sâmbătă, 4 aprilie 2020

Scrijelească-se lucrători ai fărădelegii












Am o mînie cumplită! În aceste zile se stinge o mamă tînără. Are multiple metastaze. Este în dureri insuportabile. Mai are puțin, foarte puțin de trăit. A fost înșelată! Acum știe și ea asta. Este dezamăgită, tristă, plină de regrete!
I s-a promis vindecarea. A venit și pe la Străjerii despre care am mai scris în alte rînduri. Au pus mîna pe ea, au uns-o cu uleiuri, au făcut invocări, apoi au dat garanții. Au trimis-o acasă să nu mai ia niciun tratament, să își reia viața normală că Domnul a vindecat-o, este complet curată de cancer! Acum se stinge încet, încet, în chinuri groaznice, după ce va fi refuzat și alte forme de terapie.
Nu este singurul caz. Am în minte o groază. Există cazuri de bolnavi terminali care ar fi avut încă șanse bune de supraviețuire, și dacă nu ne putem lungi viețile, măcar ar fi avut șansa la o altă calitate a vieții în suferință, dacă nu ar fi refuzat tratamentele convenționale sau alternative (Gerson sau ce vreți dvs.!!!), dar nu! I-au convins impostorii că sînt vindecați, că nu au altceva de făcut decît să meargă acasă și să își trăiască viața absolut normal. Ba, mai mult, le-au spus că dacă mai iau vreun tratament dovedesc necredința. Nici măcar calmante să nu ia, că Domnul este Cel care le-a luat deja durerile prin chiar mîinile lor soioase.
I-au nenorocit! Pe ei și pe familiile lor. Unii dintre aceștia n-au mai fost compleanți la niciun fel de tratament, nici măcar la analgezice. Au murit în chinuri groaznice, unii blestemîndu-L chiar pe Dumnezeu, Biserica, credința, inclusiv pe păcălitorii lor.
Cui prodest? 
În tot acest timp acești vindecăreți carismatici își fac ochelari, vin la stomatolog, își fac proteze auditive, se tratează de dureri de spate. Iau analgezice, se programează în Felix la tratamente, masaje, infiltrații, înveliri cu băi, cu nămol. Uleiurile și rugăciunile sînt pentru fraieri și proști.
Aș face o propunere legistlativă. Acest fel de oameni să fie incriminați, să fie tratați precum orice fel de alt escroc. Să fie urmăriți în justiție, să suporte consecințe legale, precum orice impostor care ar îmbrăca halatul alb medical, practicînd medicina fără a da socoteală de consecințe.
Toți ratații au găsit acum o nouă cale de afirmare și de repoziționare: ”fraților, vrem să începem o nouă lucrare. De vindecare! Fizică!”
Oameni descalificați de moralitatea lor, care n-au făcut nimic în viață, fără niciun  fel de altă pricepere în niciun alt domeniu, buni de gură, manipulanți cu vervă, prezențe scenice spumoase, toți aceștia se adună acum, se regrupează în haite și găști pentru a mai începe o lucrare de eliminare o coșurilor, cariilor și furunculelor în numele lui Cristos.
Scîrboși acuzați de abuzuri demne de un #metoo evanghelic își reîncep carierele publice prin apelul la vulnerabilitatea unor oameni în căutare de ostoire de durere fizică și de alinare spirituală.
Azi-mîine moare o femeie care plătește prin dureri cumplite naivitatea. Ea plătește! Păcălitorii ei sînt nevătămați! Cum și cînd se va face dreptate? Cine își va ridica glasul pentru cel obidit? Cine va apăra dreptul celui oropsit? Cine se va ridica pentru cea care a murit acum patru ani în chinuri psihice pe cînd i se lătra în față:
Tu ești vinovată! Nu ai credință! Ești demonizată! Nu vrei să scapi de demonul de cancer din tine! Ne pare rău, dar nu colaborezi! Dacă ai fi avut credință, ai fi scăpat!
Și sărmana și-a dat duhul convinsă că este demonizată fără scăpare!
Ce fel de iad trebuie inventat pentru asemenea scursuri? Ce chinuri pregătește Dumnezeu pentru cei care învie, scot draci de CITEZ: ”duhuri de hemoroizi, impotență, chisturi ovariene, tenia … ”, ce răsplată veșnică vor avea aceștia în afară de cunoscutul strigăt:
Plecați de la Mine, că nu vă cunosc?
Ah, dar noi îi cunoaștem și într-o complicitate cu tăcerea îi lăsăm să ne împută bisericile, să ne contamineze, să ne spurce cu mîinile lor libidinoase, care au atins ce nu trebuia atins altădată, acum ating în numele vindecării prin Duhul. Noi îi știm, îi cunoaștem, dar ne facem că nu s-a întîmplat nimic numai pentru că ne temem de tupeul lor de neimaginat ani în urmă.
Atunci cînd a fost scandalul cu unii dintre Străjeri, ani în urmă, m-am întîlnit cu unul dintre cei implicați recent alături de ei:
Pace, frate, rînjește el lupește, tot așa aspru ești cu noi? Poate te mai dai pe brazdă! Să știi că Domnul nu te va lăsa să faci rău lucrării Lui, ai grijă… îmi spune el cu ton amenințător.
Poate că asta m-a iritat și mai mult să îl țesăl cu peria de sîrmă în felul acesta: 
Stimabile, i-am răspuns, noi nu sîntem frați în niciun fel, aparțineți unei alte împărății, iar bună ziua între noi nu poate fi, cum nici Pace nu ne putem da, pentru că Apostolul Iubirii ne poruncește nouă drept-credincioșilor să nu vă spunem nici măcar bun-venit! Duceți-vă! Plecați! Fiți izgoniți precum Cain, avînd soartă de ucigași de suflete și trupuri! Ați făcut să cadă pe mulți micuți! Căutați-vă pietre și Crișul! Pînă cînd veți minți împotriva adevărului? Pînă cînd veți spurca încă bisericile? Scrijeliți-vă odată și nu mai tulburați turma mică, lupi în blană de oi!
A plecat îmbufnat! Am înțeles că a repovestit întîlnirea cu mine deformînd toate spusele mele și punînd de la dînsul.Scrijelească-se lucrători ai fărădelegii, oameni ca Iane și Iambre, a căror lucrare va fi arătată spre rîsul Iadului! Dumnezeu să ne scape de ei și un îndemn la ”dragoste” de la Apostolul Iubirii pentru toți ereziarhii:
2 Ioan 10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu -l primiţi în casă, şi să nu -i ziceţi: ,,Bun venit!„ 11 Căci cine -i zice: ,,Bun venit!„ se face părtaş faptelor lui rele.
Marius Cruceru 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu