marți, 9 iunie 2020

Vlad Crîznic: ”Am găsit busola?”














Scriam în urmă cu un an câteva rânduri care, din păcate, cred că au rămas de actualitate:
Luarea și păstrarea direcției între două puncte aflate pe o hartă, fie ele pe pământ sau pe mare se face de când lumea cu ajutorul busolei. Navigarea pe mare de exemplu, un uriaș de apă fără vreun punct de reper în afară de cerul înstelat se făcea cu ajutorul busolei, compasului și neapărat cu cerul senin deasupra. Busola, așadar, era un element nelipsit din viața oricărui marinar. Însă busola în buzunarul unui tâmplar, nu ar avea niciun rost. Vedeți, marinarul și busola trebuie să fie luați câte doi, altfel nu își găsesc niciunul rostul fără celălalt; nu marinar fără busolă este șomer.
Ei bine, de paisprezece zile avem în piețe o mare de oameni care pare că și-au găsit busola – bine era să și-o găsească pe 11 decembrie. Pe de altă parte, acasă, în fața televizoarelor, avem un popor care se pare că și-a pierdut busola.
Ah, era să uit, nu e vorba de busola aceea pe care o folosesc marinarii, ci e vorba de o busolă morală, simț etic, echerul care îmi arată binele și răul.
Mă scandalizează gândul că unchiul și mătușile care m-au crescut, cu o dragoste dezinteresată și – vorba aia duminică de duminică prezenți în biserică, sunt captivi post-adevărului prezentat de anumite televiziuni. Cu o lună în urmă, într-o vizită a lor la noi la Cluj, mi-au spus: ”Se vede că aveți primar bun, ca Firea, uite și la voi e asfaltat bine”. Să cad jos din mașină, dar repede am răspuns cu replica. ”Știai că Boc e primarul Clujului?”. Repede mi s-a spus că deja vede că e primar slab, că doar s-a grăbit să îl compare cu Firea. Am încercat să îi spun că am fost recent în București, dar viața cu Firea primar nu e așa cum o vede el la TV. Mi s-a închis gura: ”Nu știi tu că ești tânăr…”
De ce am ajuns aici? Ce vină au părinții și bunicii? Dar multinaționalele? Unde e Soroș să îmi iau și eu banii că doar am fost 5 oameni la proteste? Se leagă ceva? În capul meu se leagă.
Mai bine de o generație, țara asta a funcționat majoritar cu merge-și-așa, și cine-mparte parte-și face. Nu vi se pare ca asta vedem în ultima lună de guvernare roșie? După 50 de ani de căpătuit o țară în care competiția și capacitatea erau subjugate intereselor și membrilor de partid, cum să învăț peste noapte că regulile jocului s-au schimbat și ne uităm la capacitatea omului nu la statutului lui de membru de partid? Mai mult, după ce am primit cu țârâita o viață întreagă, cum să nu mai primesc nimic. În trecut accentul e pe ”am primit”. Azi accentul e pe am fost răsplătit în urma muncii depuse. Ah, și aceea muncă corect răsplătită (accent pe corect) a zilelor noastre se întâmplă în mediul privat, mediu care în orașele mari e format din multe multinaționale.
Aici se închide cercul. O generație de copii a căror părinți au ieșit în stradă la revoluție, dar a căror bunici sunt înmărmuriți în fața televizoarelor. Cum și-au pierdut unii busola și cum și-au găsit-o ceilalți?
În primul rând afirmația despre o generație care și-a pierdut busola nu cred că e satisfăcătoare. Cred că această generație, pe care tindem să o stigmatizăm pentru înrolarea în spatele unor apărători ai penalilor din parlament, nu mai știe să-și folosească busola pentru că de ceva vreme și-a predat-o pentru a fi folosită de alții. Aud de prea mule ori tineri spunând: ”ai mei parcă nu mai gândesc. Toate replicile par învățate, iar rațiunea nu mai funcționează.” Nu, nu e vorba despre adolescenți ci de acei care ar trebui să fie călăuză și exemplu unei generații de adolescenți. Rațiunea, analiza, gândirea critică, dialogul sunt de multă vreme dosite și prăfuite. Aceste elemente ar face ca busola să licăre spre direcția dorită…
Pe de altă parte avem o generație ieșită în piețele țării pentru un principiu. Pentru dreptate, nu pentru un partid, nu pentru salarii mai mari și taxe mai mici. Cum am ajuns aici? O parte din răspunsul meu se creionează în urma coroborării mai multor elemente: profilul participantului la protest, adult matur, educat, venind din mediul privat și competitiv. Apoi principiul din spatele protestului: Să nu furi. Deloc. Dacă ai furat, plătești. Tot. Al treilea element e personal și anume experiența studiului și a muncii în Occident unde munca e răsplătită pe măsura efortului, orele sunt respectate cu sfințenie, dedicarea apreciată și greșeala sancționată.
Toate aceste trei elemente produc acel om muncitor, profesionist în domeniul său, cu o etică a muncii în antiteză cu ”merge-și-așa” care știe cât muncește și ce primește în schimb. Când acest om vede pe cel din fața sa furând, i se ridică tensiunea și nu poate să tacă. România a ajuns să aibă un număr semnificativ de profesioniști, a căror etică a muncii s-a format în cu totul alte sfere și cu alte metode decât în mediul comunist sau post-comunist. S-a format prin munca făcută bine, la timp și răsplătită pe măsură. E doar o parte mică dintr-un răspuns pe care mă chinui să îl găsesc de ceva vreme.
Mi-ar fi plăcut să pot spune că această etică a muncii s-a format pe băncile bisericii, însă biserica pare surdă la ce se întâmplă în cetate. O fi surdă, o avea alte treburi mai importante, nu știu, însă caut cu ardoare puntea dintre generația aceasta vie și Creatorul busolei pe care o folosim atât de plăpând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu