joi, 4 iunie 2020

Două cazuri care arată că libertatea religioasă din Europa este în declin













Obiecția pe motive de conștiință și libertatea de exprimare sunt tot mai amenințate în Europa, după cum arată două cazuri care au ajuns la știri în luna martie a acestui an.
Pe 12 martie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a declarat drept „inadmisibilă” cererea făcută de două moașe care au refuzat să comită avorturi.
La sfârșitul lunii martie, a ajuns la știri faptul că o membră a Parlamentului Finlandez și fost Prim Ministru pentru Afacerile Interne, Päivi Räsänen, este cercetată în cadrul a patru investigații ale poliției, deoarece a publicat un tweet în care citat din Biblie și a criticat Biserica Evanghelică Luterană din Finlanda pentru că a sponsorizat evenimentul LGBT „Pride 2019”.
Obiecția pe motive de conștiință este amenințată
Ellinor Grimmark și Linda Steen sunt două moașe suedeze. Din moment ce ele au refuzat să ia parte la efectuarea avorturilor, ele nu și-au mai putut practica meserica de moașe în Suedia.
În vara anului 2013, Ellinor Grimmark a depus o cerere pentru angajare la două spitale din regiunile Höglad și Ryhov. Deși ambele facilități nu aveau destule moașe, i s-a refuzat angajarea, deoarece Ellinor declarase anterior că ea nu va efectua avorturi din cauza conștiinței și a convingerilor ei religioase.
După ce i s-a refuzat și cererea de șomaj, Ellinor a făcut un apel la autoritățile suedeze care se ocupă cu discriminările. Apelul ei a fost respins pe baza faptului că în Suedia, efectuarea avorturilor este parte din sarcina unei moașe, deci nu ar fi vorba de discriminare la locul de muncă, dacă o moașă refuză să își îndeplinească sarcinile.
Cazul Lindei Steen a fost unul similar: în anul 2015, ea și-a informat angajatorul de la Clinica pentru Femei din Nyköping, spunându-i că ea nu va mai putea să efectueze avorturi. Prin urmare, ea nu a mai fost angajată.
Ambele femei au cerut ca drepturile lor să fie recunoscute de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
O comisie formată din trei judecători a declarat cererea lor drept „inadmisibilă”. Decizia menționează că interferența a fost „prevăzută de lege, întrucât, în conformitate cu legislația suedeză, un angajat are obligația de a îndeplini orice sarcină de muncă, care i se cere. Suedia oferă servicii de avort la nivel național, și prin urmare, are obligația pozitivă de a-și organiza sistemul de sănătate în așa fel, în cât să se asigure că exercitarea efectivă a libertății de conștiință a profesioniștilor din domeniul sănătății în contextul profesional nu împiedică oferirea acestor servicii.”
În concluzie, decizia judecătorească ar putea însemna faptul că efectuarea unui avort face parte din fișa postului unei moașe. Această hotărâre pune în pericol dreptul de a munci a tuturor moașelor din Europa, care refuză să facă avorturi din cauza conștiinței lor.
Această decizie poate fi răsturnată în viitor de către alte decizii luate de Curte într-o Cameră superioară, compusă din 7 sau 17 judecători.
Libertatea de exprimare
Päivi Räsänen, membră a Parlamentului Finlandez, se confruntă cu patru anchete ale poliției din cauza convingerilor ei cu privire relațiile homosexuale.
Prima anchetă a început din cauza unui tweet din iunie 2019 în care a postat versetele din Romani 1:24-27 și în care a criticat poziția Bisericii Evanghelice Luterane din Finlanda, care s-a implicat în evenimentele LGBT.
O altă anchetă are legătură cu o broșură despre sexualitatea umană, pe care Päivi a scris-o pentru o fundație creștină. Broșura a fost publicată în urmă cu peste 16 ani.
Ulterior au fost deschise alte două investigații cu privire la interviurile pe care Räsänen le-a acordat la radio și la televizor.
Amenințarea tăcută la adresa libertății religioase din Europa a început cu mult timp în urmă
Încă din anul 2014, un raport al organizației Aid to the Church in Need a menționat că situația în legătură cu libertatea religioasă este „îngrijorătoare” și că aceasta se „înrăutățește” în Regatul Unit, Germania, Franța și Olanda.
Un alt raport – Raportul din 2019 al Observatorului pentru Intoleranța împotriva Creștinilor, a enumerat o serie de 325 de incidente și acte de ură împotriva creștinilor din Europa pe tot parcursul anului 2018.
Ellen Fantini, directorul executiv al Observatorului pentru Intoleranță, a menționat că „infracțiunile din motive de ură constituie doar o fracțiune din presiunile nedocumentate cu care se confruntă creștinii”.
„Am văzut afaceri conduse de creștini, care au ajuns să fie ruinate din punct de vedere financiar, predicatori de stradă arestați, creștinii obligați să aleagă între valorile lor morale și profesiile lor, grupurile de studenți creștini cărora li s-a interzis să vorbească în campusuri, cererile de azil ale refugiaților creștini refuzate în mod arbitrar și drepturile părinților călcate în picioare prin interferențele extinse ale guvernului. Drepturile fundamentale sunt lipsite de sens, dacă acestea nu pot fi exercitate în mod liber de către toți europenii”, a adăugat ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu