Când temeliile se surpă, ce mai poate face cel drept?
„La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre”? Căci iată că cei răi îşi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. Şi, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? (Psalmul 11:1-3)
În vâltoarea luptelor politice din ultimele zile, cine se mai gândește la fetița de cinci anișori abuzată de polițistul pedofil? Guvernul s-a prăbușit ca un castel de nisip lovit de tzunami. A fost totul doar un pretext? Când o țară e condusă prost, cei deștepți părăsesc țara! – spunea un premier de succes din altă parte a lumii. Unde să fugi când manipularea, corupția, aroganța și complicitatea vinovată își adâncesc rădăcinile otrăvite, și aceasta nu doar la nivelul clasei politice, ci în profunzimea societății românești? Criza spirituală care duce la criză morală și în final la criză socială se datorează, așa cum spunea poetul Ioan Alexandru, faptului că neamul nostru bolește de nedumnezeire. Și când se surpă temeliile spirituale și morale ale unei națiuni, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?
Vă intimidează politicienii obraznici, guralivi și îngâmfați? Nu uitați, ”Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă.” (Proverbe 18:12). Ce voci se aud în societate? Este vocea noastră, a credincioșilor redusă la tăcere? Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire? – întreabă psalmistul (Psalmul 58:1). „Deschide-ți gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiți! Deschide-ți gura, judecă cu dreptate și apără pe cel nenorocit și pe cel lipsit.” (Proverbe 31:8-9). Sunt bisericile, comunități autentice de credință, speranță și iubire creștină într-o societate confuză? Când temeliile se surpă, reprezintă Biserica, stâlpul și temelia adevărului? (1Timotei 3:15). Câtă vreme vezi în jurul tău, nedreptate, abuz, corupție, hoție, violuri, pedofilie, violență și minciună, Dumnezeu are o misiune pentru tine!
În anii ‘80, un coleg mi-a spus: Plec din România deoarece Dumnezeu a părăsit această țară! Cu toate că am avut motive și ocazii să plec definitiv din România, am rămas și voi rămâne aici. Și aceasta nu din patriotism zângănitor, ci din dorința de a fi ascultător de chemarea lui Dumnezeu. Nu-mi plac manelele și recunosc deschis, nici maneliștii. Nu-mi plac cei ce trândăvesc în cârciumi și bamboo-uri, cei ce-și abuzează soțiile, cei ce-și neglijează copiii, cei ce fug de muncă și votează cu mâna întinsă după ajutorul de la stat, cei ce plâng lângă sticluța de mir ca să scape de pușcărie. Și care sunt tot mai mulți. Nu-mi plac! Dar trebuie să-i iubesc! Și aceasta deoarece Iisus i-a iubit și îi iubește înainte să îi iubesc eu. Și El m-a chemat să binecuvântez, nu să blestem! Să binecuvântez, nu să tac! Să binecuvântez societatea, nu să mă refugiez în munți!
Cetatea se înalță prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. (Proverbe 11:11)
Înălțăm cetatea (polisul) prin binecuvântarea nostră, nu prin simpla blamare a răului sau prin tăcere. Înălțăm cetatea când ne rugăm pentru ea, când ne facem onest datoria și când nu ne lăsăm manipulați de ”formatorii de opinie” mânați de goana după rating [reiting]. Apostolul Pavel spune să ne rugăm pentru conducătorii țării, ca astfel să viețuim cu demnitate, corectitudine, cinste, liniște și pace (1 Timotei 2:1). Rugăciunea pentru cei ce ocupă poziții de conducere ar trebui să aibă în vedere dreptatea și adevărul, încrederea și bunăvoința, armonia și pacea în societate. Binecuvântarea vine peste o națiune doar atunci când, „bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” (Psalmul 85:10). Nu există pace fără dreptate, nici credincioșie fără bunătate!”
Vasile Alexandru Taloș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu