02-08-2020 16:08:00
Când am fost plecat în turneul de evanghelizare din Oltenia, am avut un timp binecuvântat, în care am experimentat puterea şi prezenţa lui Dumnezeu, bunătatea şi călăuzirea Lui. N-a fost tocmai uşor. Uneori era frustrant, pentru că unele biserici nu s-au mobilizat foarte bine. A trebuit să scoatem de pe listă câteva localităţi şi să le înlocuim cu altele. Cred că aşa a fost planul lui Dumnezeu, pentru că în localităţile adăugate ulterior am avut unele dintre cele mai frumoase experienţe. Au fost localităţi în care fraţii s-au mobilizat, dar mai mult printre credincioşi. Au dat de veste că venim chiar şi în localităţile învecinate, dar mai mult printre pocăiţi, că e mai uşor să chemi 100 de pocăiţi decât un singur nepocăit, că pocăiţii nu te refuză, dar nepocăiţii o pot face. Aşa că trebuia să-i organizeze pe tinerii din echipă şi mergeam cu câte 10-15 adolescenţi după noi, îi împărţeam în două sau trei grupuri şi plecam pe câte o stradă să chemăm nepocăiţii să vină la evanghelizare. Unora le era teamă şi ruşine să facem afară, aşa că îi scoteam afară: „Haideţi, haideţi, scoateţi scaunele afară că mai e o jumătate de oră şi vin oamenii.” Şi când puneam boxele afară se auzea de la kilometri distanţă şi veneau oamenii, aşa s-a întâmplat şi în localitatea mea natală; curgeau valuri de oameni. Alteori era aşa de cald că curgeau şiroaie de transpiraţie pe noi. Ne uitam unde este umbra şi îi lăsam pe oameni să stea la umbră, să aibă tot confortul, iar noi ne instalam în soare. Dar a fost un timp fantastic.
A-L sluji pe Dumnezeu este extraordinar şi vă încurajez pe fiecare să slujiţi cu darul pe care Dumnezeu l-a pus în dumneavoastră, să nu-l îngropaţi, pentru că cine îşi îngroapă talantul, nu doar că nu primeşte răsplată, ci primeşte osândă. Răsplata în cer este doar pentru cei ce slujesc, osânda pentru cei ce nu slujesc. Asta ne spune Domnul Isus în pilda talanţilor din Matei 25:14-30.
Astăzi vreau să vorbesc despre slujire, pentru că slujirea autentică poartă cu sine privilegii şi provocări extraordinare, dar, de asemenea, slujirea poartă cu sine şi pericole incredibile. Dacă nu suntem atenţi, slujirea poate deveni un lucru rău în viaţa unui creştin şi în viaţa unei biserici. Dacă nu slujim cu o atitudine corectă, ajungem să-L minimalizăm pe Dumnezeu şi să ne credităm cu slava pe care doar El o merită.
Psalmul 50 vorbeşte despre oameni care Îi aduc jertfe Domnului, aduc daruri, vin să se închine lui Dumnezeu, iar Dumnezeu spune: „nu am nevoie de aşa ceva”. Psalmul începe într-un mod intens. Dumnezeu stabileşte cine este El şi spune că El va judeca faptele noastre. Versetul 1 din Psalmul 50 începe cu putere, cu autoritate şi spune: „Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui. Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: «Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!» Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă.”
Psalmul începe cu aceste imagini puternice cu privire la Dumnezeu. El vine şi cheamă pe toată lumea la El. Dumnezeu, Această Fiinţă infinită, glorioasă, cheamă pe toată lumea să dea socoteală. Tot pământul vine înaintea Lui. Îmi place ultima propoziţie, care spune, „Căci Dumnezeu este cel ce judecă.” El e judecătorul. Punct! Şi, deşi este o frază atât de evidentă, în ziua de azi nu mai este percepută chiar aşa. Întâlnim oameni care, cu aroganţă, Îl judecă pe Dumnezeu. „De ce îngăduie Dumnezeu un lucrul sau altul? De ce a făcut sau n-a făcut un lucru sau altul? Abia aştept să vorbesc cu El şi să-L trag de guler, pentru că am multe întrebări.”
Cu mentalitatea noastră neregenerată şi cu aroganţă, credem că toate lucrurile se învârt în jurul nostru, în jurul cunoştinţelor noastre, al înţelepciunii noastre şi credem că, de fapt, noi Îl judecăm pe Dumnezeu. În prima secţiune a Psalmului 50, autorul explică faptul că lucrurile nu se învârt în jurul nostru şi nu noi îl judecăm pe Dumnezeu, ci El ne judecă pe noi: „Eu şi numai Eu sunt judecător!” Şi psalmistul vorbeşte despre Fiinţa aceasta, perfectă, frumoasă şi strălucitoare, spunând că „înaintea Lui merge un foc mistuitor”. Deci Fiinţa aceasta divină coboară pe pământ şi focul acesta înghite totul în calea Lui. „Şi împrejurul Lui [merge] o furtună puternică.” O furtună înfuriată deasupra Lui, un foc înaintea Lui şi tu te gândeşti, „Abia aştept să vină să pot să-L judec!” El vine şi ne cheamă pe noi. Aţi înţeles lucrul acesta? El e judecătorul. El cheamă pe oameni la judecată.
Lumea nu se învârte în jurul nostru. Se învârte în jurul Creatorului. Şi El vine. El vine, şi lucrurile pe care le spune sunt relevante pentru noi. El vorbeşte poporului Israel, oamenilor care Îi aduceau jertfe şi le spune în versetul 7: „Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu pentru jertfele tale te mustru, căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. Nu vin să vă cer sau să vă mustru pentru jertfele voastre.”
Dumnezeu nu spune „Voi nu-Mi aduceţi jertfe după cum v-am cerut; niciodată nu-Mi aduceţi nimic.” Ci spune că jertfele închinătorilor sunt necurmat înainte Sa. „Aşadar, nu vă confrunt cu privire la lucrul acesta. Voi Mă slujiţi, Îmi aduceţi daruri, Îmi oferiţi sacrificii, nu vă mustru pentru lucrul acesta.” Dar veţi vedea în versetele următoare că Dumnezeu îi mustră pentru atitudinea cu care fac slujbele acestea şi Îi oferă sacrificiile lui Dumnezeu.
Versetul 9 spune: „Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişca pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor? Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt. Cheamă-mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.”
Se pare că poporul lui Israel aducea jertfe lui Dumnezeu ca şi cum I-ar face o favoare, ca şi cum El ar fi avut nevoie de ele. Iar El spune: „Ce credeţi, că eu am nevoie de jertfele acestea? Că Eu în rai nu aveam ce mânca până ce aţi jertfit voi un taur? Dacă Mi-ar fi foame, aţi fi ultimii la care aş apela. Nu am nevoie de nimic de la voi.”
Îi aud pe unii oameni care vorbesc ca şi cum Dumnezeu chiar nu se poate descurca fără ei, fără slujirea lor. Gândiţi-vă cine sunteţi şi cine-I Dumnezeu. Fiţi siguri că nu slujiţi într-un mod care Îl minimalizează pe Dumnezeu. Se pare că oamenii aceştia încercau să transfere din ritualurile lor păgâne, în închinare lor pentru Dumnezeu. Aveau ritualurile acestea în care sacrificau carne idolilor lor şi credeau că idolii cu adevărat mâncau jertfa. Deci se gândeau că Dumnezeu are nevoie de acelaşi lucru.
În versetul 14 spune: „Vreau jertfe de mulţumire. Vreau să-Mi mulţumiţi. Nu vreau să-Mi daţi nimic şi nu vreau să credeţi că puteţi câştiga ceva de la Mine, ci vreau doar să-Mi mulţumiţi. Daţi-Mi jertfe de mulţumire.” Jertfele de mulţumire sunt interesante şi citim despre ele în Levitic 7. Ofereai o jertfă de mulţumire atunci când erai copleşit de binecuvântările lui Dumnezeu revărsate peste viaţa ta. Ştiţi ce simţiţi atunci când cineva vă dă ceva şi vreţi să-i sunaţi imediat să le mulţumiţi. Sunteţi atât de copleşiţi, încât vreţi să vă arătaţi aprecierea într-un fel sau altul. La fel e cu jertfa de mulţumire. „Doamne, mi-ai dat binecuvântări, vreau să-Ți ofer taurul acesta, vreau să sacrific porumbei, cereale, să-Ţi spun: «Mulţumesc!»”
În versetul 14, autorul menţionează ideea aceasta: „Împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt”. Juruinţele sunt asociate cu rugăciunile, pentru că uneori închinătorii Îi cereau lucruri lui Dumnezeu şi se rugau pentru ceva şi promiteau roade din recoltă şi promiteau să facă un lucrul sau altul. Dacă faci o juruinţă, trebuie s-o împlineşti. Biblia ne avertizează cu privire la juruinţe. Nu spune în mod uşuratic: „Doamne, dacă mă ajuţi, nu voi mai face lucrul acesta niciodată.” Dacă privim în trecutul nostru, găsim o mulţime de momente când am spus: „Doamne, dacă mă ierţi şi de data asta, promit că nu o să mai fac cutare lucru.” Şi după câteva zile, săptămâni sau luni, iar l-ai făcut. Şi ţi-a venit să-ţi dai pumni în cap că ţi-ai încălcat juruinţa. Biblia ne avertizează cu privire la lucrul acesta, pentru că dacă facem o juruinţă, trebuie s-o împlinim. De aceea considerăm căsătoria ca fiind ceva sacru, de neîncălcat, pentru că am stat în faţa lui Dumnezeu, a cerului întreg, a bisericii, a familiei, a prietenilor şi am jurat, am promis că la bine şi la greu, în bogăţie şi în sărăcie, în sănătate şi în boală, vom sta alături de persoana iubită. Iar Dumnezeu spune: „Vreau să vă dau binecuvântarea Mea, dar trebuie să respectaţi această juruinţă.”
Ideea jertfelor de mulţumire era că atunci când eşti binecuvântat şi Îl iubeşti pe Dumnezeu, trebuie să-I mulţumeşti şi să-I arăţi recunoştinţă. La fel trebuie să fie jertfele şi slujirile noastre. Nu ca să câştigăm ceva, precum mântuirea sau favoruri speciale. De aceea imediat Dumnezeu spune: „Ca tu să Mă chemi în ziua necazului și Eu să te izbăvesc.” „Nu vă chem Eu din ceruri pentru că Mi-e foame şi am nevoie să-Mi gătiţi ceva. Nu aşa funcţionează relaţia aceasta. Trebuie să înţelegeţi!” Nu voi Îl ajutaţi pe Dumnezeu, ci voi Îl chemaţi şi El vă izbăveşte. Aşa cum El este singurul judecător, la fel El este singurul dătător. Nu voi daţi. Totul vine de la El, nu-i aşa? „Ce aveţi şi să nu fi primit?” El spune: „Eu am creat totul, totul Îmi aparţine şi Eu vă dau totul. Nu vă gândiţi că voi îmi daţi Mie ceva. Eu am creat animalele căci ale Mele sunt toate dobitoacele. Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” Trebuie să-mi trăiesc viaţa gândindu-mă că nu eu sunt dătătorul. Şi dacă mă gândesc că Îi dau lui Dumnezeu ceva ce El nu avea deja, atunci greşesc şi nu-L apreciez pe Dumnezeu căruia Îi aparţin toate.
În Faptele Apostolilor 17:24, Dumnezeu vorbeşte foarte clar. Îmi place mult pasajul acesta: „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.”
Dumnezeu zice: „Credeţi că am nevoie să fiu slujit de mâini omeneşti? Credeţi că nu Mă pot descurca singur? Aduceţi-vă aminte că Eu v-am dat viaţă. Sunteţi în viaţă datorită Mie. Eu v-am dat totul. De ce v-am aşezat pe pământ, în vremea în care trăiţi şi în circumstanţele acestea specifice? Ca să Mă căutaţi, să aveţi părtăşie cu Mine, ca să Mă căutaţi şi să Mă găsiţi, pentru că nu sunt departe de voi.” Slujirea trebuie făcută, dar trebuie făcută din dragoste, nu din obligaţie. Dacă te simţi obligat să o faci, nu o face pentru că nu primeşti nicio răsplată pentru ea, doar îţi pierzi timpul şi resursele degeaba. Şi când o facem, nu o facem pentru Dumnezeu, că El nu are nevoie, ci o facem pentru noi.
Trebuie să fim foarte atenţi cu slujirea noastră, pentru că dacă trăim în păcat, slujirea noastră nu este primită. Vedeţi, suntem atât de pricepuţi să-i învăţăm pe alţii ce să facă, suntem sfătoşi, dar când vine vorba să împlinim, e dezastru. Iată ce zice psalmistul mai departe: „Dumnezeu spune însă celui rău: «Ce tot înşiri legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii. Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată cei ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!» Luaţi seama dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, că nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape. Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”
Dumnezeu spune celor răi: „Voi vă arătaţi răutatea prin faptul că aţi aruncat la o parte Cuvântul Meu. Când cineva minte, îi luaţi apărarea. Când cineva fură, nu-l mustraţi, ci vă uneşti cu el. Când auziţi că cutare comite adulter şi are relaţii sexuale în afara căsătoriei, ziceţi că nu-i mare lucru, că probabil aşa aţi fi făcut şi voi dacă aţi fi avut ocazia.” Dumnezeu zice: „Prin faptul că faceţi lucrurile acestea, Îmi arătaţi că urâţi Cuvântul Meu. Pentru că nu v-am pedepsit şi am tăcut, voi credeţi că sunt de-acord cu lucrurile pe care le faceţi. Dar v-am spus că nu sunt de acord.” În Romani 2:4 scrie că bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu ar trebui să ne îndemne la pocăinţă, dar de multe ori ne gândim că dacă Dumnezeu nu ne pedepseşte, scăpăm şi putem face şi alte lucruri păcătoase. Dar în versetul următor scrie că, din pricina împietririi inimii tale „îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei.” „Răbdarea Mea, zice Dumnezeu, ar trebui să vă îndemne la pocăinţă. Dar voi vă gândiţi că totul e bine din moment ce nu Mi-am vărsat mânia asupra noastră.” Şi ne explică aici că va veni o zi când nu va mai tăcea. Va veni cu o furtună puternică şi cu un foc aprins. Va veni şi va judeca şi nu va mai tăcea. „Luaţi seama dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape” (v. 22)
Trăim într-o lume plină de aroganţi şi avem impresia că suntem justificaţi să Îi spunem lui Dumnezeu că nu are niciun drept să ne judece. Şi cum poate un Dumnezeu iubitor se ne pedepsească? „Nu ai voie să ne pedepseşti dacă ne iubeşti!” Părinţii aplică aceeaşi mentalitate cu copiii lor şi nu-i mustră şi nu-i pedepsesc, pentru că spun că îi iubesc, iar apoi le scapă de sub control. Avem ideea aceasta că dragostea şi pedeapsa nu se potrivesc împreună. Dar Dumnezeu spune că se potrivesc. Nu poţi fi drept şi să nu pedepseşti. Dumnezeu spune că ne va sfâşia şi se va întâmpla lucrul acesta. Puteţi filozofa cât vreţi şi puteţi spune că Dumnezeu nu poate să ne pedepsească şi că nu se poate întâmpla aşa ceva, dar Dumnezeu spune că va veni o zi în care vom fi sfâşiaţi dacă nu ne pocăim.
Nu mă bucur că va veni şi va distruge oamenii şi nu mă bucur de judecată şi de pedeapsa Lui. Dar nu sunt dispus să pretind că nu se va întâmpla, doar pentru că nu-mi place. Nu vreau să încerc să reinterpretez pasajele acestea, cum îmi place mie. Sunt oameni care fac lucrul acesta cu toată Scriptura. Ei spun: „Pasajul acesta nu poate însemna chiar ce spune. Trebuie să fie o altă semnificaţie.” Nu ştiu cum altfel poate fi interpretat cuvântul „a sfâşia”, decât prin a pedepsi. Nu ştiu ce altă semnificaţie poate avea o mare de foc în care oamenii sunt chinuiţi zi şi noapte. Nu ştiu cum altfel să înţeleg textul decât în mod literal. Deci, sunt cu luare aminte la lucrurile acestea. Dumnezeu va veni, El este judecătorul. Nu eu sunt judecătorul. El va veni şi are tot dreptul să judece şi să pedepsească.
Îmi place cum încheie autorul psalmul acesta în versetul 23 şi vreau să luaţi în considerare lucrul acesta. „Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”. Acesta este motivul pentru care trebuie să înţelegeţi mulţumirea. Atunci când înţelegeţi că nu voi sunteţi judecători şi că nu trebuie să daţi decât mulţumire, când înţelegeţi lucrul acesta, uşa mântuirii se deschide pentru voi. De aceea este foarte important. Dacă nu înţelegeţi principiul mulţumirii, atunci nu înţelegeţi ce este mântuirea. Conceptul mântuirii îl înţelegi atunci când realizezi că Dumnezeu a făcut totul pentru tine şi tot ce-ţi rămâne de făcut este să asculţi de Dumnezeu şi să spui: „Mulţumesc! Mulţumesc pentru cruce, pentru jertfă, pentru Golgota, pentru Domnul Isus. Tu ai făcut totul şi eu nu mai pot adăuga nimic. Am fost mort, dar Tu m-ai adus la viaţă; am fost pierdut, dar Tu m-ai găsit. Ţi-ai trimis Fiul să moară pe cruce pentru mine şi vreau să-Ți mulţumesc pentru tot. Singura mea responsabilitate este să ascult de Tine.” Vă amintiţi cântarea care zice:
Cum pot răsplăti eu iubirea-Ţi imensă,
Când Tu Ţi-ai dat viaţa pentru un păcătos?
În schimb o primeşte umilă ofrandă
/: Umilă ofrandă, Isuse Cristoase, din inima mea :/
Ultima strofă zice:
Nu pot răsplăti eu cu-argint sau cu aur,
Măreţ sacrificiul şi dragostea Ta.
De aceea, o, Doamne, Te rog azi primeşte
/: Primeşte cântarea scăldată în lacrimi, şi inima mea:/
Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste din Ineu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu