemplul clasic este ameninţarea cu iadul a ateilor din partea celor credincioşi, în dezbateri.

Apelul la Ridicol ( Ad Ridiculum ) Prezentarea argumentului adversarului într-o formă absurdă sau ridicolă. De obicei, se apropie sau se suprapune cu Omul de Paie. „Vrei să zici că-ntâi ai fost noroi, apoi maimuţoi, şi-abia apoi tu ?„

Gândirea Deziderativă ( Wishfull Thinking ) Dacă ceva are consecinţe dorite, atunci acel ceva este adevărat. „Eu cred în dumnezeu pentru că, fără dumnezeu, cum ar fi posibilă viaţa de apoi ?

Apelul la Autoritate ( Ad Verecundiam ) Invocarea unei persoane cu renume în sprijinul unei idei. Este o eroare când respectiva persoană oferă o opinie fără nici o dovadă. Se pare că Einstein nu ar fi acceptat concluziile fizicii cuantice. Faptul că a fost un fizician deosebit nu transformă automat orice opinie a sa în adevăr, nici măcar în domeniul fizicii, cu atât mai puţin în alte domenii ( Apelul la Autoritate Falsă ). În alte cazuri, chiar cel ce comite eroarea se pretinde o autoritate în subiect. Creaţionistul Kent Hovind pretinde titlul de „doctor”, şi de asemenea că a „predat ştiinţe vreme de 15 ani”. Implicaţia este că doctoratul ar fi în domeniul ştiinţelor, şi deci că argumentaţia lui ar trebui luată în serios. În realitate, Kent Hovind şi-a luat doctoratul în educaţie religioasă, nu în ştiinţe, de la o „facultate” neacreditată care admite deschis că oferă diplome contra cost. De asemenea, în argumentaţia sa, comite erori grosolane, confundând atomii, moleculele, nucleotidele, genele, cromozomii şi ADN-ul între ele, ridicând întrebări serioase în privinţa calităţii materiei pe care a predat-o.

Apelul la Autoritate Anonimă Un Apel la Autoritate în care autoritatea nu este numită. Astfel, informaţia este dificil sau imposibil de verificat. „Savanţii sunt de acord că evoluţia este o teorie în criză” Care savanţi ? Ce specializări au ? Pe ce baze au emis această opinie ?

Apelul la Autoritate Falsă Un Apel la Autoritate în care autoritatea este citată în afara domeniului de expertiză. De exemplu, o parte din savanţii din exemplul Autorităţii Anonimepot fi matematicieni, fizicieni sau chimişti, deci opiniile lor în domeniul biologiei nu mai sunt opinii ale unor experţi în domeniu.

Quote Mining ( Citarea în Afara Contextului, Săparea după Citate ) Este un Apel la Autoritate în care autoritatea este citată greşit, incomplet sau trunchiat pentru a părea că susţine o opinie dierită sau chiar opusă celei prezentate de fapt. Un citat des folosit de creaţionişti este un pasaj din „Originea speciilor”, de Darwin: „Mărturisesc că poate părea o adevarată nebunie să presupui că ochiul, cu sistemele sale complexe pentru ajustarea distantei şi a intensităţii luminii, pentru corectarea anomaliilor cromatice şi de sfericitate, este rezultatul selecţiei naturale” Aparent, aici Darwin recunoaşte imposibilitatea evoluţiei naturale a ochiului. În realitate, lipsa de onestitate a celor ce folosesc acest citat este demonstrată atunci când cineva are curiozitatea să caute citatul acesta, care este urmat imediat de explicaţia:  „Şi totuşi raţiunea îmi spune că, dacă numeroase gradaţii de la un ochi complex şi perfect la unul foarte simplu şi imperfect, fiecare gradaţie fiind folositoare posesorului, pot fi demonstrate că există; dacă, mai departe, ochiul variază foarte puţin, iar variaţiile vor fi moştenite, în mod cert acesta fiind cazul; şi dacă prin orice variaţie sau modificare în organ va fi vreodată utilă unui animal sub condiţiile schimbătoare de viaţă, atunci dificultatea de a crede că un ochi perfect şi complex ar fi putut fi format prin selecţia naturală, deşi insurmontabil pentru imaginaţie, cu greu mai poate fi luată în serios.” Deci, un creaţionist a citit cartea, a selectat un pasaj, l-a rupt de explicaţia lungă şi detaliată care arată de ce nu este acesta cazul, şi care este poziţia adevărată a autorului, şi totuşi prezintă bucata trunchiată ca pe o „dovadă”.

Declaraţia de conversie Este o formă slabă de Apel la Autoritate, adică de a pretinde expertiza într-un domeniu. Cel ce comite eroarea dă de înţeles că la un moment dat în trecut era adept al unei idei, dar s-a documentat în privinţa subiectului şi acum, pentru că este mai bine informat, a respins ideea. Astfel, vorbitorul respinge poziţia adversarului fără a preciza care sunt erorile acestuia, şi fără a oferi un motiv realist. Un număr de creaţionişti pretind că ar fi fost evoluţionişti. Totuşi, argumentele pe care le prezintă sunt profund eronate, denotând o totală lipsă de înţelegere a teoriei evoluţiei.

Argumentul din Încăpăţânare ( Pigheadedness ) Refuzul de a accepta un anumit punct, în ciuda tuturor dovezilor, deşi acestea demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, argumentul respectiv. „Da, am văzut poze făcute din spaţiu, am văzut că argumentele mele sunt false, am înţeles cum e treaba cu sateliţii, am înţeles ce vreţi să spuneţi. Dar totuşi eu rămân la ideea mea că Pământul e plat !„

Eroarea de compoziţie Presupunerea că întregul are aceleaşi proprietăţi ca şi părţile componente: „O portocală este rotundă. Aşadar, o grămadă de portocale este rotundă !”

Eroarea de diviziune Inversul Erorii de Compoziţie, este presupunerea că fiecare parte constituentă are aceleaşi proprietăţi ca şi întregul: „Oamenii sunt conştienţi, oamenii sunt făcuţi din celule, deci celulele sunt conştiente”

Analogia Ilogică Pretenţia că două situaţii sunt foarte similare ( deşi ele nu sunt ) şi extrapolarea de la una la cealaltă: „Sistemul solar aminteşte de un atom, cu planetele orbitând în jurul Soarelui ca electronii în jurul nucleului. Ştim că electronii pot sări de la o orbită la alta, deci ne putem aştepta să vedem planetele schimbându-şi orbita”

Cauza Falsă ( Falsa Corelaţie, Post Hoc ergo Propter Hoc, „După aceasta, aşadar din cauza aceasta” ) Presupunerea că, dacă două lucruri s-au petrecut, primul l-a cauzat pe al doilea. Eroarea logică constă în a extrage concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să se ia în calcul alţi factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Cel adesea, majoritatea superstiţiilor şi gândirii magice rezultă din această formă de eroare logică. „Înainte ca femeile să aibă drept de vot, nu existau arme nucleare” Alteori, „cauza” se desfăşoară concomitent cu „efectul” – „Cum Hoc, Ergo Propter Hoc” ( „Împreună cu Aceasta, Aşadar din Cauza Aceasta” ). Presupunerea eronată este că una din evenimente l-ar influenţa pe celălalt, când ele pot fi complet independente, sau pot avea o cauză comună: „Cu cât mai mare este piciorul unui copil, cu atât scrisul lui este mai corect. Aşadar, mărimea piciorului influenţează corectitudinea scrisului” De fapt, atât mărimea piciorului cât şi scrisul au ambele aceeaşi cauză – dezvoltarea copilului: cu cât este copilul mai mare, cu atât îi va fi şi piciorul mai mare, dar va avea şi mai multă experienţă în scris.

Cauza Complexă Încercarea de a folosi o cauză pentru a explica ceva, când de fapt a avut mai multe cauze. De exemplu, după ce un elev şi-a împuşcat mai mulţi colegi şi profesori, mass-media a discutat cazul, încercând să demonstreze că de vină au fost, în funcţie de preferinţele fiecărui ziar, fie părinţii, fie jocurile video fie legislaţia lejeră a armelor. Totuşi, incidentul a avut mai multe cauze care au contribuit, fiecare, la acest deznodământ tragic.

Întrebarea Multiplă ( Întrebarea Complexă, Întrebarea Încărcată, Loaded Question, Plurium Interrogationum ) Este o întrebare care conţine o presupoziţie controversată sau nejustificată. Exemplul clasic este: „Îţi mai baţi soţia ?”  Forma întrebării pretinde un răspuns da/nu. Ambele răspunsuri confirmă presupoziţia inclusă în întrebare, că cel întrebat chiar îşi bate soţia. Pentru a o contracara, trebuie să se adreseze presupoziţia din întrebare, nu întrebarea propriu-zisă.

Argumentul din Întrebare Apare când se adresează adversarului o întrebare care necesită un răspuns foarte elaborat, pentru care fie nu există timp pentru a-l prezenta, fie audienţa nu are pregătirea necesară să îl înţeleagă. „Cum se poate ca ceva atât de complex ca celula să fi apărut prin procese naturale ?” Toate întrebările se apropie, într-o măsură oarecare, de această eroare – întotdeauna o întrebare este uşor de pus, pe când un răspuns complet necesită mai mult timp.

Argumentul din Repetiţie ( Ad Nauseam ) După principiul „dacă repeţi o minciună de suficient de multe ori ea va deveni adevăr”, eroarea constă în înlocuirea argumentaţiei necesare cu repetarea unei afirmaţii „până la îngreţoşarea ( Nausea )” adversarului, în speranţa că va fi acceptată.

Argumentul din Vorbire Rapidă Trecerea de la o idee la alta, prezentând prea multe argumente (corecte sau invalide ) pentru ca audienţa sau adversarul să aibă timp să le acorde atenţie tuturor.

Argumentul din Jumătatea de Adevăr ( Evidenţa Suprimată ) Prezentarea unei argumentaţii în care nu se menţionează toate detaliile, pentru a sugera altceva. De exemplu, o „profeţie” extrem de detaliată a unei tentative de asasinat a fost prezentată la televizor. Ceea ce nu s-a spus a fost faptul că înregistrarea a fost făcută după eveniment.

Argumentul din Jargon Prestigios Folosirea de cuvinte complicate pentru a produce impresia expertizei, sau pentru a debusola adversarii. De exemplu, foarte mulţi şarlatani folosesc cuvinte împrumutate din fizica cuantică pentru a descrie nişte efecte inexistente, sau ca metafore pentru cu totul alte noţiuni decât cele la care se referă cu adevărat termenii.

Argumentul din Nonsens (Argument by Gibberish) O versiune extremă a Argumentului din Jargon Prestigios. Se poate folosi fie un vocabular inventat, fie cuvinte normale aranjate în propoziţii fără sens, pentru a impresiona şi descumpăni oponentul. „Cosmosul necesită o balanţă profundă„

Echivocaţia Reprezintă folosirea unui cuvânt când într-un sens, când în altul, în cadrul aceleiaşi argumentaţii, sau redefinirea unui cuvânt de către unul dintre cei doi adversari, fără justificare, şi fără a preciza acest lucru. De exemplu, în cadrul unor variante ale Argumentului Cosmologic, se prezintă „existenţa unei cauze pentru Univers, şi această cauză o numim dumnezeu”. De reţinut că nu se spune nimic despre proprietăţile acestui „dumnezeu”, doar că este ceea ce a cauzat Big Bang-ul. Mai departe în argumentaţie, acelaşi termen „dumnezeu” este folosit pentru a descrie o entitate conştientă, omniscientă, omniprezentă, benevolentă, atotputernică, etc. Este un caz de Echivocaţie, pentru că în cadrul Argumentului Cosmologic nu s-a spus decât că este cauza din spatele Big Bangului, deci aici „dumnezeu” poate însemna o fluctuaţie cuantică, sau orice altceva.  În alt caz, unul dintre promotorii pseudoştiinţei prezintă „explicaţii” elaboratefolosind termeni împrumutaţi din fizica cuantică. Fiind provocat de un savant să ofere o justificare pentru folosirea acestor termeni, a recunoscut că el foloseşte cuvinte precum cuantic „într-un sens metaforic”.

Reificarea Reprezintă o eroare de echivocaţie, în care o abstracţie, sau o construcţie ipotetică, este tratată ca şi cum ar reprezenta ceva concret, un fenomen sau entitate fizică.  De exemplu, de multe ori se fac referiri la o ţară ca şi cum ar fi o singură entitate de sine stătătoare, independentă faţă de orice altceva, care are propriile scopuri şi intenţii. În realitate, ceea ce numim, de pildă. „România” este un conglomerat de oameni şi acţiuni, deseori contradictorii, obiecte în permanentă mişcare, în cadrul unui peisaj la rândul lui instabil, neomogen, şi care nu este delimitat geografic.

Confuzia hărţii cu teritoriul ( Confuzia Modelului cu Realitatea ) Este o eroare în care se confundă semantica unui termen cuceea ce el reprezintă. Numele erorii este o reprezentare metaforică a unei confuzii între cuvinte care definesc ceva, şi simboluri ale acelui ceva, cu obiectul în sine, în acest caz confuzia între un teritoriu fizic, o suprafaţă mai mare sau mai mică de teren, cu harta care reprezintă acel teritoriu. Pictorul Magritte a prezentat un desen al unei pipe, care purta dedesubt inscripţia „Aceasta nu este o pipă.”. Într-adevăr, nu este o pipă cu adevărat, ci doar un desen al unei pipe, o reprezentare a ei.

Exprimare Ambiguă ( Weasel wording ) Folosirea de cuvinte care să creeze impresia că s-a afirmat ceva specific şi util, deşi în realitate nu s-a formulat decât o afirmaţie vagă şi ambiguă. Uneori, folosirea lor poate implica înţelesuri cu mult peste afirmaţia propriu-zisă. În esenţă, constă în folosirea unor termeni imprecişi, precum „unii”, „mulţi” „deseori, „probabil”, „este posibil”, „experţi”, „se spune”… etc etc. De exemplu,  „ În ultima vreme, mulţi experţi au început să respingă teoria evoluţiei.„. Afirmaţia pare a sugera că biologii au descoperit probleme insurmontabile în teoria evoluţiei şi renunţă la ea. În realitate, propoziţia se poate referi la fel de bine şi la câţiva jucători maeştri de şah ( „experţi” ), fără nici o pregătire ştiinţifică, care, la ultima întâlnire, au decis că nu acceptă teoria evoluţiei. Nici unul din termenii afirmaţiei iniţiale nu spune nimic concret pentru a deosebi cele două situaţii. „Ultima vreme” reprezintă ultimele zile ? luni ? sau ultimii 50 ani ? experţii sunt din domeniul biologiei, sau sunt experţi în cu totul altceva ? Câţi experţi sunt ? câţiva ? zeci ? sute ? mii ?

Eroarea Factuală ( Afirmaţia Falsă ) Reprezintă pur şi simplu o afirmaţie eronată.

„Între toate dovezile fosile, nu se găseşte nici o formă tranziţională !” Cu excepţia miilor de forme tranziţionale recunoscute ca atare de toţi biologii şi paleontologii.

Apelul la Ignoranţă ( Argumentul din Ignoranţă, Argumentum ad Ignorantium ) Este o variantă a Inversării Sarcinii Dovezii, în care ceva este considerat demonstrat numai datorită absenţei dovezilor contrare. Ceainicul lui Russel este un asemenea exemplu extrem. Prin absurdul pretenţiei acceptării ipotezei Ceainicului lui Russell, doar pentru că inexistenţa aceastuia nu poate fi arătată, se urmăreşte atragerea atenţiei asupra acestei erori, des folosită de creştini sub forma: „Ai dovezi ca dumnezeu nu există ? Dumnezeu Golurilor Este o formă specifică a Argumentului din Ignoranţă, folosită în dezbaterile religioase, în care dovada pentru dumnezeu este absenţa unei explicaţii ştiinţifice pentru un anumit fenomen. Este numit astfel pentru că practic cel ce foloseşte acest tip de eroare îşi „ascunde” dumnezeul în găurile din cunoaştere:

„Nu ştii de ce se formează curcubeul ! deci, dumnezeu este cauza !”
„Nu ştii de ce fulgeră ! deci, dumnezeu este cauza !”
„Nu ştii de unde provine omul ! deci, dumnezeu este cauza !”
„Nu ştii ce a cauzat Big Bang-ul ! deci, dumnezeu este cauza !”

Argumentul din Incredulitatea Personală Prezentarea unei opinii personale ca pe un fapt demonstrat. În esenţă, raţionamentul din spatele acestei erori este „Eu nu-mi pot imagina cum X ar putea fi posibil, aşadar, X nu este posibil„. Eşecul imaginaţiei vorbitorului ( bazat în principal pe necunoaşterea subiectului ) ţine locul unei demonstraţii pentru imposibilitatea fenomenului. În argumentaţia creaţionistă se pot găsi deseori multe exemple concrete ale acestei erori: „Cum ar fi putut evolua [organ/funcţie complexă] ? Este evident că [organul/funcţia] nu ar fi putut apărea decât prin creaţie divină !”.

Ipoteza cea mai Implauzibilă Reprezintă ignorarea explicaţiilor celor mai rezonabile, pentru a lăsa doar explicaţia dorită.  Fără a fi o regulă care funcţionează întotdeauna, Briciul lui Occam este o metodă de a determina cea mai probabilă explicaţie, şi cere ca o explicaţie să nu introducă concepte noi atunci când cele deja existente sunt suficiente. „Am lăsat o farfurie cu lapte afară şi dimineaţă farfuria era goală. Vezi ? au fost nişte spiriduşi de grădină ! Există şi alte variante mult mai prozaice, precum „pisica vecinului”, care să explice dispariţia laptelui, fără a necesita introducerea unui tip de entităţi noi, „spiriduşii de grădină”.

Afirmarea Consecventului Inversare logică. O propoziţie corectă, de forma „dacă P atunci Q”, este transformată în „Q aşadar P”. „Toate pisicile mor. Socrate a murit.
Aşadar, Socrate a fost o pisică”

Negarea Antecedentului ( Eroarea Inversă ) Dacă A atunci B. A este fals. Aşadar, B este fals. Acest tip de argument nu duce la concluzii valide, chiar dacă premisele sunt adevărate. „Dacă regina Elisabeta este cetăţean american, atunci este o fiinţă umană. Regina Elisabeta nu este cetăţean american. Aşadar, Regina Elisabeta nu este o fiinţă umană.”

Apelul la Complexitate Dacă cel ce argumentează nu înţelege un subiect, concluzionează că nimeni nu îl înţelege de fapt, aşadar, opinia lui este la fel de validă ca şi a oricărui expert.

Demontarea prin Eroare ( Argumentul din Eroare Logică, Ad Logicam ) Dacă o concluzie poate fi obţinută într-un mod evident greşit, atunci concluzia este automat declarată greşită. „-Să analizăm fracţia 64/16. Simplificăm 6 cu 6, şi obţinem că 64/16=4/1=4. -Stai, cum să simplifici 6 cu 6 ? -Vrei să spui că 64/16 nu este egal cu 4 ?” E adevărat că 64/16 este egal cu 4, dar modul în care s-a ajuns la acest rezultat nu este corect. O critică corectă este adusă modalităţii de a simplifica, nu rezultatului propriu-zis. Dacă critica este şi la adresa rezultatului, atunci apare Demontarea prin Eroare.

Eroarea Excepţiilor Copleşitoare Constă în a prezenta o regulă care de fapt are atât de multe excepţii, încât practic nu există, sau este în orice caz mult mai puţin impresionantă decât este prezentată iniţial. În filmul „Viaţa lui Brian”, revoluţionarii din Iudeea anilor 30 discută despre stăpânirea romană: „-Ce au făcut romanii pentru noi ? [alte personaje enumeră numeroase lucruri implementate de romani ] „-Da, bine, în afară de salubrizare, medicină, educaţie, vin, ordine publică, irigaţii, drumuri, un sistem de aprovizionare cu apă, şi sănătate publică, ce au făcut romanii pentru noi ?” Implicaţia iniţială este că „Romanii nu au făcut nimic pentru iudei”. O dată cu enumerarea excepţiilor ( adică a lucrurilor totuşi realizate ), sloganul revoluţionarilor îşi pierde din greutate.

Argumentul din Scenariu Constă în a prezenta o poveste care să lege elemente fără legătură între ele, apoi a folosi exact acea poveste ca dovadă că ele sunt legate. „Teoriile conspiraţiei” ( 9/11, reptilieni, aterizările lunare trucate ) apelează frecvent la această eroare.

Anularea Ipotezelor ( Teoria Conspiraţiei ) Refutaţia afirmaţiei este transformată în dovadă pentru afirmaţie.  „Farfuriile zburătoare au aterizat. Guvernul muşamalizează şi ascunde toate dovezile. Fireşte că neagă !” Orice încercare de a ataca afirmaţia iniţială este prezentată ca o dovadă suplimentară a încercării de muşamalizare, şi deci o confirmare a afirmaţiei.

Informaţia Depăşită Se furnizează informaţii, dar acestea nu sunt cele mai recente. De exemplu, multe argumente creationiste încă adresează teoria evoluţiei aşa cum a fost concepută de Darwin, ignorând 150 de ani în care teoria a fost completată cu un enorm volum de informaţii noi.

Falsul Compromis Constă în a considera că adevărul, între două poziţii opuse, este la mijloc. Este foarte posibil ca una din părţi să nu aibă dreptate. Este o altă eroare comisă frecvent în mass-media, în numele unei „prezentări echilibrate”, astfel încât în cadrul unei emisiuni despre un eveniment cosmic pot fi prezenţi un astronom şi un astrolog. „Unii spun că Soarele răsare la est, alţii – că răsare la vest. Adevărul este probabil undeva la mijloc.”

Concretizarea Se vorbeşte despre un lucru abstract ca şi cum ar fi concret. ( între concept şi realitate se face o Analogie Ilogică )

Argumentul din Slogan Folosirea unui slogan, a unei zicători sau a unui proverb în locul unui argument logic în cadrul unei discuţii, ca şi cum ar fi demonstrat, sau nu ar avea excepţii. Ca bonus, sloganul poate fi repetat cu uşurinţă de mai multe ori, în cadrulApelului la Repetiţie.

„Excepţia care Confirmă Regula” Un caz specific de Argument din Slogan. Iniţial, sensul expresiei este acela că enunţând o excepţie de la o regulă implică acea regulă. De exemplu, un afiş care anunţă „Parcarea este interzisă duminica” implică că parcarea este permisă în restul zilelor. Este folosit în mod greşit când s-a stabilit o regulă, şi se dovedeşte că regula nu funcţionează întotdeauna. Cel ce comite eroarea consideră că acest clişeu permite ignorarea excepţiei şi folosirea în continuare a regulii.

„Înţeparea” ( Needling ) Reprezintă încercarea de a infuria adversarul, fără a adresa argumentul. Uneori este o tactică de întârziere. Poate fi de asemenea şi Ad Hominem dacă se ajunge la insulte, fie la adresa interlocutorului, fie la adresa altor persoane faţă de care interlocutorul poartă respect. În locul insultelor, se poate manifesta sub formă de întreruperi, făcutul de gălăgie, sau numeroase alte „clownerii”.

Sait http://resurse-ateism.blogspot.ro/p/dictionar-de-erori-logice.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/dictionar-de-erori-logice/