ON IN INCURAJARE
Cred că există câteva principii biblice la care toți ar trebui să aderăm și care pot lămuri care este procedura care trebuie adoptată în perioade de criză (pandemie, persecuție, izolare etc) cu privire la Masa Domnului
Câteva principii generale despre Masa Domnului
În primul rând, Masa Domnului este o rânduială a adunării locale. Pentru acest motiv eu nu pot recomanda Masa Domnului luată în submarin, la munte, în uzină, dacă te uiți pe canalul de Youtube la o slujbă de la Cireșarii. Tu nu ești parte și nici prezent cu adunarea respectivă, nici măcar online. Tu doar privești ce se întâmplă. Ești un spectator. Știu că este dureros să fii absent, dar surogatele nu pot satisface inima care vrea să fie în conformitate cu dorința Domnului Isus.
În al doilea rând, Masa nu este o rânduială legată de oficiile din biserică. Astfel, deși în mod normal Cina va fi împărțită de unul dintre slujitorii recunoscuți de biserică, totuși el nu o dă în virtutea unui har sau chemare specială de a da Cina. Nu există darul împărțirii Cinei, dar există rânduirea unor slujitori care reprezintă adunarea în diferite acte (botez, Cina Domnului, predicare etc). Astfel, cineva trebuie să împartă elementele Cinei și cine ar trebui să o facă, decât cei care sunt rânduiți de congregație? Cred că este suficient de clar că nu încurajez absolut nici o formă de clericalism.
În al treilea rând, Masa Domnului este o rânduială obiectivă. Prin aceast vreau să spun că atunci când ea este celebrată ea arată în mod obiectiv ceva, indiferent de prezența sau înțelegerea unora. Aici mă refer la faptul că, dacă unii din frați nu sunt prezenți, Cina transmite în continuare mesajul ei obiectiv. Faptul că cineva prezent la Cină nu se concentrează spre mesajul ei, nu afectează cu nimic rânduiala ei. În ambele cazuri cel care are de pierdut este cel care nu este prezent fizic sau prezent duhovnicește.
În al patrulea rând, Masa Domnului este o rânduială pentru adunare. Nu repet ce am spus la punctul 1. Cina Domnului nu este legată de spectatorii necredincioși. Ea este Cina Domnului dacă este luată timp de zece ani fără prezența vreunui credincios. Ea a fost celebrată la început în absența necredincioșilor, așadar prezența sau absența lor este irelevantă.
În al cincilea rând, Masa Domnului nu este o rânduială a unui loc, ci a unei adunări locale. Astfel, această masă poate fi celebrată pe câmp, în catacombe, în peșteri, în pivnițe, în clădiri special amenajate etc. Importantă este strângerea credincioșilor, nu locul specific în care s-au strâns credincioșii. Faptul că nu ne putem strânge momentan în clădirile consacrate strângerilor săptămânale, nu are niciun fel de relevanță.
În al șaselea rând, Masa Domnului reprezintă unitatea adunării. Astfel, ca și în primele secole când întâlnirile se făceau prin case, în funcție de perioadă și posibilități, chiar dacă nu puteau să fie prezenți toți credincioșii dintr-o localitate în același loc, ei luau Cina în acord unii cu alții, în rânduiala prezbiterilor și în unitate deplină. Astfel, Cina luată în case se făcea în unitate, în cunoștință de celalte grupuri și în acord cu ele, nu în dezbinare.
Cazul bisericii de la Ierusalim
Am argumentat suficient în alt loc de ce cred că expresia “frângerea pâinii” se referă la Masa Domnului care, pe vremea aceea, se celebra în interiorul unor mese de dragoste, ceea ce noi mai numim agape creștine. Unele biserici continuă să facă acest lucru până în ziua de astăzi. Vedem această practică atât la instituirea Cinei Domnului, în Faptele Apostolilor 2, în Troa (Faptele 20:7, 11), cât și în Corint.
Ceea ce vreau să demonstrez în acest articol este că (1) biserica se strângea pe case și (2) biserica lua Cina în strângerile de casă. De fapt, este singura opțiune pe care eu o pot legitimiza în această perioadă specială, deși nu neg puterea unor argumente și pentru alte variante care se propun.
Se aduce deseori argumentul că bisericile de casă puteau lua Cina pentru că era o întreagă biserică în aceeași casă. Desigur, există situații unde biserica era suficient de mică ca să fie într-o singură casă, situații în care singurii credincioși dintr-o localitate erau în aceeași casă (temnicerul din Filipi, spre exemplu) și situații în care s-au amenajat clădiri special dedicate întâlnirilor adunării ca și sinagogile evreilor (vezi întâlnirea din școala lui Tiran). Dar nu se poate dovedi istoric și nici din Faptele Apostolilor 2 că acestea erau singurele situații.
La Ierusalim avem clar întâlnirea aceleiași biserici în case: “Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă” (Faptele apostolilor 2:46). Astfel, biserica nu se întâlneau în întregime în aceeași casă, ci o singură biserică în mai multe case. Acest exemplu creează foarte multe probleme pentru cei care spun că nu este permis ca fiecare casă să celebreze Masa Domnului. Încercarea de a spune că erau grupuri de creștini în case care doar stăteau la mese de dragoste presupune aplicarea unei hermeneutici a disperării care sacrifică evidențele exegetice în favoarea unei tradiții.
Hermeneutica
Se va aduce argumentul următor: acesta este un pasaj descriptiv și nu poate fi tratat ca normă, iar eu sunt de acord cu acest lucru. Apoi se afirmă că acest pasaj se referă la perioada de tranziție a bisericii – de la Templu și întâlniri de casei la clădiri consacrate și special amenajate pentru adunarea locală – însă această observație trebuie evaluată mai cu deamănuntul. Așadar, se spune că aceasta este o perioadă de așezare a practicilor bisericești – lucru cu care eu sunt, din nou, de acord. Iată care sunt câteva observații importante legate de această grilă hermeneutică:
În primul rând, deși acest pasaj este descriptiv, totuși la fel este și pasajul din 1 Corinteni 11. Acolo apostolul Pavel vorbește despre situația specifică din Corint unde, din fericire, ei se puteau strânge în același loc. Dacă nu se poate face un tipar din Faptele 2, atunci nu se poate face nici din 1 Corinteni 11. Când Pavel prezintă Cina Domnului originală el nu menționează necesitatea de a fi în același loc ca normă pentru toți creștinii de pretutindeni. De ce spune el credincioșilor din Corint să se aștepte unii pe alții când se adună? Pentru simplul fapt că aceasta era rânduiala lor – ei nu se întâlneau în case, ci într-un loc consacrat. Aceleași lucru îl aplicăm în ce privește strângerile de casă.
În al doilea rând, folosirea unor pasaje pentru a trasa o normă universală sub pretextul acurateței doctrinei biblice este de fapt o citire anacronică a istoriei. Mă refer la faptul că se ignoră faptul că o mare perioadă din istoria primelor secole este marcată de crunte persecuții unde credincioșii, ca normă, nu s-au întâlnit în clădiri consacrate pentru că nici nu puteau face acest lucru. Depinde însă de ce perioadă a istoriei vorbim și la ce zonă a lumii ne referim pentru că practicile diferă în funcție de permisivitatea conducerii seculare. A lua niște citate din anumite scrieri și a face din ele argument pentru practica universală a bisericii este în mod clar, un mod greșit de a interpreta istoria. Nimeni nu poate avea practica bisericii primelor secole de partea lui pentru simplul fapt că în acea vreme exista diversitate!
În al treilea rând, deși este adevărat că Faptele 2 face parte din perioada de așezare a practicilor bisericești, totuși ne aflăm în perioada apostolică, în vremea în care Duhul Sfânt se manifesta cu putere extraordinară și mi se pare foarte ciudat să excludem exact pasajele acestea din hermeneutica noastră. Atunci pentru ce au fost ele scrise? Sigur, există aspecte tranzitorii, unice, speciale, irelevante pentru noi, dar sub nici o formă nu putem, pur și simplu să punem aceste pasaje deoparte. Ele ilustrează aplicarea principiilor care stau la baza Cinei Domnului și, oricare ar fi principiile acelea, ele sunt consecvente cu Cina Domnului în case.
În al patrulea rând, dacă Masa Domnului era legitimă în case în secolul 1, atunci poate fi legitimă și astăzi. Faptul că acesta nu ar fi idealul – rămâne de stabilit după alte principii! Eu vreau însă să subliniez că a delegitimiza întâlnirile din casă pentru Masa Domnului pe principiul că exemplele pe care le luăm sunt din Faptele Apostolilor, presupune chiar o delegitimizare a practicii apostolice. Exemplul bisericii primare ne arată că natura Cinei Domnului și esența acestei rânduieli nu ține de prezența în același loc, în același timp, a tuturor membrilor unei adunări locale, ci mai degrabă unitatea de gândire în practicarea rânduielilor. Unde există autorizare și armonie – Cina se poate lua pe case, exact ca în cazul bisericii primare.
Prima Masă
Unii spun că un principiu foarte bun de interpretare este aceasta: începem cu stabilirea unei practici în evanghelii, continuăm să observăm practicarea ei în pasajele descriptive și finalizăm cu expunerea acestei practici în epistole. Am privit succint aspectul pe care îl discutăm atât în cartea istorică Faptele Apostolilor cât și în pasajul descriptiv-doctrinar din 1 Corinteni 11. Trebuie să ne uităm și la cum a fost instituită Masa Domnului.
Erau toți ucenicii credincioși ai Domnului prezenți la instituirea Mesei Domnului? Erau cei 120 din camera de sus? Nici vorbă! Nu vi se pare că, după interpretarea unora, care este corectă în principiu, dar greșită în strictețea și inflexibilitatea ei, că și Domnul Isus a instituit greșit Masa Domnului? Nu știa Domnul Isus că trebuie să fie toată adunarea locală prezentă? De ce a lăsat el un model deficitar și a instituit Masa Domnului neținând cont de exclusivitatea principiului propus astăzi – prezența tuturor membrilor adunării locale în același loc?
Unii vor zice că nu exista adunare locală în acea vreme, însă această obiecție face mai mult rău decât bine pentru că înseamnă că Masa Domnnului, chiar de la instituirea ei, nu este legată intrinsec de adunarea locală. Această observație ar aduce mai multă forță poziției mele – că Cina poate fi luată în case creștine particulare.
Dacă cineva va spune că Masa Domnului este instituită cu o parte, sau un grup, din adunarea locală, care reprezenta această adunare locală, atunci înseamnă că este legitimizată întâlnirea în grupuri pentru luarea Cinei Domnului, dar în acord reciproc și în armonie, nicidecum în dezbinare, defăimare și dispreț.
Apostolii preiau de la Domnul Isus porunca de a-L pomeni pe El și moartea Lui și practică frângerea pâinii frecvent în perioada de întemeiere a bisericii. Iar ei, conform spiritului în care a fost instituită Cina, la o masă de celebrare, de bucurie și de comemorare, dau îngăduință ca această masă să fie celebrată particular în case.
Când persecuția se răspândește în biserica primară, când apostolii nu mai pot să se întâlnească la Templu, în pridvorul lui Solomon, îl vedem pe Petru, la scăparea sa din închisoare, mergând direct la o casă specifică. Erau aceștia toți credincioșii din Ierusalim? Cu siguranță, nu! Nu au mai luat ei niciodată Masa Domnului fiindcă nu se puteau întâlni cu sutele sau miile de creștini din biserica de la Ierusalim? Nu poate fi susținută această posibilitate nici logic, istoric și biblic!
Masa evreilor
Din ceea ce observ, Domnul alege să instituie Masa Domnului în noaptea Paștelui nu doar pentru a arăta că El este Mielul jertfit, ci și pentru a păstra spiritul în care era celebrată masa pascală – fiecare casă în parte avea o masă.
Desigur, eu nu argumentez că ar trebui să păstrăm Masa Domnului în case când există posibilitatea strângerii împreună a tuturor credincioșilor dintr-o adunare locală, ci că practica primară era într-un cadru mai restrâns datorită situației speciale în care se găsea, situații care au continuat zeci de ani în unele zone!
Nu era oare un singur Miel necesar pentru eliberarea evreilor? Nu prefigurau acei miei spre o singură jertfă, un singur sânge, un singur Miel? Cum de era permis să se ia în case particulare? Pentru că fiecare reprezenta toată adunarea lui Israel! Astfel, deși erau mai mulți miei, mai multe pâini, mai multe pahare, totuși arătau spre o singură adunare salvată printr-un singur Miel.
O concluzie și soluție temporară
Adunarea locală este împărțită pe familii, pe cât posibil, și slavă Domnului că pandemia nu ne scoate de sub același acoperiș. Astfel, suntem deja, în mod natural, împărțiți în varianta pe care eu o argumentez aici.
Adunarea locală trebuie să hotărască la comun, împreună cu slujitorii, ca fiecare familie creștină să aibă strângeri de rugăciune, predicare și Masa Domnului. Astfel, Masa Domnului trebuie luată în unitate, în acord, în armonie cu restul grupurilor – caselor din adunare.
În cazul în care adunarea și slujitorii nu sunt de acord cu întâlnirile pe casă, recomandarea mea este să nu se facă diviziune prin Masa Domnului și mai degrabă să se amâne până la o perioadă de îndreptare sau înțelegere comună a acestor lucruri.
Alte observații
A pune pe seama suveranității lui Dumnezeu abstinența de la Masa Domnului mi se pare un act de iresponsabilitate pastorală. Eu nu văd nici în Scriptură și nici în istorie legitimitatea unor recomandări de acest fel. Mai degrabă, trădează o dorință inconștientă de control, o frică de a preda adunării căreia îi aparține rânduielile pe care Hristos i le-a dat, cât și o ignorare a faptului că biserica în general trăiește în circumstanțe nefavorabile ei. Precedentul care se stabilește este extrem de periculos.
Încercarea de separare strictă a elementelor închinării publice a bisericii este una nefericită. Astfel, unii spun că se poate predica, poate exista legătură frățească și dincolo de zidurile adunării locale, se poate ruga, dar nu se poate lua Cina Domnului. Eu nu văd împărțirea această strictă între elemente
Dacă Cina Domnului nu poate fi administrată, chipurile, pentru că bărbatul nu este responsabil ca și cap atunci mă întreb de ce nu este pus sub disciplină un asemenea bărbat și de ce poate participa la Cina Domnului cu toată biserica când este vinovat de o asemenea abatere în familie?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu