Introducerea de Wace
Quadratus este autorul
unei apologii în favoarea creştinilor, prezentată lui Hadrian (care a domnit
între anii 117-138). Eusebiu (H. E. iv. 3) spune că lucrarea aceasta încă
circula în vremea lui şi el însuşi luase cunoştinţă de ea. El citează o
propoziţie care demonstrează, după cum observă el, vechimea remarcabilă a
lucrării. Quadratus remarcă faptul că miracolele Mântuitorului nu erau minuni
vremelnice, ci aveau efecte durabile. Cei care fuseseră vindecaţi sau înviaţi
din morţi nu au dispărut, ci au rămas pentru o perioadă de timp considerabilă
şi după plecarea Mântuitorului, unii chiar până în vremea lui Quadratus însuşi.
În consecinţă, Quadratus este numit un ucenic al apostolilor de către Eusebiu, în
Cronica lui, în al optulea an al lui Hadrian, după calendarul armean şi în al
zecelea după cel latin.
Sfântul Ieronim îl
identifică de două ori (de Vir. III. 19; Ep. 70, ad Magnum) pe apologet cu
Quadratus, episcopul Atenei şi afirmă că apologia a fost prezentată atunci când
Hadrian a vizitat Atena şi a fost iniţiat în misterele eleusiene. Pe temeiuri
cronologice însă, trebuie să respingem această identificare, căci este
improbabil ca vreunul dintre contemporanii celor care au fost obiectul
minunilor Domnului să supravieţuiască până în anul 170. Ne putem îndoi, de asemenea, şi de faptul că apologetul a
locuit la Atena. Un scriitor anti-montanist (ap. Eus. H. E. v. 17) opune
comportamentul profeteselor montaniste celui al persoanelor recunoscute ca
profeţi în biserică – de exemplu – fiicele lui Filip, Ammia şi Quadratus. Evident,
Eusebiu a înţeles că aceasta era o referire la Quadratus despre care vorbeşte
el (H. E. iii. 37), plasându-l în timpul domniei lui Traian şi care, aparent,
este apologetul menţionat.
Dar, dat fiind faptul că autorul pe care îl citează
Eusebiu a scris în Asia Mică, probabil că acolo s-a bucurat Quadratus de
reputaţia de profet, ca şi fiicele lui Filip în Hierapolis şi Ammia în
Filadelfia.
Apologia lui pare să fi
supravieţuit până în secolul al VI-lea, întrucât mai multe pasaje au fost
citate în controversa dintre călugărul Andrei şi Eusebiu (Phot. Cod. 162). Cf.
Zahn, Forschungen (1900), vi. 41; Harnack; Gesch. der Alt.-Chr. Lit. i. 95; ii.
1, 269-271.
[G.S.]
[G.S.]
Quadratus, Episcopul Atenei.
[126 d.Cr.] Quadratus
este prezentat de Eusebiu ca fiind „un om cu înţelepciune şi cu o credinţă
apostolică”. El îl comemorează şi pe Aristide
ca fiind un om cu acelaşi fel de caracter. Aceştia au fost cei dintâi
apologeţi; ambii au adresat scrierile lor lui Hadrian, scrieri care existau şi
erau preţuite în biserici în timpul lui Eusebiu.
Din Apologia pentru religia creştină.
„Mai mult, lucrările Mântuitorului nostru au fost mereu
prezente, căci ele erau reale, constând în cei care fuseseră vindecaţi de
bolile lor, cei care fuseseră înviaţi din morţi, care nu au fost văzuţi numai
când s-au petrecut aceste lucruri, ci au fost prezenţi în mod constant şi după
aceea. Ei nici nu au trăit doar în timpul şederii Mântuitorului pe pământ, ci
şi o vreme considerabilă după plecarea Lui; şi, într-adevăr, unii dintre ei au
supravieţuit chiar până în vremea noastră.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu