sâmbătă, 18 ianuarie 2020

DACĂ VIAȚA NU STĂ ÎN BELȘUGUL AVUȚIEI, ÎN CE CREZI CĂ STĂ VIAȚA TA? PASTOR OVIDIU DRĂGAN


Dacă viața nu stă în belșugul avuției, în ce crezi că stă viața ta?

Este evident ce trăim în zilele acestea vizavi de biserică, viața de credință și mărturie. Vedem cu ochii noștri, simțim, ne plângem unii la alții și parcă nu avem soluții pentru a ieși din starea aceasta dezolantă. Ne asemănăm din nefericire tot mai mult cu acei tovarăși din generația Domnului Isus: oameni care nu se lasă impresionați de nimic, oameni fără reacție. Domnul îi acuză pe cei care Îl ascultau că nu simțeau și nu aveau ceea ce am putea numi o reacție normală. Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu niște copilași, cari șed în piețe, și strigă la tovarășii lor: „V-am cântat din fluier, și n-ați jucat; v-am cântat de jale, și nu v-ați tânguit.”

De parcă asta nu ar fi destul, reacția nu este vădit nepotrivită doar față de ceea ce este normal, ci este o reacție împotriva celor care îi slujesc și le doresc binele. Nimeni nu era bun pentru ei, nimeni nu era potrivit: Ioan era excentric, Domnul Isus era prea îngăduitor. Deși amândoi le predicau cu putere despre Împărăția lui Dumnezeu, acuzele erau de ambele părți …

Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și ei zic: „Are drac!” A venit Fiul omului mâncând și bând, și ei zic: „Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor!”

Dacă lipsa de reacție normală este evidentă, avem consemnat un moment în care Domnul surprinde unde este una dintre problemele generației Lui. În timp ce predica unei adunări despre vremurile în care Duhul îi va ajuta în mărturisirea credinței pentru care vor fi persecutați, unul dinte ascultători reacționează. În acel moment, un om Îl provoacă public pe Domnul cu ceea ce era în mintea lui când Domnul predica: Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.” Evident, în acea mulțime de oameni se afla și fratele cu pricina, care nu voia să împartă moștenirea.

„Omule”, i-a răspuns Isus „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” (Evanghelia dupa Luca 12:14-15)

Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui. Și totuși, după cum alergăm și potrivit cu ceea ce facem nu Îi dăm dreptate Domnului. De parcă noi știm mai bine … Serios, în ce stă viața ta? Dacă eliminăm belșugul avuției noastre, în ce stă viața noastră? Oare vorbele, faptele, alergăturile, pasiunile noastre, visurile noastre pot dovedi că nu acolo este inima noastră? În ce stă viața ta? Dacă Îi dai dreptate Domnului, atunci doar o reacție normală, potrivită ne poate scoate din starea în care ne aflăm. Să-I spui Domnului că El, Împărăția Lui sunt motivația și scopul vieții tale!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu