miercuri, 8 aprilie 2020

Avantajul de a fi un copil al lui Dumnezeu











Criza aceasta, ca de altfel toate crizele, exercită o mare presiune asupra sistemului nervos al oamenilor. Odată dereglat sau obosit, acesta produce la rândul lui o funcționare defectuaosă a organelor interne, cauzând astfel boli și, nu de puține ori, moartea.
Rușii au făcut tot felul de experimente cu animale. Toată lumea știe de câinele lui Pavlov și de reflexul condiționat. Există însă și un alt experiment, mai puțin cunoscut, făcu nu cu un câine, ci cu un miel.
„Savanții“ sovietici au pus cușca unui miel lângă cușca unui lup ca să vadă ce se va întâmpla cu instinctul de apărare al mielului. Obiectiv vorbind, nu exista nici o șansă ca lupul să poată ajunge la miel și să-l omoare. Mielul n-avea însă de unde să știe aceasta și, deși a fost hrănit din belșug, în doar câteva zile a … murit. Tensiunea sistemului său nervos a făcut ca organele lui interne să funcționeze din ce în ce mai rău. Mielul a murit „de frică“. Există și așa ceva.
Mare atenție deci la starea noastră psihică în zilele acestea de epidemie! Avem extraordinarul avantaj să ne știm apărați de providența divină în orice situații prin care vom trece.
I-am văzut pe mulți preocupați cu tot felul de conspirații mondiale care de care mai amenințătoare și mai imposibil de contracarat. Nu este bine. Nu-i treaba noastră. Lumea aceasta nu ne este dată nouă pe mână și nu trebuie să trăim cu grija ei.
Ar trebui să auzim glasul care ne spune: „Nu-i treaba voastră!“
Alții sunt terorizați de faptul că nu știu ce le va aduce ziua de mâine. Cât va dura carantina? Ce va fi după aceea? Nici astfel de gânduri nu sunt bune. Deși știm că „ajunge zilei necazul ei“ foarte puțini punem în practică filosofia asta de viață. Ne distrugem ziua de azi pentru că nu știm cum va fi cea de mâine! Nici asta nu este bine!
Ar trebui să auzim glasul care ne spune: „Nu-i treaba voastră!“
Avem privilegiul de a-i aparține unui Tată atotputernic! Nu unui miliardar sau unui conducător de Stat, ci Celui care a făcut toate și le conduce pe toate cu înțelepciunea Sa desăvârșită! De ce ne-am îngijora?
Am scris toate aceste paragrafe ca să ajung la două versuri pereche dintr-o poezioară populară creștină, simplă în naivitatea ei și copilărească în forma ei delicată. Luată în serios însă, ea conține cel mai bun sfat pentru această vreme de criză, cuprinzând refuzul unui copil de a se îngrijora când se știe sub protecția unuia mai mare:
„Miel în turma Lui să fiu
Grijă n-am! De El mă țiu!“



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu