Ieri menționam că mesajul Mântuitorului, vestea Sa despre odihnă, a fost spusă nu unor oameni fără Dumnezeu, nu unor atei sau rebeli ci unor oameni credincioși, unor oameni religioși. Religia în cele mai multe situații pune o povară grea pe umerii oamenilor, aparent din dorința de a îi ajuta să trăiască plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Liderii religioși adesea fac greșeala de a se substitui Duhului Sfânt și chiar lui Dumnezeu impunând reguli suplimentare sau inventate, care cred ei că ar trebui stabilite. Nu au convingerea deplină că Dumnezeu are putere ca prin Duhul Sfânt să acționeze în mintea oamenilor așa că încearcă, conștient sau inconștient să pună pe umerii lor un jug al vinovăției care îi va ține mereu în dependență față de structurile religioase. Dependență care e dusă la extreme severe ajungându-se ca schimbarea religiei să fie considerată păcatul cel mai mare posibil. Celelalte două metode de înrobire, în continuarea celor de ieri sunt:
REGULILE NEBIBLICE
Fiecare religie deține un set de astfel de reguli care nu apar în Biblie dar care devin mai importante chiar decât cele biblice. Astfel pentru chestii considerate importante de liderii religioși pe care omul le încalcă uneori este aruncată asupra sa o vinovăție uriașă. Să dăm câteva exemple:
Este aruncată vinovăție uriașă asupra celor care pierd unele din întâlnirile bisericii deși niciunde în Scriptură nu apare vreo recomandare despre cât de des trebuie să mergem la locurile de întâlnire. Dacă lipsești e clar că ai probleme, sigur nu ești în regulă din punct de vedere spiritual.
Altă situație este cea a dărniciei unde cei ce nu dăruiesc suficient în optica acelei organizații sunt bombardați cu o vinovăție falsă. De parcă am găsi undeva cât anume e cuantumul care trebuie dăruit către biserica locală și parcă ar scrie undeva că doar biserica locală trebuie să fie destinatarul binefacerilor noastre.
Altă situație e cea a vestimentației. Reguli privind lungimea mânecilor, a pantalonilor, a fustelor, despre un anumit material folosit. Nu ieși la măsurătoare cum trebuie, atunci trebuie să te simți vinovat și rușinat dar unde scrie aceste măsurători în Scriptură. Ele sunt pur și simplu reguli omenești cu care nu am nimic, dar sunt împotriva folosirii lor ca fiind de la Dumnezeu.
Aspectul corporal. În optica unor instituții religioase e păcat să porți barbă, la altele nu e, la alții e păcat să ai perciuni, sau să aibă bărbații părul mai lung ori femeile părul mai scurt. Bine, bine, dar unde scrie. E clar că e nevoie de decență, bun simț, respect față de cei din jur dar de la asta la a face din aceste aspecte criteriu de intrat în rai e cale lungă.
Mai dau aceste exemplu și mă opresc. Stilul de muzică e un motiv să te simți tare vinovat. Unele biserici au stabilit ele că în rai nu ai cum intra dacă asculți folk, rock, new age sau altele. Am întâlnit oameni care au zis și că Mozard a făcut muzică satanistă. Serios? Deci și acesta e un mod excelent de a pune jugul falsei vinovății pe oameni.
Exemple sunt încă multe din păcate. Cred că undeva pornirea de astfel de reguli e bine intenționată dar regulile nebiblice tot nebiblice rămân și devin împovărătoare și tare obositoare făcând credința să fie o povară imensă și nicidecum o venire la odihnă.
ACTIVISMUL FEROCE
Pe scurt este vorba tocmai de răpirea odihnei ca să îl citez pe Rich Miller. Oamenii sunt mânați mereu să facă mai mult pentru a căpăta acceptarea lui Dumnezeu. Sunt convinși de lideri că pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu trebuie să fie un fel de sclavi fără odihnă, temători și stăpâniți de frică. Niciodată nu au siguranța că e destul.
Așa se face că legaliștii se simt vinovați pentru ce au făcut, pentru ce au zis și pentru ce nu au făcut și pentru ce nu au zis și nu există niciodată un plafon al mulțumirii deci odihna, satisfacția atingerii țelului e mutată mereu tot mai sus. Să spună nu la o „lucrare” a bisericii este similar cu lepădarea de credință. O vinovăție imensă le cuprinde ființa iar respingerea și dezamăgirea arătată de lideri îl fac pe bietul om să crească în vinovăție și rușine.
Așa se face că din dorința de a evita condamnarea și judecata oamenii devin activiști feroce. Mereu trebuie să facă ceva pentru a mulțumi păstorul, preotul, pe Dumnezeu, biserica, surorile, frații etc. Trăiește sub imperiul lui trebuie iar a se odihni e similar cu păcatul.
Tendința de a manipula prin intermediul falsei vinovății este mare în mediile religioase. În acest context chemarea la odihnă la jugul ușor e o reală chemare la binecuvântare. Acea odihnă e necesară și binefăcătoare.
Da dragii mei, odihna promisă de Mântuitorul e în primul rând pentru oamenii robiți de religii. Nu regulile sunt problema întrucât e clar că fără reguli nu există viață ci legitatea regulii, manipularea, transmiterea unei vinovății false. Spiritul legalist fură bucurie, pacea, odihna și pune un jug greu de purtat pe umerii oamenilor căutători de Dumnezeu. (continuăm dacă ne lasă Dumnezeu în viață)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu