965
Istoric, atunci când castitatea prenupțială strictă a fost abandonată, monogamia absolută, deismul și gândirea rațională au dispărut și ele în decursul a trei generații. Cum stau lucrurile acum, când intrăm în a doua generație de la „revoluția sexuală” cu care noi înșine am fost contemporani?
Într-o după-amiază de iarnă îmi petreceam timpul relaxându-mă cu șase colegi, studenți la filosofie, și discutam teoriile legate de aplicarea legilor și pedepse. După vreo oră de discuții, am realizat că anumite legi morale ar putea limita plăcerea și amuzamentul pe termen scurt, însă pe termen lung ar putea minimiza suferința și maximiza sentimentul împlinirii.
Acum câteva zile am terminat de citit Sex and Culture a doua oară. Este o carte remarcabilă care cuprinde cercetarea de o viață a antropologului social de la Universitatea Oxford J.D. Unwin.[i] Volumul de peste 600 de pagini este, în termenii lui Unwin, doar un „rezumat” al cercetării sale, căci ar fi necesare șapte volume pentru a o pune pe hârtie pe toată.[ii] Scrierile sale sugerează că este un raționalist, care se încrede în știință ca instrument fundamental de cercetare (și nu pare să fie o persoană religioasă). Trecând prin concluziile sale, mi-am amintit în mai multe rânduri de ideile pe care le aveam ca student la filosofie: unele legi morale pot fi concepute pentru a minimiza suferința și a maximiza bunăstarea și prosperitatea pe termen lung.
Unwin examinează datele culese din 86 de societăți și civilizații pentru a vedea dacă există o legătură între libertatea sexuală și înflorirea culturilor. Cartea este în mod special interesantă pentru că în Occident s-a trecut printr-o revoluție sexuală la sfârșitul anilor ’60, în anii ’70 și ’80 și suntem acum în măsură să testăm concluziile la care a ajuns autorul cu mai mult de 40 de ani înainte.
Categoriile culturale ale lui Unwin
Unwin a descris patru „mari tipare ale culturii” și grade de înflorire măsurate în funcție de realizările din arhitectură, artă, științe exacte, literatură, agricultură etc. Primul criteriu de clasificare este felul în care se leagă de lumea naturală și de forțele pe care le conține.[iii]
- Tiparul zoist: Este în întregime focalizat pe viața de zi cu zi, pe dorințele și nevoile obișnuite, fără a avea un interes în a înțelege natura. Este descris în termeni de „cultură moartă” sau „inertă”.
- Tiparul monist: Acest tipar achiziționează credințe și/sau un tratament special acordat morților pentru a face față lumii naturale.
- Tiparul deist: Este un tipar care atribuie puteri naturale unuia sau mai multor dumnezei.
- Tiparul raționalist: Acest tipar utilizează gândirea rațională pentru a înțelege natura și a lua decizii de zi cu zi.
Gradele de înfrânare sexuală ale lui Unwin
Gradele de înfrânare sexuală au fost împărțite în două mari categorii – prenupțiale și de după căsătorie (postnupțiale). Categoriile prenupțiale erau:[iv]
- Liberate sexuală totală: nu există limitări prenupțiale;
- Înfrânare ocazională: regulile culturale cer perioade ocazionale de abstinență;
- Castitate totală: femeia rămâne virgină până la căsătorie.
Categoriile postnupțiale erau:[v]
- Monogamia modificată: un singur soț/o singură soție odată, dar căsătoria poate fi terminată de fiecare dintre soți.
- Poligamia modificată: bărbații pot avea mai mult de o soție, dar soțiile sunt libere să-și părăsească soțul.
- Monogamie absolută: un singur soț/o singură soție permis(ă) pe viață (sau până la moarte, în anumite culturi).
- Poligamie absolută: bărbații pot avea mai multe soții odată, dar soțiile trebuie „să-și restrângă activitatea sexuală dedicând-o total soțului pe toată viața”.
Am realizat o colecție de 26 de pagini de citate din carte care adună concluziile sale, însă chiar și așa cititorul nu va putea aprecia pe de-a întregul rigoarea cercetării și amănuntele absolut fascinante descoperite în datele culese din 86 de culturi. Iată câteva dintre cele mai importante concluzii:
- Singurul cel mai influent factor: În mod surprinzător, datele au arătat că singura cea mai importantă legătură strânsă cu înflorirea unei culturi a fost dată de existența sau nu a castității prenupțiale, care a avut un efect semnificativ în ambele forme de manifestare (prezentă sau absentă).
- Cea mai mare înflorire culturală: Cea mai puternică combinație a fost cea între castitatea prenupțială și monogamia absolută. Culturile raționaliste care au avut această combinație timp de cel puțin trei generații au fost superioare tuturor celorlalte culturi în toate ariile de interes, inclusiv literatură, artă, științe, mobilier, arhitectură, inginerie și agricultură. Numai trei din cele 86 de culturi studiate au atins acest nivel superior.
- Efectul renunțării la castitatea prenupțială: Când castitatea prenupțială strictă nu a mai fost norma, monogamia absolută, deismul și gândirea rațională au dispărut și ele în decursul a trei generații.
- Libertatea sexuală totală: Când s-a îmbrățișat libertatea sexuală totală, cultura a intrat în colaps în decursul a trei generații, ajungând la cel mai scăzut nivel de înflorire – pe care autorul o descrie ca „inertă” și aflată la „nivelul mort de concepere”, fiind caracterizată de oameni care au un interes scăzut față de orice altceva decât propriile dorințe și nevoi. La acest nivel, cultura este de obicei cucerită sau preluată de o altă cultură cu o energie socială mai mare.
- Întârziere în timp: Dacă a avut loc o schimbare în privința constrângerilor sexuale, în sensul unei înfrânări mai accentuate sau mai laxe, efectul pe de-a întregul al acestei schimbări nu se resimte decât la a treia generație.[vi]
Cum comparăm cultura noastră de azi cu rezultatele studiului?
Unwin și-a publicat concluziile în 1936, cu mult înainte de revoluția sexuală din Occident. Avem acum ocazia să-i testăm concluziile, observând dacă propria noastră cultură urmează tiparele prevăzute. „Generația” lui Unwin pare să aibă aproximativ 33 de ani, așa că este necesar să treacă un secol până ca schimbările culturale să aibă un efect deplin, însă suntem în plin proces de observare a anumitor efecte previzionate.
Avem acum ocazia să-i testăm concluziile, observând dacă propria noastră cultură urmează tiparele prevăzute.
Înainte de revoluția sexuală care a început la sfârșitul anilor ’60, castitatea prenupțială era încă respectată pe scară largă în cultura occidentală. Dar la începutul anilor ’70 libertatea sexuală pre-maritală a început să fie din ce în ce mai acceptată. Până la începutul anilor 2000 majoritatea adolescenților aveau o viață sexuală activă până într-acolo încât a rămâne virgină înainte de căsătorie era un fapt văzut cu neîncredere și chiar luat în derâdere. În același timp, cultura noastră s-a schimbat de la norma socială bazată pe monogamia absolută la cea bazată pe monogamia modificată.
Predicțiile lui Unwin pentru cultura noastră
Datorită generațiilor raționaliste precedente, prima generație a unei societăți care pune între paranteze înfrânarea sexuală se poate bucura încă de noua libertate sexuală înainte ca un declin serios în cultură să aibă loc, însă datele demonstrează că această situație în care „ai și prăjitura, și o și mănânci” este o fază care durează maximum o generație înainte ca declinul să înceapă. Unwin scria:
„Istoria acestor societăți este formată dintr-o serie de repetiții monotone, și este greu de stabilit care aspect anume al poveștii este mai important: lipsa deplorabilă a gândirii originale pe care au arătat-o reformiștii de fiecare dată sau vioiciunea uimitoare, după o perioadă de abstinență sexuală (sau înfrânare sexuală), pe care o are organismul uman când se folosește de cea mai nouă ocazie pentru a-și satisface dorințele instinctive într-un mod direct sau pervertit. De-a lungul timpului oamenii au declarat că doresc să se bucure de avantajele culturii înalte și în același timp să desființeze abstinența sexuală. Natura instinctivă a organismului uman pare însă să fie în așa fel încât aceste dorințe să se afle în incompatibilitate și chiar în contradicție unele cu altele. Reformistul poate să fie asemuit puștiului prostuț care vrea să aibă prăjitura, dar să o și mănânce. Orice societate omenească are libertatea să aleagă fie să-și afișeze o mare energie, fie să se bucure de libertatea sexuală, însă există dovezi care arată că acestea două nu pot exista simultan decât pe parcursul unei singure generații.”[vii]
Privind acum la revoluția noastră sexuală, faza în care vrei să ai și prăjitura, și să o și mănânci a durat până în anii 2000. Acum suntem într-o etapă în care ar trebui să observăm cum se verifică caracterul adevărat sau fals al predicțiilor lui Unwin.
Unwin a observat că, atunci când castitatea prenupțială strictă a fost abandonată, monogamia absolută, deismul și gândirea rațională au dispărut și ele în decursul a trei generații în care a avut loc schimbarea spre libertatea sexuală. Cum stau lucrurile acum, când intrăm în a doua generație de la revoluția noastră sexuală desfășurată la sfârșitul secolului XX?
Așa cum a prezis autorul, monogamia absolută a fost deja înlocuită de monogamia modificată. Legăturile de concubinaj devin normă. Deși divorțul a apărut înainte de anii ’70, cultura de masă reținea încă ideea că mariajul ar trebui să fie pe viață, iar concubinajul era privit cu o anumită antipatie. Acest lucru s-a schimbat total. Cuplurile care se angajează în relații pe viață prin căsătorie sunt în minoritate, iar căsătoria pe viață are loc mai ales în cazul persoanelor născute înainte de revoluția sexuală.
Deismul este deja într-un declin rapid, exact cum a prezis autorul. Înainte de anii ’60, norma pentru cultura de masă era o combinație între rațiune și credință în Dumnezeu. S-a întâmplat ca nu doar credința în Dumnezeu să cunoască o pantă descendentă accentuată începând cu anii ’60, ci s-a înregistrat și tendința de a înlătura conceptul de Dumnezeu din aparatul administrativ, sistemul de educație și spațiul public. Cei care încă cred în Dumnezeu simt o mare presiune socială de a-și ține credința în sfera privată. În locul ei, crește rolul superstițiilor[viii], care sunt clasificate de Unwin drept cultură monistă, aflată două niveluri mai jos de cultura raționalistă pe care am avut-o înainte de revoluția sexuală. S-a văzut și o imensă creștere a procentului de oameni care se consideră non-religioși, un simptom al celui mai jos nivel – zoist – din categoriile lui Unwin.[ix]
Rapiditatea cu care gândirea rațională a decăzut după anii ‘70 este uimitoare. În locul ei a apărut postmodernismul, caracterizat prin „scepticism, subiectivism sau relativism” și printr-o „suspiciune generală la adresa judecății raționale”.[x] Însă lucrurile se înrăutățesc, întrucât postmodernismul lasă loc „postadevărului”. Aflat în contrast clar cu gândirea rațională, cultura postadevăr abandonează „standardele obiective împărtășite de toată lumea cu privire la adevăr”, și în schimb face apel la sentimente și emoții și la ceea ce vrea să creadă lumea.[xi] Oamenii se pot „identifica” acum ca persoane ce contrazic flagrant știința și gândirea rațională și care, în multe cazuri, primesc susținerea totală a guvernelor și sistemului de educație. Oamenii nu doar că simt că au dreptul să creadă orice doresc, ci și orice punere la îndoială a acelei credințe, chiar și susținută de adevăr și logică, este de neacceptat și jignitoare. Iată un citat din Unwin devenit foarte relevat pentru ultimele decenii de la revoluția sexuală:
„Dacă aș fi întrebat cum definesc un sofist, l-aș descrie ca pe un om ale cărui concluzii nu urmează logic din premise. Sofismul este apreciat doar de cei pentru care entropia umană este în curs de dispariție, căci îl consideră în mod greșit o judecată rațională solidă. El înflorește la acei oameni care și-au mărit activitatea sexuală după o perioadă de interdicții.”[xii]
Spre ce se îndreaptă cultura noastră, urmând concluziile lui Unwin
În prima parte a secolului 20, cultura de masă occidentală era rațională și a trecut printr-un progres tehnologic extraordinar – de la căruțe la mașini, de la baloane la avioane supersonice și nave spațiale care duc oamenii pe Lună, de la riglă de calcul la computer. Cele trei predicții principale ale lui Unwin – abandonarea rațiunii, a deismului și a monogamiei absolute – sunt toate în desfășurare, ceea ce face ca ultima predicție să pară credibilă: colapsul civilizației occidentale la a treia generație, cândva în ultima treime a acestui secol.
Va face cultura noastră excepție de la acest scenariu?
Presupun că putem spera, dar va fi mereu tendința să credem că nu ni se poate întâmpla tocmai nouă. Unwin descrie această atitudine ca pe un „egocentrism scuzabil” și ca pe o „doctrină ciudată și dătătoare de confort” care se opune datelor, ce indică faptul că tiparul declinului apare cu o regularitate „monotonă”. Acesta este un alt mod de a spune că „nebunia acționează încă o dată, dar cu rezultate diferite”. Predicțiile prime se desfășoară deja cu o „vioiciune” alarmantă.
De ce apare o astfel de corelație perfectă, inversă și „monotonă”?
Vechea zicală: „Corelația nu atrage după sine raportul de cauzalitate” probabil că are un sâmbure de adevăr. Unwin afirmă limpede că nu știe de ce libertatea sexuală are ca efect direct declinul și colapsul culturilor, deși sugerează că atunci când energia sexuală este ținută în frâu prin celibat sau monogamie, aceasta se redirecționează în energie socială mai productivă.
Este posibil, dar mi-e greu să o accept ca primă cauză. Mary Eberstadt are un studiu recent despre uciderea în masă, creșterea dramatică a problemelor de sănătate mintală, inclusiv a depresiei, și explozia politicilor identitare, cercetare care este un „strigăt de alarmă fundamental” ce arată pierderea identității care era odinioară asigurată de educația primită în sânul familiei, alături de frați și surori, veri și verișoare, unchi și mătuși, care toți asigurau definirea identității, esențială pentru starea de bine a individului. Eberstadt arată, documentându-se cu numeroase studii, că distrugerea familiei a fost consecința directă a revoluției sexuale de la sfârșitul secolului XX.[xiii]
Cercetarea sa indică faptul că libertatea sexuală din ce în ce mai mare a dus la o destrămare a familiei, care a avut ca rezultat pierderea identității familiale, care duce la strigătele de alarmă fundamentale ale autoarei – prezența unei creșteri a bolilor mintale, uciderea în masă, nașterea grupurilor identitare extremiste, care se află în război unele cu altele, toate acestea fiind simptome ale unei societăți care se îndreaptă rapid spre colaps. Această ipoteză pare să aibă o putere explicativă mai mare decât sugestiile de ordin psihologic ale lui Unwin, cu toate că cele două ipoteze pot fi strâns legate, dacă luăm în considerare rezultatele lui Eberstadt.
Atât Unwin, cât și Eberstadt furnizează dovezi substanțiale pentru ideea că revoluția sexuală are consecințe devastatoare pe termen lung pentru cultură și civilizație. După cum afirmă Unwin, „istoria acestor societăți este formată dintr-o serie de repetiții monotone”, și se pare că civilizația noastră urmează același drum bătut care duce la colaps.
Înapoi la gândirea filosofică
Să ne întoarcem la după-amiaza de iarnă și seminarul de filosofie, când mi-am dat seama că anumite legi morale par să limiteze plăcerea pe termen scurt, dar să prevină marea suferință și să maximizeze fericirea și împlinirea pe termen lung. Am crezut ani la rând că legile morale ale lui Dumnezeu nu sunt doar un mănunchi de reguli arbitrare date pentru a limita libertatea umană. De fapt, ele sunt ca instrucțiunile de utilizare, concepute pentru a-i feri pe oameni de suferință în timp ce maximizează înflorirea umanității. Cercetările lui Unwin și Eberstadt ne oferă justificări puternice și raționale pentru deducția potrivit căreia legile morale ale lui Dumnezeu care țin de sexualitatea noastră, deși ne pot înfrâna de la plăcerea imediată, ne protejează de o suferință enormă în timp ce ne maximizează înflorirea pe termen lung.
Despre autor
Kirk Durston se prezintă ca „om de știință, cleric, filosof, tată, soț, fotograf de natură și „aventurier în sălbăticie”. Traducere și adaptate după www.kirkdurston.com
–
[i] O versiune descărcabilă în format pdf a cărții lui J.D. Unwin Sex and Culture este disponibilă aici.
[ii] Am făcut o colecție de 26 de pagini de citate (disponibilă aici) care poate ajuta la o mai bună înțelegere a cărții lui Unwin, dar este recomandabil ca cititorul să o parcurgă măcar pe sărite pentru a-și face o idee asupra rigorii și întinderii cercetării sale, precum și asupra unora dintre multele exemple pe care le furnizează datele sale.
[iii] Vezi Sex and Culture, secțiunea 7, p. 13, pentru o mai bună înțelegere a acestor termeni.
[iv] Unwin, p. 341.
[v] Unwin, p. 342.
[vi] O relaxare a constrângerilor sexuale nu apare de la un an la altul și nici chiar pe o perioadă de 10 ani. În cazul nostru, s-ar putea argumenta că revoluția sexuală a început la sfârșitul anilor ’60, a durat pe tot parcursul anilor ’70 și a mers probabil până la începutul anilor ’80. Potrivit lui Unwin, numai schimbările mici dintr-o cultură se manifestă la prima generație, datorită „avântului” cultural al generației anterioare, care continuă să aibă o influență puternică asupra generației următoare, după ce a avut loc relaxarea sau întărirea constrângerilor sexuale. Schimbările devin mai vizibile la a doua generație, dar abia la a treia generație, după ce prima generație s-a stins complet, schimbările au un efect deplin, manifestându-se rapid. La sfârșitul celei de-a treia generații, schimbările s-au produs în totalitate și cultura se stabilizează la un nou nivel. Cu toate acestea, dacă s-a stabilizat la nivelul său cel mai ridicat, înflorirea culturii continuă cu generațiile următoare (deși Unwin observă că nicio cultură nu își menține această stare mult timp). Dacă s-a stabilizat la nivelul său cel mai scăzut (de „colaps”), atunci cultura este distrusă din interior, cucerită sau preluată de o altă cultură mai „energică”.
[vii] Unwin, p. 412.
[viii] Vezi, spre exemplu, Stuart Vyse, “Why are millennials turning to astrology?”, în Skeptical Inquirer, 2018, și Denyse O’Leary, “As traditionalism declines, superstition—not atheism—is the big winner”, în Intellectual Takeout, 2018.
[ix] O cultură non-religioasă nu este în mod obligatoriu o cultură atee. Membrii acesteia nu neagă sau nu au probleme cu acceptarea existenței lui Dumnezeu sau a altor zei, ci mai degrabă credința într-un dumnezeu sau în zei nu face parte din viața lor, este irelevantă.
[x] Enciclopedia Britannica, “Postmodernism”.
[xii] Unwin, p. 413.
[xiii] Mary Eberstadt, Primal Screams: How the sexual revolution created identity politics.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu